† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
UPDATE: Starețul Hariton Negrea a dispus ca într-o grabă “suspectă”, trupul părintelui Paulin să fie îngropat a doua zi, încât nici fratele părintelui nu a reușit să ajungă la înmormântare, nici camarazii săi legionari. Frica și ordinul de sus au fost să nu se creeze vreun eveniment legionar, naționalist care să deranjeze forurile securisto-jidano-masonice, care au impus în mănăstirea Petru Vodă o lege a tăcerii și a fricii de… bau-bau. Vai de capul lor de reeducați!
Astăzi, 14 septembrie 2015, imediat după Sfânta Liturghie prilejuită de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a trecut în veșnicie și în rândul Sfinților Mucenici, schimonahul Paulin Clapon, botezat Gheorghe și născut în 1920. Din anul 2005 a intrat în obștea Părintelui Justin de la Petru Vodă, slujind mai departe Biserica și neamul românesc. Incomod uneori pentru majoritatea viețuitorilor din mănăstire, părintele Paulin s-a impus prin cinstirea cum se cuvine a mărturisitorilor din temnițele comuniste ale căror sfinte oseminte se odihnesc în cimitirul mănăstirii. El este cel care s-a ocupat de reamenajarea cimitirului, infrumusețând mormintele cu cruci noi, candele si alei de ciment și piatră. Copiii ce ajungeau la mănăstirea Printelui Justin și-l vor aminti pentru totdeauna cum îi întâmpina cu dulciuri, fructe, iconițe și alte daruri care le aduceau multă bucurie. Un om dârz, dar cu un suflet de copil, părintele Paulin va rămâne, alături de ceilalți camarazi din cimitirul mănăstirii, un legionar de frunte, care și-a sacrificat tot ce a avut mai scump pentru Biserică, neam și țară. Veșnică să-i fie pomenirea! TLC!
„Eu am reuşit să uit. Nu mă mai interesează cel care m-a chinuit” Interviu cu monahul Paulin Clapon, fost deţinut politic (de Isabela Aivăncesei pentru Lumea Monahilor)
Cei care au fost închişi la Aiud obişnuiesc să treacă din când în când prin aceste locuri. Fie ca să revadă temniţa din oraş, să plângă pentru ce s-a trăit acolo şi pe cei care nu mai sunt sau pentru sfârşitul pe care l-au avut, fie la schitul ridicat chiar pe locul unde erau aruncate trupurile deţinuţilor, Râpa Robilor. Aici se amestecă printre monahi sau printre cei opriţi să spună o rugăciune şi se căiesc în faţa lui Dumnezeu, Acelaşi cu care au stat în celulă în urmă cu zeci de ani. La Aiud l-am întâlnit şi pe bătrânul Paulin Clapon. Nu e obişnuit să dea interviuri. E obişnuit mai degrabă cu bătaia şi torturile. Alegerea de a intra în monahism, făcută la bătrâneţe, decizia de a se supune, dar nu oricui şi oricum… doar Lui, e o biruinţă asupra întregului său caracter. Ghiţă a devenit Paulin, dar năravurile omului vechi nu s-au potolit întru totul. Recunoaşte că a făcut greşeli, dar profită de zilele ce i-au mai fost date şi învaţă să fie „blând şi smerit cu inima”, formulă adaptată felului său de a fi, de neînţeles pentru cei apropiaţi uneori. Iubeşte şi îşi arată dragostea în felul lui, uneori te poţi trezi chiar cu un baston pe spinare dacă eşti inadecvat. De exemplu, Maica Domnului este „mărită” şi nu „slăvită” în cunoscutul imn Cuvine-se cu adevărat… Dar în spatele durităţii formale a bătrânului se ascunde o nebănuită atenţie, preocupare, grijă pentru lumea toată, traduse într-un fel de dragoste. Pentru sufletul lui şi pentru românii atât de dragi lui, Paulin îngenunchează, la cei nouăzeci de ani ai săi, la fiece slujbă a nopţii.
Cu 
Pătrunzând adânc în ţinutul Neamţului, până spre trecătorile Ardealului, dincolo de muntele Petru Vodă, şi pătrunzând iarăşi tăcerea pădurilor, se ajunge la schitul de lemn întemeiat anul trecut prin „tăria” unui monah. E Părintele Justin Pârvu, figură de „luptător al minţii”, unul din duhovnicii prin ale căror rugăciuni s-a ţinut vie zeci de ani societatea românească răstignită de comunism.