Vedem cu totii ca arta bizantina este data la o parte, promovandu-se kitch-ul cu influente total straine Ortodoxiei. De la medalioanele lucioase la bratarile multicolore, toate facute din materiale de proasta calitate, gasim in pangarele bisericilor noastre cu putin peste 50% obiecte ortodoxe. Mai grav este in cazul icoanelor de influenta papistasa sau a celor necanonice, fabricate pe banda rulanta undeva prin China, de o adevarata industrie ce umple buzunarele paganilor. De aceea, pe cat se poate, sa cumparam icoane pictate in stil bizantin sau macar reproduceri prin litografie a unor icoane deja consacrate de-a lungul timpului. Sa nu ne uitam la sclipiciul icoanelor de provenienta rusa, despre care am auzit ca sunt preferatele oamenilor, ci sa vedem frumusetea unor icoane precum Sfanta Treime a Sfantului Andrei Rubliov, Mantuitorul din Sinai, Maica Domnului de la Neamt, Vladimirskaia etc. icoane pictate de sfinti, care ne ajuta la rugaciune sa constientizam ca avem in fata noastra insasi persoana reprezentata.

Mai jos aveti informatii despre o tanara pictorita de icoane bizantine (icoana de mai sus este realizata de ea). Puteti sa faceti comenzi de icoane prin telefon.

ANTONELA ILIE – Pictor de Icoane Bizantine

Tel: 0766 432 724, 0756 100 596

Fiul al Galileei si frate al lui Petru, dintre pescari in soborul Apostolilor intii ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormintul tau din Patras chemi popoarele la Dumnezeu si acum ne-ai umplut de bucurie ca in Romania iarasi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovaduit.

Parintele Ilie Cleopa arata cum poporul nostru a fost crestinat de catre cel dintai apostol al Mantuitorului Hristos, Sfant Andrei:

Sfantul Apostol Andrei a urmat in toate lui Hristos, Mintuitorul lumii. A vestit Evanghelia in multe tari, a daramat capistile idolesti, a botezat nenumarati crestini, a intemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoti si episcopi si a adus la credinta in Hristos mai multe tari, printre care si tara noastra.

Deci noi romanii avem Biserica de origine apostolica, intemeiata in primul secol, dupa inaltarea Domnului la cer. Noi nu suntem crestinati ca popoarele slave catre sfarsitul primului mileniu, pentru ca noi sintem din inceput aici in Carpati si la Gurile Dunarii, pe cand ungurii au venit in Europa in secolul IV, din Mongolia si s-au crestinat in anul 950 de Stefan cel Sfant; iar slavii au venit si ei prin secolele VII – VIII din nord-estul Asiei si s-au crestinat mai tarziu – bulgarii, in anul 864, sirbii, in anul 868 si rusii in anul 988.

Asa a randuit pronia divina ca sa primim credinta crestina direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade sa fim permanent recunoscatori.

Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a randuit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica. continuare »

Astazi se implinesc 21 de ani de cand marele duhovnic al Ardealui salasluieste in Imparatia lui Dumnezeu, mangaind sufletele celor care ii cer in rugaciune mijlocire la Hristos. Si in acest an, la manastirea Prislop din judetul Hunedoara, s-au adunat zeci de mii de oameni sa aduca o floare si o ruga catre cel care este numit “Sfantul Ardealului”. Marturii sunt foarte multe despre minunile pe care Parintele Arsenie Boca le-a facut inca din viata, ramanand doar ca Sinodul BOR sa purceada la canonizarea marelui duhovnic. Speram sa mai apucam acele vremuri…

Adevarul trebuie mereu spus si asta ne invata si Parintele Arsenie Boca:

La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut.

O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.

Un duh curat, simplu si statornic, nu-i niciodata imprastiat chiar in mijlocul multor indeletniciri, fiindca el face totul ca sa cinsteasca pe Dumnezeu, si fiindca, pasnic fiind in el insusi, isi da osteneala sa nu se caute pe sine in nimic.

Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.

Orice desavarsire, in viata aceasta, este amestecata si cu putina nedesavarsire – si pe toate le vedem ca printr-o ceata.

Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume. continuare »

1. Introducere

A scrie despre martiri si teroare in Romania este un mare curaj, intrucat nu cred ca cineva se pricepe cu adevarat la martiri iar daca nu ai trait nici vremurile de martiraj si teroare,  atunci poti fi atins, cu siguranta, de o umbra de impostura[1].

1.1. Motivatia titlului

Personal doresc sa cunosc adevarul istoric recent al Romaniei, care a dat ”nor de marturii”[2] ale credintei crestine. Stiu ca acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfant pese noi si tara noastra, ca sa nu ne uscam in desertul uitarii, al minciunii si al nesimtirii actuale, in special al nesimtirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astazi, sa vorbim de proprii martiri, in Romania martirizata tocmai de stapanii lor.

Chiar daca adevarul este crud si barbar, am credinta ca el ne poate ajuta la purificare si mantuire. Stim ca ”cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de-a privi in fata si a recunoaste adevarul. El e crud, acest adevar, dar numai el foloseste”[3] spune Eminescu si doar el” te face liber”[4] ne invata Mantuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseste curajul nici o alta virtute nu poate supravietui”, spune un apologet crestin[5].

Doresc doar sa cunosc Istoria nationala sau ”nationalitatea in marginile adevarului”[6] pentru a putea trai in viitor cu demintate nationala si sa am raspunsul gata pregatit cand voi merge la judecata Domnului” cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cereasca a fiilor lui Dumnezeu de dupa invierea si judecata ob­steasca, sta scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, si‑mparatii pamantului intr‑insa isi vor aduce slava”[8]; si „cine nu se va teme de Tine, Doamne, si nu va slavi numele Tau? Ca Tu esti Sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate”[9].

Deci scriu despre martiraj si teroare ideologica din Romania recenta, din perspectiva eschatologica, ca teolog si preot si nicidecum din postura de martir sau erou si nici ca judecator moralist al istoriei.

Cu toate ca in mizeria ideologica a epocii in care traim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, sa fie nevoie de curaj… iar cand e vorba de martirii romani care au murit in inchisorile comuniste nu-ti trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteala” [10], eu imi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevarului si de dragul vesniciei neamului meu.

Doresc sa arat apoi, ca martirajul este un act de credinta crestina profunda si o sansa enorma spre mantuire, in ciuda faptului ca unii laici democrati  nu au intelegere pentru martiraj iar in conceptia lor ”martirul fiind o victima idioata, care se chinuie degeaba, cu ochii atintiti la o himera… iar opinia curenta este ca martirii au fost niste bieti nenorociti care au crapat fara nici un rost si de aceea ii putem lesne da uitarii. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic daca tacem in privinta martirilor. In realitate, daca ii uitam pe ei, ne uitam fundamentul pe care stam, ne uitam radacinile”[11] si nu mergem la judecata lui Dumnezeu decat cu rusinea neamului dat uitarii si nicidecum cu slava lui…

Cu toate ca nu exista martiri universali, insa respectand martirii fiecarui neam, respectam pe sfintii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”impreuna cetateni cu sfintii  si casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar daca au facut actul martiric in numele si de dragul lui Dumnezeu in Vechiul Testament si al lui Hristos si a credintei crestine, in Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori tortionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, daca ”ce-i martiric pentru mine devine dusman postum pentru altul”, precizeaza Sorin Lavric[13].

2. Ce este un martir dupa invatatura ortodoxa?

Martirul reprezinta o sinteza a smereniei si a jertfei personale cu lucrarea harica a lui Dumnezeu in el, in lupta impotriva raului de orice fel[14], rabdand chinul, nedreptatile sau dandu-si viata de dragul lui Hristos, a adevarului si a credintei crestine.

Cand cineva  eclipseaza sau isi asuma de unul singur suferinta multora, doar ca a supravietuit terorii si temnitelor comuniste, sau cand deturneaza suferinta altora in favoarea unei confesiuni[15], a unei tagme, a unei etnii, sau a unei miscari politice, cu scopul de a-si etala meritele  sau curajul, sau si mai rau cu scopul de a falsifica si musamaliza istoria[16], atunci asistam la o competitie martirica ridicola si frivola, ducand in desuitudine notiunea de martiraj si o poate  transforma, facand-o fara valoare hristica. Acestia nu sunt martiri crestini, ci victime a unui sistem sau erori umane. continuare »

„Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine,
Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!”
(Antifonul 1, glas 2 Octoih)

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nicio cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anumita identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostiintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unirea dupa har cu Dumnezeu, adica unirea cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti. O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei. continuare »

Moartea, nasterea si cresterea in Hristos

Tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate intru El, care este capul, Hristos
(Efes. 4:15)

Din parabolele despre vita si mladite si despre Maslin si ramuri am invatat ca noi crestinii traim in legatura de viata morala cu Hristos ca mladitele cu vita si ca ramurile cu maslinul. Am mai inteles ca, crestinul e chemat sa fie un alt Hristos, un mic Hristos, un om care se aseamana cu Hristos la minte si la vointa, in gandire si in viata, in iubire si in sfintenie, in bunatate  si peste tot in virtute. Aceasta este si asa este viata in Hristos, viata cu Hristos, viata prin Hristos, viata crestina, chipul unei vietuiri dumnezeiesti.

Iisus Hristos ne-a invatat si ne-a aratat cum se traieste in trup omenesc o viata dumnezeiasca. Viata in Hristos este chipul vietuirii dumnezeiesti. Pentru crestin, viata dumnezeiasca incepe in Sf. botez. Viata omeneasca isi are inceputul prin nastere [1], urmata de patimi si moarte. Viata dumnezeiasca isi are inceputul in nasterea de Sus, adica in moartea pacatului, urmata de nasterea si cresterea in Hristos. Crestinismul este religia prin care se infaptuieste creatia din nou a lumii, nasterea din nou a omului, renasterea, adica moartea, altoirea, nasterea, cresterea si desavarsirea cu Hristos, in Hristos.

Dupa invatatura crestina, Botezul este moartea si invierea cu Hristos, adica moartea si ingroparea trupului pacatului din firea omului, urmata de invierea la viata cea noua, la viata cea dumnezeiasca.

«Au nu stiti – scrie Sf. Pavel – ca toti cati in Hristos ne-am botezat, in moartea lui ne-am botezat? Ne-am ingropat impreuna cu El, in moarte, prin botez, ca precum Hristos s-a sculat din morti, prin marirea Tatalui, asa si noi intru innoirea vietii sa umblam. Caci daca ne-am facut cu El o singura tulpina, partasi vom fi si invierii lui, bine stiind ca omul nostru cel vechi s-a rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, sa nu mai fim robii pacatului. Pentru ca cine a murit, este slobod de pacat. Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu el, stiind ca Hristos, dupa ce a inviat, nu mai moare, ca moartea nu-L mai stapaneste, caci moartea indurata de El a fost moartea pacatului, odata pentru totdeauna; iar viata pe care o traieste El, o traieste lui Dumnezeu. Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului si vii lui Dumnezeu in Iisus Hristos, Domnul nostru» (Rom. 6:3-11).

Un fapt se pare ciudat, dar e adevarat: viata crestina se naste din moarte. Viata in Hristos se naste in Sf. Botez, prin moartea trupului pacatului. Pacatul este in om ca in al doilea trup, ca o umbra a trupului insa nu dinafara, ci dinauntru. Acest trup, adica fiinta pacatului, prin botez se ingroapa, se nimiceste, se stinge, moare ca umbra in fata soarelui, pentru a se inlocui cu un trup nou, de lumina, cu trupul sfinteniei, cu viata cea noua, cu omul cel nou, cu sfintenia harului, cu Hristos. Asta insemneaza moartea si invierea cu Hristos, despre care vorbeste Sf. Pavel: moartea pacatului si nasterea din nou (renasterea) fara de pacat; rastignirea si moartea firii stricacioase, pentru viata in Hristos. continuare »

UPDATE: Lansare de hramul Sfantul Nectarie, Iasi

sursa: Alleccssa

Sa facem din tara asta un Canaan de rugaciune

Parinte, spuneati ca traim intr-un lagar electronic, chiar daca noi nu sesizam si inca avem impresia ca suntem liberi, intr-o societate democratica. Credeti ca este vreo diferenta intre acest lagar si cel comunist?

Dragii mei, nu este nicio diferenta. Ca este comunism sau neocomunism, ca este sub Ceausescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier ramane. De aici putem vedea noi arta si dibacia la care au ajuns acesti stapani ai lumii, dupa cum au reusit sa transpuna in mintile noastre comunismul drept democratie, cenzura drept libertate, incat au ajuns sa desavarseasca aceasta arta demonica, arta minciunii; traim intr-un veac al minciunii si al inselarii, incat nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumam, toate sunt modificate si nefiresti. Se lucreaza cu informarea si dezinformarea in asa grad, incat nici tu nu mai stii care este partea reala a lucrurilor. Ca sa distingi azi adevarul de minciuna e greu si pentru oamenii duhovnicesti si cat de cat asezati; este nevoie de o mare atentie si trezvie, sa ne cunoastem inamicul ce ne sta inainte. Este insusi tatal minciunii si isi aduna in laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucreaza si pe care le compromite neincetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – sa induca confuzia –, aceasta este o arma importanta a sionismului international. Prin indoiala si confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizatii. Adica este o descompunere si morala, si spirituala a omului, incat el nu mai exista ca fiinta umana; este o depersonalizare a fiintei umane. Acesta a fost de altfel si scopul lor, de a aduce omenirea intr-un stadiu de neincredere. Diavolul, vrajmasul de moarte al omului, a reusit sa il dezmosteneasca pe om de toate calitatile cu care a fost inzestrat in rai.

Dar cum poate reusi fara voia noastra?

Pai, desigur ca prin voia noastra; prin neascultarea noastra de poruncile lui Dumnezeu, am lasat portite deschise pentru tatal minciunii. Cine mai tine azi seama pentru ce inaltime duhovniceasca am fost creati si de ce bogatie ne facem lipsiti prin neascultarea noastra? Cine mai asculta de sfaturile Parintilor Bisericii? Daca nu suntem intr-un rost duhovnicesc, nu ne aflam pe o axa buna. Degeaba avem noi ratiuni drepte si logice, daca nu isi au rostul duhovnicesc, sunt fara valoare; nu esti acoperit de har. Discernamantul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amesteca lucrurile si prezinta unele informatii reale, unele false, astfel incat sa ne slabeasca puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic. Continua »

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.
Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

continuare »

[viddler id=8a406f56&w=437&h=370]

DOCUMENT DOMNESC

Descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urma ale Moldovei, de la mitropolitul Varlaam
_____________________

– Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta credinta.
– Amestecurile de credinta drept-maritoare, cu cele papistasesti si paganesti nu vor mai fi o uraciune si o urgie in fata lui Dumnezeu.
– Oamenii se vor vinde intre ei, vor fi taieri de sabie intre frati pentru putere si ranguri pamantesti.
– Moldova va fi rupta si impartita dupa bunul gust al puterii de la Rasarit, prin sfaturi marsave si ticaloase.
– La vremea din urma, o fiara rosie cu multe capete va inghitI intreaga Europa crestina, iar oamenii se vor salbatici mai rau ca fiarele.
– Oamenii se vor inrai si vor strica obiceiurile pamantului, inmultindu-se intre ei ca dobitoacelefara nici o rusine, lepadand Sfanta Taina crestina a nuntii.
– Vor defaima obiceiurile crestinesti, dedandu-se la tot felul de obiceiuri straine, iar paganii se vor amesteca cu sangele crestinesc. Mare urgie va fi atunci.
– Domnii pamantului vor fi oamenii vanduti satanei, care nu vor mai purta grija poporului drtept-credincios.
– Mosiile stramosesti vor fi calcate cu japca si luate de straini dupa bunul lor plac, lucru ne mai intalnit in curgerea timpului in Moldova.
– Biserica stramoseasca va fi rusinata de noile obiceiuri paganesti si papistasesti, aduse cu sila de vladicii lor cu apucaturi satanicesti. Oamenii afierositi lui Hristos cu slujba vesnica, vor lepada sfantul chip si fagaduinta inaintea lui Hristos, dedandu-se la viata lumeasca dinainte.
– La vremea din urma, pamanturile nu-si vor mai da roada lor, padurile vor fi taiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde mosiile fara rusine, uitand ca stramosii lor le-au pastrat cu sabia.
– Legile crestinesti ale tarii vor fi lepadate, iar hrisoavele voievodale vor fi luate in ras, iar conducatorii netrebnici vor face legamant cu fiara apocaliptica.
– Vlastarele moldovenesti, urmasii domnilor si boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri si apucaturi ieftine.
– Barbatii vor schimba obiceiul Dumnezeiesc al demnitatii lor si se vor acoperi cu straie femeiesti, iar femeile vor umbla precum barbatii.
– Adunarile din sarbatori si toate obiceiurile pamantului vor fi schimbate in obiceiuri si apucaturi salbatice, paganesti, aducand in Moldova in locul jocului de sarbatoare, jocuri de la salbatici. continuare »

[vimeo https://vimeo.com/15923220]

Viata

Sfanta maica noastra Parascheva, numita „cea Noua”, de la Iasi, „a Moldovei luminatoare” si lauda intregii Ortodoxii, s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, nu departe de Constantinopol, pe la inceputul secolului al Xl-lea, din parinti binecredinciosi si de bun neam.

Cei doi copii, Eftimie si Parascheva, au primit in familie o aleasa crestere si educatie religioasa. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat inaintea ei in nevointa monahala. Apoi, pentru sfintenia vietii lui, ajunge episcop al Matidiei si pastoreste bine Biserica lui Hristos pana la sfarsitul vietii. La fel si Sfanta Parascheva, iubind mai mult decat orice pe Hristos, la varsta de aproape 15 ani, a intrat intr-o manastire de fecioare din orasul Ieraclia Pontului. Dupa cinci ani se inchina la Mormantul Domnului si se nevoieste mai multi ani intr-o mica manastire de calugarite pustnice de pe Valea Iordanului.

La varsta de 25 de ani, luand porunca de la ingerul Domnului, s-a reintors in patrie si s-a nevoit inca doi ani langa biserica satului natal, Epivat. Pe la jumatatea secolului XI, anul 1050, la varsta de 27 de ani, Sfanta Parascheva si-a dat sufletul in mainile Domnului si a fost inmormantata aproape de malul marii. Mai tarziu, in urma unor minuni la mormantul ei, moastele Cuvioasei Parascheva au fost aflate intregi in pamant si s-au pus in biserica Sfintilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire si inchinare. Aici au stat sfintele ei moaste aproape 175 de ani.

In anul 1223, tarul romano-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a stramutat moastele Cuvioasei Sfanta Parascheva la Tarnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse in catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai tarziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viata Cuvioasei Parascheva” si o trece in sinaxarul Bisericii cu zi de praznuire la 14 octombrie. Din a doua jumatate a secolului XIV, cultul Sfintei Parascheva trece si la nordul Dunarii, in cele trei tari romane.

La Tarnovo au stat moastele celei numita Sfanta Parascheva 160 de ani. In anul 1393, cazand Bulgaria sub ocupatia turcilor, sfintele ei moaste au fost daruite pentru putin timp lui Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti. Dupa trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le stramuta la Belgrad, unde raman 125 de ani. continuare »

• Programul sărbătorilor ‘Sf. Cuvioasa Parascheva’ de la Iaşi (9 – 17 octombrie 2010)
• Urcuşul duhovnicesc al pelerinilor Sfintei Parascheva şi Sfântului Maxim Mărturisitorul
• Viaţa Sfintei Parascheva
• Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva (14 octombrie)
• Istoria moastelor Cuvioasei Parascheva de la Iasi
• Minuni ale Sfintei Parascheva de la Iaşi
• Slujba de priveghere a Sfintei Parascheva
• Filmulete de la sărbătorile Iaşiului
• Sfantul Maxim Marturisitorul – viaţa şi opera
• Acatistul Sfantului Maxim Marturisitorul (21 ianuarie)

Pilda actuala a Sf. Maxim Marturisitorul: ADEVARUL CREDINTEI NU SE ASCUNDE DE DRAGUL PACII !

“Fiecare particica din dogmele Bisericii s-a impus prin sangele celor ce au fost gata sa-si dea viata pentru marturisirea ei, fiind o chestiune de viaţa, nu o simpla speculatie teoretica” (Pr. Dumitru Staniloae)

Sf. Maxim Marturisitorul. Pilda vie de luptator al Adevarului. Din viata sa putem sa intelegem cu adevarat si minciuna contemporana noua a apropierii dintre credinte prin ascunderea diferentelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu impartasesc aceleasi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pandit Biserica pe timul ereziilor ariene si monotelite. De dragul pastrarii pacii, Arius a fost tolerat in interiorul Bisericii, la dorinta expresa a imparatului Constantin Cel Mare. De dragul aceleasi “paci mincinoase”, episcopii erau “invitati” sa ascunda adevarul asupra firii celei adevarate a Mantuitorului nostru. Nu sa-l schimbe, ci doar sa-l treaca sub tacere!

In cazul imparatului Constantin cel Mare avem de-a face cu o buna intentie lipsita de cunostinta, datorita careia un eretic a ajuns sa dezbine o intreaga Biserica. In cazul imparatului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o incercare de subsuma Biserica unor socoteli de aliante. In primul caz, blandetea moale, care se lasa abuzata si manipulata. In al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomatiilor.

Numai prin dorinta arzatoare de adevar a unui Sf. Atanasie, care, in ciuda prigonirilor la care a fost supus de catre ereticii care atunci faceau jocurile in Biserica, avand ajutor imperial, nu a facut pace cu minciuna si cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Marturisitorul, caruia a trebuit sa i se taie limba (cu o rautate proasta ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a impiedica Adevarul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevarul a fost perpetuat, dupa fagaduinta lui Hristos.

In ciuda tuturor samavolniciilor si a pozitiilor de forta castigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor putini, dar alesi. continuare »

Astazi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea Ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana Ta, cu umilinta graim: Acopera-ne pe noi cu cinstitul Tau Acoperamant si ne scapa  de tot raul, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.

In anul 911, in zilele imparatului Leon cel Intelept (886-912), orasul Constantinopol era asediat si lumea stransa in Biserica Vlaherne cerea ajutor Maicii Domnului. Biserica era impodobita fiind spre duminica, se facea priveghere de toata noaptea in cinstita biserica a Vlahernei, la intaia zi a lunii octombrie. De fata stand multimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfantul Andrei, impreuna cu ucenicul sau, fericitul Epifanie, si-au ridicat ochii in sus si au vazut pe Imparateasa cerului, pe Acoperitoarea a toata lumea, pe Preasfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, stand in vazduh si rugandu-se. Si era ea stralucind de lumina ca soarele si acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, impreuna cu osti ceresti si cu multimea de Sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei, dintre care doi erau mai alesi: Sfantul Ioan Inaintemergatorul si Sfantul Evanghelist Ioan. Pe aceasta vazand-o, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, fericitul Epifanie: “Oare vezi, frate, pe Imparateasa si doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a zis: “O vad, sfinte parinte, si ma inspaimantez, ca o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt in biserica, cu cinstitul ei omofor, ce straluceste mai mult decat soarele.”
Si s-au auzit graiurile cele cu umilinta ale rugaciunii ei catre iubitul ei Fiu si Dumnezeul nostru Iisus Hristos:

Imparate ceresc, primeste pe omul cel ce Te slaveste pe Tine si cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc il sfinteste si proslaveste pe cei ce te proslavesc pe Tine si rugaciunile celor ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta, si fagaduintele, primeste-le toate si din toate nevoile si rautatile ii izbaveste.

Deci, nadajduindu-ne, Stapana, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis catre Fiul tau, am voit sa nu ramana fara praznic sfantul tau Acoperamant, o, Preabuna, ci precum tu voiesti a-ti descoperi cinstitul praznic al Acoperamantului tau, o, intrutot milostiva, impodobeste-l. Ca si cei ce te proslavesc pe tine sa se veseleasca, vazand numitele tale praznice mult stralucind; si precum acolo pe norodul cel ce era in biserica cu milostivire l-ai acoperit, asa ne acopera si pe noi, pacatosii robii tai, cu acoperamantul aripilor tale, Fecioara, Acoperitoarea noastra Preasfanta Fecioara, surpand sfaturile si gandurile celor ce cugeta rele asupra noastra. Si, in ziua rautatilor noastre, sa ne acoperi pe noi, iar mai ales in ziua cea rea, cand sufletul se va desparti de trup, de fata sa stai noua intr-ajutor si sa ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din vazduh, cele de sub cer, si in ziua infricosatei judecati sa ne acoperi pe noi sub obladuirea Acoperamantului tau.
Cu ale careia preaputernice si bine primite rugaciuni si cu ale tuturor Sfintilor Tai, Dumnezeului, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

click pe imagine pentru VERSIUNEA HQ

Va suspunem atentiei o propunere venita din partea d-nei Emilia Corbu:

Canonizarea martirilor care au suferit in temnitele comuniste este inca un deziderat desi, in cei 20 de ani de cand evenimentul este asteptat, crestinii ortodocsi de la inalti ierarhi pana la simpli credinciosi au pastrat mereu vie amintirea si jertfa lor. Au fost depuse dosare pentru canonizare. S-au scris zeci de articole, studii, carti. Le-au fost dedicate numere intregi ale unor reviste ortodoxe. S-au tinut conferinte in toata tara, s-au organizat expozitii, emisiuni radio si de televiziune. De ce Sf. Sinod intarzie, doar Dumnezeu stie. Cert este ca nicio idee politica sau judecata lumeasca nu are dreptul de a opri, tergiversa sau amana ,,sine die,, acest proces care s-ar inscrie intr-o ordine fireasca a Bisericii Ortodoxe.

Doar rugaciunea ne-a mai ramas. Rugaciunea constanta si vie. Stiu ca exista manastiri care se roaga neincetat pentru recunoasterea jertfei celor din temnitele comuniste. Stiu ca exista preoti care la fiecare Sf. Liturghie pomenesc jertfa lor. Stiu ca poporul are mare evlavie la ei.

Asa ca ne-am gandit ca la cele de mai sus sa se adauge si rugaciunea mirenilor. Dar nu sporadic, ci oarecum organizat. Sa ne constituim un grup de cel putin 30 de mireni pentru fiecare zi a lunii. Si in fiecare zi cate unul sa se roage cel putin doua ore pentru canonizarea sfintilor. Continua sa citesti…

[vimeo https://vimeo.com/11950085]

Despre reducerea omului la un numar

„Faptul ca din partea Sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana si jertfa Sa pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine; centrul si sinteza creatiunii Sale: lumea vazuta imbinata cu lumea nevazuta. Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine; adica sa traim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute; caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cand omul traieste in adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe cand daca renunta la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rand cu oricare dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un numar. Deci, ce poate sa insemneze coborarea omului la simpla valoare economica, decat o degradare a lui in randul vitelor, care se vor salbatici intreolalta si-si vor impinge conducatorii pana la marginile nebuniei. Asta inseamna treaba unuia, care ar incovoia crinii in gunoi, pretuind mai mult gunoiul decat mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la numar, au sa dea seama toti inzestratii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu raspunderi, cu mariri, cu puteri si cu tot felul de haruri.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cararea Imparatiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Romane a Aradului, Deva, 2006.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HdsAOxq3eCQ]

Cei care au in ei o mica evlavie, care cred in Dumnezeu, aud de demnitatea episcopala si sufletul lor se cutremura! […] (De aceea) i-a si luat cu forta poporul si i-a facut episcopi! L-a luat pe Marele Vasilie cu forta, l-a luat pe Ioan Gura de Aur cu forta, l-au apucat pe Atanasie cu forta… Acum, ei insisi apuca cu forta demnitatea episcopala! Iata marea diferenta. […] Si va intreb: de la astfel de episcopi (vladici), care au intrat nu pe usa, ci pe fereastra, printre caramizi, poti sa astepti altceva? Pentru ca pentru a deveni cineva episcop (vladica) trebuie sa fie chemat de Dumnezeu sau chemat de popor. Pe acestia nici Dumnezeu nu i-a chemat, nici poporul nu i-a ales! Si, in general, astazi in Biserica noastra[1], pe episcopi nici Dumnezeu nu-i cheama, nici poporul nu-i alege […]. Hristoforos Kalivas, un prieten de al meu de suflet, o personalitate importanta, mi-a spus cu ani in urma cand discutam „Bre, Augustine, nu ai inteles ce se va intampla? Satana a folosit toate mijloacele pentru a distruge Biserica. Va unelti in vremurile din urma si o ultima arma: va imbraca preoti si vladici persoane de sub stapanirea sa. Le va pune engolpioane si le va da carje episcopale! Si prin intermediul acestor arhierei va distruge Biserica”[…]. Cutreiera si actioneaza acum in Elada (nu numai in Grecia, ci in tot spatiul ortodox – n. n.) ereticii, cutreiera ateii, cutreiera toti, pentru ca nu avem o Biserica vie si libera, pentru ca nu avem episcopi care sa traiasca si sa moara pentru Credinta noastra! Nu exista! […]. Din nefericire, nu exista un Gura de Aur, nu exista un Vasilie, nu exista un Grigorie de Nazianz. Din nefericire, putinii episcopi buni care exista sunt fricosi, nu au puterea morala de a lupta! Tremura de cei rai, se tem sa nu fie caterisiti; si sunt in stare sa-i cateriseasca. Si uita bunii episcopi ca o caterisire este un titlu de onoare, pentru acela care este caterisit! (din pricina atasamentului fata de credinta). Caterisit a murit (Ioan) Gura de Aur, dar slava lui este vesnica in Biserica! De mii de ori sa fiu caterisit de astfel de episcopi si sa merg in pustie si sa-mi plang pacatele! Luptatu-s-au deci toti acesti Sfinti Parinti. Astazi nu mai exista lupta. Clericii nu lupta. Nu mai exista duh de lupta. Ce se va intampla? Lupta cade pe popor. Precum, din nefericire, toate greutatile economice, impozitele, inrolarea in armata, sangiurile, muceniciile, toate cad pe poporul nostru; asa si cu greutatea acestei lupte, a celei bisericesti, dace tot pe popor […]. Cati suntem credinciosi sa stam bine. Noi suntem Termopilele! Nu va trece papismul (romano-catolicismul), nu vor trece ereziile. Credinta vesnica va trai! […].

(Fragmente din omiliile transcrise dupa inregistrari ale fostului episcop de Florina, Augustin Kandiotis, din cartile Crestinii in vremurile din urma si Tradarea Credintei Ortodoxe, Kozani, 2007; preluare din Porunca iubirii, nr. 2/ 2010, pp. 53-54)

[1] Este vorba de Biserica Greciei, dar situaţia este valabila si in Biserica romana. Cuvantul Parintelui Augustin este valabil peste tot unde se afla poporul lui Dumnezeu nu numai in Grecia, la care face referire indeosebi acesta.

Ca sa produca confuzie, ca sa produca dubiul acesta intre noi, ca sa nu avem o parere comuna, nici unii, nici altii au intervenit cu noutatea aceasta ca lucrurile nu sunt ale mele ci ale ucenicilor mei…

interviul integral il gasiti aici.

UPDATE: Este regretabil ca si de aceasta data cei care se ocupa doar cu dezbinarea si cu denigrarea Parintelui Justin, acesti baietasi de cartier de la razbointruBARFA, ataca din nou pe ucenicii Parintelui, acuzand tendetios pe maica Fotini, cum ca ar fi in spatele Apologeticum. Niste minciuni sfruntate, ce numai niste josnici pot sa le debiteze. Nici maica Fotini, nici alti monahi din Petru Voda n-au vreo implicatie in acest blog, ci doar persoane din-afara manastirii. Insa ei vor cu tot dinadinsul sa loveasca si sa strice imaginea manastirii Petru Voda, si implicit a Parintelui Justin. Iata care sunt iudele de care spunea Parintele Proclu si sa nu cumva sa aiba soarta lui Iuda. Acest interviu arata clar ca Parintele nu poate si nu va fi vreodata manipulat de cineva, insa asta i-a durut pentru ca le arata minciunile cu care au smintit pe unii oameni. Iata ce credibilitate va ofera acel blog de ipocriti! Pentru linistea dumneavoastra ar fi indicat sa nu mai intrati pe acel blog otravit, caci se afiseaza cu articole duhovnicesti, insa la comentarii isi varsa veninul ce le curge prin suflet. Pocaiti-va nefartatilor, caci nu vor ramane nerasplatite minciunile si denigrarile voastre.