Author Archives: admin

Manevra nereusita a vrajmasilor, prin intermediul OTV

Am asistat la o piesa de teatru de prost gust a unui alt bufon, pe nume Silviu Alupei, colaborator al revistei Rost. Acesta, purtand toate semnele unui indracit a prezentat pe taraba de can-can-uri de la O(zero)tv niste hartii care sustineau cea mai mare aberatie din ultima vreme despre Parintele Justin, anume ca ar fi sechestrat; si mai ales de calugari basarabeni.  Televiziunea  ZEROTV preia toate mizeriile si pe toti nebunii care vin cu stiri bomba! Asta o stim cu totii! Nimic din ce a debitat domnul Alupei la OTV nu este adevarat si oricine poate verifica la fata locului. Parintele nu raspunde unor astfel de oameni de nimic si ar trebui ca nici noi sa nu le dam vreo importanta.

Cei care au fost tot acest an si care merg de acum incolo la Parintele Justin pot da marturie ca Parintele ii primeste pe toti, chiar daca numarul lor atinge sute si sute. Parintele Justin nu a fost si nu poate fi sechestrat. Este cea mai proasta gluma; insa facuta cu plan pentru atacuri josnice la adresa manastirii si a Parintelui. Dumnezeu sa le surpe toate planurile de vrajmasie, iar pe noi sa ne tina incredintati ca Parintele este calauzitorul nostru pe calea mantuirii. Sa ne rugam sa ni-l tina bunul Dumnezeu inca multi ani de-acum incolo.

“Nationalistul” Ion Coja declara ca “Democratia nu poate functiona fara sprijinul masoneriei”

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=orM0AWwhzg8]

Ion Coja: “Masoneria poate sa faca un lucru bun pentru Romania.”

Uluitor ce declara acest personaj care este sustinut de multi oameni nationalisti si ortodocsi. Cred ca trebuie luat atentie la astfel de oameni, compromisi inca din tinerete. Tot Ion Coja este un admirator al doctrinei comuniste, zicand ca Nicolae Ceausescu a murit ca un martir.

O noua editie a cartii PAPALITATEA ERETICA (traducere revizuita)

Aratare a ereziilor, ratacirilor si innoirilor Bisericii Romane (de la Roma),
de la despartirea ei de Biserica Catolica (Soborniceasca), in veacul al IX-lea

Autor: VLADIMIR GUETTÉE, doctor in teologie al Bisericii Ortodoxe a Rusiei
Traducere de Protosinghelul GHERASIM SAFFIRIN
Editura SCARA, 2010, 346 pagini, coperta cartonata
Pret: 22 Lei

Prezentare:

Papalitatea eretica este negresit cea mai buna carte scrisa pina acum asupra acestei pricini, lamurand in chip desavarsit intelegerea cumplitei erezii a Bisericii Romane atat din punct de vedere teologic, cat si istoric. Totodata, aceasta lucrare scrisa in urma cu un veac si jumatate, ca raspuns la hotararile Conciliului intai de la Vatican, este de actualitate pentru noi acum, cand papismul a ajuns (de la al doilea Conciliu din Vatican) nu numai dogma a dogmelor in “Biserica Apuseana”, dar se cere a fi si in aceea Ortodoxa. Caci nimic altceva nu se doreste prin „unirea Bisericilor surori”. Unire care nu e un lucru nou – fiind savarsita o data, la Sinodul de la Ferarra-Florenta, cel putin pe hartie – doar ca aceasta se va intimpla si cu fapta cat de curind.

Editia de fata se sprijina pe traducerea Preasfintitului episcop al Romanului Gherasim Saffirin (1849-1922), care a fost el insusi unul din rarii marturisitori ai vremii sale, la fel de tulburata ca si aceea a noastra. Astfel, el a aratat cum trebuie sa fie adevaratul ierarh ortodox, impotrivindu-se de unul singur ratacirilor spre care era impinsa si atunci Biserica Romana (de la Roma).

Fiind o lucrare de eruditie, cartea Parintelui Vladimir Guettée face trimitere la o multime de personaje, locuri si intamplari din istoria Apusului, necunoscute cititorului roman. Pentru aceasta, a trebuit sa aducem in subsol numeroase note lamuritoare.

In sfarsit – de vreme ce papalitatea a trecut in ultima vreme dincolo de toate marginile ereziei, fiind pagana si antihristica pe fata – am adaugat la urma un cuvant privitor la aceasta. continuare »

Inapoi la Evanghelia Domnului, singura care aduce ordinea dumnezeiasca si imprastie pe cea draceasca a lui antihrist

Mintile slabe in credinta ale acelora dintre putinii Crestini care isi mai aduc aminte de Evanghelie si de Hristos in viata aceasta ii fac pe acestia sa se asemene bogatului nemilostiv din pilda saracului Lazar cel plin de bube. Caci acela, cerind nu mila, ci minuni pentru cei 5 frati ai sai ramasi in lumea aceasta, pe care ii asteapta acelasi iad a-tot-mancator, a dobandit de la Sfintul si Dreptul Patriarh Avraam un raspuns mustrator: “Daca nu asculta pre Moise, si pre Proroci, macar de ar si invia cineva din morti, nu vor crede”. In cei 5 frati  trebuie sa intrezarim, in chip tainic, atat cele 5 simturi ale trupului – vazul, auzul, mirosul, gustul, pipaitul -, cat si cele mai putin cunoscute ale sufletului – mintea, cugetarea, parerea, imaginatia si simtirea.
Daca nu ascultati de Evanghelie, de Apostoli si de Parinti, macar si minuni infricosatoare de veti vedea, voi insiva veti cere sa primiti semnul fiarei pentru a va izbavi din haosul si iadul pe care cu insasi voia voastra il claditi. Daca pentru noi cuvantul Parintilor Justin, Arsenie, Adrian, Paisie Aghioritul si al Mitropolitului Augustin de Florina ca sa nu primim NICI UN ACT ELECTRONIC nu ajunge la inima si il vom trece cu vederea, Sfintii toti de ar veni pe pamant, cu toate darurile si cu toata puterea lucrarii dumnezeiesti careia s-au invrednicit a-i fi partasi inca din viata, nu ne vor putea ajuta. Nici Domnul Insusi nu ne va calca in picioare libertatea cu care de buna voie l-am ales pe satana si lucrurile sale.
Sa multumim Domnului pentru bunavointa ce ne-a aratat lasandu-ne sa dam lupta cea buna in aceste vremi vitrege.

Parintele Justin Parvu: Traim intr-un veac al minciunii si al inselarii

Sa facem din tara asta un Canaan de rugaciune

Parinte, spuneati ca traim intr-un lagar electronic, chiar daca noi nu sesizam si inca avem impresia ca suntem liberi, intr-o societate democratica. Credeti ca este vreo diferenta intre acest lagar si cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenta. Ca este comunism sau neocomunism, ca este sub Ceausescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier ramane. De aici putem vedea noi arta si dibacia la care au ajuns acesti stapani ai lumii, dupa cum au reusit sa transpuna in mintile noastre comunismul drept democratie, cenzura drept libertate, incat au ajuns sa desavarseasca aceasta arta demonica, arta minciunii; traim intr-un veac al minciunii si al inselarii, incat nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumam, toate sunt modificate si nefiresti. Se lucreaza cu informarea si dezinformarea in asa grad, incat nici tu nu mai stii care este partea reala a lucrurilor. Ca sa distingi azi adevarul de minciuna e greu si pentru oamenii duhovnicesti si cat de cat asezati; este nevoie de o mare atentie si trezvie, sa ne cunoastem inamicul ce ne sta inainte. Este insusi tatal minciunii si isi aduna in laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucreaza si pe care le compromite neincetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – sa induca confuzia –, aceasta este o arma importanta a sionismului international. Prin indoiala si confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizatii. Adica este o descompunere si morala, si spirituala a omului, incat el nu mai exista ca fiinta umana; este o depersonalizare a fiintei umane. Acesta a fost de altfel si scopul lor, de a aduce omenirea intr-un stadiu de neincredere. Diavolul, vrajmasul de moarte al omului, a reusit sa il dezmosteneasca pe om de toate calitatile cu care a fost inzestrat in rai.

Dar cum poate reusi fara voia noastra?

Pai, desigur ca prin voia noastra; prin neascultarea noastra de poruncile lui Dumnezeu, am lasat portite deschise pentru tatal minciunii. Cine mai tine azi seama pentru ce inaltime duhovniceasca am fost creati si de ce bogatie ne facem lipsiti prin neascultarea noastra? Cine mai asculta de sfaturile Parintilor Bisericii? Daca nu suntem intr-un rost duhovnicesc, nu ne aflam pe o axa buna. Degeaba avem noi ratiuni drepte si logice, daca nu isi au rostul duhovnicesc, sunt fara valoare; nu esti acoperit de har. Discernamantul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amesteca lucrurile si prezinta unele informatii reale, unele false, astfel incat sa ne slabeasca puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic. Continua »

 

Mitropolitul Irineu Mihalcescu – Studiu asupra masoneriei

Studiul de fata este de fapt un extras din cartea Teologia luptatoare scrisa de parintele Irineu Mihalcescu, cel ce avea sa devina mai tarziu mitropolit al Moldovei. Se stie despre autor ca el insusi a fost o perioada francmason. Deci informatiile privitoare la francmasonerie pe care le gasim in aceasta lucrare provin “dinauntru” si sunt cu atat mai pretioase si mai demne de incredere. Retragandu-se apoi din francmasonerie dupa ce si-a dat seama de adevarata ei fata, si scriind impotriva ei, Mihalcescu a devenit tinta urii francmasonilor, care l-au ucis prin otravire vazand in el un tradator periculos.

Originea francmasoneriei

Cuvantul “francmason” inseamna “zidar liber”, iar francmasoneria sau masoneria este o societate secreta, care poarta acest nume, pentru ca in organizatia si ritualul ei se serveste de unelte de care se folosesc zidarii, bunaoara: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc., pe care le interpreteaza in chip simbolic si imparte pe membrii ei in trei grade sau trepte, carora le da numele de: ucenici, lucratori si maestri.

Indreptatirea acestei numiri o intemeiaza scribii francmasoni in doua feluri:

Unii sustin ca francmasoneria isi trage originea de la Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Numirea de Ioachim si Boaz a celor doua coloane din templul masonic, cum se numeau si coloanele din fata templului lui Solomon, legenda care circula printre francmasoni si se preda ucenicilor la primirea in loja, ca adica Hiram a fost ucis de trei ucenici zidari, pentru ca el nu a vrut sa le spuna si lor cuvantul de ordine al maestrilor; precum si simbolismul unora din riturile masonice, ar fi dovada de necontestat, ca aceasta este obarsia adevarata a francmasoneriei si ca ea era organizata atunci, pe vremea lui Solomon, aproape la fel ca astazi. Dar, chiar francmasonii mai luminati recunosc, ca aceasta legenda nu era cunoscuta in cercurile lor inainte de veacul XVIII, si ca s-a nascocit – dupa toata probabilitatea – spre a se da mai mare insemnatate si mai mult fast noului infiintat grad de maestru.

Altii sustin ca obarsia francmasoneriei s-ar trage de la asa-zisii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale si constructori ai domurilor monumentale din evul mediu, dar e fapt nediscutat ca acesti zidari nu aveau nimic din organizarea francmasoneriei propriu-zise.

Cat despre parerile ca francmasoneria ar fi asa de veche ca si omenirea si ca deci Adam sau chiar Dumnezeu ar fi cel dintai mason, sau ca ea si-ar avea obarsia in misterele religiei grecilor si egiptenilor, sau in ordinul templierilor sau al crucii trandafirii (roza) etc., acestea nu pot justifica intru nimic numele de francmason, nici intrebuintarea uneltelor masonice in francmasonerie. Idea ca Adam sau Insusi Dumnezeu ar fi cel dintai francmason a fost pusa in circulatie de masoneria numita misraim, aceea care a fost infiintata de fratii Bedarride din Avignon. Ea a fost insusita si sustinuta – mirabile dictu – de Lessing.

Probele la care se supun initiatii in unele loji masonice au asemanare cu misterele religiilor grecesti si egiptene si indeosebi intru-catva cu misterele eleusinice, mai mult cu ale Cibelei si foarte mult cu ale Isidei.

Dar originea masoneriei nu este asa de veche si asemanarile nu sunt concludente. De la templieri a imprumutat francmasoneria foarte multe elemente, in numeroase tari, si a existat chiar un sistem de masonerie templierica, cu mai multe ramificatii. Nici la templieri nu trebuie cautata obarsia intregii francmasonerii, pentru ca in esenta ea difera mult de organizatia templierilor. Cu Crucea roza, francmasoneria are prea putine note comune, asa ca, nici in aceasta nu i se poate pune obarsia.

Obarsia sigura a francmasoneriei dateaza din anul 1717 si tara in care s-a organizat intaia oara este Anglia. De la introducerea reformei religioase alte tari, zelul credinciosilor si al comunitatilor pentru inaltarea de monumentale biserici. Aceasta a avut ca urmare decaderea breslei zidarilor liberi, care nu mai gaseau de lucru decat prea putin. In aceste imprejurari critice pentru ei, Teofil Desaguliers, predicatorul reformat al Curtii regale, predicatorul James Anderson si arheologul George Payne, isi propusera sa dea breslei zidarilor liberi alta menire si anume: zidirea unui templu spiritual in inima omului prin cultivarea a ceea ce este “bun, nobil si frumos”, cu alte cuvinte o moralitate fara religie, deci atee si intemeiata numai pe ratiune.

Patru societati de zidari liberi se intrunira in ziua de 24 iunie 1717, intr-un restaurant din Londra, unde pusera bazele societatii “of free States Masons” si consimtira sa urmareasca scopul propus de cei trei barbati. continuare »

Ieromonahul Savatie Bastovoi considera ca este necesara reinnoirea anatemei asupra masoneriei si comunismului

Astazi am putut citi pe blogul ieromonahului Savatie Bastovoi de la Manastirea Noul Neamt din Rep. Moldova, marturisirea de credinta a sfintiei sale, necesara pentru a lamuri polemica iscata de protodiaconul Andrei Kuraev, agent misionar al ss Kiril, patriarhul Moscovei. Pe scurt, diaconul Kuraev il acuza pe parintele Savatie ca antiecumenismul sau contravine orientarii actuale a Bisericii si aceasta il transforma in schismatic.

Drept uneltire impotriva Patriarhului Moscovei diaconul moscovit percepe antiecumenismul meu afisat, iar prin ”instigare la ura nationala intre popoarele ortodoxe” sfintia sa are in vedere dragostea mea fata de poporul meu.

In urma acestor acuze, parintele Savatie Bastovoi afirma ca:

… vederile mele antiecumeniste, antiglobaliste si anticomuniste (fenomene pe care le consider expresii ale aceluiasi fond ideologic) sint publice si constituie subiectul a zeci de articole si al unor carti semnate de mine. … Consider convingerile mele corecte si in deplin acord cu invatatura si traditia Bisericii Ortodoxe Sobornicesti si Apostolice si nu doresc sa ma lepad de ele. Condamn amestecul bisericii in politica si consider necesara reinnoirea anatemei asupra comunismului si masoneriei printr-un act sinodal. Atita vreme cit biserica nu va interzice oficial colaborarea slujitorilor sai cu serviciile secrete ale statului, precum si prezenta acestora in diferitele loji masonice, consider ca acest subiect va constitui o tema de dezbatere publica.

Problema apartenentei unor slujitori ai Bisericii la organizatii obscure si ilegale, precum este cazul masoneriei, trebuie readusa in discutie si vazut care este pozitia oficiala a Bisericii. Stim ca in 1937 BOR a condamnat masoneria, desi capii statului si Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea si patriarhul Miron Cristea aveau mari afinitati cu “institutia” in cauza. Dar de atunci pana in zilele noastre, acea hotarare nu a fost deloc respectata, prin faptul ca slujitori ortodocsi au facut si fac in continuare parte din loji masonice si nu a fost refuzata inmormantarea niciunui mason de catre preoti ortodocsi, conform acelei hotarari. continuare »

Arhiereii din Grecia nu tac in privinta actelor electronice: “Problemele sunt mari, credinciosii asteapta un cuvant de la noi”

Mari tensiuni in Biserica Greciei pe seama decrestinarii Greciei prin masurile luate de guvern privind: „Cardul Cetateanului”, AMKA, ora de religie, ora de istorie si manualele didactice pentru lectiile de neogreaca, imigratia clandestina, denaturarea si alienarea credintei si a vietii nationale si sociale.

Ierarhi greci din toate orientarile raspund guvernulului

Nu se vor valida proiectele guvernului impotriva orei de religie si a orei de istorie

Intre timp se va studia si tema „Cardului Cetateanului” si a actelor de identitate electronice

In ciuda faptului ca Ierarhia a avut o sedinta furtunoasa, s-a hotarat constituirea unei comisii sinodale care sa examineze temele la care ne-am referit mai sus, precum si cele ale: decrestinarii Greciei prin masurile luate de guvern, a imigratiei clandestine, a denaturarii si alienarii credintei si a vietii noastre nationale si sociale. Ce au spus mitropolitii Mesogheei, Iliei, Kesarianiei, Fthiotidei, Kalavritelor, Thessalonicului, Siaristiei, Zakinthosului si purtatorul de cuvant al Sfantului Sinod, Mitropolitul Sirosului, care a amintit ministrului Educatiei ca mai presus de Ministerul Educatiei si de Institutul Pedagogic, care elaboreaza manualele scolare, exista Constitutia care permite Bisericii sa aiba un cuvant de spus asupra acestora.

Sfantul Sinod al Ierarhiei, asupra caruia s-au facut mari presiuni din partea poporului credincios si a mitropolitilor, a fost nevoit sa se ocupe cu chestiunile arzatoare ale „Cardului Cetateanului”, orei de religie, AMKA, orei de istorie si a manualelor didactice pentru lectiile de neogreaca. Aceste teme nu erau continute in ordinea de zi, in ciuda faptului ca Mitropolitului Etolokarnaniei, Cosma, a depus in scris solicitarea de a se discuta tema „Cardul Cetateanului”, pe care o mare parte a poporului credincios si a clerului il identifica cu numarul satanic 666, lucru pe care l-a semnalat si Mitropolitul Thessalonicului, Antim. La lucrarile Ierarhiei s-a iscat o tulburare, pentru ca destui mitropoliti l-au acuzat pe Arhiepiscop ca tace si nu intervine in desfasurarea evenimentelor.
Independent insa de „echipa” din care fac parte, toti ierarhii au ridicat steagurile protestului impotriva guvernului, atat in privinta orei de religie, cat si a denaturarilor din manuale prin continutul lor antibisericesc. Aceasta pozitie a ierarhilor este foarte pozitiva si constituie o avertizare pentru guvernare, cum ca, daca nu-si schimba linia fata de Biserica, va primi o interpelare din partea intregii Ierarhii a Bisericii. Mitropolitii condamna fara ocolisuri guvernul, pentru ca promoveaza decrestinarea educatiei. continuare »

Dezinformare sau test: Pana in iulie 2011, MAI vrea ca toti romanii sa aiba carti de identitate electronice

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=GccAZcs5pyE]

Antena 3 ne da informatia de mai jos, care ne ridica o serie de intrebari. Ori e o stire nedocumentata, ori e un test facut sa se vada reactia oamenilor in eventualitatea unei obligatii cu adevarat dictatoriala. Sa nu uitam totusi ca in noul proiect propus de MAI, nu se specifica nefolosirea CIP-ului nici macar in cazul Cartilor de identitate simple. Sa vedem stirea:

Pana in iulie anul viitor, toti romanii trebuie sa aiba carti de identitate electronice. Cel putin asta vrea Ministerul Administratiei si Internelor, printr-un proiect de 32 de milioane de euro. Noile carti de identitate ar spori gradul de securitate, necesar pentru intrarea Romaniei in spatiul Schengen.

Ministerul Administratiei si Internelor vrea ca, de la anul, toti romanii sa aiba carti de identitate electronice. Asa ca pana in iulie 2011, fiecare roman de rand trebuie sa fie amprentat, bagat in baza de date si dotat cu cip propriu. Proiectul, contestat de ONG-uri, costa 32 de milioane de euro.

Motivul oficial al acestui demers este conditionarea intrarii in spatiul Schengen. Uniunea Europeana si, mai ales, tarile din spatiul Schengen vor un grad de securitate mai mare in tara noastra si, prin urmare, Ministerul de Interne a venit cu solutia introducerii cartilor de identitate electronice.

Pe de alta parte, felul in care sunt folosite informatiile de pe asemenea carduri nu este controlat de nimeni.

Co­misia Europeana nu are nici o competenta cu pri­vire la specificatiile de securitate ale cartilor de identitate emise de statele membre cetatenilor proprii, se arata in Jurnalul National.

Organizatiile neguvernamentale se opun insa acestui proiect, sustinand ca sistemul nu ofera garantii pentru respectarea dreptului la viata privata.

Contractul de licitatie pentru proiect nu a fost inca atribuit, iar ordonanta care reglementeaza prevederile noilor acte electronice este inca in dezbatere publica.

 

Pilda Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si rezistenta crestina in fata provocarilor vrajmasului

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.
Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

continuare »

Mitropolitul Serafim de Pireu: Biserica in lupta cu sionismul luciferic mondial

Mitropolitul Serafim de Pireu: Biserica are sfanta obligatie sa articuleze un cuvant inaintemergator

Asupra temei intrunirii ordinare a Sfantului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei: „Cauzele diversei crize actuale si Biserica – speranta si unitate a societatii si datatoare de sens vietii omului” declar cele de mai jos, rugand ca acestea sa fie preluate in Practicale:
1) Presfanta noastra Biserica – Trupul Domnului si Intemeietorului Ei, are sfanta obligatie sa articuleze intotdeauna si in istorie un cuvant precursor si sa vadeasca lucrurile esentiale ale perioadelor istorice prin discernerea Ei harismatica a evenimentelor. Acest lucru nu inseamna nicidecum partizanat sau politicianism, care desigur sunt excluse de catre orice barbat bisericesc din ontologia Bisericii, care ca intreg nu poate sa fie impartita in actiuni divergente.
Insa sfanta obligatie de articulare a unui cuvant inaintemergator este o porunca a Intreit-Sfantului Ei Intemeietor si in acelasi timp un mod diacronic de exprimare a sfintilor si eroilor ei.
2) Preaiubita noastra patrie nu poate fi comparata cu orice alta tara, pentru ca din punct de vedere istoric a trecut printr-o brutala sclavie si ocupatie timp de patru secole si a supravietuit ca Neam prin Chivotul Neamului ei – Biserica. Cuvantul marelui jurist N. Saripoulos: „Prin Biserica ne-am salvat!” va ramane de-a lungul veacurilor neschimbat si nezdruncinat.
De la renasterea nationala din timpul ultimelor doua decenii se observa incercarea orchestrata si din ce in ce mai accentuata de degradare a identitatii elino-crestine a Neamului prin actiuni coordonate ale celor doua partide de la putere si ale partidelor mai mici, asa numite de stanga, care se identifica in daramarea metodica a vietii bisericesti din inima si din sufletul elinilor.
In mod semnificativ, au fost legiferate ilegal de catre majoritatea guvernanta negarea cu fapta a Invierii trupurilor prin arderea mortilor, subminarea sfintei institutii a Nuntii prin convietuirea de comun acord (pactul de coabitare), care transforma intru-tot-respectabila persoana umana in obiect de satisfacere a placerii, excluderea in pofida sensului plenar al bunei-oranduiri constitutionale a clericilor din societatea educationala a elevilor si s-a uneltit cu indarjire impunerea minciunilor si inexactitatilor pentru modificarea constiintei istorice a tineretului scolar. continuare »

Sectarii cu chip de ortodocsi, adica lupii in piele de oaie despre care am fost avertizati

Confuzia religioasa care domneste in zilele noastre este mai mare ca oricand! O explicatie o constituie inmultirea falsurilor spirituale la o rata alarmanta. Unul din semnele vremurilor este aceasta proliferare de secte, de miscari religioase false si de profeti falsi .

Baptistii de la “Evangelical Baptist Church of Georgia”, in scop prozelitism folosesc pana si vesmintele ortodoxe numai sa inroleze cat mai multi ortodocsi in randurile lor.

Despre amagitorii credinţei creştine, ne avertizeaza  Sf.Apostol Pavel cand spune…” unii ca aceştia sunt APOSTOLI MINCINOSI, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface in inger al luminii.“ (2 Cor.11,13-14)

Icoanele ortodoxe nu mai sunt pt ei niste “idoli”, acum au  un scop bine fixat, acela de-a amagi pe cei “slabi de inger”. Biblia ne previne si ne avertizeaza  despre aparitia lor:

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt LUPI rapitori.” (Matei 7,15). continuare »

Fuhrer-ul Romaniei, Traian Basescu, urgenteaza inregimentarea electronica a tarii

Presedintele Traian Basescu a discutat, marti, la Palatul Cotroceni, cu primul-ministru Emil Boc si cu ministri ai Guvernului cu responsabilitati in implementarea Hotararii CSAT nr.71/2010 privind unele masuri necesare operationalizarii si dezvoltarii sistemelor nationale informatice specifice, informeaza Presedintia. 

In cadrul intalnirii se va face o analiza a stadiului implementarii Hotararii CSAT nr.71/2010 adoptata in sedinta CSAT din 28 iunie 2010. “Scopul Hotararii CSAT este acela de a determina institutiile publice si administratia publica centrala si locala sa-si constituie sisteme informatice si sa asigure servicii “on-line” de informare si de plata a obligatiilor fiscale ale contribuabililor, in scopul diminuarii interactiunii directe a cetatenilor si a agentilor economici cu functionarii publici”, se mai arata in comunicat.

Contribuabilii mari si mijlocii vor depune numai electronic declaratiile fiscale începând cu obligatiile aferente lunii octombrie, a anuntat Agentia Natională de Administrare Fiscală (ANAF). Declaratiile mentionate se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro, iar documentele trebuie semnate folosind semnatura electronică.Astfel, la data de 25 noiembrie, vor fi transmise prin intermediul Sistemului Electronic Național (SEN) declarațiile privind obligațiile de plata la bugetul de stat, impozitul pe profit, obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, precum și deconturile privind accizele, impozitul la țiteiul din producția internă, cel de TVA și cel special de TVA. 

Totodată, va fi transmisă declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare și declarația rectificativă.

De la 1 august 2009, companiile mijlocii sunt acele firme care au o cifră de afaceri cuprinsă între 6,7 milioane lei și 70 milioane lei. Companiile mari sunt societățile cu afaceri de peste 70 milioane de lei.

Contribuabilii mari si mijlocii vor depune declaratiile fiscale numai electronic incepand cu obligatiile aferente lunii octombrie, se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (ANAF). Astfel, de la data de 25 noiembrie 2010, contribuabilii vor transmite prin intermediul Sistemului Electronic National un numar de noua declaratii.
ANAF incurajeaza persoanele care nu se incadreaza in categoria contribuabililor mari sau mijlocii sa utilizeze mijlocul electronic de depunere a declaratiilor fiscale ca metoda alternativa de declarare“, se mai arata in comunicat.
Aceste declaratii se depun prin accesarea site-ului www.e-guvernare.ro, iar documentele trebuie semnate prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile Legii privind semnatura electronica.

Toate primăriile ar putea fi obligate să implementeze sistemul de plată online a taxelor şi impozitelor. Până în 2012, şi locuitorii de la sat ar putea plăti online impozitele. Cel puţin asta prevede un proiect de Guvern. continuare »

Sfantul mitropolit Varlaam: Proorocii despre vremurile din urma si caderea crestineasca a Moldovei

DOCUMENT DOMNESC

Descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urma ale Moldovei, de la mitropolitul Varlaam
_____________________

– Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta.
– Amestecurile de credinta drept-maritoare, cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai fi o uraciune si o urgie in fata lui Dumnezeu.
– Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti.
– Moldova va fi rupta si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase.
– La vremea din urma, o fiara rosie cu multe capete va inghitI intreaga Europa crestina, iar oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele.
– Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacelefara nici o rusine, lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii.
– Vor defaima obiceiurile crestinesti, dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sangele crestinesc. Mare urgie va fi atunci.
– Domnii pamantului vor fi oamenii vanduti satanei, care nu vor mai purta grija poporului drtept-credincios.
– Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru ne mai intalnit in curgerea timpului in Moldova.
– Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica, vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca dinainte.
– La vremea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.
– Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica.
– Vlastarele moldovenesti, urmasii domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine.
– Barbatii vor schimba obiceiul Dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi cu straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii.
– Adunarile din sarbatori si toate obiceiurile pamantului vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paganesti, aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare, jocuri de la salbatici. continuare »

Simpozionul de martirologie – prilej de batjocorire a memoriei Sfintilor Inchisorilor de catre jidovi

Dintru inceput, cand s-a scris despre organizarea unui “simpozion de martirologie”, ceva parea foarte ciudat datorita titlului neortodox ales, cat si a conditiei de a fi fost neaparat invitat pentru a putea “casca gura” la ce se vorbea acolo. Se stia deci ca se vor zice multe lucruri nelalocul lor. Si iata ca primim un material de la cineva care a participat la acel simpozion si nu mica ne-a fost mahnirea cand am vazut ca un jidov, invitat din strainatate, a blasfemiat memoria Miscarii Legionare si a Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, un sfant in inima multor camarazi de-ai sai, care traiesc si azi. Este trist ca cei prezenti nu au luat atitudine, desi printre ei se numarau fii sau rude ale celor care au suferit in inchisori pentru cauza legionara. o cauza pentru Hristos si neam. Trebuie precizat ca materialele ce urmau sa fie prezentate la simpozion fusesera trimise organizatorilor cu cel putin 2 saptamani inainte .Va prezentam materialul primit.

Participarea la “Simpozionul International de Martirlologie <<Moartea Martirica>>” mi-a lasat un gust amar. In afara de lucrarile prezentate de Pr. Prof. Dr. Ghiorghios Methalinos si a d-lui Dr. Dimitri Avdeev (care au fost invitati pentru a da o fatada ortodoxa actiunii), restul lucrarilor, fie nu au avut consistenta si verticaliatea necesara, fie chiar au adus o ofensa Martirilor Romani din inchisorile comuniste.

De exemplu d-ul Prof. Dr. Rubin Dominic (evreu convertit la Ortodoxie), ce a fost invitat sa conferentieze in cadrul actiunii, a avut un punct de vedere cu care nu sunt de accord. El a sustinut ca: “Zelea Codreanu a inventat o grupare pseudo-ortodoxa si neo-pagana, punandu-se pe sine in locul lui Hristos.” S-ar intelege de aici ca Martirii din inchisorile comuniste au murit pentru un crez idolatric. Aceste opinii sunt absolut false si denatureaza adevarul istoric. Daca ne gandim la Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, vom constata ca vocea lui a fost port-a-vocea tuturor martirilor imbracati in zeghe, a acelora ce nu si-au negat credinta in care s-au nascut ci dimpotriva au murit intru Hristos pentru recunoasterea si apararea valorilor neamului romanesc. Un astfel de discurs il consider o ofensa grava adusa neamului romanesc si martirilor lui.

continuare »

Trimiteti pana pe 22 octombrie mesaje catre MAI. Cereti expres specificarea lipsei cip-ului din CI simple

Va rugam sa nu uitati sa transmiteti sugestiile, parerile si propunerile voastre legate de proiectul de act normativ: Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum si actele de rezidenţă ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spaţiului Economic European rezidenti in Romania.

Scrieti la mail:[email protected], pana la data de 22 octombrie 2010.

Avem acum sansa sa ne exprimam opinia legata de biometrie si putem face sugestia de a se oferi alternative la toate actele biometrice, nu doar la buletin sau pasaport.

FOARTE IMPORTANT!

In proiectul de lege propus dezbaterii publice se enumera cele trei tipuri de CI care vor fi valabile de la 1 ianuarie 2011. Daca cititi cu atentie o sa observati urmatoarea ambiguitate:

Astfel, prima carte de identitate (CI) sau carte electronica de identitate (CEI) se elibereaza la 14 ani, potrivit optiunii solicitantului, se arata in proiect.

De la data punerii in circulatie a cartii electronice de identitate, cartea de identitate va avea un format identic cu aceasta (fara a contine insa si date in format electronic), tip card, ambele documente fiind emise pentru o perioada de patru ani, pentru persoanele cu varsta intre 14 si 18 ani, respectiv 10 ani, dupa implinirea varstei de 18 de ani.

Observati ca nu se foloseste nicaieri cuvantul CIP, ci doar date in format electronic. Insa asta nu exclude existenta unui CIP, neactivat si fara date, care ulterior poate sa fie activat, iar astfel simpla carte de identitate (CI) sa se transforme in carte electronica de identitate (CEI). Din acest motiv trebuie sa cerem specificarea expresa a neincluderii CIP-ului in cartile de identitate simple (CI).

O alta nedumerire ar fi: de ce nu se pastreaza actualele CI, care stim ca nu contin CIP? In plus sa fie mentionata nefolosirea numarului 666 in niciun fel: in protocolul de citire, codificare, scriere, cod de siguranta!

Atentie! O carte eretica circula prin librariile ortodoxe: budha, krishna si alti pagani sunt numiti sfinti

Desi la prima vedere, mai ales vazand numele Sfantului Nicolae Velimirovici pe coperta, suntem tentati sa cumparam aceasta carte, vom fi surprinsi ca in interiorul ei gasim o nebunie de inselare, ceva mult mai grav si mai blasfemiator decat ecumenismul, monofizismul. Explicatia este ca desi acele cuvinte apartin Sfantului Nicolae Velimirovici, ele au fost scrise in perioada tineretii, inainte de a deveni episcop, dar ulterior Sfantul a condamnat toate aceste rataciri si a scris impotriva Europei babilonice, profetind toate caderile apusului la care suntem martori in aceste zile. Aceasta carte nu ne stirbeste cu nimic evlavia fata de Sfant, ci mai mult ne intareste credinta ca el este cu multa mai mare, daca a reusit sa propovaduiasca Ortodoxia scapand de toate acele rataciri. Mai jos puteti citi paginile cele mai concludente, revenindu-va sarcina de a respinge aceasta carte, de a o arde si de a o scoate, unde e cazul, din librarii, pangare ca sa nu fie pricina de propaganda new-ageista.

Explicatia cenzurii: “Din lipsa timpului nu s-a mai citit toata omilia”. Iar adevarul este ca erau niste cardinali papistasi in primele randuri care nu trebuiau suparati

[vimeo https://vimeo.com/15916692]

Sfantul Maxim raspunde:

Dar de Dumnezeu purtatorii nostri Parinti n-au primit aceasta, ci mai degraba au preferat sa fie prigoniti si sa moara decat sa treaca sub tacere expresia care infatiseaza Dumnezeirea cea una si mai presus de fiinta a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh.

Si care credincios va accepta „iconomia“ care reduce la tacere expresiile pe care Insusi Dumnezeul a toate a randuit in Iconomia Lui sa fie rostite de Apostoli, Proroci si Dascalii Bisericii?

Sa observam, domnule mare, la ce rau conduce acest punct pe care l-am atins. Pentru ca, daca Dumnezeu a asezat in Biserica in primul rand apostoli, in al doilea rand proroci, iar in al treilea rand invatatori spre desavarsirea sfintilor (Ef, IV, 11), spunand in Evanghelie Apostolilor si prin ei si celor de dupa ei: „Ceea ce va spun, spun tuturor“ (Mc, XIII, 37), si iarasi: „Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste si cel ce va dispretuieste pe voi, pe Mine Ma dispretuieste“ (Mt, X, 40; Lc, X, 16), este limpede si evident ca acela care nu primeste pe apostoli, pe proroci si pe invatatori, ci nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos.

Asadar, cel ce respinge pe sfinti impreuna cu ereticii cei spurcati si necurati – primiti pe cel ce graieste adevarul! – acela condamna in chip vadit impreuna cu diavolul si pe Dumnezeu.

Asadar, daca discutand inovatiile facute pe vremurile noastre gasim ca ele ajung de fapt la acest rau suprem, vedeti ca nu cumva sub pretextul „pacii“ sa ne aflam bolnavi de „apostazie“ propovaduind-o pe cea despre care dumnezeiescul Apostol a spus (2Tes, II, 3) ca va fi inainte – mergatoare a venirii lui antihrist.

Acestea vi le-am spus fara teama si retinere, stapanii mei, ca sa va feriti atat pe voi insiva, cat si pe noi. Vreti ca, avand toate acestea scrise in cartea inimii, sa vin sa ma cuminec in Bisericile care propovaduiesc aceste lucruri si sa intru in comuniune cu cei care respingand, chipurile, pe diavolul, resping de fapt pe Dumnezeu? Sa ma fereasca Dumnezeu Care pentru mine S-a facut om afara de pacat! (Evr, IV, 15)

Si punand metanie, a zis:

– Daca vreti sa faceti ceva robului vostru, faceti, dar eu nu voi intra nicicand in comuniune cu cei ce primesc unele ca acestea.

Sf. Maxim: Tacerea asupra acestor cuvinte este suprimarea acestor cuvinte. Caci zice Duhul Sfant prin Prorocul: „Nu sunt graiuri, nici cuvinte al caror glas sa nu se auda“ (Ps, XVIII, 3). Asadar, cuvantul care nu este rostit, nici nu mai exista.

TROILOS: Crede în inima ta cum vrei, nimeni nu te împiedica.

Sf. Maxim: Dar Dumnezeu n-a limitat la inima intreaga mantuire, atunci cand a spus: „Cel care Ma va marturisi înaintea oamenilor si Eu îl voi marturisi înaintea Tatalui Meu cel din ceruri“ (Mt, X, 32). Iar dumnezeiescul Apostol învata spunand: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire“ (Rm, X, 10).

Asadar, daca Dumnezeu si prorocii si apostolii lui Dumnezeu poruncesc ca taina cea mare, înfricosatoare si mantuitoare a toata lumea sa fie marturisita cu glasurile sfintilor, nu trebuie în nici un chip sa fie redus la tacere glasul care propovaduieste aceasta taina, ca sa nu se micsoreze mantuirea celor ce tac.