Author Archives: admin

Din pricina pacatelor si a patimilor vor fi acceptate actele cu cip si pecetea finala

In cartea Apocalipsei, cap. 13:8,9 gasim, de peste 2000 de ani, scris:

Si i se vor inchina ei (fiarei, n.n.) toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.
Dacă are cineva urechi – să audă!

Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat? Asadar, patimile ce ne stapanesc sunt cauza slabiciunilor noastre, care ne fac sa depindem de sistem si sa ne inrobim prin actele cu cip. Dumnezeu nu a facut lumea asa cum este acum si nici ca noi sa putem trai doar inrobiti de sistemul social, financiar din ziua de azi. A trai inafara sistemului nu inseamna sa traiesti in mizerie, mai rau decat cei din lumea a 3-a. Avem o traditie frumoasa si cu care ne putem mandri in toata lumea. Stramosii nostri nu au fost niste nespalati, cu boli incurabile si nu au trait in pesteri, marginalizati si rupti de restul lumii. Ci din contra, erau cu mult peste popoarele numite azi occidentale. Ei bine, la acea stare ar trebui sa revenim si noi, pentru a duce o viata curata, sanatoasa si fara CIPURI! Credem ca in aceasta societate nu se poate rezista fara sa fii atins mult mai puternic de patimi, mai ales de: ura, deznadejde, lacomie, lene, desfrau, betie. Traind intr-un mediu atat de nociv trupului, dar mai ales sufletului, vom fi practic anihilati din punct de vedere duhovnicesc si cu greu vom mai fi interesati de mantuire, avand ca preocupare principala hrana pentru ziua de maine. Sfanta Biserica, prin Sfintele ei Taine (spovedanie, impartasanie, sf. maslu), ne poate da putere sa rezistam, chiar in  conditii atat de vitrege. Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajduiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic. continuare »

Alaturi de fratele Saccsiv: NU actelor cu cip! Delimitare de cei ce spun altfel

NU aceasta este "calea de mijloc"

Pana de curand lucrurile pareau clare si toti cunoscutii crestini anti sistem indemnau sa nu luam pasapoarte cu cip, carnete auto cu cip sau buletine cu cip. Primele doua nu erau obligatorii iar ultimul era el obligatoriu, insa parea ca va trece mult timp pana va aparea.

Cei ce indemnau sa le luam, erau in majoritate cuprinsi in doua mari categorii:

– activisti pro Patriarh sau pro ierarhi rataciti sau pro ecumenism. Acestia invatau sa nu ne mai preocupam de cipuri ci sa mergem la biserica. De parca noi nu doream sa mergem la biserica, ci sa facem spirale yoghine …

– activisti pro SISTEM pentru care crestinism = primitivism iar critica sistemului = treaba de psihopati

Iata ca intre timp ceea ce parea ca se va petrece candva sau deloc, deja se vede la orizont:

A INCEPUT: De la 1 ianuarie 2011 romanii vor avea CARTE ELECTRONICA DE IDENTITATE cu CIP, un buletin biometric cu amprente.

Si deodata am inceput sa ne imputinam:

Multi am fost la chemarea parintelui Iustin Parvu. Putini am mai ramas …

Ba mai mult, s-au inmultit fostii anti cip deveniti pro cip si folosesc multe din “invataturile” celor ce ne criticau pana acum.

Prima ar fi: mergeti la biserica si nu va mai ganditi la cip. De parca noi cei ce am mai ramas in a ne impotrivi buletinelor cu cip am merge la sinagoga sau la moschee sau nici unde. Si ne spun ei sa ne luam duhovnic, sa ne spovedim, de parca noi stam beti prin carciumi. Adica, vedeti voi fratilor, s-au cocotat pe deal si de acolo de foarte sus ne  privesc pe noi cei de foarte jos. Si mai spun ei ca mai intai sa ne preocupam de pacatele noastre. Dar asta este evident fratilor si nu cred ca sunt multi care nu sunt de acord. Necazul este insa ca atunci cand deschizi vorba despre cip ti se spune: tataie, gandeste-te la pacate. Te mai gandesti la pacate o vreme si apoi iar incerci sa zici de cip. Iar raspunsul vine identic. Si tot asa, in speranta ca pana la urma nu te mai gandesti niciodata la el …

Alta ar fi: buletinul nu e lepadare, deci ce atata zarva? Eu intreb: si cand va veni semnul fiarei oare il vom recunoaste? Si cum il vom recunoaste? Suntem siguri ca va fi un cip implantat in mana sau pe frunte? Daca atunci cand se va pune problema implantului vor apare tot soiul de stiri cum ca nu prea e sigur si ca mai bine ar fi cu o insemnare laser? Intelegeti voi fratilor cum sta treaba? Multi zic sa ne luam buletinele, caci nu ele sunt semnul, ci cipul implantat. Dar daca atunci cand ne vor impune cipul implantat va apare la orizont o noua etapa? Un soi de insemn cu laser sau alta dracie  tehnologica? Ce vom zice oare? Il luam si pe asta, caci inca nu e cel cu laser? Dar daca atunci cand se va impune cel cu laser va apare la orizont altceva? Ceva ce va parea ca nici nu tine de tehnologie, ci un soi de minune, o treaba aidoma celorlalte multe semne ce stim ca le va putea face fiara? Le vom tot lua pe toate, zicand ca nu e semnul final? Sau mai rau, daca dupa implantul cu cip doar va apare zvonul ca vine si ceva cu laser? Si cand colo nu va mai veni … Nu vom striga oare cu amar: vai, ce-am putut sa facem?

Fratilor, dracul e istet si noi nu stim clar care va fi semnul final, cel al fiarei, 666. Doar presupunem ca va fi cipul implantat. Si ne ferim strasnic de el si bine facem. Insa repet, nu stim sigur ca asa va arata. Poate fi orice din micul scenariu de mai sus. Sau altceva, de nici nu gandim acum. Desigur, tot legat de mana sau frunte.

Deci, cand ne oprim din nebunie? Am acceptat codurile de bare, apoi cardurile bancare, pasapoartele, carnetele de soferi, vom accepta buletinele, cardurile de sanatate. Unde ne oprim? Cat mai mergem asa si acceptam toti pasii? Credeti ca pe el va scrie: acesta este semnul despre care scrie in Apocalipsa si dauneaza grav mantuirii dumneavoastra? continuare »

In Grecia: Se impune inlocuirea tuturor ierarhilor ortodocsi filoecumenisti. La noi?

Ne aflam in toiul verii. In aceasta perioada a ales Papa sa adreseze mesaje catre ortodocsi. Si mesajele sunt multe si ingrijoratoare. Le trimite cu ocazia inlocuirii la Vatican a responsabilului cu unirea „Bisericilor”[1], Cardinalul Walter Kasper, cu ferventul dascal al Ecumenismului, specializat in teme de dialog teologic intre Ortodocsi si Papistasi si de relatii cu lumea evreiasca. Inlocuitorul Cardinalului Walter Kasper, „episcopul” de Basel, Elvetia, Kurt Koch, care a fost promovat ca „Arhiepiscop”, divinizeaza Ecumenismul si toate hotararile Conciliului II Vatican, in cadrul caruia s-a proclamat (1964-1965) ca, purtand stindardul Ecumenismului si al diplomatiei „dragostei”, se va inainta catre marea incercare de Unire a „Bisericilor”, fara ca Papismul sa renunte insa la ereziile Filioque, infailibilitatea Papei (zeu pamantesc) si primatul.

Luarea de pozitie a lui Kurt Koch in aceasta chestiune importanta a Vaticanului se face intr-o perioada in care ierarhii ortodocsi, dar si Patriarhul Ecumenic, caracterizeaza Vaticanul ca Biserica sora fata de care a existat o oarecare dezbinare. Ei nu vorbesc de erezie, ci de Biserica canonica, in timp ce Parintii Bisericii vorbesc de erezie. Se intampla insa ca aceste opinii sa fie facute publice de catre Ierarhi ai Bisericii Grecesti care participa la dialogul dintre Ortodocsi si Papistasi. Nu vorbim de Mitropolitul Pergamului care nu are turma, are un rol principal in dialogurile cu eterodocsii si care reprezinta „bucuria” Ecumenistilor si Papistilor la dialoguri, ci despre Ierarhi ai Bisericii Greciei. Poporul credincios a dovedit atat prin atitudinea lui, cat si prin calda imbratisare a „Marturisirii de credinta” ca nu se increde in reprezentantii Ortodoxiei la dialoguri. Poporul credincios este cu mult mai nelinistit acum datorita numirii lui Kurt Koch in pozitia de responsabil cu unirea „bisericilor” la Vatican. Sfantul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei este dator sa ia aminte la nelinistea poporului credincios si sa dovedeasca in practica prin fapte si decizii care vor linisti poporul si clerul cinstit. Sfantul Sinod al Ierarhiei este dator, in vederea iminentului dialog teologic despre primatul Papei, dar si, in general, in vederea dialogurilor teologice cu papistasii, sa lamureasca cadrul dialogului si sa stabileasca „linia rosie” de demarcatie a acestuia. Nu este posibil ca Ierarhii Bisericii Greciei sa improvizeze in cadrul dialogurilor sau sa se identifice cu pozitiile reprezentantilor Fanarului, care pozitii starnesc reactii de respingere din partea ierarhilor, clericilor, ieromonahilor, teologilor si laicilor membri ai Bisericii. Amintim ca lamurirea in Sinod a cadrului de desfasurare a dialogului a fost ceruta de catre Mitropoliti inca de cand vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenei Hristodul a respins decizia Ierarhiei si a plecat in vizita la Vatican doar prin decizia Sinodului Permanent, cu sase luni inainte de declansarea bolii sale. Sfantul Sinod al Bisericii este dator, de asemenea, sa inlocuiasca actuala reprezentanta a Bisericii Greciei din cadrul dialogurilor teologice, pentru ca unii membrii ai ei au inselat increderea poporului credincios, dar si a Ierarhilor. Date fiind acestea, persoanele respective nu pot sa reprezinte Biserica. Aceste inalte fete de Mitropoliti, prin pozitiile si declaratiile lor, pot multumi Fanarul sau pe Papistasi, dar provoaca opozitia Ierarhilor, clericilor si membrilor laici ai Bisericii. Pot avea cele mai bune intentii si poate ca a fost inteles gresit modul in care raspund la diferite chestiuni bisericesti. Au inselat insa increderea clerului si a poporului si trebuie sa fie inlocuiti cu alti membrii ai Ierarhiei care sa aiba o puternica constiinta ortodoxa (chiar daca nu vorbesc public despre aceste chestiuni), sa aiba Credinta intreaga, sa cunoasca strategiile, vicleniile si erezia Papistasilor, sa ii cinsteasca pe Sfintii Parinti ai Bisericii, respectand si aplicand mostenirea sacra fata de crestinii aflati in inselare si sa aiba o profunda cunoastere teologica asupra schismei si papistasilor. Ca reprezentanti in dialogurile teologice (in opinia noastra, aceste dialoguri nu ar trebui sa aiba loc, de vreme ce papistasii raman nepocaiti in erezie si neclintiti pe pozitiile lor) nu trebuie sa participe Ierarhi Ortodocsi care in problemele pan-ereziei Ecumenismului sunt stegarii noului responsabil cu unitatea „bisericilor” al Vaticanului. Cand in cadrul comisiei mixte a dialogului teologic Papisti si Ortodocsi se intrec sa dovedeasca cine este „mai catolic decat Papa si decat Conciliul II Vatican”, e de la sine inteles ca rezultatele vor fi in defavoarea Ortodoxiei. Cand noul responsabil cu unirea „Bisericilor” la Vatican se adreseaza cu o „calduroasa salutare de lupta” reprezentantei grec-ortodoxe a dialogului si vorbeste foarte lingusitor despre constiinta ecumenista a unor distinsi membrii ai acesteia, zdruncinarea increderii fata de reprezentanta Ortodoxa se mareste si se intareste convingerea ca ni se tradeaza credinta.  Membrii reprezentantei Ortodoxe au primit cuvantul lingusitor al „excelentei sale, al arhiepiscopului” Vaticanului si nu i-au replicat. Dupa cum nici nu au comentat unul dintre interviurile „excelentei sale”, potrivit caruia „capul” adevarat al Ecumenismului este Hristos, cand stim cu totii ca Hristos este capul Bisericii Ecumenice si in nici un caz capul Pan-ereziei Ecumenismului (vezi in pagina 8 respectivul interviu[2]). Prin aceasta chemam Sfantul Sinod al Ierarhiei la trezire, urgentare si la trasarea unei strategii in relatia cu Vaticanul.

G. Zervos

sursa: Ὀρθόδοξος Τύπος, 23 iulie 2010, pp. 1, 8.   Traducere Tatiana Petrache, via Graiul ortodox
[1] Titlul complet al funcţiei este Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine (n.tr.).
[2] Ὀρθόδοξος Τύπος, 23 iulie 2010, p. 8.

Cititi si: Interviu provocator al noului responsabil al Vaticanului cu unirea “bisericilor”, Kurt Koch

MITROPOLITUL AUGUSTIN: TRĂDAREA CREDINŢEI ORTODOXE (I), (II), (III)

Vremea se apropie si voi nu vreti sa intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit

Cuvant despre venirea lui Antihrist si pentru sfarsitul lumii
al Cuviosului Nil Athonitul – Izvoratorul de mir

„Cand se va inmulti faradelegea, toate prihanirile si faradelegile lumii au sa se adune intr-o necurata fiica a curviei, care are sa fie locas al preacurviei.

Doamna noastra, Nascatoarea de Dumnezeu, a fost Preacurata inainte de nastere, Curata in nastere si dupa nastere, si a nascut pe Emanuel, Cel fara de pacat.

Acea necurata fiica, mama tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist, are sa fie o curva necurata si prea-curva in toata viata ei. La aceasta necurata au sa se adune toate faradelegile lumii si are sa nasca pe fiul pierzarii si, din pricina lipsirii Darului Santului Duh de la oameni, pentru pacatele si faradelegile lor, o sa se adune si o sa invieze in ea (in pantecele ei) toate faradelegile oamenilor. Dupa nasterea fiului pacatului, are sa vina toata lipsa in lume.

Intai: au sa se lipseasca oamenii de dragoste, de unire, de curatenie, de frica lui Dumnezeu; in orase nu vor mai fi preoti si proiestosi credinciosi; bisericile lui Dumnezeu vor duce lipsa de arhierei, de duhovnici si de preoti drept credinciosi (precum au inceput inca de acum a se lipsi).

Pe urma se va arata si acest necurat, dupa cresterea varstei lui si se va umple de sataniceasca putere ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui, inaintea oamenilor celor patimasi, precum a facut Chinops, vrajitorul, acea inviere mincinoasa a mortilor si altele. Dar la oamenii cei sfinti vrajile nu au nici o putere, ca sa ii amageasca, ci numai la cei intunecati cu patimi. Precum Marele Macarie vedea pe femeia aceea in firea ei, iar oamenii o vedeau ca pe o iapa. Si se va arata fatarnicul, Antihrist, bland, la inceputul propovaduirii lui, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, ca sa-l puna imparat. Cu pace si cu smerenie se va arata, ca toti sa se inchine lui, fiindca hrana lui este tulburarea oamenilor, caci, atunci cand se vor tulbura oamenii, el se va bucura. Ca aceasta este uitarea credintei si a fricii lui Dumnezeu: curvia, preacurvia, sodomia, iubirea de avutie, iubirea de argint, pomenirea de rau, zavistia, osandirea, minciuna, clevetirea si celelalte rautati. Si acestea toate, au sa odihneasca si sa stapaneasca toate cetatile, fiindca nu se va gasi alt individ vrednic ca sa imparateasca in cetati. Pentru aceasta va stapani toata lumea; si-l vor avea pe el (pe Antihrist) atotstapanitor.

Cand vor pacatui oamenii, vor considera ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci se va defaima Sfanta Evanghelie si bisericile lui Dumnezeu si are sa fie multa lipsa de cuvantul lui Dumnezeu in lume. Semne si aratari de la Dumnezeu: lipsa si foame indoita, simtita si gandita. Simtita, ca se va inchide cerul ca in zilele lui Ilie si nu va ploua, pentru faradelegile lor. Si gandita, adica vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu; ca nu se va gasi un om drept cu fapte bune ca sa-i invete cuvantul mantuirii. Si se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancari si bauturi si, cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.

Atunci cei bogati isi vor deschide visteriile lor, aurul si argintul aruncandu-l; acestea se vor defaima si se vor calca ca pietrele pe drumuri. Atunci se va zamisli rautatea lui Lucifer in inimile oamenilor si atunci va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist si se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, pentru ca trupuri sunt.” Si se vor imputina oamenii, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist, ca pasarile pe drumuri; si vor manca oamenii carnuri de oameni morti, nemaiputand suferi lesinarea si foamea. Si mancand trupuri moarte vor muri si ei.

Iar intelesul pecetei lui Antihrist este: „Al meu esti, al tau sunt, de bunavoie vin, nu de sila.” Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist! Se va face mare tulburare in lume; si auzind oamenii ca intr-alte parti este pace, se vor muta acolo si vor gasi, dimpotriva, mai multa lipsa. Si vor auzi de la locuitorii locului aceluia: „O, cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?” Si, atunci, vazand Dumnezeu tulburarea oamenilor, o sa porunceasca marii sa-si ia cea dintai stare; si o sa se suie focul cel de sub pamant, cu care se infierbanta apele cele calde si are sa fiarba apa marii precum fierb apele in oalele cele de metal. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc. Din fierberea marii se va desfiinta pamantul si se va usca si nu va rasari iarba, copacii nu vor inmuguri, vlastarii si izvoarele ape-lor se vor usca, dobitoacele si pasarile vor muri de aburii marii si ai pucioasei.

Iata, vremea se apropie si voi nu vreti sa intelegeti, fiindca viclesugurile oamenilor s-au inmultit; s-au facut si stihiile grabnice, ca se apropie sfarsitul.

Dar, Dumnezeu, purtand grija pentru mantuirea tuturor oamenilor celor cu buna vointa, va trimite, atunci, continuare »

Parintele Justin: Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea

Noi mergem tot cu mucenicia! Asa mergem pana la moarte si nu renuntam!

Parinte, exista o nelamurire in randul credinciosilor cu privire la problema cipurilor. Ati folosit cuvintele: lepadare si cadere din Har. Multi s-au scandalizat. Poate Sfintia Voastra ati avut o alta intelegere a termenilor decat au inteles ei. La ce v-ati referit?

Cand m-am referit la cadere din Har, n-am cautat sa desfiintez fiinta umana in divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu ramane, numai ca este pervertit. Omul, chiar si in pacatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru ca unde lipseste harul, lipseste si omul, si divinitatea. Omul este o fiinta care nu poate trai izolata si fara ocrotire divina, pentru ca altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatalui ceresc. El, prin existenta aceasta, poate sa duca o viata pe pamant intr-o forma superioara, indumnezeit sau cat mai aproape de divinitate, in care trebuie sa se miste toata viata. Evident ca Harul creste sau descreste in viata omului, in masura in care el lucreaza virtutea, sau pacatul. In masura in care a dobandit virtutea se gaseste in Harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceasta dorita de Creator. Daca insa omul accepta sa se lase pervertit si injosit prin pacat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucreaza in toata plinatatea lui, pentru ca este impiedicat de vointa rea a omului. Noi colaboram cu Dumnezeu atata vreme cat ne aflam in concordanta cu vointa Lui. Dar in momentul in care noi nu ne mai aflam in concordanta cu vointa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativa a raului, care ne indeparteaza de Har.

In constiinta noastra, ingerul pazitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi si ne ocroteste de tot raul numai in masura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate departa, in masura in care noi dorim sa traim viata asemenea acestui inger. Acesta este de fapt si scopul ingerului dat noua la Botez – ca sa ne poata apara, sa ne poata ridica, sa ne poata apropia cat mai mult de Harul lui Dumnezeu. Cate daruri nu a lasat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la inaltimile de la care el cazuse! Aceasta ridicare si sfintenie a omului este lasata in Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucreaza cu fiecare in parte.

Cand am spus ca se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gandit la o parasire a noastra, fiintiala. Ci este mai mult o racire in raporturile noastre cu Dumnezeu. Racirea aceasta, intr-adevar, daca se perpetueaza in viata omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cat sunt mai invechiti in rautati si in compromisuri, nepocaite, cu atat si posibilitatea ridicarii este mai anevoioasa, si uneori aproape imposibila. Pai diavolul de ce nu mai poate sa se pocaiasca si sa redevina inger de lumina? Pentru ca el este invechit in rautati, a uitat frumusetea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Asa si omul, daca persista in rautati, Dumnezeu ii poate lua darul de a se ridica, darul de a tanji dupa Divinitate. Adevaratul crestin constientizeaza ca tot darul de Sus este si pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mantuirii, astfel incat sa nu supere catusi de putin Harul Domnului, prin care viaza. Adevaratul crestin se teme in fiecare clipa sa nu cada catusi de putin, prin gand, nu doar prin fapta. Am zis doar ca acest cip nu este lepadarea finala prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergator pecetii antihristice.

Din acest motiv multi v-au acuzat ca sunteti prea aspru, pentru ca atata timp cat nu este pecetea, inseamna ca nici lepadare nu e.

Ce crestin adevarat poate sa se insemneze cu pecetea inaintemergatorului lui antihrist? Crestinul adevarat stie ca la cea mai mica lepadare il paraseste harul lui Dumnezeu, si cu cat este mai sporit, cu atat simte aceasta parasire pe pielea lui. Ma minunez cand aud despre preoti si monahi sihastri, spunand ca nu reprezinta niciun pericol acest cip. Mai bine ar tacea. Calugarii, mai cu seama, sunt aceia care renunta la toate cele lumesti si acced spre cea mai inalta treapta a desavarsirii. Calugarilor, ca asceti trezvitori, nu li se permite sa faca nici macar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru ca lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe niste modele, vase alese ale Duhului Sfant. Dar tot asa si crestinii – au datoria de a lumina prin vietuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este sa accepte cipul cineva care nu a trait intr-un mediu ortodox, ci a fost crescut intr-o mentalitate occidentala sau needucat defel, si altfel i se socoteste unuia care cunoaste prorociile si a fost crescut in Traditia Ortodoxa. Daca noi, crestinii, nu vom lupta impotriva compromisurilor, ceilalti nici atat. Si atunci nu ne facem vinovati pentru generatiile viitoare pentru ca nu le-am lasat un model de rezistenta? Daca noi primim acum cipul, ceilalti de dupa noi vor primi linistiti pecetea.

Au cazut oameni si cad in pacate diferite. Noi, in general, putem sa ne situam pe pozitie de inger, sau putem sa ne situam pe pozitie de demon, in functie de pacatele noastre. Trebuie sa fim constienti ca, tot ceea ce lucram in viata noastra crestina, afecteaza si pe ingeri in ceruri. Bucuria cereasca este cu atat mai mare cu cat viata noastra spirituala de pe pamant este mai apropiata de ceruri. „Precum in Cer, asa si pe pamant” trebuie sa fie. Viata noastra este mereu intr-o stransa legatura cu Viata si vointa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemana cu noi, nici noi cu Cerurile, decat daca purtam acelasi vesmant. Continua sa citesti

Adormirea Maicii Domnului in iconografie (explicarea icoanei)

Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.

Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat de ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si sufletul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoate in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele – sunt pictati in culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov.

Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca.

In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. Dupa Leonid Uspensky, acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adaugat ca acest detaliu este “apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreu evlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant. Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine si nici Kontoglou nu a folosit acest element.

Inscriptia icoanei este: “Adormirea Maicii Domnului”. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: “Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu.”

Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).

Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor, cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic.

In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus “Doamne, Iisuse, primeste duhul meu! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a adormit (ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).

Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi “odihna” si ”moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, este mentionat in Evanghelia dupa Matei (26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) – mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.” continuare »

Confirmare pentru sceptici, surzi si orbi: Din 2011 vom avea carti de identitate cu cip biometric. Solutia: NU LE LUAM!

De la inceputul anului viitor vom avea carti de identitate noi, pe modelul pasapoartelor. Noul buletin se va numi carte electronica de identitate si va contine date biometrice, inclusiv amprente.
Ministerul Administratiei si Internelor a propus un proiect de lege prin care datele de identitate vor fi stocate pe un cip. Acesta va contine fotografia posesorului dar si amprentele.
O noutate apare in cazul copiilor care, incepand cu varsta de 6 ani, pot detine carte de identitate electronica, in vederea calatoriei in strainatate.
Tot de la 1 ianuarie si cetatenii straini rezidenti vor avea carti electronice de rezidenta. Ministerul de Interne sustine ca introducerea noului sistem nu presupune cheltuieli bugetare suplimentare. (antena3)

Anul trecut s-a dus o campanie impotriva oricarui act cu cip. Motivele de impotrivire au fost de la cele duhovnicesti – care aproape sunt singurele de care trebuie sa tinem cont  – pana la motivele de privare de libertate, intimitate – motive lumesti, dar deloc de neglijat, caci datorita lor se va face constrangerea noastra in acceptarea actelor cu cip acum si a pecetii finale in viitor (nu avem autoritatea sa spunem ca vom prinde acele vremuri sau nu – Domnul stie!).

INSA! Acceptarea actelor cu cip va avea efect ireversibil pentru unii dintre noi si fara sa gresim putem spune ca pentru majoritatea dintre noi. La cine ne referim cand spunem noi? La toti! La cei care nu s-au impotrivit de la inceput fata de actele cu cip, la cei care s-au impotrivit ieri, dar azi considera ca nu mai sunt un pericol, la cei care azi refuza cipul, dar pot ca maine sa fie parasiti definitiv de Harul lui Dumnezeu si vor zice DA pecetii si mai este o categorie care poate sa cuprinda si pe cele de dinainte,  dar i se adauga ca tovaras, satana: categoria celor care lupta impotriva rezistentei anti-cip, facand voit sau nevoit jocul lui antihrist, deningrand pe oricine nu zice ca ei si mai mult se considera detinatorii solutiilor si duhovnicesti si lumesti… Sa le aiba Dumnezeu de grija, iar noi sa-i pomenim cu durere si compasiune in rugaciunile noastre, nu inainte de a ne considera pe noi insine primii intre pacatosi. Sa nu ne mandrim cu ce nu-i al nostru. Daca Domnul ne-a intarit ca azi sa spunem NU actelor cu cip, nu e meritul nostru, nu e din puterea noastra. Daca vom considera ca noi dregem si facem si ca suntem eroi, martiri si mucenici de pe acum, s-ar putea ca maine sa spunem DA sau sa nu mai dam aceeasi importanta acestei probleme.

Cum nici Parintele Justin nu a obosit si nu are o obsesie cu aceasta PROVOCARE (ultima provocare prin finalitatea ei), nici noi nu trebuie sa bagatelizam aceasta PROBLEMA REALA DE MANTUIRE (dand “dovada de putina credinta fata de profetiile din apocalipsa”, p. M. Valica) sau sa ne isterizam ca sectantii, uitand ca Hristos este salvarea noastra. Asadar niciuna, nici alta, caci sunt cai extreme ce duc in acelasi loc: bratele satanei – iadul cel negru si vesnic. Calea de mijloc este calea de aur, adica “sa stam bine, sa stam cu frica”, sa ne mentinem pe pozitii, sa rabdam orice repercursiuni, sa stim ca daca facem un mic compromis ne va fi mai rau, nestiind daca vom mai avea tarie de intoarcere. Unii care accepta azi documentele cu cip si mai au in plus si familie, se vor inrobi, se vor inlantui in mrejele, in “panza aceasta de paianjen” a SISTEMULUI antihristic, incat mai tarziu ruperea si iesirea din sistem le va fi practic imposibila, deoarece inseamna MOARTE, atat pentru ei, cat si pentru familia lor… desi poate fi ultima clipa (Domnul ne primeste si atunci, si mereu,  cat timp putem sa-L rugam) ar fi bine sa faca aceasta alegere, caci este moarte muceniceasca, insa cine se poate increde ca vom avea acea putere in acele momente? Va fi nevoie de mai multa putere atunci decat avem nevoie acum pentru a ne rupe de un buletin, de un permis, de un card de sanatate s.a. Puterea tot de sus va veni, dar cine va avea acea revolta interioara atat de puternica, impotriva antihristului, incat sa poata sa ceara mucenicia pentru el si pentru familia sa, asemeni Sfantului Constantin Brancoveanu?

ACUM, si nu maine avem posibilitatea de a vinde tot ce avem la oras, de a cumpara un petic de pamant intr-un sat si de a ne construi o casuta, in jurul careia sa cultivam cate putin din cele necesare traiului. Copiii d-voastra chiar nu au nevoie de scolile indecente si de invataturile spurcate, contrare Sfintei Evanghelii, care  le strica mai mult sufletul decat ii educa. Nu-i nicio pierdere plecarea din orase. Avem sansa de a ne obisnui cu putin, de a ne obisnui cu postul, de a avea mai mult timp pentru rugaciune si pentru copiii, rudele si apropiatii nostri, cu care am comunicat mai mult prin telefon sau prin internet. In plus vom scapa de stresul, vacarmul si toxicitatea mediului urban si patronal, care ne extenueaza si ne macina sanatatea si rabdarea facandu-ne irascibili, neingaduitori, nemilosi, nerabdatori, patimasi si dornici de a munci pentru un confort cat mai mare si facilitati cat mai multe si mai ispititoare, spre a ne indulci amaraciunile acestei vieti. Iata cum alegem singuri raul, greul, povara potrivnicilor lui Hristos si in final sa ne apere Dumnezeu sa nu alegem si pecetea. Lucrurile nu se vor mai imbunatati, cel mult daca vor stagna pentru o perioada, insa cursul lor acesta este, caci Sf. Evanghelie nu va ramane mincinoasa. Sa spunem NU dintru inceput si niciun pas inapoi!

Maica Domnului sa ne acopere pe toti de sagetile vrajmasilor si sa ne dea tarie sa alegem Crucea Fiului ei, crucea cea mai usoara si care ne mantuieste sufletul!

Crestinii ortodocsi nu pot fi implicati intr-un razboi. Cu atat mai mult in cel dintre sionisti si musulmani

Statul Israel s-a format in mod violent, in urma unor conflicte cu sute de milioane de victime (holocaustul fiind neinsemnat pe langa crimele jidovilor Lenin, Stalin si Hitler), provocand pana in ziua de azi noi si noi suferinte intregii omeniri. In aceste vremuri, planurile sioniste ajung la finalitate cu repeziciune, iar asta o simtim pe propria piele prin restrangerea libertatilor chiar la noi in ograda. Teritoriul Romaniei a devenit camp de instructie pentru killerii MOSAD, iar pamantul nostru roditor a cazut in ghearele bancherilor ce-si permit sa cumpere orice tara din lume.  Dar cand asta se intampla si din slugarnicia “sefului” Traian, atunci este chiar nebunie. Noi chiar nu contam in tara asta? Nu ne intreaba statul daca suntem si noi de acord cu masurile pe care le decide in numele nostru? Se pare ca NU!  Ni se tot spune ca traim intr-o democratie, dar nu suntem departe de dictatura.

NOI NU AVEM VOIE SA PARTICIPAM LA RAZBOIUL SIONIST! Nu avem voie sa contribuim la cladirea imparatiei lui antihrist. Urmatorul punct din protocoalele Sionului este construirea celui de-al 3-lea TEMPLU, care va fi al lui antihrist. Israelul vrea sa scape de singurul ghimpe ramas in zona – Iranul, care ar putea riposta in cazul construirii templului. Locul in care trebuie construit este acum ocupat de moscheea lui Omar; asadar aceasta trebuie sa dispara cumva. Dar Iranul fiind un stat religios islamic nu va ramane fara reactie la aceasta provocare. Iata de ce se tem de bombe nucleare, jidovii. Capacitatile lor viclene au atras in acest plan si alte state precum SUA (100% conduse de ei) si Romania – noi suntem vanduti de clasa politica si de presedinte, care numai roman si ortodox nu e.

Asadar, fratilor, romanii nu trebuie sa-si murdareasca mainile cu sange in razboiul altora, cu atat mai mult al dusmanilor lui Hristos. Sa facem rugaciuni pentru izbavirea de razboi si de vrajmasi, sa chemam in ajutorul nostru armatele de ingeri conduse de Sfintii Arhangheli, sa cerem Sfintilor Mucenici sa ne invredniceasca de plata lor, dar in niciun caz sa acceptam ca parintii nostri, fratii nostri sa lupte in vreun razboi spurcat, strain de credinta si neamul nostru.

Declaratia lui Basescu:

In caz de conflict cu Iranul, Romania va fi un aliat fidel al NATO si al Israelului

Avem o rusine de presedinte!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8]

Semnatura electronica – Lagar electronic pentru toti oamenii

Semnatura electronica reprezinta informatii in format electronic care sunt atasate sau logic asociate unor documente in forma electronica. Semnatura electronica serveste ca metoda de identificare a semnatarului si este inmagazinata pe suport magnetic securizat.

Tulburarile cumplite de ordin material, sufletesc si duhovnicesc, provocate de actuala criza economica si financiara, concretizata in curbe de sacrificiu succesive asupra populatiei Romaniei, toate convertite in suferinte, necazuri, manie si violente, au, dupa gandul nostru, un dublu scop: 1. lichidarea ultimelor competente si resurse de autoritate ale statului national si, ca urmare, chemarea la guvernare, de catre poporul deznadajduit, a fortelor supranationale ale UE (asa cum scrie de mult in „Protocoalele inteleptilor Sionului”); 2. mascarea, prin distragerea completa a atentiei multimilor, a unor lucrari care vizeaza incatusarea electronica a populatiei si transformarea ei intr-o masa de sclavi aflati sub control total. Ambele scopuri sunt subordonate aceluiasi obiectiv: grabirea instalarii unui guvern global care sa instituie Noua Ordine Mondiala. Neindeplinirea cu repeziciune a scopurilor mentionate ar determina izbucnirea imediata a unui razboi devastator. Realizarea lor, prin razmerita si conflicte civile, ar presupune amanarea pentru moment a viitoarei conflagratii mondiale. Oricum va avea loc, pentru ca e proorocita in Sfanta Scriptura si in prezicerile Sfintilor Parinti. Altfel spus, focul a fost aprins, acum depinde cat ragaz ne mai da Dumnezeu pana se va extinde la nivelul intregii planete. Se mai poate sustrage cineva din cazanul care da in clocot?

Ceea ce am creionat mai inainte nu mai reprezinta o inchipuire a mintii, ci o descriere sumara dar veridica a realitatii pe care o traim. Practic, acum popoarele Europei si nu numai au devenit actori ai unui scenariu global al groazei, regizat de elitele Satanei, pentru a precipita lumea catre imparatia finala a lui Antihrist. Prin criza actuala, am intrat deja in scenele in care fiecare neam isi face rau cu propriile maini. Conducerea Poloniei a incercat sa se sustraga de sub tavalug si a pierit aproape toata intr-un asa zis accident de avion. La noi incaierarea e in crestere si va degenera probabil in conflicte cu totul regretabile. Astea sunt la vedere. Dar ce se ascunde in spatele lor, chiar si daca s-ar schimba guvernele la doua saptamani, sau nu ar mai exista guvern deloc? Organele statului din linia a doua ar lucra imperturbabile la indeplinirea ordinelor stabilite deja, fara ca populatia sa-si dea seama ce i se pregateste. La jumatatea lunii aprilie 2010, necunoscutul pentru public Minister al Comunicarii a luat decizia sa arunce instantaneu Romania in valtoarea mult mediatizatei societati informationale. Suna frumos, chiar ademenitor, in cartile corifeilor Noii Ordini Mondiale: societatea informationala! Oamenii nu se intreaba ce-o fi aceea, ci mai degraba se lasa ispititi de gandul ca e perfectiunea intruchipata, binele desavarsit, lumea brazdata de rauri pline de lapte si miere. Eroare capitala! Pe masura ce ne acapareaza viata, aflam ca societatea informationala urmata de societatea comunicarii constituie un lagar electronic pentru toti oamenii. Cei care vor informa si vor comunica despre ei insisi sunt cetatenii de rand, toti, fara exceptie, iar aceia care vor sti totul despre fiecare persoana din societate sunt organele statului global, pe sapte nivele de organizare (pot avea mai multe sau mai putine nivele de control, rezultatul este acelasi!). Insa despre ei, populatia nu va cunoaste absolut nimic, decat balivernele pe care vor voi sa ni le livreze prin televizoare. Ce a facut guvernul, printr-un ministru care poate maine va fi scos de acolo? A decis sa conduca electronic Romania, alocand pentru asta 520 milioane de Euro, la care se adauga pe parcurs importante contributii de la populatie, precum si alte investitii guvernamentale. Scurt: de la 1 septembrie 2010, toate societatile comerciale romanesti vor face platile cu semnatura electronica, iar de la 1 ianuarie 2011 toti, retineti, toti cetatenii Romaniei, vor fi obligati sa efectueze platile catre stat prin semnatura electronica. Apoi, toate cumparaturile si platile romanilor se vor supune aceleiasi reguli: prin semnatura electronica. Dupa cum se vede, suntem prima tara din lume in care se generalizeaza de urgenta e-guvernarea. E de bine? Pe cati i-am intrebat, oameni de afaceri si intelectuali, au spus ca e normal, un pas inainte, se supun fara cracnire. Pe oamenii simpli nu i-am intrebat, fiindca ei nu stiu nimic despre povestea asta. Deci lucrarea se va finaliza cu usurinta in cativa ani, intemeiata fie pe voia noastra, fie pe ignoranta noastra. continuare »

Pustnicul Rafail Berestov din Muntele Athos: Intreaga Ortodoxie este intr-un pericol nemaiauzit. Despre al Optulea Sobor Ecumenic (cel talharesc) si actele cu cip

Sunt necajit si sufar mult din cauza perspectivei groaznice a Sfintei Biserici Universale. Ma doare pentru intreaga Ortodoxie, pentru ca intreaga Ortodoxie este intr-un pericol nemaiauzit. Masonii, nu crestinii, ci masonii, pregatesc pentru noi al Optulea Sobor Ecumenic (cel talharesc – n.) la care ei vor sa rastalmaceasca intreaga noastra Ortodoxie. Duhul Sfant viaza in adevarata Biserica, in dreapta Biserica a lui Hristos. Invatatura lui Hristos sta in Adevar, dar masonii sau mai degraba diavolii, luptand cu Dumnezeu, insista ca Biserica noastra Ortodoxa sa imbratiseze ecumenismul, sa primeasca unirea (cu catolicii si ceilalti eretici – n.)

Biserica lui Hristos are o exprienta foarte mare in lupta cu ereziile. Totodata, in aceasta lupta, sa nu uitam ca intreaga Europa a fost ortodoxa, insa doar cateva tari au ramas ortodoxe. Nici Franta, nici Anglia, nici Germania, nici Italia nu au ramas in ortodoxie. Țarile europene au pierdut curatenia ortodoxiei. Ele au primit catolicismul, protestantismul si alte erezii. De aceea, noi, ortodocsii, trebuie sa intelegem si sa pretuim faptul ca suntem in Adevarata Sfanta Biserica Ortodoxa, despre care a spus Hristos: „voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Biserica ramane nebiruita, numai oamenii se intampla sa piarda harul pentru ca se lasa pervertiti de ispitele eretice, se departeaza de curatenia ortodoxiei si pier. Noi insa trebuie sa pastram curatia ortodoxiei, sa ne straduim sa o aparam. Noi suntem in stare sa aparam Sfanta Biserica Ortodoxa.”

In continuare, parintele a amintit de Unirea de la Ferara-Florenta cand in apararea curatiei Ortodoxiei s-a ridicat un singur om – episcopul Marcu din Efes.

La intrebarea despre adevarata nevointa a crestinului in vremurile noastre, parintele Rafail, a raspuns ca, precum se cuvine intotdeauna, trebuie sa ne rugam, sa ne nevoim, sa postim, sa urmam tipicul Bisericii privind posturile si rugaciunea. Totusi, cea mai mare nevointa in timpurile noastre este statornicia in credinta, caci, dupa cum spunea Cuv. Anatolie de Optina: „cine va ravni dupa Dumnezeu, dupa Sfanta Ortodoxie, aceluia Dumnezeu ii va socoti acestea ca nevointa”.

Trebuie sa pastram unitatea si sa incercam, cu toate puterile, sa avem si sa mentinem dragostea intre noi. Suntem Biserica luptatoare. Cu dusmanii Bisericii trebuie sa luptam, iar pe cei personali sa-i iertam din toata inima. Trebuie sa fim fierbinti in marturisirea credintei, iar daca ne vor propune painea sau crucea, vom alege crucea.

Pentru apropiatii nostri, care sunt inca departe de constientizarea semnelor apostaziei vremurilor noastre, care sufera de necredinta, de diferite necazuri, sa ne rugam cu rugaciunea lui avva Dorotei: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-l si pazeste-l pe robul Tau (numele) si pentru sfintele lui rugaciuni, miluieste-ma pe mine pacatosul”.

Parintele a mai vorbit despre cartea sa „Nabat” („Clopotul de restriste”), in care vorbeste despre faptul ca multi dintre arhierei – episcopi, arhiepiscopi, mitropoliti – au fost recrutati de catre dusmanii Ortodoxiei, de catre serviciile secrete comuniste si nu numai, pentru distrugerea Bisericii dinauntru. Astfel se explica faptul ca acestia spun cuvinte nebunesti, indreptate clar impotriva Adevarului dumnezeiesc. „Fiti intelepti, fratilor, nu pentru a judeca episcopii, ci pentru a intelege ca exista si lupi in piei de oi. Pentru a obtine cuget bun si a gasi duhovnici care osandesc globalizarea si ecumenismul,” a mai spus parintele Rafail.

La intrebarea cat de periculoasa este acceptarea noilor documente biometrice, parintele Rafail a spus ca oamenii care le primesc se primejduiesc duhovniceste. continuare »

VIDEO: Patriarhia ecumenica a cazut in apostazie pomenindu-l pe papa ca primul intre episcopi

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vzSuXSAPUSc]

In imagine, la tedeumul savarsit  in 2006 in catedrala patriarhala din Constantinopol special cu ocazia venirii lui Benedict XVI, papa este pomenit la ectenie , preotul inchinandui-se totodata, ca episcop al Bisericii (potrivit invataturii Bisericii papa este eretic si nu are nici un rang in ierarhia bisericeasca – nota) inaintea patr. Bartolomeu I, deci e recunoscut ca fiind intaiul dupa cinste.

Filmarea apartine televiziunii catolice EWTN (Eternal World Television Network) si poate fi vizionata integral (momentul prezentat mai sus e la minutul 7:19) pe site-ul realizat de catre Patriarhia Constantinopolului special cu ocazia vizitei eresiarhului Benedict XVI.

sursa: toaca.md

Grecia anti-cip: Arhimandritul Sarandis Sarandos a trimis un memoriu Sinodului ortodox grec cu privire la cardul electronic al cetateanului (cartea de identitate cu cip)

Anul viitor, in Grecia ( ca de altfel si la noi ) vor fi implementate cartile de identitate cu cip biometric. Un mare duhovnic al ortodocsilor din Grecia, parintele arhimandrit Sarandis Sarandos, trage semnalul, la fel cum in Romania, Parintele Justin ne-a avertizat de pericolul acceptarii acestor acte, premergatoare pecetii lui antihrist.

arhim. Sarandis Sarandos

Se face inscrierea in guvernarea electronica, care ne introduce in statul lui antihrist

Sa ia pozitie ierarhia fata de cardul electronic al cetateanului …

Acestea le cere Arhimandritul Sarandis Sarandos presedintelui Sinodului Permanent, Arhiepiscopului Atenei Ieronim, printr-un memoriu amanuntit. Pozitia trebuie sa se ia inainte de legiferarea cardului electronic al cetateanului, care va fi insotit de blestemata pecetluire a Apocalipsei.

Arhimandritul Sarandis Sarandos, cunoscut parinte duhovnicesc in toata Grecia pentru lucrarea sa duhovniceasca si scriitoriceasca, dar si prin emisiunile sale radiofonice bisericesti, a trimis Presedintelui Sinodului Permanent, Ieronim, un memoriu in care atrage atentia ca la porunca Noii Epoci Grecia intra in “guvernarea electronica”. In acest cadru, cetatenii si credinciosii ortodocsi vor fi inzestrati, asa cum au anuntat primul ministru si ministrul de interne, cu cardul electronic al cetateanului, care slujeste statul Antihristului ca “instrument” al “guvernarii electronice”. In argumentatul sau memoriu, il cheama pe Arhiepiscop si Ierarhia sa ia pozitie inainte de consacrarea “cardului cetateanului” in care vor fi continute date de-a dreptul neverosimile (clasificate) despre persoana noastra, demers care va conduce la impunerea blestematei pecetluiri, care va urma cardului. Parintele Sarandis Sarandos atrage atentia ca intaistatatorii Bisericii sunt datori sa ia atitudine ca unii ce indruma poporul credincios si clerul cinstit. Instiinteaza ca, in cazul in care se vor impune simbolurile lui Antihrist, el nu le va accepta.

Memoriul

Textul complet al memoriului este urmatorul:

Catre Prea Fericitul Arhiepiscop al Atenei si intregii Grecii, Ieronim, Presedinte al Sfantului Sinod al Bisericii Greciei, catre Inalt Prea Sfintitii si Prea Sfintitii Arhierei ai Ierarhiei Bisericii Greciei, prin Inalt Prea Sfintitului Mitropolit al Kifisiei, Amarousios si Oropos, Chiril[1]

Marousi 17-6-2010

Prea Fericirea Voastra, Inalt Prea Sfintiile si Prea Sfintiile Voastre, cu evlavie va sarut dreapta.

Permiteti-mi sa va rapesc vremea cu o tema deloc lipsita de importanta.

Deoarece poporul nostru intreaba, cu smerenie consider ca trebuie sa ne ocupam serios cu o problema care deja a inceput prin AMKA[2] si continua cu procedurile de decretare a cardului cetateanului.

Sfantul Sinod al Bisericii Greciei a sustinut in trecutul recent (23-10-2009, la a treia sedinta a Sinodului Permanent pe luna octombrie)[3] ca s-a ocupat cu tema AMKA.  A publicat a scurta instiintare ca AMKA este un simplu numar necesar si nu se pune in pericol mantuirea noastra prin primirea si folosirea acestui numar.

Ceva mai inainte, pe 17 iulie 2009, scrisesem adresandu-ne Prea Fericirii Voastre ca AMKA consacrat prin Legea 3655/2008, nr. 153, in acord cu viziunea Conditiei Schengen, ne obliga sa primim Cardul de Sanatate, in timp ce concomitent ne ameninta cu excluderea pe toata viata si din toate activitatile ei, daca nu o primim.

In paralel am analizat modul in care a fost creat AMKA care inlatura certificatul de botez, numele pe care l-am primit prin Taina botezului si ne numeroteaza, pentru ca Noua Epoca nu ne recunoaste ca persoane – cum sa stie acest lucru! –, ci ca unitati aritmetice impersonale.

Acum, cei care nu am primit si nu folosim AMKA  – si nu suntem putini – suntem nevoiti sa ne platim medicamentele, fiind exclusi treptat de la toate posibilitatile de asigurare, pentru care am platit din destul bani peste patruzeci de ani.

Insa evolutiile lucrurilor sunt navalnice. continuare »

Minunea de pe Muntele Tabor, povestita de Maica Ecaterina Fermo

La fiecare sarbatoare praznicala avem bucurii foarte mari, oriunde le-am sarbatori. Dar in Tara Sfanta ele se inmiesc, asa incat plutesti ca purtat de un nor. Uneori nici nu stii ce este cu tine, daca esti sau nu mai esti pe pamant! Si aceasta nu e valabil numai la mine, ci la toti care au trecut prin Tara Sfanta si au avut bucuria sa participe la sarbatorile acestea.
Pe langa Sf. Lumina, una dintre marile revelatii si bucurii duhovnicesti ale sarbatorilor praznicale este Schimbarea la Fata, care se petrece pe Muntele Taborului, in data de 6 august (calendarul pe stil vechi, n.n.), dupa cum bine stim, si care descopera o fateta nevazuta a acestei sarbatori pe care, desigur, intr-un cerc de credinciosi, intr-o biserica oarecare din lume, poate nu ai ocazia sa o vezi, decat in cazul in care Dumnezeu ar vrea sa ti-o descopere in mod particular. Dar acolo, in vazul tuturor, al miilor de credinciosi sau necredinciosi care participa pe Muntele Sfant al Taborului, in noaptea din 5 spre 6 august, in timpul Sf. Liturghii, coboara asupra Sfantului Munte un nor. Cei necredinciosi – cum i-am si auzit pe multi din ei -, ar spune ca este o manifestare meteorologica. Norul acesta este insa cu totul altceva decat norii aceia obisnuiti, laptosi, pe care ii vedem coborand uneori dimineata peste muntii nostri. In primul rand, pentru ca el are o forma de manifestare cu totul aparte. Incepand de la ora la care se petrece in biserica privegherea, vezi, din varful muntelui, dinspre Nazaret, pe cerul intunecat de noapte, la distanta foarte mare, dintr-o data, o bucata portocalie! Si aceasta se tot muta si vine exact perpendicular pe biserica si sta pana pe la douasprezece-unu noaptea sub forma unei limbi portocalii, intunecate, la o distanta destul de mare, de cativa kilometri buni de Muntele Taborului. Si cam pe cand incepe Liturghia, dar in mod special spre momentul Heruvicului, din orizont incepe sa se deplaseze acest nor, vine spre munte si, cand se apropie de noi, comporta diverse forme, diverse consistente, si incepe sa se rupa din el cate o bucata, cate o fasie, sau mai multe fasii, mai multe mingi rotunde, lunguiete, sub forma de ingeri, sub forma de pasari, si sa vina, pe deasupra turlei bisericii – biserica are in varf, unde este turla, si o terasa, fiind construita ca mai toate casele in zona orientala, cu terase in capatul cladirii -, unde lumea se urca si invoca Duhul lui Dumnezeu! Cuvintele sunt extraordinar de mici sa exprimi ce simti cand bucatile acelea ca de vata vin si le atingi cu mainile, le simti pe chip… Ai vrea sa te urci pe acea bucata si sa pleci, sa nu te mai intereseze nimic.[slideshow] Concomitent cu minunea aceasta, se raspandeste in aer un miros extraordinar parca de tamaie, dar nu este tamaie; parca de rasinoase, dar nu este de rasinoase; e o combinatie de conifere orientale, cu tamaie naturala, din rasina pomului. Bineinteles, se gasesc si aici cei care sa puna la indoiala minunea, spunand ca au facut grecii vreo noua smecherie sau ca e doar un proces meteorologic. Aici este insa o manifestare generala a bucuriei! Totul tresare de bucurie acolo, ceea ce nu se intampla nicicum in alte locuri, in alti munti, in cazul fenomenelor meteorologice.
Bineinteles ca dupa ce vii de pe Tabor, cu priveghere de toata noaptea, cu Liturghie, cu cantari facute de greci, de arabi, de bulgari, de rusi si de romani, care toti canta Scimbatu-Te-ai la Fata, Hristoase, in munte, aratandu-Le ucenicilor Tai Fata Ta, pe cat li se putea!…, nu mai poti pune pret de nimic lumesc, ci ai dori sa traiesti asa vesnic! Si in cazul acesta, ca si in cazul Sf. Lumini, aratarile acestea, formele acestea de mangaiere sunt tot pentru cei care cred, pentru ca asa cum spune in Scripturi, „am venit sa dau celor ce au si am venit sa iau celor ce nu au”! Cum asta, ca nu am inteles niciodata acest cuvant cand eram in afara Bisericii! Pai bineinteles ca Domnul ia de la cei carora li se pare ca au putina credinta si incep sa comenteze si sa puna sub lupa existenta lui Dumnezeu, prezenta Sa si manifestarile Lui. Iar cei ce cu adevarat cred si marturisesc cu sinceritate Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!, acelora li Se releva bucuria cea mai mare! Intr-adevar, acolo, pe Tabor, il intelegi pe Sf. Ap. Petru cand Ii spune Mantuitorului ca nu-i mai trebuie sa plece de acolo! Intr-adevar, nu mai vrei sa pleci de acolo, de pe Tabor! Toate manifestarile lumesti, cat ar fi ele de mari, de intense, palesc in fata acestei manifestari, infim de mici in raport cu harul lui Dumnezeu! Va dati seama cum va fi atunci, in fata Tronului Ceresc, cand vom ajunge acolo…

fragment din cartea “Metanii de dor”, de Maica Ecaterina (Monica Fermo)

Se va oficia din nou in marea biserica Sfanta Sofia din Istanbul, dar din pacate de catre ecumenisti impreuna cu ereticii

Mai jos aveti invitatia adresata de Chris Spirou, Presedintele Congregatiei Internationale Agia Sofia, primului ministru turc si altor lideri politici, ca de ex. Hilary Clinton.

Excelentei Sale, Tayyip Erdoğan prim-ministru al Republicii Turcia

Excelenta Voastra prim-ministrului Erdogan,

V-am scris pentru a va informa ca organizatiile noastre, “Congregatia Internationala Agia Sofia”, “Consiliul american Free Agia Sofia ,” si “Consiliul european Free Agia Sofia”, si membrii nostri din intreaga lume vor vizita la Istanbul, in luna septembrie 2010. Scopul vizitei Congregatiei noastre este de a realiza serviciul Liturghiei in Biserica Sfintei Agia Sophia, Biserica Mare a crestinismului si simbol crestin ortodox pana la confiscarea sfintei Biserici de catre fortele turcesti otomane pe 29-05-1453.

Domnule prim-ministru, cinci sute cincizeci si sase (556) de ani au trecut de la ocuparea bisericii noastre: mai mult de cinci secole de ocupatie, profanare, sacrilegiu, abuz, neglijare, si lipsa de respect – actiuni care nu sunt nici practicate, nici tolerate de catre religia Islamului.

D-le Prim-ministr Erdogan, vineri 17 septembrie 2010, Congregatia noastra va veni la Istanbul pentru a efectua Serviciile Liturghiei in Biserica Agia Sophia. Ziua de 17 septembrie este ziua in care religia crestin ortodoxa sarbatoreste ziua sfintei Sofia, a credintei sperantei si iubirii. Ca lider politic al statului in care sfanta noastra biserica, Agia Sophia, se afla, va invitam sa va alaturati noua in ceea ce trebuie sa fie un pelerinaj la Sfanta Biserica Agia Sofia, similar cu pelerinajele  religioase in care stramosii nostri au luat parte pentru 916 ani inainte ca Biserica Mare sa fie violent luata de la stramosii nostri crestini.

Ne asteptam ca Intalnirea Internationala si rugaciunea in Sfanta Biserica Agia Sophia sa serveasca un punct de plecare pentru organizarea unui summit international al pacii si rugaciunii sub cupola de aur a Bisericii Sfanta Agia Sofia, cupola in care a avut loc Marea Schisma dintre Biserica crestina Rasariteana si cea Apuseana in 1054. Sub aceeasi cupola pe 17 septembrie 2010, nu numai crestinii, ci oameni din toate religiile vor fi invitati sa se adune impreuna. Locul in care a avut loc separarea mare, seminte ale unitatii si pacii trebuie sa fie plantate.

Credem ca Pelerinajul International si rugaciunea in Biserica Sfanta Agia Sofia ofera o oportunitate unica pentru liderii politici si religiosi  ai lumii sa se adune si sa se uneasca in pace si rugaciune.

Ce loc mai bun decat in Biserica Sfintei Agia Sofia, a lui Dumnezeu Sfanta Intelepciune, poate fi pentru liderii lumii de a-si lua angajamentul ca nu vor participa in razboaiele “in numele Domnului”, ca nu incita la ura religioasa, ca nu instiga o religie impotriva alteia, si ca nu trebuie sa utilizeze mijloace politice si militare pentru a-i refuza unei fiinte umane drepturile sale fundamentale, pe cele ale libertatii de exprimare si de cult religios……

Cititi  intreaga scrisoare aici.

Maica Domnului, calea sigura catre Hristos si impacarea cu Dumnezeirea

Maica Domnului HAGIOSORITISSA.sec.12. SINAI

Vechile carti de slujba, vechile Liturghii si slujbele Bisericii, omiliile si imnele de lauda adresate ei arata ca Maica Domnului poate sa mijloceasca si mijloceste catre Fiul ei pentru neamul crestinesc. In ce consta aceasta mijlocire vom vedea in cele ce urmeaza. Oare este doar o mijlocire morala, sau una indirecta, prin rugaciune si cereri adresate Fiului ei?
Intr-una din rugaciunile de la aghiazma mica se spune ca mult pot rugaciunile Maicii spre imblanzirea Fiului. Deci ea este mijlocitoare reala catre Fiul sau.
Dar unul este “Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, omul Iisus Hristos .” (I Tim 2,5). Sectarii cred ca Maica Domnului se confunda cu Hristos sau ia locul Lui in procesul mijlocirii. Insa este o diferenta intre mijlocirea Maicii Domnului si cea a Fiului ei. In timp ce termenul folosit pentru a reda mijlocirea Maicii Domnului este cel de πρέσβεια (solitoare), pentru mijlocirea Mantuitorului se foloseste termenul de μεσιτεuέι care inseamna o mijlocire prin El insusi.
Cu aceasta nu am spus totul despre mijlocirea Maicii Domnului, Ea poate si trebuie sa mijloceasca pentru noi. Ea este Maica lui Dumnezeu si sta de-a dreapta Fiului ei. Caci “mantuirea , insemnand o unire cu Hristos, iar Hristos fiind unit cu Maica Sa mai mult decat cu orice om mantuit, a fi unit cu Hristos inseamna a fi unit cu Maica Sa.” 1
Ea nu mijloceste pentru noi numai prin rugaciuni si cereri, ci in mod direct. Mijlocirea inseamna ajutor, iar ajutorul inseamna har, energie a Duhului Sfant, putere de crestere duhovniceasca. Asadar, Maica Domnului ne da si har, ne da ea insasi ajutor si intarire spre mantuire. Şi aceasta pentru ca ea e plina cel mai mult de harul divin. Ea sta langa Fiul ei Care este izvorul harului: “Maica Domnului e adancul harului, fantana imbelsugata a aceluiasi har si a luminii adevarate care nu seaca.” 2 Insusi harul divin care ne vine prin Maica Domnului nu este ceva propriu ei. Pentru ca harul e energie necreata a Duhului Sfant, deci nu poate sta separat de Acesta. Harul pe care ni-l transmite Maica Domnului izvoraste din Fiinta dumnezeirii, dar il primim si prin ea, cea care s-a invrednicit sa poarte in pantece intreaga dumnezeire. De aceea, “ea nu numai ca intervine la Dumnezeu sa creeze in noi gratia, ci e si o mijlocitoare reala de energie dumnezeiasca, deoarece nu este exterioara lui Hristos, ci e invaluita mai mult decat oricine de lumina lui Hristos.” 3
Teofan al Niceei afirma ca ne si comunica prin ea insasi harurile si darurile dumnezeiesti revarsate in ea din Hristos. El sustine chiar ca toate darurile si harurile trec ontologic din Hristos spre noi, prin ea. 4
Maica Domnului cuprinde in ea toate darurile Sfantului Duh, ea este plinatatea desavarsita. “Bucura-te, canta Sf. Andrei Crite, parga rezidirii noastre, capatul final al fagaduintelor si al prezicerilor lui Dumnezeu cu privire la noi.” 5
Fecioara Maria, ca una in care s-a implinit fagaduinta Duhului Sfant, este garantia mantuirii noastre. Iubirea lui Dumnezeu fata de noi si marirea ce a gatit-o omului, nascut cu pacatul stramosesc, nu s-ar fi aratat deplin daca nu ar fi fost ridicata alaturi de Iisus Hristos chiar un om dintre noi, anume Maica Domnului si Maica noastra.
“Daca n-ar fi fost ridicata si Maica Domnului ca om dintre noi pana la tronul imparatesc insusi, nu s-ar fi descoperit nici sensul deplin al ridicarii umanitatii purtata de ipostasul Cuvantului , pe tronul dumnezeiesc. inaltarea Lui si dupa umanitate ar fi putut fi considerata ca o rasplata personala.” 6
Prin faptul ca Iisus e Fiul Mariei, iar noi suntem frati ai Lui, spunem ca noi toti suntem fii ai Maicii Domnului. Ea este Maica noastra si e normal ca mama sa-si ajute ontologic fiii, sa le dea ajutor nu numai prin mijloace indirecte, ci mai ales in mod direct. Cuvintele Mantuitorului de pe Cruce: “Femeie, iata fiul tau” (In. 19, 26-27) reprezinta un mesaj catre lume dar si o raspundere conferita Maicii Domnului. Prin aceasta toti oamenii au devenit fii ai Mariei. Iisus recapituleaza in Sine intreaga umanitate, deci Maica Domnului , fiind mama Sa, e mama umanitatii. Ea este Maica Vietii pentru ca a purtat in sine insasi Viata (In 14, 6); ea devine “mama a celor vii” si “incepatoare de viata” (τῆς ζωῆς κατάρξασα) 7, de viata adevarata, de viata in Hristos. Aceasta intrucat viata e semnul lucrarii lui Dumnezeu. Scopul lui Hristos e sa dea lumii viata in Dumnezeu, lucru facut posibil prin unirea ipostatica, trupul lui Hristos devenind principiu de viata. Astfel, Maica Domnului impartaseste de la Fiul Sau acest privilegiu si devine vistier al vietii.
Rolul de rugatoare al Maicii Domnului sta in stransa legatura cu rolul de imparateasa, de Stapana, de Doamna, de Daruitoarea, cu cinstea de a sedea de-a dreapta Fiului. Nu se poate renunta la nici unul din ele fara ca prin aceasta sa se simplifice in mod condamnabil rolul si pozitia ei in ansamblul doctrinei ortodoxe. “A vedea in Maica Domnului numai pe rugatoarea, ar insemna s-o dezbracam de majestatea imparateasca, s-o coboram de pe Scaunul cel de-a dreapta Fiului, pe care a asezat-o Hristos, precum si a o priva de rolul de rugatoare ar insemna s-o consideram nu indumnezeita, ci Dumnezeu prin ea insasi.” 8 continuare »

Cei care indeamna la liniste si la adormirea constiintelor sunt vanduti. Atentie la fratii si preotii care nu iau seama la semnele vremurilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RfTPnwN_sr0]

inregistrare din data de 19 martie 2009

“Am cedat Basarabia, am cedat Bucovina, Dobrogea – Cadrilaterul… – acum vor sa ne cedam sufletele – este vorba de impingerea unei natiuni de 20 de milioane de ortodocsi in iad, este vorba de pierzarea spirituala. De aceea trebuie sa fiti foarte atenti: daca nu vi se spune in biserica, sunt platiti!, sa stiti, la ora aceasta sunt platiti oameni ca sa taca! Si dvs, prin Duhul Sfant, prin Fala lui Dumnezeu, sfintiti mult mai mult oaia decat stapanul, decat ciobanul. Vor veni vremuri de razboi cand veti fi vanduti de ciobani, de pastorii vostri. Vor vedea pastorii cum va sfasie in ocol fiara salbatica si nu vor veni sa va apere. Sa stiti ca sunt vremurile acestea, apocaliptice, pe care le traim, si vor fi grele… Dumneavoastra sa va pastrati sufletele, sa vi le dati lui Dumnezeu asa cum le-ati primit. Nu avem doua suflete, avem unul!, si acela trebuie sa-l pastram si sa-l dam asa cum l-am primit inaintea Judecatii Mantuitorului nostru Iisus Hristos!

Sfinţii şi Cuvioşii despre decăderea clerului din vremurile din urma

POVATUIRE SI INAINTEVESTIRE ale Sfantului Anatolie al Optinei

“Fiul meu, sa stii ca in zilele de pe urma vor veni vremuri grele, dupa cum spune Apostolul vei vedea ca din pricina imputinarii credintei, ratacirile si dezbinarile vor aparea in biserici si, cum mai dinainte au spus Sfintii Parinti, pe scaunele ierarhilor si in manastiri nu va mai fi atunci niciun barbat incercat in viata duhovniceasca. Din care pricina, ratacirile se vor raspandi pretutindeni si pe multi vor insela. Vrajmasul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducand in ratacire, de e cu putinta, si pe cei alesi. Nu va incepe prin lepadarea dogmelor despre Sfanta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Nascatoarea de Dumnezeu ci pe nesimtite va incepe a stramba invataturile Sfintilor Parinti primite de la Duhul Sfant- insasi invatatura Bisericii. Viclenia vrajmasului si uneltirile lui vor fi indreptate impotriva unui numar foarte mic, al celor incercati in viata duhovniceasca.

Dupa lucrare, adevarata lor slujire este prigonirea adevaratilor pastori, intemnitarea lor, caci fara aceasta slujire, turma duhovniceasca ar putea sa nu fie prinsa. Drept aceea, fiul meu, cand vei vedea in biserica batjocorindu-se lucrarea dumnezeiasca, invataturile Parintilor si oranduirea lasata de Dumnezeu, sa stii ca ereticii au si aparut, chiar daca pentru o vreme s-ar putea sa-si tainuiasca relele voiri sau vor stramba pe nesimtite credinta dumnezeiasca pentru a izbuti mai bine, inselandu-i pe cei neiscusiti.
……
Acesti uratori ai vietii monahale, care au numai infatisarea credintei, se vor nevoi sa-i atraga pe monahi de partea lor, fagaduindu-le ocrotire si inlesniri lumesti, dar amenintandu-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor amenintari, cei imputinati cu sufletul vor fi foarte umiliti, chinuiti de propria neputinta.

Insa, in acele zile, vai monahilor legati de averi si bogatii si care de dragul celor materialnice se invoiesc ca insisi sa se robeasca ereticilor. Isi vor adormi constiinta spunand : “Vom cruta manastirea, iar Domnul ne va ierta”. Nenorociti si orbi, ei nici nu gandesc ca prin rataciri (erezii) si rataciti, diavolul va intra in manastire si ca apoi nu va mai fi Sf. Lavrentie de la Cernigov: Restaurarea Bisericilor se va face pana la venirea antihristului si in toate va fi o bunastare materiala nemaipomenita. Iar voi, cu reparatiile in biserica noastra sa mai ingaduiti, fiti modesti si cu masura in aspectul ei exterior, ci mai bine sa va rugati mai mult si sa umblati la biserica atat timp cat inca se mai poate…(…) Multi duhovnici si slujitori ai Bisericii isi vor pierde sufletul in vremea antihristului! (…) Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manstiri se vor deschide in slujba Domnului si se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va mai lucra la sufletul credinciosilor, ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele, ca va veni vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca Bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp, ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la ce va spun, caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile si manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar (atunci cand se va inscauna Antihrist) sa nu mergeti in ele.

Sf. Serafim de Virita:
Va veni vremea cand nu prigoana, ci banii si inselaciunile lumii acesteia ii vor indeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca in vremea prigoanei ateiste. Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si a raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mantuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea n caracter cat mai subtil si neprevazut, infricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani.
Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap. continuare »

Dostoievski: Catolicismul nu este de fapt o religie crestina… e chiar mai rau decat ateismul

Sfatuitorii papei sunt hulitorii lui Hristos: rabinii jidovi

Citat din FRATII KARAMAZOV (vol. I):

– Cine sint acesti detinatori de taine care accepta sa poarte povara nu mai stiu carui blestem pentru a ferici omenirea? Cind s-a vazut asa ceva? Ii cunoastem noi pe iezuiti si stim cite lucruri urite se spun pe socoteala lor! Cum ii infatiseaza insa poemul tau? Sint altfel, crede-ma, cu totul altfel decit ii prezinti tu… De fapt, menirea lor e sa alcatuiasca armata Romei in slujba viitorului imperiu mondial, in frun­tea caruia urmeaza sa fie suveranul pontif… asta e idealul lor. Un ideal care nu ascunde nici o taina si nici un fel de sublima melancolie… in fond, nu este decit cea mai vulgara rivnire de putere, o lacomie dupa josnicele placeri lumesti, dorinta de a subjuga… de a introna o noua stare de sclavie, in care ei sa joace rolul unor latifundiari… asta-i tot. Se prea poate ca pina la urma nici sa nu creada in Dumnezeu.

– As vrea totusi sa te intreb ceva: esti convins intr-adevar ca miscarea catolica din ultimele secole nu se rezuma decit la setea de putere, la dorinta de a dobindi unele satisfactii josnice?

– Ba pot sa-ti spun chiar mai mult: unul sin­gur ca el ajunge pentru a se descoperi, in sfirsit, adevarata idee calauzitoare a intregului catolicism roman, cu toate armiile si iezuitii lui, ideea suprema a acestei miscari. iti marturisesc cinstit: sint convins ca acest om unic n-a fost nici un moment absent din rindurile celor aflati in fruntea miscarii. Cine stie daca asemenea exceptii nu se vor fi gasit si printre inaltii pontifi romani! Poate batrinul asta afurisit, care, in felul lui, iubeste cu o nemasurata dragoste omenirea, mai exista inca si azi, si chiar in mai multe exemplare, sub infatisarea unor mosnegi singuratici ca si dinsul si unici in felul lor. Si nu printr-o simpla coincidenta, ci ca o organizatie, o uniune secreta, de mult injghebata pentru a pastra cit mai bine taina, despre care ti-am vorbit, ferind-o cu grija de lumea celor marunti si neputinciosi, pentru ca sa-i poata face fericiti. Trebuie sa existe asemenea asociatie, nu se poate sa nu existe. Mi se pare ca si masonii au la origine tot ceva similar, de aceea cred ca si sint priviti cu atita ura de catolici, care vad in ei niste concurenti, o sciziune a miscarii lor, cind, de fapt, ar trebuie sa fie o singura turma si un singur pastor…

Citat din IDIOTUL:

– Pavliscev era un spirit luminat si un crestin, un adevarat crestin, declara brusc printul. Cum a putut el sa treaca la o credinta care nu e crestina?… Catolicismul nu este de fapt o religie crestina! adauga el deodata, invaluind dintr-o privire scinteietoare intreaga societate.

– Asta-i cam prea mult, murmura „inaltul demnitar” si se uita cu mirare la Ivan Feodorovici.
– Cum vine asta, ca religia catolica nu este o credinta crestina? se rasuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinta este?

– Si totusi nu este o religie crestina! raspunse emotionat si peste masura de taios printul. Asta in primul rind, iar in al doilea rind catolicismul roman e chiar mai rau decit ateismul, iata parerea mea! Da! asta e parerea mea! Ateismul, de fapt, se margineste la negare, reduce totul la zero, pe cind catolicismul merge mai departe: predica un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit si profanat, un Hristos care este contrariu celui adevarat! Catolicismul il predica pe Antihrist, va asigur, v-o jur! E convingerea mea intima pe care mi-am format-o de ani de zile si care m-a facut sa sufar cumplit… Catolicismul roman crede ca biserica nu poate sa traiasca pe pamint daca lumea intreaga nu este supusa puterii sale politice si striga: Non possumus.

Dupa mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, si totul in el, incepind cu credinta, e subordonat acestei idei. Papa a pus stapinire pe pamint, pe un tron terestru si a luat sabia; de atunci totul merge asa, numai ca sabiei i-au mai adaugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstitia, ticalosia si crima; continuare »

Este Romania vanduta jidanilor? D-le presedinte, nu ne baga in razboi!

Milogeala demna de un "presedinte"

Mereu ni se spune ca e bine ca armata romana e in Afganistan si Iraq pentru ca i se ofera sansa de a se antrena in conditii reale, de razboi. Si ca ar trebui sa fim fericiti pentru asta.
Acelasi lucru nu e valabil si pentru Israel?
S-a spus ca Israelul ar fi dorit sa se antreneze in Bucegi intrucat zona muntoasa de acolo seamana cu lantul muntos Elbruz din Iran cel care face granita comuna cu Afganistanul, situat la nord de Teheran, insa eu nu stiu de ce tind sa nu diger aceasta explicatie… Sa fim seriosi, cine isi pune in cap sa desfasoare operatiuni militare in zone precum cea din zona cuprinsa intre Cabana Pestera – Cabana Padina – Seaua Strunga – Coltii Tapului – Cabana Vf. Omu, unde nu gasesti un loc decent de aterizare cu elicopterul ?
Deci cat timp le-a trebuit salvamontistilor sa ajunga la locul accidentului, aproape 20 de ore? si asta in conditii de vara, urgenta maxima, ajutoare suplimentare? hai mai, nu ne luati de fraieri; n-or fi salvamontistii nostri cei mai grozavi din lume, dar nici babe in carje. Convingerea mea este ca au ajuns abia atunci cand au fost lasati sa ajunga….
Locul accidentului este “Coltii Tapului”, [aici] deasupra Poienii Gutanu, situata in partea vestica a Masivului Bucegi. Cea mai apropiata localitate este Moeciu de Sus, iar accesul in Poiana Gutanu se face pe un drum de caruta, cu plecare din Simon, Bran.
Martori din zona spun ca toata ziua, intreaga zona cuprinsa intre Babele -Vf. Omu – Muntele Gaura a fost survolata de mai multe elicoptere militare, ba chiar au fost zarite echipe de militari care pareau ca pazesc ceva, mai ales in contextul in care un cioban care se afla pe la Seaua Strunga s-a plans ca nu a fost lasat sa treaca cu oile spre Padina de doi ” militari care aveau un aparat d-ala ce parca masura curentul..”. Exact in acest areal se afla insa celebra “Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativun kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii.

Tot mai multe voci vorbesc si despre cumpararea in masa de pamant romanesc de catre oameni de afaceri din Israel. De ex. Brasovul este aprox. 80% cumparat de jidani. Tot in acea zona va fi construit un aeroport imens, ce va constitui puntea de debarcare a zeci de mii de jidani, chiar in mijlocul Romaniei. Asta probabil dupa ce mare parte din romani vor fi ucisi in razboiul in care conducerea inconstienta a tarii ne poate baga.

Scrieti emailuri presedintelui ([email protected]) si primului ministru ([email protected]) ca sa-i trimita pe jidani acasa cu toate jucariile lor. Romania nu e pamant de batjocora si nici de vanzare. Mania lui Dumnezeu se va abate mai naprasnic asupra lor.

Vizionati si: Shimon Peres : Israel cumpără România

SOS: Sa salvam casa poetului Mihai Eminescu de la manastirea Varatec!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tiOSa2T4mks]

Cei care vor să sprijine refacerea casei lui Eminescu de la Văratec îşi pot face cunoscută intenţia, transmiţând prietenilor, rudelor, cunoscuţilor, persoanelor publice, posturilor de televiziune, publicaţiilor, instituţiilor etc link-ul articolului de faţă, însoţit de mesajul ”Susţin restaurarea casei lui Eminescu din Văratec””.

Evident, exista deja o mana destul de viguroasa de sustinatori locali si la nivel national, intre care se numara si autorii site-ului Mihai Eminescu.ro, condusi de o profesoara energica si plina de evlavie, Doina Ciobanu, de la Scoala cu clasele I-VIII Nr 3 din Suceava, avand in invatamant o vechime de peste 35 de ani si care, de 14 ani, sustine rubrica unei emisiuni religioase -TREPTE SPRE LUMINA – la actualul post de televiziune Intermedia Suceava. Exista si banii, exista si dorinta. Mai lipseste vointa celor care trebuie sa aprobe restaurarea casei. Tocmai de aceea reinoim Apelul Salvati casa lui Eminescu de la Varatec! si va rugam sa il retransmiteti urmatorilor:

Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel – [email protected]

Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan – https://www.mmb.ro/ro/contact.html

Ministrului Culturii si Patrimoniului National, Kelemen Hunor – [email protected]

Institutul National al Monumentelor Istorice – [email protected]

Academia Romana – Presedinte Ionel Haiduc – [email protected]

Sectia de Filologie si Literatura – Acad Eugen Simion, Secretar stiintific: [email protected]

Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie – Acad Alexandru Surdu, Secretar stiintific – [email protected]

Fundatia “Credinta si Creatie. Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga – Maica Benedicta” – [email protected]

Scrieti, preluati bannerul campaniei si difuzati aceaste informatii mai departe pana la restaurarea casei Eminescu de la Varatec si redarea ei publicului larg

UPDATE: Apelul Civic Media