† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Primul cuvant catre tineri: CHEMARE

„Cuvantul cel dintai l-am facut, o, Teofile,
despre toate cele pe care a inceput Iisus a le face si a le invata” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, sa auzi un glas care te cheama. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai inteles si nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresari, nu te mira, nu zambi neincrezator, tanarul meu prieten! Glasul care te cheama nu este al unui mort, ci al unui inviat. El nu te striga din istorie, ci din adancul propriei tale fiinte. Cuvintele acestea, rostite si scrise aici, sunt din strafundurile tale, pe care nu ti le cunosti. Ti-a fost poate rusine sau teama sa cobori in adancul tau si sa le descoperi. Ai crezut ca in tine zace o fiara, un mormant al instinctelor din care se ridica strigoii inspaimantatori ai patimilor, si nu ti-ai vazut fata de inger, caci tu inger esti. Daca nu ti-a spus-o nimeni pana acum, ti-o spune Iisus, si marturia lui este adevarata, caci nimeni nu L-a dovedit vreodata de minciuna. Ce stii tu, tinere, despre Hristos? Daca tot ceea ce stii ai invatat la scoala, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinta de un adevar – de singurul Adevar care te poate face liber. Ce stii tu despre Biserica lui Hristos? Daca tot ceea ce stii se reduce la Giorano Bruno, despre care ti s-a vorbit la educatia asa-zis „ateist-stiintifica”, ai fost privat in mod neomenos de lumina adevaratei culturi, de stralucirea spiritualitatii, care este garantia libertatii tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”? Daca nu le-ai auzit niciodata, cine si cu ce drept ti le-a interzis? Cine ti-a interzis sa stii ca exista o cale mai buna, mai dreapta si mai simpla decat cea pe care ratacesti orbecaind acum? Cine ti-a pus valul peste ochi, ca sa nu poti vedea lumina cea minunata a dragostei propovaduite si traite de Iisus pana la ultimele ei consecinte? Te vad pe strada, prietene, tanar si frumos, si deodata, totul se schimba in tine, fata ta se schimonoseste, instinctele iti rabufnesc in afara, ravasindu-ti fiinta ca o dezlantuire de stihii, si devii violent… De unde ai invatat violenta, tinere? De la cine? Ti-am vazut mama blanda si cu ochii in lacrimi, ti-am vazut tatal cu fata impietrita de durere – si am stiut ca nu de la ei ai invatat-o… Atunci, de unde? Pleaca-ti urechea si asculta chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afara, pentru violenta ta nesabuita, te asteapta tribunalele si inchisoarea, unde sufletul tau poate fi iremediabil ucis. Te-am vazut cu durere inaintea tribunalelor, unde faptele tale capatau dimensiuni de oroare. Te-am vazut speriat, sau cinic, sau bravand – si toate aceste atitudini ale tale imi aratau cat de aproape de marginea prapastiei te aflai; si m-am intrebat, inca o data, cine este vinovat pentru caderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei gasi consolare pentru fiinta ta ravasita, numai in ea vei afla certitudinea; fiindca numai in Biserica vei auzi glasul lui Iisus spunandu-ti cu blandete: „Fiule, iertate isi sunt tie greselile tale, pentru ca mult ai suferit. Iata, te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai gresesti”… Nimeni nu ti-a scris vreodata cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasa, de ura politica, de ura si mereu de ura. continuare »

Naţionalismul

– Cum vedeţi problema asta a naţionalismului?

– Eu personal sunt naţionalist şi cred că tradiţia unui neam îşi pune pecetea pe fiecare, fiindcă altfel n-am sta în locul acela. Îşi pune o pecete. Dacă eşti român, ai un anumit fel de a judeca lucrurile. Limba ta este dulce şi graiul tău e frumos. Şi rugăciunea e altfel. Şi toate lucrează in aşa fel ca să te mântuiască. Dacă tu le respingi, înseamnă că ai refuzat misiunea neamului tău şi toată această comoară pe care Dumnezeu a pus-o în popor pentru mântuirea ta. Iar dacă o faci intenţionat, cum au făcut comuniştii şi cum fac astăzi masonii, spre distrugerea credinţei şi a sufletelor, să ştii că Dumnezeu nu te va ierta. Şi dacă neamul întreg face acest lucru, se pierde.

– Deci există, să zic aşa, păcate împotriva neamului?

– Fără îndoială că există. Toate marile trădări faţă de Biserică, faţă de popor, renunţările la valori, toate sunt păcate împotriva neamului.

– Credeţi că tinerii de astăzi trebuie să-şi recupereze identitatea naţio­nală pentru a propăşi spiritual? Şi cum?

– Da, trebuie. Dacă pe lângă credinţă, ai şi cultură, e şi mai bine. Unii din tinerii noştri, este adevărat, n-au cultură, şi atunci sunt şi neculturali, şi necredincioşi. Dar majoritatea au, şi atunci pot fi salvaţi prin cultură. Adică dacă tânărul iubeşte într-adevăr literatura, istoria, poezia, are o sensibilitate şi aşteaptă altă săgeată, săgeata credinţei. Mulţi oameni culţi s-au convertit. Acestea sunt tainele lui Dumnezeu. Oricum, El a dat talanţi fiecăruia şi ni-i va cere înapoi. continuare »

I. LA INTRAREA ÎN BISERICĂ A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
Chiar înainte de arătarea lui Hristos au încetat prorociile. Născuta şi adusă în biserică, prunca cea preacurată Il vesteşte pe Hristos. Ce este lumina lui Hristos şi cine intră în ea?

Prăznuim acum Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care Biserica o numeşte mai-înainte-închipuire a bunei voiri a lui Dumnezeu şi propovăduire a mântuirii oamenilor. Luceafărul, mergând înaintea soarelui, prin arătarea sa vesteşte că soarele se va ivi grabnic: Preasfânta Fecioară, Prunca de Dumnezeu aleasă, prin intrarea sa în Templu mai înainte îl vesteşte pe Hristos tuturor, prin această lucrare strigându-le tuturor cu mare glas: „Iată vine, vine Izbăvitorul tuturor, Cel făgăduit şi aşteptat, Soarele Dreptăţii, Hristos, Dumnezeul nostru!”

Inaintea acestei rânduieli a bunei voiri dumnezeieşti a mers noaptea, iar oamenii şedeau în întuneric şi în umbră. Doar în poporul lui Israil risipeau puţintel acest întuneric făgăduinţele proroceşti, apărând din când în când la orizontul lor duhovnicesc ca nişte stele ce luminează întunericul nopţii. Făgăduinţele acestea au început încă din rai, îndată după cădere, şi de atunci s-au repetat tot mai des, lămurind tot mai mult puterea aşteptatei izbăviri de la Dumnezeu şi arătându-L tot mai limpede pe împăratul, Prorocul, Preotul după rânduiala lui Melhisedec Care avea să vină, cu toate împrejurările arătării, facerii de minuni, învăţăturii, morţii, învierii, înălţării la cer şi şederii Sale de-a dreapta Tatălui. Aceasta a fost, fără doar şi poate, o Cale a Laptelui în noaptea umbrelor Vechiului Legământ. Chiar înainte de venirea Domnului, prorociile au încetat, aşa cum înaintea zorilor se ascund stelele. Şi după cum în zori până la urmă rămâne numai luceafărul, luminând şi prevestind grabnica arătare a soarelui, asa si aici lumina Preacurata Pruncă născută si adusă în Templu, care L-a prevestit pe Hristos.

După aceea, S-a arătat şi însuşi Soarele dreptăţii, a împrăştiat întunericul şi i-a luminat pe toţi. Acum însuşi Hristos Domnul luminează cu lumină deplină lumea creştinească şi pe fiecare om care vine în lume. Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina! A prevăzut această fericire a noastră Sfântul Pro-roc Isaia şi, mângâindu-1 pe Israil, a prezis: că va fi în zilele cele de apoi arătat muntele Domnului, fi casa lui Dumnezeu pe vârfurile munţilor, şi se va înălţa mai presus de dealuri; şi vor veni la dânsul toate neamurile, şi vor merge neamuri multe, şi vor zice: „veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului lui Iacov, şi ne va vesti nouă calea Sa, şi vom merge pe dânsa, că din Sion va ieşi legea şi cuvântul Domnului din Ierusalim” (Is. 2, 2-3). Muntele acesta este Biserica lui Hristos. Toate neamurile s-au adunat în ea şi încă se mai adună. Le-a atras şi le atrage setea de lumină duhovnicească. Intrând în Biserică, ele îşi îndestulează această sete, aflând în legea creştinească tot ce poate căuta şi dori sufletul. în rândul celorlalţi şi noi, ruşii, am venit, am primit legea lui Hristos şi am mers după El. Acum şi noi întru lumina feţei lui Dumnezeu umblăm şi întru numele Lui ne bucurăm! continuare »

Filantropia diaconală a Bisericii Ortodoxe în contextul mondialismului
Abordare din punct de vedere al Teologiei Sociale
(Acest subiect a fost titlul conferinţei pastorale de toamnă, ţinută de pr. Mihai VALICĂ la sediul protoieriei Câmpulung Moldovenesc pe 15 oct. 2012, articol apărut în nr. 26 al revistei ATITUDINI)

1. 1. Introducere

A apărut „omul de tip social” sau „teologia socială” întrucât s-a produs o despărţire între teologie şi viaţă. Teologia Socială încearcă să reîncreştineze valorile sociale de azi, care sunt în parte un rezultat al educaţiei creştine, să le redea valoarea hristică şi eclesială, să refacă Trupul tainic al lui Hristos sau să invite cel puţin la dialog şi colaborare „socialul”, adică societatea civilă, medicală, culturală, ştiinţifică, etc., care nu este angajată religios, sau care nu ţine cont de valorile morale ale Teologiei.

Unii Sociologi[2] şi teologi[3] susţin unanim, că pentru omul social sau post modern[4] pentru a-i reda chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, adică „omul-complet”, cu nevoile sale spirituale, religioase, culturale, etc., este nevoie de o abordare teologică complexă, care să cuprindă atât dimensiunea socială, ştiinţifică, academică, cât şi cea teologică într-o conlucrare şi unitate deplină.

În acest sens este nevoie de o Teologie pastorală vie, misionară, neprozelită, practică, contribuind astfel ca socialul să nu cadă liber spre secularism, ci meținerea lui în Trupul Tainic al lui Hristos cu valoare eshatologică și mântuitoare[5].

1.1. Filantropia diaconală între istorie, ”persecuția” bunăstării și mondializare

Este cunoscut faptul că perioadele de persecuţie și prigoană sunt cele în care cunoaștem cel mai profund teama, durerea, nesiguranța și nedreptatea, dar și fericirea interioară pe măsură, dată de harul lui Dumnezeu[6]. Istoria ne arată că vremurile (g)rele au fost pentru Biserică perioadele cu cea mai intensă creștere a solidarității creștine și de rodire duhovnicească, numite chiar” secole de aur ale Creștinismului”.

Există un har peste har al vremurilor (g)rele, pe care Dumnezeul îl rânduiește celor aleși. În vremuri de prigoană, lipsă și persecuție, definindu-te în opoziție cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin harul, împreună lucrarea cu Dumnezeu și alegerea făcută de tine pentru Dumnezeu și pentru slujirea aproapelui prin slujire filantropică. continuare »

S-a născut la 26 aprilie 1909 în Dalboşet, Caraş-Severin. A fost preot la Balcic şi Bucureşti. Prima dată a fost arestat în Săptămâna Patimilor 1938 şi dus în lagărul de la Miercurea-Ciuc. Ajunge şi în lagărul de la Sadaclia, special pentru preoţii deţinuţi închişi de regale Carol II în complicitate cu patriarhul Miron Cristea. Aici au indurate cumplite suferinţe: foame sufletească şi trupească, santinelele urlau toată noaptea din cinci în cinci minute anume ca să nu poată dormi deţinuţii, „asiguraţi fiind că numai în iad ar putea fi ceva mai rău decât acolo”, cum spune părintele.

Este eliberat la 20 decembrie 1938. Între 21-26 sept. 1939 este din nou arestat fără motiv, ca urmare a uciderii lui Armand Călinescu. În 1940 publică volumul: „Biserica şi Mişcarea Legionară” (Ed. Cartea Românească, Bucureşti).

Arestat în martie 1948, a fost condamnat prin sentinţa 1025/1.07.1948 la 10 ani temniţă grea şi 15 ani muncă silnică. Toţi care l-au cunoscut spun că a dus o viaţă de sfinţenie şi a murit ca un martir. Moare la Aiud în 19 noiembrie 1949. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=37hDjSF7uQ8] continuare »

„Pe latinocugetători, pe lupii cei cu chip de oi,
care căutau să sfâşie turma ce ţinea dreapta slăvire,
i-ai gonit, de trei ori fericite Cosma,
prin prea înţeleptele tale cuvinte şi prin mucenicia ta.
Căci aurul cel ascuns în inima ta l-ai lămurit în cuptorul spânzurătorii
şi ca pe o sfântă comoară l-ai predat
părinţilor din Athos ce cugetau ortodox.
Pentru aceasta, privind acum din cer spre adunările monahilor,
te rogi Domnului cu stăruinţă ca toţi să ţinem Predaniile
şi să nu pierdem stindardul dreptei noastre credinţe“.
(Din slujba Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, pomenit la 18 nov. şi 5 dec.)

Ortodoxia în faţa vechilor şi noilor umanisme

Cuvânt rostit de către Prea Cuviosul Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, egumenul Mănăstirii Grigoriu, în prea sfânta Biserică a Protatului din Sfântul Munte, în Duminica Ortodoxiei (1981), la porunca Sfintei Kinotite, cu prilejul aflării sfintelor moaşte a nou-arătatului Sfinţit Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte, care a fost spânzurat de latinocugetători.

Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi din Sfintele Mănăstiri, din Schituri şi din sihăstriile Sfântului Munte, ca să mulţumim şi să slavoslovim pe Atotsfânta şi de viaţă începătoare Treime, pentru aflarea în aceste vremuri de pe urmă a sfintelor moaşte ale Sfinţitului Mucenic Cosma, Protosul Sfântului Munte.
Ne-a adunat şi pentru a prăznui biruinţa Sfintei noastre Credinţe Ortodoxe împotriva tuturor iconomahilor şi a tuturor prigonitorilor ei de peste veacuri, cu mare mulţumire faţă de Domnul pentru preţioasa comoară pe care o avem în această viaţă, credinţa noastră ortodoxă, în care ne-am născut, în care ne-am botezat, în care trăim şi în care nădăjduim cu harul lui Dumnezeu să şi murim.
Început al bunei noastre credinţe predanisite nouă de către Părinţi este Dumnezeul Cel în trei Sori. El este Cauza şi Sfârşitul a toate. Alfa şi Omega. Deoarece însă prin Dumnezeul – Om Iisus Hrisos „avem proaducerea la Tatăl” şi prin El „cele cereşti s-au unit cu cele pământeşti” şi „o singură turmă s-a făcut, a îngerilor şi a oamenilor”, L-am cunoscut şi Îl cunoaştem pe Domnul Iisus Hristos, Începătorul mântuirii noastre, Centrul, Calea, Viaţa şi Capul Bisericii.
Acesta este Centrul şi al acestei prea sfinte a Lui Biserici a Protatului şi pe El Îl arată în toată sfântă podoaba ei şi prin cele săvârşite în ea.
Acesta este Marele Arhiereu şi veşnicul liturghisitor al anaforalei şi al proaducerii tuturor la Dumnezeu. continuare »

Părintele Daniil de la Rarău, poate fi socotit cel mare imnolog şi poet mistic român, un mărturisitor şi sfinţit mucenic, model şi ajutor deopotrivă monahilor şi intelectualilor creştini ortodocşi. Prin sfinţenia vieţii sale a mărturisit credinţa ortodoxă prin cuvânt şi faptă, prin scrierile şi minunile săvârşite în timpul vieţii şi după mutarea la viaţa cea veşnică, prin sfârşitul său mucenicesc.

Acestea ne întăresc credinţa că ieroschimonahul Daniil Tudor este în ceata Sfinţiţilor Mucenici, rugându-se pentru noi, păcătoşii.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăcinile Prea Curatei Maicii Tale, ale Părintelui Daniil de la Rarău  şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Întâlnirea cu părintele Daniil – prin intermediul scrierilor sale – este o întâlnire de sărbătoare, directă şi rodnică, într-un prezent viu, sfinţitor. Întâlnirile cruciale, în ordinea Duhului, nu sunt întâlniri cu persoane prezente cu trupul printre noi. Ele au ceva de mesaj tulburător, de izbucnire în destinul propriu al unei chemări care te umple de bucurie  şi de frică şi te subjugă prin afinităţi, admiraţie, evlavie. Sunt întâlniri care te obligă să mulţumeşti şi să dai mărturie despre ele, spre a împărtăşi darul şi altora, fie şi numai ca să nu-l pierzi şi ca să se înmulţească, aşa cum spunea părintele. continuare »

Prin jocul unui calcul care n-a dat niciodată greş, asociaţiile de exploatare a avutului obştesc, care sunt partidele, au înţeles de la începuturile aşa zisei noastre vieţi de stat să-şi făţuiască activitatea cu poleială naţionalistă. Create sub impulsul marilor curente şi reforme ale Apusului zguduit de catastrofa socială şi morală care a fost marea revoluţie de la 1789, partidele politice româneşti, rezultate ale împerecherii dintre masonerie şi democraţia străină de realităţile noastre, au fost nevoite, sub presiunea unor curente de care nu puteau să nu ţie seamă, să accepte să se transforme în organizaţiuni parţial «naţionale». Şi era firesc aceasta, într-o ţară care n-a cunoscut nici feudalism, nici burghezism, care n-a cunoscut comunismul de la 1848 şi nici influenţa nefastă a marilor capitaluri, ci, care, pe tot trecutul ei, de la cronicari, prin marii dascăli cărturari şi până la Mihai Eminescu, a cunoscut o singură realitate: naţionalitatea.

În numele acestei naţionalităţi, valoare permanentă în rezolvarea ecuaţiei româneşti în cadrul european sau mondial, s-a mişcat totul în ţara aceasta. Constrânse deci au fost, la rândul lor, şi partidele să se înjghebeze şi să ţină seama, vom vedea că numai aparent, de considerentul primatului naţional. Aşa, partidul paşoptist, mason, democrat şi universalist al lui Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, partidul liberal (roşu), s-a transformat forţat de împrejurări în partid «naţional-liberal», şi tot astfel, cincizeci de ani mai târziu, sub porunca aceleiaşi realităţi, partidul internaţional, narodnicist, marxist, democrat şi iudaizat al ţarănismului, a devenit partidul «naţional-ţărănesc». Dar a confunda firma cu conţinutul, nu este o însuşire a noastră. continuare »

Locuitorii municipiului Mangalia îşi vor exprima părerea cu privire la exploatarea gazelor de şist în sudul litoralului în cadrul unui referendum care va avea loc în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, în data de 9 decembrie.

Consilierii locali din Mangalia au aprobat la sfârşitul lunii octombrie organizarea acestui referendum, iar în cadrul unei şedinţe de îndată din data de 15 noiembrie au fost stabilite toate detaliile de organizare a referendumului.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, cu ocazia referendumului, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe cu “DA” sau “NU” la întrebarea: “Sunteţi de acord cu riscul de afectare a pânzei freatice şi a turismului pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului?”. continuare »

Sistemul imun sănătos şi dezechilibrul provocat de vaccinuri

Pe parcursul a mii de ani, sistemul nostru imun s-a adaptat la existenţa microorganismelor din mediu, care sunt nenumărate, multe fiind încă necunoscute. Organismul uman este el însuşi un mare rezervor de microorganisme indispensabile pentru o viaţa sănătoasă. Puţinele microorganisme nocive pentru om pot fi, în majoritatea cazurilor, anihilate de către arma noastră biologică naturală: un sistem imun sănătos şi performant. Pe acesta, copilul îl dobândeşte în parte de la mamă, la naştere, iar apoi şi-l perfecţionează pe al lui, în mod natural, prin contactul cu răceli uşoare, boli infecto-contagioase (“bolile copilăriei”) etc. Până la vârsta de 2 ani, când dispare imunitatea moştenită de la mamă, copilul îşi dezvoltă un sistem imun sănătos. Acest lucru se întâmplă doar dacă nu se intervine din afară cu mijloace care să scadă sau să modifice în mod negativ sistemul de apărare al copilului (vaccinuri, antibiotice, cortizon, antiinfiamatoare nesteriodiene etc.). Din nefericire, câteva epidemii din trecut (izbucnite mai ales în timpul războaielor) au generat invenţia vaccinurilor şi astfel s-a pornit un atac fără precedent asupra sistemului imun al omului de 200 de ani încoace. Nu s-a luat deloc în seamă cel mai important aspect al vaccinurilor: faptul că sistemul imun al omului nu este adaptat la forme noi, artificiale, de microorganisme, cu care în mod normal el nu s-a întâlnit niciodată în natură şi pentru care nu are o “memorie imună”.

Dacă mai adăugăm şi existenţa în vaccin a unor substanţe aleigizante, metale grele, proteine străine, antibiotice şi, nu în ultimul rând, combinaţia mai multor virusuri, ne dăm seama că şansele formării unui sistem imun sănătos şi performant la copil este practic nulă. îl distrugem deja “din faşă”. Consecinţele dezastruoase ale vaccinurilor s-au observat abia în anii^y60, când, în America, după ce s-a triplat numărul de vaccinuri, a apărut un număr foarte mare de cazuri de autism la copii, până atunci fiind doar câteva cazuri răzleţe, tratate în Clinicile de Psihiatrie. Efectele adverse evidente ale vaccinurilor “obligatorii” la copii fac victime în scurt timp şi în Europa, unde se copiază modelul american de vaccinare. România nu face excepţie. Bolile cronice grave, dar şi decesele provocate de vaccinuri sunt total ignorate de cei care ridică în slăvi cea mai mare eroare medicală a secolului: vaccinurile” (dr. Louis De Bromver). Au trecut doar 50 de ani (maximum 2 generaţii) de la declanşarea acestui război biologic împotriva unui sistem imun vulnerabil, imatur, al sugarului, cu grave repercusiuni şi după zeci de ani, şi este imposibil să nu obsemăm o creştere explozivă, fară precedent, a bolilor cronice grave, unele cunoscute, dar extrem de rare în trecut, altele noi, incurabile, atât la copii, cât şi adolescenţi (alergii grave, autism, sindromul ADHD, boli autoimune, sindroame neurologice noi etc.), la adulţi şi vârstnici (boala Alzheimer, diverse forme de cancer, boli autoimune etc..). continuare »

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.

Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Ulterior, se retrage in Tarile Romane intre anii 1743 si 1746, stabilindu-se mai intai la schiturile Dalhauti, Traisteni, apoi la Carnu, schituri ce se aflau sub indrumarea duhovniceasca a staretului Vasile de la Poiana Marului. Aici invata limba romana, deprinde rugaciunea inimii, precum si celelalte practici ale vietii contemplative, iar in anul 1746 ajunge la Muntele Athos, unde primeste schima mica de la staretul Vasile de la Poiana Marului (1750), sub numele de Paisie. continuare »

Cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se îmbogățește cu noi oseminte ale martirilor neamului românesc. Dorința Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa de a fi înmormântat în acest cimitir a dat startul unei lucrări minunate de a face din acest loc unul de închinare și cinstire a  Sfinții Închisorilor, în memoria cărora a fost înălțată Mănăstirea Petru Vodă. Astfel că pe lângă osemintele Părintelui Gheorghe Calciu și ale Părintelui Atanasie Ștefănescu, în mai puțin de un an au fost aduse osemintele poetului național Radu Gyr și ale soției sale, iar de curând ale preotului martir Ștefan Marcu împreună cu ale soției sale Elena. Totul s-a întâmplat în ziua de 12 nov. 2012, când un sobor de 11 preoți din Mănăstirea Petru Vodă și Grecia împreună cu Părintele stareț Justin Pârvu au oficiat slujba de reînhumare a soților Ștefan și Elena Marcu. Mai jos aveți câteva imagini de la acest eveniment.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7dkUidn5buo]

Biografia Părintelui Ștefan Marcu din Munții Vrancei

S-a născut la 28 nov. 1906 în satul Poiana din Munții Vrancei, pe valea râului Putna, din părinții răzeși Vasile și Măriuța Marcu, al 4-lea copil din cei 9 și primul dintre cei 3 băieți. Urmează școala primară în satul natal, după care urmează seminarul teologic de la Roman, pe care-l absolvă în 1925. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Iași în toamna lui 1927. Ca student, cunoscându-l pe Căpitan, Corneliu Zelea Codreanu, devine membru al Legiunii Arhanghelului Mihail, pe care nu o părăsește până la moarte, și nici după. De aici încolo participă la tot calvarul tineretului român. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=BluNzRSj2IE]

Un mic film documentar, care a fost difuzat pe canalul TVR 1, sambata, 10.11.2012, in cadrul emisiunii Omul si Timpul.
Materialul face referire la cercetarile arheologice desfasurate la sfarsitul lunii octombrie a.c. in Fabrica din interiorul Penitenciarului  din Aiud. Au fost cautate circa 100 de sabii apartinand unor generali  si ofiteri superiori din fosta Armata Regala Romana, confiscate si duse la Aiud pentru a fi distruse, care au fost ascunse si ingropate de patru  fosti detinuti politici in anii 1957 si 1960. Cu toate eforturile depuse, de aceasta data sabiile nu au fost gasite, insa investigatiile si cautarile vor continua.

Cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici

Răsplata şi pedeapsa! Acestea amîndouă sînt în mîinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pămîntească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pămînt nişte umbre doar sînt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.

Cei mai odioşi prigonitori ai Sfîntului Ioan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia.

După moartea mucenicească a Sfântului Ioan, pedeapsa lui Dumnezeu s-a abătut, cumplită, asupra amîndurora: Patriarhul Theofil a înnebunit, pierzîndu-şi cu desăvîrşire minţile, iar Eudoxia a fost izgonită cu ruşine de la Curtea Imperială de către împăratul Arcadie, soţul ei. Eudoxia în curînd, s-a umplut de o boală hidoasă, căci trupul i s-a umplut de răni rău-mirositoare, care duhneau de departe, răni ce apoi au fost năpădite de viermi. De greaua duhoare ce emana din trupul Eudoxiei, oamenii trebuiau să se ţină de nas cînd treceau pe lîngă casa ei. Neputînd-o nicicum vindeca, medicii încercau cel puţin să inventeze miresme şi parfumuri care cel puţin să atenueze acea cumplită duhoare ce ieşea din ticăloasa fostă împărăteasă, dar în zadar. Aceasta a pierit lent şi în chinuri, putrezind mîncată de viermi. Chiar după moartea ei mînia lui Dumnezeu a urmări-t-o, spre a le fi spre pildă tuturor, inclusiv generaţiilor următoare: sicriul cu necuratul ei trup s-a cutremurat, după înmormîntare, timp de treizeci şi patru de ani încheiaţi, zi şi noapte, pînă cînd împăratul Theodosie a adus Sfintele Moaşte ale lui Ioan Gură de Aur de la Comane la Constantinopol.

Pe cînd, partea Sfântului Ioan Gură de Aur după a lui sfîntă şi mucenicească săvîrşire care a fost? Ea a fost îmbelşugata răsplată a lui Dumnezeu! Această dumnezeiască răsplată i s-a adeverit prin vedenie înaltpreasfinţitului Adelfus, arhiereul arab care l-a primt cu dragoste pe Sfîntul Ioan – a cărui venire i s-a descoperit tot prin vedenie dumnezeiască – la Cucusus, cînd Sfîntul Ioan a fost tîrît în surghiun acolo. continuare »

De câteva săptămâni s-a înteţit parcă înverşunarea jidovilor faţă de cei care au pus mai presus de viaţă idealurile credinţei şi ale neamului românesc, luptând pentru eliminarea şovinismului iudaic şi a monopolului financiar sionist. Numai din acest motiv aceşti eroi ai neamului, sfinţi martiri din temniţele comuniste şi nu numai, au fost catalogaţi ca fiind fascişti, nazişti, anti-semiţi şi alte alte atribute mincinoase inspirate de “tatăl minciuni”, diavolul. Dar aceşti martiri, creştin ortodocşi cu toată fiinţa lor, nu aveau cum să fie anti-semiţi sau extremişti căci ar fi fost implicit împotriva Dumnezeului lor, Cel Întrupat, Domnul şi Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, născut din Pururea Fecioara Maria, de origine evreiască. Tocmai prin acest fapt categoric se arată falsitatea acuzelor ce li se aduc acestor martiri ai neamului.

Prin urmare, cei care publică articole pozitive despre aceşti români adevăraţi sunt catalogaţi la rândul lor ca fiind extremişti, fascişti etc. Slavă Domnului! Dacă şi sfinţii sec. XX au fost prigoniţi din acest motiv, este o bucurie şi o binecuvântare pentru noi, cei ce suntem acuzaţi cu aceleaşi minciuni. Pentru cine nu cunoaşte legislaţia, ţinem să amintim că Mişcarea Legionară a fost, este şi va rămâne o organizaţie LEGALĂ, care a fost scoasă de sub orice acuzaţie de Tribunalul de război de la Nurnberg, iar toate procesele intentate până acum împotriva membrilor sau a simpatizanţilor ei au fost pierdute de către acuzatori. Urmează să fie promulgată o hotărâre definitivă a Justiţiei româneşti prin care cei care aduc prejudicii imaginii Mişcării Legionare şi membrilor/simpatizanţilor ei să răspundă în faţa Legii. Un grup de avocaţi ortodocşi se ocupă în acest moment de acest lucru. continuare »

La iniţiativa Părintelui Stareţ, Justin Pârvu, în data de 10 noinembrie 2012 în satul Moţca, jud. Iaşi a avut loc sfinţirea unei sfinte Troiţe, ridicată în cinstea şi pomenirea eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă , în lagăre şi închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti. Părintele a dorit să ridice această cruce pentru soldaţii care au murit în ziua de 14 aprilie 1944, dar şi pentru cei care au luptat în cel de-al doilea Război Mondial. Este ştiut faptul că Părintele Justin era preot militar în comuna Moţca în timpul războiului şi a luptat alături de soldaţi. Într-una din zilele de război, 14 aprilie 1944, comuna Moţca a fost bombardată de avioanele ruseşti iar Părintele Justin Pârvu a scăpat cu viaţă din bombardamente prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Biserica Greciei primeşte asigurări că noua carte de identitate nu va conţine date biometrice

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei s-a întâlnit marți 6 noiembrie 2012 la a doua şedinţă pe luna noiembrie,  sub președinția Preafericitului Părinte Arhiepiscop al Atenei și a toată Grecia Ieronim.
În timpul sesiunii curente s-au stabilit:
Sfântul Sinod al Episcopilor a confirmat verbal ședința anterioară. Sfântul Sinod al Episcopilor a fost informat de adormirea în Domnul a Patriarhului bulgar Maxim și  a Mitropolitului Maroniei și Komotiniului kir Damaschin, oficiindu-se un parastas în capela sinodală, pentru pomenirea Episcopilor adormiţi în Domnul.
Apoi, membrii Sfântului Sinod Permanent au fost informaţi de o scrisoare a Poliției greceşti, ca urmare a unei corespondențe mai vechi pe tema emiterii unui “nou tip de carte de identitate pentru cetățenii greci”. continuare »