Search Results for: ..

Noi minuni ale Sfântului Sfinţit Ilie Lăcătuşu

O ultimă şansă

Mergeam cu tatăl meu spre Salonic, cu autocarul, de unde aveam să mergem în Uranopoli şi de acolo în Muntele Athos. La vamă, la verificarea paşapoartelor, am fost întrebaţi de un act semnat de mamă şi eliberat de un birou notarial, de care noi nu ştiam, deci nu îl aveam. Am uitat să precizez că sunt minor, iar minorii nu pot ieşi din ţară prin vamă fără acel act, care permite trecerea. Am fost scoşi din autocar. Şoferul ne ruga să ne luăm bagajele, tata îl ruga să aştepte. Era ultimul autocar din ziua aceea, şi ar fi trebuit să mai aşteptăm alte două zile până să plecăm din nou, dar nu aveam timp, pentru că mai era o săptămână şi începea şcoala. Agentul vamal refuza să ne lase să trecem. Tata i-a spus că mergem în Muntele Athos, dar el a spus că nu crede pe nimeni, că nu ar avea încredere nici în el când e vorba de nerespectarea legii. Atunci am început să mă rog la Părintele Ilie în gând, pentru că înainte de a pleca la drum citisem câteva din minunile sale. Am fost cu vreme în urmă la cimitir, la moaştele lui. Tata mi-a spus apoi că el se ruga la Maica Domnului şi la Sfântul Nectarie. Cam după cinci minute, agentul vamal ne-a spus să vorbim cu şeful său. Şeful său nu ne-a lăsat nici el să trecem, spunându-ne că ar trebui să vină mama cu maşina la vamă. Mama era la nişte cursuri de perfecţionare şi nu putea răspunde la telefon. Dar, nici dacă ar fi răspuns, nu putea aştepta autocarul până venea ea la vamă. După alte zece minute, şeful a început să mă întrebe unde locuiesc, meseriile părinţilor, dacă mama locuieşte cu noi, şi alte lucruri asemănătoare. După ce am răspuns, într-un final ne-a lăsat să trecem, deşi conform legii era interzis. Ştiu că părintele Ilie Lăcătuşu ne-a ajutat.

(C. V.) continuare »

22 iulie: Praznuirea Sfantului sfintit Ilie Lacatusu. La cimitirul “Adormirea Maicii Domnului”, duminica, ora 13

DESPRE SFINȚII ÎNCHISORILOR ȘI AI LAGĂRELOR

„Cred că vremea canonizării lor a sosit…”

ÎPS Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului,
Albei, Crișanei și Maramureșului

„…Ei s-au jertfit pentru noi…Ei sunt sfinți, prin sacrificiul lor.”

ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului

„…Ci pe sfinți îi face Dumnezeu și poporul…”

PS Sebastian Pașcanu, Episcop al Slatinei și Romanaților

„Or să se bată cu noi și morți. Iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apărați.
Și morți vom izbândi!”

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

„Să le spuneți tuturor că nu am cedat. Să ne vedem cu bine dincolo!”

George Manu, savant, + la Aiud – 1961

„Să nu ne răzbunați!”

Mircea Vulcănescu, fost ministru de finanțe, + la Aiud – 1952

DESPRE PĂRINTELE ILIE LĂCĂTUȘU

„…în credincioșia lui, iată, s-a împărtășit cu acest dar mare, să guste din Taina Învierii , deci a nestricăciunii și a vieții de veci.”

Pr. Constantin Galeriu

„Toate semnele pledează pentru sfințenia Părintelui Ilie, venerarea populară și pietatea pe care moaștele lui le trezesc în popor lucrează continuarea predicării sfinte pe care el a făcut-o, și în viață fiind…”

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa

„Părintele Ilie trebuie să fie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului și a rătăcirii idolatre…”

Părintele Justin Pârvu

| Ciprian Voicila continuare »

Băsescu: “Izolarea României a început”. Dă Doamne să ieşim din UE! P. Justin: “Noi nu avem nevoie de Europa aceasta”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=S3RmTXTLv8M]

După cum vedeți există o teamă nebună a lui Băsescu că vom fi sancționați de UE. Și băsescienii suferă de aceeași teama: Mihai Răzvan Ungureanu: Viitorul este în mâna unora care nu au nimic în comun cu civilizaţia europeană, anunţând totodată că sâmbătă va fi alături de preşedintele Traian Băsescu.

Sancțiunile pot fi următoarele:

  • retragerea dreptului de vot: Surse europene citate de publicaţiile germane Die Welt şi Die Zeit afirmă că dreptul de vot al României ar putea fi suspendat, dacă actuala situaţie se înrăutăţeşte.
  • sancțiuni economice, probabil nu vom mai fi îndatorați cu alte împrumuturi de la FMI
  • neacceptarea în spațiul Schengen, ceea ce convine României, pentru ca românii să stea în țara lor și să ridice nivelul de trai de aici, nu din occident.

Nu cred că putem spera la o eliminarea din UE, însă prostia și mândria unora poate fi de folos în acest sens: Crin Antonescu se ratoieste la Europa: “Legile Romaniei se fac in Romania, nu primesc ordine de la nimeni… Vreau sa fie inca o data foarte limpede, presedintele Romaniei, deplin sau interimar, nu primeste ordine si dispozitii de la nimeni, cu exceptia Parlamentului in unele cazuri si cu exceptia poporului roman atunci cand el se pronunta“.

Asta nu înseamnă că USL este o alternativă politică, când știm clar politica pro-americană, pro-europeană și pro-globalistă a ucenicilor lui Ilici. În niciun caz nu ne punem nădejdea în vreun politician sau partid, însă Dumnezeu le poate întoarce planurile spre binele țării, în caz că mai merităm așa ceva.

Alternativa trebuie să fie anti-politică, din oameni de valoare morală și profesională, patrioți și creștin-ortodocși. Poate chiar și o monarhie, un uns al lui Dumnezeu, dar fără vreo legătură cu vreo casă regală actuală, ci un nou început de regalitate, un fiu al poporului român creștin ortodox, care și-a dovedit buna credință până acum.

Cât despre extrema cealaltă, bolșevica Rusie, nici nu trebuie să mai amintim cât rău ne-au făcut și ne fac în continuare “frații” noștri ortodocși.

România trebuie să aibă un destin al ei, separat de aceste mari puteri dictatoriale, care la fel ca Imperiile Roman și Otoman au furat grânele și aurul țării cât au putut de mult. Noi avem din ce trăi și cu ce ne descurca, căci Dumnezeu a binecuvântat acest pământ. Nu e naivitate, ci ne trebuie credință puternică și nimeni nu va îndrăzni să se apropie de poporul lui Dumnezeu.

Iată ce ne spune despre Europa Părintele Justin în interviul revistei ATITUDINI, nr. 23:

Eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii […] Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism. […] Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. continuare »

Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild

Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus “AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă? Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TĂI! E chiar atât de greu? Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei Constituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată. Dar asta nu e totul… Cea mai bună veste abia acum urmează! continuare »

Cuviosul Paisie Aghioritul combate pe cei ce indeamna la liniste in problema actelor cu cip

Cu toate ca Parintele Paisie Aghioritul a scris foarte clar despre neacceptarea buletinelor electronice, nu doar despre cele care contin in mod vadit semnul 666, multi nu inteleg si ii rastalmacesc cuvintele. Sa facem cateva lamuriri, luand pe rand rastalmacirile lor:

1. Foarte multi din cei care nu vad un pericol in acceptarea actelor biometrice, vin cu urmatorul argument: Din moment ce avem cip si in telefon, din moment ce avem cod de bare pe toate produsele comercializate, de ce sa nu acceptam cipul si pe buletin, de ce sa nu acceptam codul de bare si pe buletin? Pentru acestia raspunde, cu ceva ani in urma, Parintele Paisie:

Parinte, a spus cineva: „Cum de folositi bancnota de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666? Acelasi lucru este si cu buletinul”.

Hartia de 5.000 este ban – si lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vatama. „Cele ale Cezarului, Cezarului” (Mt. 22:21; Mc. 12:17). Aici insa este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea inseamna ceea ce inseamna si cuvantul; adica cineva se identifica cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul si sa semnez ca il primesc. Cum sa fac asta?

Parinte, ce legatura are acest buletin de identitate cu pecetluirea?

Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii.

(citat din „Cuvinte duhovnicesti II – Trezire duhovniceasca”, Ed. Evanghelismos, 2003, p. 198)

continuare »

Distributism şi Ortodoxie din punct de vedere al Teologiei Sociale. Negoțul cu bună măsură nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este doar de sus

  1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură

Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o reprezintă ac­tivitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele mai vechi timpuri; chiar dacă unii specia­lişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate cele­lalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii[2], omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea acti­vităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dum­nezeu. Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care, în funcţie de cele trei di­mensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţio­nală), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a trăi), nevoi de grup, nevoi spiritual‑psihologice. Aici se pune problema nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic[3].

De‑a lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf. Scrip­tură există multe trimiteri la această activitate. Comerci­anţii în spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură[4]. Esenţa activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform principiului hedo­nist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat.

1.1. Repere biblice cu temă economică

În Sf. Scriptură există 2350 de versete[5] cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic Finan­ciar[6] şi Afaceri ca la Carte[7]. continuare »

Există mântuire înafara Bisericii Ortodoxe? Sunt martirii eterodocşilor martiri adevăraţi pentru Hristos?

Aceasta este o întrebare care macină pe mulţi ce doresc mântuirea fraţilor întru umanitate. Şi este dovadă de altruism şi dragoste să doreşti ca toţi să se mântuiască, asemănându-te lui Dumnezeu care «vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină » (I Tim 2, 4).

De aceea mântuirea fraţilor întru umanitate, dar neortodocşi trebuie să rămână o nelinişte în sufletul nostru. Sfântul Ioan Hrisostom spune «Cum vom putea fi atât de laşi încât să ne mulţumim cu mântuirea noastră, dat fiind că ne primejduim propria noastră mântuire, dacă nu ne îngrijim de cea a celorlalţi? Astfel, într-o luptă, cine nu se gândeşte decât să scape fugind se pierde pe el însuşi înainte de a-i pierde pe ai săi; dar cine luptă cu vitejie pentru a-şi scoate tovarăşii din primejdie, se salvează pe sine însuşi, scăpându-i pe alţii. Viaţa această e un război necontenit şi suntem mereu în prezenţa duşmanilor, să luptăm aşa cum ne porunceşte împăratul şi căpetenia noastră. (…) Să ne înţelegem toţi ca să ne apărăm şi să ne mântuim toţi împreună (…).

Continuă Sfântul Ioan Hrisostom « Ascultaţi cuvintele pe care le spune în numele Domnului [profetul Ieremia] (…) [Ir 15, 19]; e că şi cum Dumnezeu ar spune: “Cine face cunoscut adevărul aproapelui sau, cine îl aduce de la răutate la virtute, Mă imită atât pe cât e cu putinţă firii omeneşti”.(Omilii)

Din aceast cuvânt al Sfântului Ioan Hrisostom vedem că această nelinişte pentru mântuirea fraţilor, atât creştini dreptcredincioși dar şi necreștini sau rău credincioşi, (sub erezii, atei sau păgâni) este neliniştea cea bună. continuare »

Parintele Justin – Cuvant la primul Hram al Manastirii Poarta Alba – Gales (Canal)

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=2JpcARHS46U]17 iunie 2012, mănăstirea Poarta Albă, jud. Constanța

Parintele Justin: Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi.[…] Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Cititi integral interviul pe site-ul ATITUDINI.

Filmarea integrală a Hramului:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=s6N2G5KiC2Q]

Duminica Sfinţilor Români

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=rMkeoEMU-GA]

“…să fim un neam întru care să se slăvească
sfânt numele Lui!”

Cei peste o sută de sfinţi străromâni şi români trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt următorii:

Ianuarie: (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; (13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; (25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.

Februarie: (29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Martie: (26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima. continuare »

Pr. prof. Mihai Valică: Chipul Sfintei Treimi, originea iubirii noastre

Dimensiunea mistagogică a Sfintei Treimi a fost foarte bine reliefată în toată teologia românească de părintele prof. Dumitru Stăniloae, cel care şi-a propus să debaraseze mesajul divin de formele scolasticii.

Al doilea teolog român, care prezintă taina Sfintei Treimi în dimensiunea biblică, patristică, însă cu trăire practică în viaţa noastră de zi cu zi, a fost părintele Cleopa.

Cele două abordări teologice oferă prof. univ. dr. Mihai Valică prilejul unei sinteze relevante şi revelatoare pentru rolul şi locul stabilirii ,,Sfintei Treimi” ca hram pentru Catedrala parohială din Vatra Dornei.

Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4,8). Iubirea presupune totdeauna două eu-uri care se iubesc, sau un eu care iubeşte şi un altul care primeşte iubirea, sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea lui. Şi aceasta într-o reciprocitate.

Dar, în acelaşi timp, iubirea uneşte cele două eu-uri în proporţie cu iubirea dintre ele, fără ca să le confunde, căci aceasta ar pune capăt iubirii.

Deci iubirea desăvârşită uneşte paradoxal aceste două lucruri : mai multe eu-uri care se iubesc, rămânând neconfundate, şi o unitate maximă între ele. Fără existenţa unei iubiri desăvârşite şi veşnice nu se poate explica iubirea din lume şi nu se vede nici scopul lumii. continuare »

ss Daniel consideră că se va îmbogăţi spiritual prin prezenţa rabinilor!!! Prin rabini lucrează SATANA!

ss Daniel:

În speranţa că participanţii la acest Simpozion se vor îmbogăţi spiritual, prin contribuţiile academice ale distinşilor rabini prezenţi aici, ale profesorilor de teologie şi ale unor reprezentanţi ai diasporei româneşti, ne bucurăm că putem coopera pentru promovarea binelui comun, a solidarităţii umane şi a respectului reciproc.

Spre deosebire de acest patriarh iata cum marturiseste IPS Serafim de Pireu: Mesia pe care il asteapta rabinii poporului evreu este infricosatorul antihrist

Dar sa ne amintim si ce ne spune Sf. Ioan Gură de Aur despre rabinii evreilor si sinagogile lor:

… sunt la fel de necredinciosi si iudeii, si paganii, dar inselaciunea savarsita de iudei e mai cumplita. In sinagoga lor se afla un jertfelnic, jertfelnic nevazut de inselaciune! Pe el nu se jertfesc oi si tauri, ci suflete de oameni.[…] Spune-mi, nu-i oare loc de necredinta, chiar daca nu-s idoli acolo, locul in care locuiesc demoni? Nu-i oare mai mare vatamarea sufleteasca in locul acela unde se aduna ucigasii lui Hristos, unde este izgonita crucea, unde este hulit Dumnezeu, unde nu se cunoaste Tatal, unde se ocaraste Fiul, unde se leapada harul Sfantului Duh, dar, mai bine spus, unde sunt chiar demonii? (Patriarhul Daniel contrazice flagrant pe Sfantul Ioan Gura de Aur)

Cititi mai jos blasfemiile Patriarhului:

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea lucrărilor Simpozionului interreligios Diaspora – o realitate a societăţii actuale, Palatul Patriarhiei, 29-30 mai 2012:

Cu bucurie, salutăm pe toţi participanţii la Simpozionul interreligios Diaspora – o realitate a societăţii actuale, organizat de Patriarhia Română, în cooperare cu Sapir Center din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, eveniment găzduit, în zilele de 29 şi 30 mai 2012, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti. continuare »

Legea Big Brother este declarată neconstituţională în Cehia şi Germania, care preferă să plătească amendă, decât să încalce drepturile omului

Interviu cu Bogdan Manolea, directorul Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet:

Nu cred că mai e mult până la implantarea cipurilor de control total…

Ce înseamnă această lege Big Brother?

Înseamnă practic că toate datele de trafic informaţional ale tututor cetăţenilor României – numărul de pe care sunaţi, numărul la care sunaţi, durata convorbirii , locaţia, datele tehnice ale telefonului – se vor păstra pe o durată de şase luni de zile de către fiecare operator. În rândul furnizorilor de internet e vorba despre adresa de IP a utilizatorului de internet, data şi durata conectării, numărul de kilobyţi traficaţi şi alte detalii prevăzute în lege. Oricum, vorbim despre date de trafic, şi nu despre conţinutul comunicării.

Consideraţi că este o încălcare a drepturilor omului?

Fără doar şi poate! Curtea Constituţională deja s-a pronunţat cu privire la acest aspect. Noul proiect de lege care s-a adoptat nu rezolvă niciuna din problemele pe care Curtea le-a ridicat şi care sunt legate în special de dreptul la viaţă privată a celui care iniţiază convorbirea, a celui care primeşte convorbirea, apoi vorbim de îngrădirea libertăţii de exprimare şi despre prezumţia de vinovăţie, prin faptul că toată lumea este considerată vinovată ”ab initio”, fără începerea unei investigaţii penale în cazurile respective. Datele tuturor cetăţenilor sunt păstrate pentru că s-ar putea vreodată ca ele să fie de folos într-o anchetă penală. Retenţia tuturor datelor, pentru toţi cetăţenii, pentru o perioadă de şase luni, este o măsură excesivă faţă de dreptul la viaţă privată şi inutilă în mare parte. continuare »

IPS Serafim de Pireu dat în judecată de jidovii din Grecia

“Se încearcă reducerea mea la tăcere…”

Ascultând de cuvântul mântuitor al Domnului cel întrupat, că mădularele trupului Său, trebuie să fie sarea pământului şi lumina lumii şi prin viaţa lor cotidiană trebuie să dovedească că trăiesc după adevărul Evangheliei, precum “Nu se poate o cetate așezată pe un munte să nu fie văzută” Matei 5:13-14, la fel şi eu în calitate de păstor al Biserici sunt dator să fac cunoscute opiniile mele, slujitorilor care sunt sub nevrednica mea oblăduire.

Aşa cum, nu cu mult timp în urmă aşa-numitele asociaţii ”homo erotice” m-au dat în judecată, cu ajutorul domnului Panagiotis Dimitras, reprezentantul Observatorului grec al acordurilor Helsinki (Epse), un ONG pentru apărarea drepturilor minorităţilor, chipurile pentru că le-am insultat, deoarece predic împotriva păcatului de moarte, al homosexualităţi, păcat care desparte pe om de Dumnezeul cel veşnic, pentru că este împotriva firii şi psihologiei umane şi totodată urmăreşte răsturnarea ontologiei fiinţei umane. Tot astfel chiar dacă am fost declarat nevinovat în mod definitiv prin Decizia cu numărul 455/2011 a Judecătorului Curţii de Apel din Atena mai sus numitul ONG, mă cheamă în judecată de data aceasta cu ajutorul domnului Moris Chatzi, editorul revistei “Krisara”, care se îndeletniceşte cu activităţi evreieşti şi al domnului Abdulahim Dede, care s-a autonumit în Grecia, încălcând Tratatul de la Lausanne, care nu recunoaşte minoritatea turcă, pentru că nu mai există ca reprezentat al  “Mişcării pentru drepturile omului ale minorităţii turce” sunt chemat înaintea justiţiei pentru pretinsa încălcare a articolelor 1 şi 2 al legii 927/1929, ”pedepsirea faptelor sau acţiunilor, ce au ca scop discriminările rasiale”, în legătură cu decizia – cadru nr. 913/DEF/28.11.2008 a Consiliului European pentru poziţia pe care am avut-o în publicaţiile mele referitoare la sionismul internaţional şi la islam, interpretând în întregime dispoziţiile Legilor, pe care le invocă, pentru că niciodată cuvântul meu nu a constituit o invitaţie la discriminare, la ură şi la violenţa împotriva persoanelor, ci am evidenţiat că în atribuţia mea Episcopală, sunt dator să spun adevărul lucrurilor şi să exprim în mod liber părerea mea personală, aşa cum se stabileşte prin Constituţia ţării. continuare »

De ce oare Basescu vrea ca romanii sa paraseasca Romania?

Basescu, in fata romanilor din Chicago: Va dau un motiv pentru care sa ramaneti aici

Presedintele Traian Basescu a declarat sambata seara, la Chicago, ca Romania nu are cu ce sa-i convinga pe romanii din diaspora sa se intoarca acasa.

“O sa va dau un motiv pentru care sa ramaneti aici. Unul singur si bun (…) O sa va spun foarte cinstit un lucru: toti ne iubim tara, dar viata nu este numai dragoste de tara, mai este si viata de zi cu zi.

In momentul de fata, Romania nu este in masura sa asigure cetatenilor ei salarii, respectiv un nivel de trai, ca in statele care nu au trecut prin comunism, iar acest lucru trebuie recunoscut cinstit. De altfel, eu nu am niciun fel de intelegere pentru demagogia politicienilor care se protapesc la televizor si spun: ‘v-au plecat romanii din tara'”, a spus Traian Basescu, citat de Mediafax.

“Aceasta e contradictia: unii spun sa vina romanii inapoi acasa, iar somajul nostru este 7,4%, salariul mediu in Romania este 300 de euro, sa spunem, 400 de dolari”, a detaliat presedintele. continuare »

Băsescu confirmă “profilul tot mai accentuat în ultima vreme al Bisericii Ortodoxe Române către ecumenism”

Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, la întrevedere fiind prezent şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, informează Agerpres.

Preafericirea Voastră, vă mulţumesc pentru vizita pe care mi-o faceţi împreună cu secretarul general al Bisericilor Creştine. Mă bucură faptul că avem un reprezentant în Consiliu şi, în acelaşi timp, cred că vizita secretarului general corespunde şi profilului tot mai accentuat în ultima vreme al Bisericii Ortodoxe Române către ecumenism. Sigur, respectând toate cutumele Bisericii Ortodoxe din România, ca Biserică profund majoritară în ţară, dar care întotdeauna a ştiut să aibă bune relaţii cu celelalte biserici stătătoare pe teritoriul României, a declarat Băsescu, în debutul întrevederii.

Patriarhul Daniel a subliniat faptul că secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor este un „prieten” al ţării noastre şi al Bisericii Române.

Dânsul este norvegian, are o experienţă a relaţiilor inter-creştine şi inter-religioase foarte bogată şi are planuri frumoase de renovare a centrului Consiliului Mondial al Bisericilor şi de reînnoire a programelor şi viziunii comune a acestei instituţii reprezentative. Noi îl cunoaştem şi din faptul că în 2007 a fost în pelerinaj la Iaşi, pe când eram mitropolit pe-acolo. Reprezentantul Bisericii noastre în comitetul central şi în cel executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor este Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon. Deci avem un funcţionar, pe domnul Daniel Buda, acolo şi un reprezentant care controlează activitatea Consiliului, împreună cu ceilalţi membri ai comitetului central şi ai comitetului executiv, a mai spus Patriarhul Daniel.

Deci, ecumenismul face parte din politica de stat a României, ca o conditie de stat membru al Uniunii Evreopene. Si uite asa ss Daniel mai adună un banut si pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Ia de la Băsescu…

Vedeti si: ss Daniel – fidela slugă a CMB. Secretarul General al CMB în vizită la Patriarhia Română

Un patriarh ortodox condamnă ecumenismul. Un sinod ortodox a dat anatemei pe ecumenisti

Intr-un interviu acordat ziarului atenian “Orthodoxos Typos” (1972, nr. 170), Patriarhul Alexandriei, Nicolae VI (1968-1986) s-a pronuntat foarte categoric impotriva miscarii ecumenice: “Eu condamn ecumenismul si il consider nu doar o erezie, ci o pan-erezie – un cuib al tuturor ereziilor si relelor credinte. Cunoastem bine fortele anticrestine care dirijeaza din culise ecumenismul… Ecumenismul este indreptat impotriva Ortodoxiei. El reprezinta astazi cel mai mare pericol, deopotriva cu necredinta epocii noastre, divinizand afectiunile si placerile materiale”.
In timp ce toate Bisericile Ortodoxe locale participa la actiunile C.E.B., aparatorii fermi ai Ortodoxiei sunt incurajati in zelul lor de aceste cuvinte pline de barbatie ale ierarhului din Alexandria: “Salut si binecuvantez pe toti clericii si mirenii care lupta impotriva ecumenismului!”. Patriarhul a adresat de asemenea Sfantului Sinod al Bisericii din Elada apelul de a iesi din C.E.B.

“În ciuda tuturor cuvintelor si asigurarilor scrise, “dialogul dragostei” nu este sincer. Noi nu credem într-o “dragoste” ce se demonstrează în culise. Căci dacă e să luăm în seamă închiderea locasurilor ortodoxe în Cehoslovacia, în Polonia si alte actiuni, vom vedea căasa-numitul “dialog al dragostei” nu este decât o cursă pentru ortodoci. Fiul rătăcit n-ar trebui să vorbească de iubire, ci doar de pocăintă”. continuare »

Doliu pentru Basarabia. Evreopa încearcă sodomizarea ultimului teritoriu românesc rămas nespurcat de pederaşti

(!) ACTIVISTII HOMOSEXUALI SI-AU SCOS MASCA: VREM RECUNOASTEREA “FAMILIILOR” HOMOSEXUALE !

Homosexualii vor ca familiile lor sa fie recunoscute ca normale, si cer autoritatilor sa fie tolerante. “Va rugam sa nu aruncati familiile noastre la gunoi. Avem aceeasi dragoste in ele si ne doare acest dispret”. Acesta a fost mesajul organizatiei GenderDoc-M catre ministrul familiei, Valentina Buliga. Doi reprezentanti ai minoritatilor sexuale i-au lasat ministrului mai multe felicitari cu ocazia Zilei Internationale a Familiei.

“Stimată doamnă ministru a familiei, nu aruncaţi familiile noastre la gunoi. Avem aceeaşi dragoste în ele şi ne doare acest dispreţ. În Moldova sunt mii de familii homosexuale. Acestea sunt mesajele pe care vrem să le transmitem doamnei Buliga, poate după aceasta se va gândi că mai sunt familii de care să îşi bată capul şi la care ar trebui să se gândească”, a declarat coordonatorul de program GENDERDOC-M Angela Frolov.

“Noi considerăm că familiile în Republica Moldova sunt diferite şi nu neapărat sunt constituite de o femeie şi un bărbat. Noi putem să-i organizăm o întâlnire cu familiile constituite din doi bărbaţi sau două femei care îşi educă copii”, a precizat şi asistentul de progrma Lobby şi Advocacy GENDERDOC-M Artiom Zavadovschi. continuare »

Ecumenism total la Fribourg. Un ierarh român implicat

Elveţia – Între 8 şi 9 mai 2012, în Fribourg, a avut loc o întâlnire între ortodocşi şi romano-catolici la iniţiativa Conferinţei Episcopilor Catolici din Elveţia. Mitropolitul ortodox din Elveţia Ieremia (Patriarhia de Constantinopol) şi episcopul romano-catolic Norbert Brunner au spus într-o declaraţie comună că scopul principal al reuniunii a fost de a “recunoaşte că sunt biserici surori, dar au unele diferenţe în înţelegerea recunoaşterii Episcopului Romei”

traducere după: aktines.blogspot.com

Din câte putem vedea în fotografie, la aceasta trădare a luat parte şi un ierarh ortodox român, IPS Iosif Pop, mitropolit al Europei Occidentale şi Meridionale. Numai să zâmbim nu ne vine…

Ierarh ortodox primind binecuvântarea unui eretic

Mărturii ale minunilor Sfinților închisorilor: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui. Vindecările primite tre­buie făcute cunoscute

M‑am întors de curând de la Mă­năs­tirea Că­şiel, o oa­­ză de linişte şi bu­cu­rie întru Dom­nul. Mergeam pentru pri­­ma da­tă şi am avut bu­curia să stau două zile a­colo. Aşa cum se în­tâm­plă de multe ori, bu­curia se face tot mai ma­re şi mai mare. A­colo, în a doua zi, a venit o doam­nă în­so­ţită de o prie­tenă. Doamna s‑a a­şe­zat a­lă­turi de noi şi a început şi dân­sa să a­ju­te la bucătărie, că e toamnă deja şi se pregă­tesc le­gumele pentru iarnă. Eram acolo cam de toa­te vârs­te­le, tinere şi mai puţin ti­nere. Se vorbea des­pre mă­năs­tiri, des­pre viaţa în mănăstire, des­pre cum se face dul­­cea­ţa de struguri, despre ser­viciu, des­pre neputinţe omeneşti, des­­pre cărţi du­hov­niceşti, despre boli, despre sfinte moaş­te… Aşa am ajuns să vorbim despre sfin­ţii în­chisorilor şi des­pre Aiud.

Doamna, mică de statură, cu ochii lu­mi­noşi şi faţa zâm­bitoare, stătea în dreap­ta mea. Îmi arată braţele şi îmi spu­ne că erau negre şi cu găuri, iar acum nu mai sunt aşa, îmi arată un picior şi îmi spu­ne că şi acolo e vindecată, că i‑au rămas doar urme. Braţele, picioarele şi ju­mătate din corp, până la torace îi fusese în­ne­grit şi plin de găuri, de răni sân­ge­rân­de, răni des­chise… Medicii nu ştiau ce ar fi pu­tut de­clan­şa o astfel de boală. Me­di­cul ei, o doamnă, i‑a in­dicat o mulţime de medicamente. Lumea o ocolea, fugea din calea ei, deşi boala nu era mo­lip­si­toa­re. Avea doar o mâ­nă de prieteni ca­re nu se temeau de ea şi cu care mer­gea la mă­năs­tiri prin ţară… Boala i se declanşase în ur­mă cu trei ani. O priveam cu uimire. Era îm­pă­cată cu sine, plină de nă­dejde şi de bucurie. Re­pe­ta mereu că pentru pă­ca­te­le ei e­ra aşa, că a­ce­lea erau păcatele ei ca­re din interior au ieşit la suprafaţă. Nu în­vinovăţea pe nimeni şi nu vor­bea de rău pe nimeni. „Pentru păcatele me­le”, repeta me­reu. continuare »

Provita Bucuresti si rozariul sau cum se face propaganda ecumenista sub paravanul actiunilor proviata

Cititorii abonati pe grupul de discutii Provita au purtat zilele acestea un dialog cu administratorul grupului, Bogdan Stanciu, care promoveaza evident si obsesiv ecumenismul, mascat de actiuni provita. El a trimis urmatorul mesaj grupului:

Primim și difuzăm:
”În perioada 4-6 mai 2012 la nivel mondial se organizează evenimentul ‘Un Milion de Rozarii pentru Pruncii Nenăscuţi’. În întâmpinarea acestui eveniment, cu binecuvântarea ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, la Catedrala ‘Sf. Iosif’ din Bucureşti va fi organizată o seară specială, sâmbătă, 5 mai 2012 – Rozariul Pruncilor Nenăscuţi – după următorul program:
* ora 18.00: recitarea Sfântului Rozariu al Pruncilor Nenăscuţi
* ora 18.30: Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, pentru apărarea vieţii şi dreptul copiilor la viaţă;
* ora 19.30: Prezentarea Rozariului Pruncilor Nenăscuţi de către preşedintele asociaţiei Pro Life Human Life din Irlanda, Declan Waters, însoţit de soţia sa, Carmel Waters.
Sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe la acest lanţ de rugăciuni şi la această seară specială toţi cei care doresc să intre în Armata de Rugăciune a Preasfintei Fecioare Maria pentru dreptul la viaţă.„

Ca raspuns la acest mesaj, un cititor a scris:

Specificati, va rog, ca este valabil doar pentru catolici!
Un crestin-ortodox cade sub afurisire daca participa la slujbele si rugaciunile eterodocsilor.
Va rog sa nu promovati ecumenismul pe acest grup!

continuare »