Părintele Elpidie – Profeţia despre cipul ce va fi implantat in vremea lui antihrist (text ce nu a fost tradus până acum)

chip-implantDespre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist

…Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.

Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi  un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudoprofet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.

Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui. continuare »

Cardul de sănătate va apărea în mai-iunie, dar nu avem alternativă fără cip

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cipCardul de sanatate ar putea sa inceapa sa functioneze “in timp foarte scurt”, Imprimeria Nationala angajandu-se ca din mai-iunie sa livreze cate un milion de carduri pe luna, a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Nicolaescu a tinut sa sublinieze ca, de la preluarea mandatului, a facut demersuri pentru functionarea cardului de sanatate, in acest sens avand intalniri cu Casa de Asigurari, careia i-a transmis tot ce era necesar, si incheind contractul cu Imprimeria Nationala.

“Suntem in ultima faza de negociere a contractului cu Imprimeria Nationala, iar eu cred ca in timp foarte scurt, o saptamana, doua, trei, va putea incepe sa functioneze acest program, in sensul in care, asa cum ne-a promis Imprimeria, undeva cu luna mai sau iunie sa inceapa sa livreze cate un milion de carduri pe luna”, a explicat ministrul Sanatatii, in emisiunea “Dupa 20 de ani”, difuzata duminica de Pro TV. continuare »

VIDEO: Părintele Mihai Valică – Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRbthzIPTSw]

| Asociația pentru Libertatea Românilor

Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

Cuprins

  • Libertate hristică și demnitate teologică
  • Libertatea persoanei și dictatura lumii
  • Câteva date despre tehnologia RFID. Istoric şi actualitate
  • Dileme civice, legislative, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului
  • Abuzuri și atitudini dictatoriale
  • Concluzii parțiale și întrebări retorice
  • Concluzii finale, precizări, soluții și perspective
  1. 1. Libertate hristică și demnitate teologică

Ființa umană trebuie să se dezvolte, să fie înțeleasă și acceptată în parametri de libertate, demnitate teologică[1], calitate a vieții, și de sfințenie și îndumnezeire a persoanei umane. Păstrarea și dezvoltarea acestor deziderate reprezintă motivul principal al conferinței din seara aceasta.

Scopul nu este acela, de a critica modernizarea tehnologiei, sau de a respinge a priori tehnologia, de a critica statul sau alte organisme interne sau internaționale, ci dimpotrivă de ai sensibiliza și atenționa de derapajele legislative și de cele ale tehnologiei biometrice actuale, plecând de la valoarea și nevoile ființei umane spre tehnologie și putere, și nu invers, întrucât tehnologia și statul au fost create pentru om și nu omul pentru tehnologie și lume.

Biserica, societatea civilă, societatea științifică și academică trebuie să îşi asume responsabilităţile ce le revin, „pentru apărarea valorilor fundamentale, care stau la baza edificiului socio-comunitar, pentru ca societatea pe care dorim să o construim, să fie o societate morală, dreaptă, prosperă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, cât şi spiritual, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, nediscriminatorie şi generatoare de valori umane nerestrictive, în ceea ce privește libertatea omului”[2]. (cerință europeană) continuare »

Virgiliu Gheorghe, bioetician: ”Expoziţia de la Antipa ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea: de nazism şi comunism”

orori antipa”Expoziţia The Human Body aminteşte de un demers ideologic pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători. Din expoziţie, ca şi din toată filmografia pornografică, nu rezultă că omul ar avea conştiinţă şi sentimente, valori precum dragostea şi puterea de a se jertfi”, susţine cunoscutul bioetician Virgiliu Gheorghe într-un interviu acordat Epoch Times.

Expoziţia de cadavre umane a stârnit ample controverse în mai multe ţări, organizatorii fiind acuzaţi de lipsă de etică. Motivul este că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei ar fi aparţinut, unor prizonieri chinezi executaţi şi torturaţi. Cum vi se pare această idee de a prezenta în numele ştiinţei şi cunoaşterii medicale cadavre, pe care să le vadă şi copii la muzeul Antipa?

În mod cert, este una dintre cele mai grave atentate la demnitatea umană, aceasta la scara întregii istorii a umanităţii. Aşa-zisa expoziţie pune sub semnul întrebării întregul eşafodaj axiologic al societăţii moderne. Aceasta pentru că prin batjocorirea simbolică a omului, toate drepturile şi libertăţile acestuia sunt suspendate, sunt anulate. Expoziţia, ca demers ideologic ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea, de nazism şi comunism, ideologii pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători, exterminarea unor întregi popoare nefiind decât o problemă care nu reclamă altceva decât soluţii practice şi nicidecum acte de conştiinţă. continuare »

„Offshore Leaks“ – Furtună deasupra paradisurilor fiscale

offshore leaks„Offshore Leaks“, istoria marilor evaziuni fiscale abia începe să fie povestită. Nu ar fi suprinzător dacă aceste dezvăluiri ar provoca prăbuşirea multor miniştri şi chiar a unor guverne, scrie Deutsche Welle. Comisia Europeană a cerut statelor membre să lucreze la o definiţie comună pentru ceea ce înseamnă paradis fiscal, pentru a putea lupta mai bine împotriva evaziunii fiscale, care costă UE peste o mie de miliarde de euro în fiecare an.

Această anchetă ar putea zgudui din temelii establishmentul financiar şi politic al mai multor state. Potrivit presei germane, e posibil ca mari bănci precum Deutsche Bank din Germania şi UBS din Elveţia să le fi facilitat clienţilor lor accesul la firme fantomă din astfel de oaze fiscale.

Aceste dezvăluiri de informaţii bancare, e un fenomen de-o amploare globală şi de dimensiuni fără precedent. E vorba de cea mai mare divulgare de date confidenţiale din istorie. Partea bună a chestiunii este că, în siajul acestor dezvăluiri, se va putea face lumină într-o sumedenie de afaceri tenebroase nu doar de evaziune fiscală, ci şi de spălare de bani murdari. continuare »

Va primi Dumnezeu cetăţenia statului român? Sau despre cum nu poate statul român să rămână ceea ce nu este

Dumnezeu in constitutia-romanieiMitropolia Moldovei şi Bucovinei a avut de curând o luare de poziţie publică de-a dreptul remarcabilă. Sinodul mitropolitan, întrunit la Iaşi, a decis să iniţieze “unele acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării”[1].

Această decizie este o încercare de a acoperi uriaşul decalaj existent între un stat croit după “moda franţozească” şi etosul creştin al acestui popor, care se declară în majoritate covârşitoare ortodox şi după asaltul materialist ateist din secolul al XIX-lea, şi după asaltul criminal al comunismului, şi după asaltul devastator al hedonismului mancurt, adus pe aceste meleaguri de căderea comunismului.

Imediat ce documentul a ajuns pe masa parlamentarilor, preşedintele Senatului a făcut precizarea că introducerea în Constituţie a numelui lui Dumnezeu ar fi “destul de discutabilă” şi a asigurat că statul român va rămâne laic. continuare »

EUROGENDFOR – Super Jandarmeria Europeană își mărește efectivul pentru a riposta față de viitoarele revolte

euro-gend-forEUROGENDFOR primește întăriri de la Batalionul de la Vișegrad. Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia vor pune la bătaie 3.000 de super-soldaţi pentru o Unitate a UE. Italia, Spania, Franţa, Olanda și Portugalia, predispuse la ample mișcări populare, au creat, din 2007, o unitate specială, antrenată pentru lupta urbană.

Batalionul de la Vișegrad vine să întărească Forța de Jandarmerie a UE, pregătită special pentru înăbușirea violentă a protestelor. Anticipând că cei 3.000 de jandarmi ai EUROGENDFOR nu vor putea face față maselor, s-a hotârât că este nevoie de o altă armată de luptă urbană. Cu binecuvântarea cancelarului Merkel și a președintelui Hollande, statele din Grupul de la Vișegrad – Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia – au decis să formeze 3.000 de soldați, care vor face parte din Unitatea de luptă comună, din cadrul UE. Practic, Batalionul de la Vișegrad (V4 EU BG) va putea reprima orice revoltă populară și va fi gata de luptă până în 2016.

„Armata împotriva disperaților”. Așa a fost supranumită de presa italiană noua forță militară creată sub patronajul direct al Berlinului și Parisului. Oficial, Unitatea de luptă comună din cadrul UE va putea fi utilizată pentru operațiuni de menținere a păcii, de prevenire a conflictelor armate și de gestionare a crizelor. Neoficial, susține presa italiană, Batalionul de la Vișegrad va gestiona nemulțumirile interne ale cetățenilor din statele Uniunii, pe fondul austerității dictate de Bruxellles și Berlin.

Polonezii recrutează „gorile”

Aproximativ 3.000 de soldați vor fi antrenați, până în 2016, fiind gata să intervină împotriva nemulțumiților, scrie cotidianul slovac „Pravda”, citat de site-urile italiene. Conform planului, Polonia va furniza cea mai mare parte a forței militare, adică aproximativ 1.600 de soldați, în timp ce Republica Cehă va contribui cu medici și structură logistică, Ungaria, cu ingineri militari, iar Slovacia va pune la dispoziție experți în arme de distrugere în masă. Deși Grupul de la Vișegrad (club informal creat în 1991) nu a dezvăluit mai multe detalii, presa poloneză susține că Batalionul va putea fi desfășurat în zonele de conflict în maximum 15 zile. Se mai știe că Batalionul va fi plasat sub comanda Poloniei. Și că polonezii au început deja să recruteze „gorile” pentru noua Unitate de luptă. continuare »

Patriarhul dă binecuvantare pentru Jandarmeria Română, adică pentru mercenarii poporului român obidit

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sryBk_2UuOk]

Sub titlul Binecuvantare pentru Jandarmeria Română, Patriarhia Română ține să mulțumească Jandarmeriei că îi sunt apărați “angajații” și speră ca și mai departe să le apere… mitrele de furia celor ce ar putea să-și ceară drepturile consfințite de Biserică.

Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Romane

La aniversarea a 163 de ani de la intemeierea Jandarmeriei Romane, cu multa pretuire si bucurie, va indemnam sa urmati exemplul inaintasilor vrednici si sa continuati cu devotament misiunea de a asigura ordinea si linistea publica, incredintati fiind ca “slujiti lui Dumnezeu spre binele tuturor, pentru ca toti sa vietuiasca in armonie, pace si buna intelegere” (Romani 13, 4).

Ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce este “Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6), sa va daruiasca tuturor celor care va desfasurati activitatea in cadrul unitatilor Jandarmeriei Romane mult ajutor in indeplinirea datoriei sfinte fata de popor si patrie, pentru a contribui astfel la respectul reciproc si buna convietuire dintre oameni.

Cu deosebita stima si parinteasca binecuvantare,

† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

| basilica

Dovadă incontestabilă că nu există Sfinte Taine înafara Ortodoxiei: Minunea de la botezul ortodox al unei catolice

În Statele Unite ale Americii, mai precis in statul New Mexico, doi catolici, soţ şi soţie au dorit să devină ortodocşi. Preoții le-au spus că se poate face prin botezul cu trei afundări sau doar prin citirea exorcismelor şi mirungere. Ea a ales botezul prin întreita afundare şi s-a botezat prima. Bărbatul a ales doar să i se citească lepădările.
Cineva a făcut poze cu “botezul” lor și iată ce a văzut, atunci când fotografiile au fost tipărite!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=saqemmyZqbw]

| ellpalmos.blogspot.ro

În fotografii se vede cum chipul bărbatului după primirea mirungerii este un chip obişnuit, iar chipul soţiei sale, aflată în stânga sa, este luminos aşa cum descriu Sfinţii Părinţi sufletul omului după primirea Sfintei Taine a Botezului. Există varianta şi că soţul s-ar fi botezat, dar prin turnare. Oricum ar fi, minunea săvârşită cu această femeie este o dovadă că papistaşii nu au Botez, ca de altfel nu au nicio sfântă taină, ei fiind înafara Bisericii. Iar dacă acel bărbat a fost “botezat” doar prin turnare este evident că doar botezul prin întreita afundare este valabil, iar ce se practică de unii preoţi, adică stropire sau turnare, nu se poate numi botez şi săvârşesc un păcat enorm că privează pe oameni de Sfântul Botez.
Reamintim Canonul 50 Apostolic, care ne spune cum trebuie săvârşit Sfântul Botez:

Botezul se săvârşeşte prin trei afundări

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească.
Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Duminica Sfântului Grigorie Palama – A doua Duminică a Ortodoxiei

Sfantul Grigorie Palama

Sfantul Grigorie Palama – Un sfant antipapist
si delirul filopapist al ecumenistilor

Cu multa indreptatire Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca a hotarat ca in a doua duminica a Postului Mare sa fie pomenit Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminica aceasta este plasata, nu intamplator dupa Duminica Ortodoxiei, pentru ca este considerata a doua Duminica a Ortodoxiei. Daca Biserica a luptat impotriva iconoclasmului care venea ca influenta din Rasarit, de la evrei si musulmani, acum Biserica va avea o noua provocare, de data aceasta venita din Apus. In aceasta Duminica sarbatorim anatematizarea de catre Biserica prin Sinoadele Isihaste (numite impreuna Sinodul al IX-lea Ecumenic), a ereticului Varlaam de Calabria, care venise din Vest pentru a latiniza, a rationaliza credinta ortodoxa (adica a o transforma in Romano-Catholicism).

Sfantul Grigorie Palama impreuna cu Sfantul Fotie cel Mare si cu Sfantul Marcu al Efesului (Cei trei noi Ierarhi) sunt supranumiti batatorii de papi si surpatorii papilor. Sfantul Grigorie Palama a condamnat cu tarie persoana lui Varlaam, panerezia papista si secularizarea adusa de rationalismul european papistas. De aceea pana astazi papistasii nu il considera sfant pe Sfantul Grigorie, ci il numesc eretic si e condamnat de “Biserica” Romano Catolica. continuare »

Pr. prof. dr. Mihai Valică: CIP-ul între ghioagă duhovnicească și ghioagă politică

afis-cip-borDrept la replică la articolul CIP-ul tehnologic şi cip-ciripul teologic de Eugen Tănăsescu, precum și la discuția televizată cu domnia sa (vezi NTVonline).

Ambele intervenții mi-au lăsat un gust amar și mi-au stârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.

Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45 000 de euro pe zi și chiar de 300 000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană, decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.

În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte.

În timp ce în lumea informată din Vest profesorii Universităților dar și Bisericile pun în dezbatere academică, eclesială, politică, socială și bioetică problema CIP-urilor prin cursuri, seminarii, conferinte, etc., la noi cei responsabili eclesial, profesorii de teologie și unii preoți iau în derâdere această problemă majoră…iar prin Biroul de presă al Patriarhiei Române, se anunță dezinvolt, că s-a dat liber și binecuvântare la cipuire…! Nimic mai trist și mai dureros! continuare »