„Tratament egal într-o Europă a egalilor”
„Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot/ Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?” (Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a).
Întreg „Aliotmanul” s-a împiedicat de-un „ciot”!
Dacă înainte cu 98 de ani, la Mărăşeşti, românii au demonstrat că un adversar, considerat invincibil, poate pierde o bătălie decisivă, în 2015 grecii au dovedit că demnitatea şi curajul pot stăvili pofta nesăţioasă a unui agresor a-tot-puternic. Grecii au reuşit ceea ce scoţienii, în 2014, au ratat, aducând un argument covârşitor despre cum România trebuia să decidă în catastrofalul an 1940, dar şi astăzi: să reziste şi să se opună atunci când interesele naţionale sunt în pericol! Grecia poate ţine capul sus. De-a lungul secolelor, grecii au fost cotropiţi şi jefuiţi de forţele europene ale timpului. În al Doilea Război Mondial, leagănul antichităţii a fost prins în încleştarea forţele răului:
– Germania a zdrobit inimile grecilor, răpindu-le libertatea, dar nu şi onoarea;
– rezultat al „prieteniei neinteresate”, sub care s-a ascuns jaful invadatorilor din toate timpurile, cele mai multe din sculpturile Partenonului se află azi, nu în muzeele greceşti, ci la British Museum. continuare »
Hristos si Zalmoxis in contextul teologiei contemporane. Oculta ezoterica dacista si inselarea demonica a “patriotilor” care vor sa rastoarne crestinismul motivand intoarcerea la religia pagana geto-dacica
Ezoterismul dacist vazut prin prisma unui teolog laic.
Problema dacista a starnit controverse in randul unor istorici, dar si in randul teologilor zilelor noastre.
Pentru a veni cu lamuriri despre acest subiect, stam de vorba cu Adin Lucian Roman, absolvent al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Arad, licentiat in “Istoria si filosofia religiilor” – anul 2006, iar masterul in “Dreptul canonic ortodox” – anul 2008.
– Va rog sa ne spuneti daca tracii si dacii erau aceiasi sau daca se deosebesc?
– Tracii au fost un neam din antichitate impartit in mai multe triburi. In nordul Dunarii au existat doar doua triburi tracice care aveau aceiasi cultura. Acestea erau getii si dacii. Am mai putea aminti si de carpi. Nu trebuie confundati getii si dacii totalmente cu lumea tracica. In afara de imparatul roman Galerius, care era dac dupa mama, si de tatal lui Constantin cel Mare, Constantius I Chlorus, nu exista nici o dovada istorica cum ca alti imparati romani erau de origine dacica. Tatal lui Constantin cel Mare era dac romanizat.
– Cei care sustin curentul dacist spun ca Roma a avut mai multi imparati de origine daca. Cred ca e vorba de vreo 85 de astfel de cazuri.
– Dupa cum am spus mai inainte, istoricul crestin Lactantiu, afirma despre imparatul Galerius ca dupa mama era dac din localitatea antica Romula, de asemenea tatal lui Constantin cel Mare, Constantius I Chlorus. Restul erau de alta nationalitate cum ar fi Filip Arabul, Leon al III-lea Isaurul, Leon al IV-lea Kazarul si altii care erau din rasarit sau din apus, dar nu erau daci.
– In filmul documentar “Dacii – Adevaruri tulburatoare”, realizat de ezoteristul Daniel Roxin, in episodul al doilea, afirma ca exista un testament al imparatului Traian adresat lui Licinius Chietus dupa lupta cu partii in anul 117 in care spune ca numele Traian vine de la toponimul Trahianus. Mircea Chelaru, cel care a facut aceasta afirmatie spune ca detine acest testament si ca din continutul acestuia reiese ca Traian este din Tracia. continuare »
Pr. Mihai Andrei Aldea despre legea antilegionară: Mișcarea Legionară a fost împotriva mafiei evreiești, iar partidele istorice ale vremii au făcut acte antisemite
Predică susținută la M-rea Paltin Petru-Vodă împotriva noilor abuzuri totalitare, 28 iunie, 2015
Dl. Marcel Bouroş către Radu Preda: Nu poţi apăra icoana scuipând pe sfântul zugrăvit în ea
Intr-un nou interviu acordat apropiaţilor săi de la activenews, Radu Preda terfeleşte imaginea Mişcării Legionare şi pe a adepţilor ei, tineri sau “nostalgici” bătrâni. Publicăm mai jos un răspuns al d-lui Marcel Bouroş de la Curtea Brâncovenească, trimis la rubrica de comentarii al acelui articol.
Parafrazand pe rabinul Gamaliel putem spune: daca Miscarea Legionara e invatatura omeneasca va pieri de la sine, dar daca e de la Dumnezeu, nu cumva sa devina cineva luptator impotriva lui Dumnezeu!
…acelasi lucru il spune o studenta, Marieta Iordache in 1938 in fata regelui Carol al II lea si a unui intreg stadion: ” Corneliu Zelea Codreanu este nevinovat si pentru acest adevar sint gata sa mor!”. Aceeasi Marieta Iordache, maica Mihaela care va muri mai tarziu in inchisoare, spune in testamentul sau: “Vor veni mulţi care vă vor sili să recunoaşteţi că Mişcarea Legionară a avut un drum greşit şi că tot restul a fost o rătăcire. Tuturor acestora le veţi răspunde răspicat: Ei nu au greșit. Ei ne-au scos din fundul unei adânci prăpăstii de întuneric, dezmăț şi necredinţă. Au aprins o lumină şi am mers cu ochii ţintă spre ea. ”
…acelasi lucru il spun mii si mii de romani care au luptat si au murit in munti si in temnite pentru Hristos si Neam!…acelasi lucru il spune Capitanul: “Patronul nostru este Sfantul Arhanghel Mihail. Icoana lui trebuie sa o avem in casele noastre si in vremuri grele sa cerem ajutorul lui si el nu ne va lasa niciodata(…)Legionarul este impotriva comunismului si va lupta din toate puterile, pentru ca oriunde se va afla incuibat acest comunism, sa fie demascat si rapus. Triumful miscarii comuniste in Romania ar insemna: desfiintarea Monarhiei, desfiintarea Bisericii, desfiintarea Familiei, desfiintarea proprietatii individuale si desfiintarea libertatii..In aceasta miscare comunista se afla toti inamicii nostri, care n-au vazut si nu vad cu ochi buni Romania Mare. (…) In momentul in care manastirile si bisericile nu se vor mai ruga, tara aceasta se va prabusi (…)” Corneliu Zelea Codreanu – “Carticica sefului de cuib”.
Altii, mai putin dispusi la jertfa sau care-si inchipuie ca denigrand putin Miscarea Legionara isi pastreaza o functie sau o pozitie din care ar putea servi mai bine Neamului si lui Dumnezeu, spun altceva… continuare »
Ştefan cel Mare la Daniil Sihastru
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3tnHCHCST8Q]
Ajuns pe-o vale lângă-un râu în spume,
Asa cum scris-a pana de poet,
Batrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume;
Când auzii că trupul ţării zace,
M-am răsucit la Putna în mormânt,
Şi-am răsturnat 5 veacuri de pământ
De pe pieptarul meu, să vin incoace. continuare »
Comemorarea Mişcării Legionare la Ţigăneşti, 2015
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=1mtXg6GSwIs]
foto DeVeghePatriei
Va promulga neamţul Iohannis o legea care condamnă pe cei cărora le-a acordat “Steaua României”?
După ce am dezvăluit că fostul colaborator al Securității ca poliție politică sub numele de turnător Bratosin, PSDistul Ciprian Nica a susținut cu argumente mincinoase și a trecut prin Comisia juridică a Camerei Deputaților un amendament la legea pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii prin care “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea “Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară, un grup de juriști-patrioți români ne-au trimis o analiză a consecințelor devastatoare ale acestei legi: Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr.
„Cine şi-ar putea închipui că în România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene, drepturi fundamentale ale omului ar putea fi încălcate de instituţii ale statului, fără ca cetăţenii vizaţi să se poată opune în vreun fel?
Şi totuşi, acest lucru este teoretic posibil, şi din păcate pe cale să se întâmple şi aievea.
Întâi teoria. Să presupunem că o anumită opinie, sau concepţie de viaţă a unei categorii de oameni, nu este pe placul unora dintre aleşii poporului. Sau mai precis a unor cercuri care au capacitatea şi mijloacele de a face un lobby eficient şi total pe lângă unii din aceşti aleşi. continuare »
Sfinții Părinți despre căsnicie, avort, desfrânare
Căsătoria prin natura ei este un act sfânt pe care creştinismul a întărit-o socotind-o instituţie de drept divin şi ridicând-o la rang de taină. (Efes. V, 21…).
Ai păcătuit [desfrânat, curvit] cu o persoană necreştină sau eretică?
„Dacă [cineva] nu este căsătorit [cununat ortodox], se prevăd după Canonul 61 al Sfântului Ioan Postitorul 3 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie, mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând zilnic 200 de metanii. Dacă este căsătorit [cununat ortodox], conform aceluiaşi canon, epitimia se măreşte la 4 sau 5 ani [oprire de la împărtăşire], mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând în fiecare zi 250 de metanii.”(p. 58)
Te-ai căsătorit[cununat], ortodox fiind, cu o persoană eretică sau sectantă?
„Canonul [regula, legea] 72 al Sinodului Trulan prevede anularea căsătoriei[cununiei], iar dacă [cineva] persistă în păcat, afurisirea. Aceste prescripţii sunt însuşite şi de Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 23. Pentru căsătoria săvârşită între un dreptcredincios şi o eretică, Canonul 14 al Sinodului al IV-lea Ecumenic şi Canoanele 10 şi 31 ale celui de la Laodiceea, precum şi Canonul 29 al Sinodului din Cartagina îi opresc pe credincioşi să se însoare cu eretice. Iar Canonul 72 al Sinodului al VI-lea Ecumenic desface şi socoteşte fără tărie căsătoria pe care, întâmplător, o face un creştin sau o creştină dreptcredincioşi cu eretici. Iar răspunsul 29 al lui Balsamon spune că unui dreptcredincios care a luat în căsătorie o persoană de altă credinţă sau eretică nu-i este îngăduit să se cuminece [împărtăşească] cu dumnezeieştile Taine, dacă nu se va fi despărţit şi canonisit mai înainte. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului (Răspunsul 47), adăugând că acesta să se împărtăşească doar la sfârşitul vieţii sale, după ce i s-a făcut maslu (şi dacă s-a pocăit), dar nici preotul să nu scoată vreo părticică pentru un atare ins şi nici prescurile lui şi nici liturghiile să nu le primească, fără numai lumânare şi tămâie şi uneori (adică nu totdeauna) să-i dea agheasmă şi anaforă. Şi aceasta, ca să nu cadă în deznădejde; şi să-i poruncească să facă milostenii. Iar cartea întâi a Codului (lui Justinian), titlul V, aşezământul XII, zice că de se vor sfădi atare părinţi (care au ajuns, într-un chip oarecare, să se căsătorească), să biruiască cel care vrea să-şi facă pruncii dreptcredincioşi. Acelaşi lucru îl spune şi aşezământul 18 al aceluiaşi titlu (la Fotie, titlul XII, cap. XIII). Iar pentru părinţii care au îngăduit ca fiii lor să se căsătorească cu cei de altă credinţă, Pravila de la Govora (cap. 32) prevede 5 ani de pocăinţă.” (p. 74) continuare »
DEPUTAŢII INTERZIC MIŞCAREA LEGIONARĂ. Pedepse cu închisoarea pentru legionari. Să strângem rândurile asemeni Sfinţilor închisorilor!
Totul s-a întâmplat, după un ritual talmudic, aşa cum observă şi fratele Saccsiv, chiar de prăznuirea Sfântului Cuvios Justin Pârvu.
„Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară”, anunţă agenţia AGERPRES. Este un fapt fără precedent acela ca un for legislativ, rectae Parlamentul, să stabilească o problemă ce ţine de competenţa istoricilor. Proiectul de lege a fost realizat de Alexandru Florian, preledintele Institutului Elie Wiesel şi promovat în Parlament în octombrie 2013 de fostul lider liberal Crin Antonescu.
„Amendamentul a fost introdus în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, se arată în materialul AGERPRES.
Iată cum au considerat juriştii Camerei Deputaţilor că pot asimila legionarismul românesc fascismului: „Mișcarea legionară a fost o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 — 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară. Eu consider că dacă trecem așa definiția și facem strict referire la 1927 — 1941 nu cred că vor mai fi altfel de probleme”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice Ciprian Nica.
Amendamentul a fost însușit de comisie și votat în unanimitate.
Conform vicepreședintelui Comisiei juridice, „caracterul fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este „membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist””. De asemenea, a precizat Nica, manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927.
Însă afirmaţiile deputatului Nica sunt inexacte, câtă vreme anul trecut, la interpelarea Procuraturii într-o anchetă având ca obiect pe dl Şerban Suru, Academia Română a stabilit că „nu se pot considera toate mişcările de extremă dreaptă din Europa ca mişcări exclusiv fasciste; fără îndoială că elemente comune există, dar nu până a duce la o concluzie radiclă în această privinţă; fiecare miţcare a avut specificul ei…”
Mişcarea Legionară a fost exonerată de comisia de anchetă preliminară pentru crime de război dinainte Tribunalului de la Nurnberg, reprezentanţii ei nefiind extrădaţi de occidentali în România comunistă. Mai mult, după 1947, legionarii au colaborat activ cu CIA şi alte instituţii ale statelor occidentale, în cele mai ample operaţiuni militare şi de spionaj desfăşurate împotriva comunismului în perioada războiului rece.
Salutul acestui site va fi de azi înainte acesta:
TRĂIASCĂ LEGIUNEA ŞI CĂPITANUL!
Sinaxarul inimilor noastre: 16 iunie – Prăznuirea Sfântului Cuvios Justin Pârvu
Pe Mărturisitorul cel ales al lui Hristos, podoaba Bisericii, care pe altarul Neamului Românesc până la adânci bătrâneţi pe sine însuşi jertfă ca o ardere de tot s-a adus, pe Voievodul Ortodoxiei româneşti, care în vremurile de pe urmă Biserica lui Hristos bine a străjuit şi cu sabia dragostei pe hulitori a gonit iar pe fiii pierduţi i-a găsit, pe cela ce cu mantia milei pe mulţi din necazuri şi întristări i-a izbăvit şi ca o inimă bătând cu rugăciunea multe conştiinţe spre cunoaşterea lui Dumnezeu a trezit, cu dorire din inimi să-i cântăm: Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule, Mărturisitorule Justine!
Parastas 13 iunie 2015 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=66qjebrb0Ww]
Parastasul de 1 iunie 2015 [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QecYCuJifpI] Copiii de la caminul m-rii Paltin Petru Voda, rugaciune la mormantul Părintelui Justin [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=00ZcRZGjqzQ]
FOTO: Pomenirea de 2 ani a Sfântului Părinte Justin
Cuvânt al unui ierarh român despre „Sfinţii închisorilor“ la pomenirea de 2 ani a Sfântului Părinte Justin Pârvu
Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.
Sigur, ceata martirilor constituie elita sfinţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Mucenicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul liturgic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremurilor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi înscrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, după exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovietic, înscrişi recent în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pomenire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost martirizat primul mucenic al teroarei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele martiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum inspirat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.
Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în noiembrie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22).
FĂRĂ PRECEDENT! Apel către deputaţi: Nu legiferaţi prigoana antilegionară!
AICI puteti semna Petitia impotriva acestui proiect de lege criminal , lansata in luna martie de un grup de 16 organizatii civice si semnata pana in prezent de peste 2000 de romani
Cu o zi înaintea repunerii în dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a proiectului de lege pentru interzicerea penală a manifestărilor legionare, fostul preşedinte executiv al Partidului „Totul pentru Ţară” (dizolvat), adresează un avertisment ferm deputaţilor din această comisie. Tonul acestui apel este unul fără precedent. Florin Dobrescu lansează, pe contul său Facebook, avertismentul că deputaţii sunt supuşi unei diversiuni cu implicaţii la nivelul siguranţei naţionale, precum şi unui şantaj ideologic:
„Mâine se reia dezbaterea legii antilegionare în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Din informaţiile ce le deţinem, aceasta se întâmplă în urma presiunilor invocate după scandalul artificial creat de un anumit institut guvernamental în urmă cu câteva săptămâni, în jurul unui eveniment memorial al Rezistenţei anticomuniste.
De aceea vreau să adresez un apel deputaţilor din Comisia Juridică a Camerei.
Nu vă lăsaţi manipulaţi! Nu contribuiţi la o diversiune ce serveşte interese ostile stabilităţii şi siguranţei naţionale a României! Veţi răspunde cândva în faţa ţării, a alegătorilor, pentru o astfel de eroare şi consecinţele sale nefaste!
Eradicarea, printr-o nouă persecuţie politică, a curentului prolegionar din România serveşte unor forţe exterioare, ostile actualului parteneriat strategic cu structurile occidentale şi face parte dintr-un plan de destabilizare a ţării noastre. Eliminarea din viaţa publică a legionarismului va face loc implementării şi în România a unor structuri de tip naţionalist-radical, subordonate propagandei ruseşti, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor europene. România era până acum ţara cea mai stabilă din acest punct de vedere, structurile de influenţă ale Kremlinului nereuşind captarea curentului naţionalist. Asta şi datorită faptului că naţionalismul românesc, dominat spiritual şi numeric de adepţii Mişcării Legionare, a avut ca particularitate o puternică identitate antisovietică şi anticomunistă. Nici o altă forţă politică nu s-a opus mai consecvent imperialismului Moscovei, fie el de tip sovietic ori ambalat în artificiul pseudodemocraţiei de tip putinist (în realitate o prelungire a vechiului KGB). Legionarii au luptat în munţi, în rezistenţă, în închisori, în Armata de la Viena, în operaţiunile acoperite ale CIA şi NATO, împotriva acestui imperialism rusesc sovietic, care ameninţa permanent suveranitatea naţională şi fiinţa neamului românesc.
Omagiu unui luptător: Constantin Iulian – 3 ani în Garda de Sus
FOTO: Una din cele mai reuşite fotografii ale lui Constantin Iulian, realizate de Irinel Cârlănaru la Fortul 13 Jilava, în celula unde a fost închis în anii Comunismului…
A fost, pentru toţi cei care l-am cunoscut, o adiere blajină de lumină, o fulgerare de voinţă şi o cale. Era frumos, era învăluit de aura muceniciei şi în acelaşi timp emana un spirit academic, o aristocraţie a spiritului ce impunea respect. Onest, de o integritate morală rar întâlnită în ziua de azi, dăruit până la jertfa supremă unul ideal înalt, Constantin Iulian ştia să îmbrace fermitatea unei mâini de fier în mănuşa de catifea a dragostei. De aceea era iubit şi înconjurat de tineri mereu. Pentru că ştia să ne îndrume, fără contondenţă. Pentru că ştia să mustre şi să pedepsească, fără a răni. Pentru că a ştiut să ne ierte chiar şi atunci când i-am greşit greu şi l-am rănit noi pe el… Pentru că ştia să iubească…
Întâlnirea cu Constantin Iulian nu putea lăsa indiferent pe nimeni. După ce-l cunoşteai, viaţa ţi se schimba. Inspira voinţă, obliga la performanţă, demonstra că e posibilă excelenţa. În activitatea ştiinţifică, la catedra universitară, în taberele de muncă şi educaţie, în marşuri, în fruntea oamenilor, era mereu acelaşi exemplu de stâncă.
A fost unul din acele fenomene contemporane care au probat că Omul nou conceput de Corneliu Codreanu nu este o utopie. Plecat la Domnul fulgerător, după o boală galopantă ce i-a retezat calea în 6 săptămâni, Iulian a devenit testament pentru o generaţie nouă. Frăţiile de Cruce, reactivate de el cu puţin timp înainte de moarte, au fost una din fulgerările premonitorii ale acestui spirit îmbunătăţit.
Plecat când nimeni nu se aştepta, el a lăsat în urmă proiecte generoase şi necesare la care lucra, zi şi noapte, asiduu. Toate acestea vor trebui puse în practică de cei de azi. De tinerii care l-au urmat şi au primit testamentul său.
Constantin Iulian! Prezent!
Florin Dobrescu | Buciumul
Parintele Justin – Duhovnicul inimilor – Marturii si minuni
Cu siguranţă că Părintele Justin Pârvu alături de ceilalţi sfinţi minunaţi vor continua să ocrotească neamul românesc cu şi mai multă căldură cu cât vremurile vor deveni mai grele.
Vlad Herman
Orthódoxos Týpos: Și Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia a adoptat o nouă Mărturisire de Credință întocmită de Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte
Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia
Orthódoxos Týpos, 5 iunie 2015, nr. 2056, p. 1, 7.
NOUĂ MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA PANEREZIEI ECUMENISMULUI
După cum se știe, ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși” a întocmit și publicat în anul 2009 <<Mărturisirea de Credință împotriva ecumenismului>>, care a devenit deja istorică prin ecoul pe care l-a avut, fiind semnată de un mare număr de arhierei, clerici și monahi și de mii de credincioși ortodocși din toată lumea. Trezirea duhovnicească pe care a provocat-o a fost impresionantă. În vremea din urmă ne gândeam că, după trecerea atâtor ani, ar fi nevoie de o înnoire și o întărire a acelui text și, iată, ca un răspuns și dar de la Dumnezeu, ne-a parvenit un text excepțional de <<Mărturisire>>, pe care l-a întocmit și l-a publicat Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte, ce aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Textul, semnat de toți monahii Schitului, peste treizeci la număr, dimpreună cu întâistătătorii și duhovnicii lor, a circulat în România și a adus bucurie creștinilor, dar și furie și oprobriu din partea ecumeniștilor.
Acest text, tradus în limba greacă, a fost acceptat și apreciat de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care îl semnează prin reprezentanții ei și și-l asumă ca al ei propriu, și se va bucura, dacă va fi semnat în continuare și de alți clerici și monahi, ale căror semnături le așteptăm la [email protected].
Urmează textul Mărturisirii:
MĂTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și am crezut în mod ortodox, suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care este doar Biserica Ortodoxă, adică mădulare ale Trupului lui Hristos, care are drept Cap pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos. continuare »
Diaspora ortodoxă din Austria – Scrisoare deschisă Sinodului BOR pentru implicarea mai activă în combatarea avorturilor şi apărarea valorilor neamului românesc
“Poporul nu poate fi apărat numai prin rugăciuni şi pomeni, ci şi prin luptă, îndrăzneală şi putere”.
VIDEO: O călătorie în Muntele Athos
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Eidk5_ETjjY]
Homeopatia primejduiește mântuirea sufletului. Erori științifice și teologice
Cu mila lui Dumnezeu sunt și medic și teolog și am studiat aceste fenomene ca o lucrare de licență. Am fost pacient homeopat al celui mai renumit medic homeopat din țară.
Cu toată dragostea vă rog să vă lepădați de orice fel de medicină alternativă pentru a nu vă primejdui sănătatea trupească și mintală și mai ales viața veșnică. Vă recomand cartea de mai jos, care dezbate, cu argumentele și experiențele date chiar de homeopați, atât teoria lor științifică cât și efectele pseudo-medicale ale tratamentului homeopat, dar mai ales efectele secundare demonice, la concret. În final dă și o dezlegare ortodoxă a problemei.