† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Continuare de la: Adevarul despre Ipatia

Idolatrul Damaskios (cca 480-550) si-a scris opera sa la un secol de la uciderea stralucitei filozoafe pagane Ipatia (415 d. Hr.). Cu toate acestea incearca sa atribuie, fara nici o dovada, moartea ei unei… invidii ascunse a Sfantului Chiril (Suidas[1] Y 166). Pe informatiile lui Damaskios s-a bazat si ulteriorul cronicar Ioanis Malalas[2].

Sfantul Chiril nu ar fi avut nici un interes real din uciderea Ipatiei, caci aceea nu a fost o aparatoare a idolatriei si nu-i statea Sfantului impotriva. Mai ales ca avea multi elevi crestini, cum a fost si episcopul Sinesie Kirineul. Se spune ca ar fi scris candva: „Doresc sa mor crestina” (Pr. Gh. Metallinos, ELENISMUL PAGAN sau ORTODOXIA ELENA, ed. Armos 2003). Altii spun ca ar fi fost sfatuitor politic a eparhului Orestis, lucru ce ar fi putut pricinui invidie din partea Sfantului Chiril. Dar acesta nu ar fi izbutit nimic prin uciderea ei, fara numai intaratarea lui Orestis. Adevarul este ca Sfantul Chiril avea o oarecare putere, dar nu era mai presus de legi. Chiar si cei care neaga sfintenia lui Chiril, vor trebui sa accepte ca este exclus ca el sa fi fost atat de imbecil, incat sa se primejduiasca in zadar si sa-si compromita cinstea sau sa fie pedepsit pentru aceasta.

Ipatia a fost ucisa de niste alexandreni fanatici care o considerau responsabila de rivalitatea dintre Sfantul Chiril si Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 15 si Ioan de Nikiu[3], Cronica 84.87-103). Drept aceea faptasii NU era corpul special al paralavanilor, aflati sub ordinele patriarhului Alexandriei. De altminteri, locuitorii Alexandriei erau renumiti tulburatori (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7 si Sfantul Chiril, Omilie la Pasti, 419). O sursa contemporana cu Sfantul Chiril, Socrate Scolasticul (cca 380-450) arata ca uciderea Ipatiei s-a facut la initiativa unui oarecare citet pe nume Petru si la cea a Sfantului Chiril. Cu aceasta este de acord si fanaticul extremist Ioan de Nikiu (sfarsitul sec. 7). Aici trebuie sa mentionam ca in Biserica Alexandrina citetii nu erau sfintiti si nu neaparat crestini botezati (Socrate, Istoria Bisericeasca V 22).

Poate unii spun ca Socrate se contrazice pe sine, deoarece scrie ca moartea Ipatiei „nu putina invinuire a adus lui Chiril si Bisericii Alexandriei”. Dar aceasta declaratie nu lasa sa se inteleaga ca Sfantul Chiril ar fi vinovat, ci ca Sfantul a fost rusinat din pricina delicventei unui madular al turmei sale.

Desigur, Socrate nu-l partineste deloc pe Sfantul Chiril atunci cand il considera nevinovat, asa cum nici nu sovaie in alta parte sa mentioneze greselile lui. Ajunsese chiar sa-l acuze de nesocotinta pe Sfantul Chiril, deoarece il cinstise ca Mucenic pe fanaticul monah Ammonie, care fusese omorat pentru ca il atacase pe Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 14). Unii considera ca Sfantul apartine ereziei novatienilor, datorita simpatiei pe care o arata acelora in opera sa, dar asa cum este cunoscut Sfantul Chiril s-a purtat cu ei cu asprime (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7).

Mai mult, de vreme ce toti cunosteau vinovatia lui Petru, am putea presupune ca acela nu a scapat de pedeapsa. Uciderea era o infractiune penala potrivit cu legile in vigoare. Sfantul Chiril nu s-a impotrivit pedepsirii lui Petru (lucru ce l-ar fi putut face, tinand seama de caracterul sau energic si a actiunilor pe care le savarșea cu puterea pe care o avea). Si ar fi fost un lucru nesabuit a crede ca Sfantul Chiril avea mai multa putere decat „adversarul” sau, eparhul Orestis. Sa nu uitam ca Sfantul Chiril nu l-a putut izbavi pe monahul Ammonie de pedeapsa, desi declarase ca este impotriva.

Informatiile pe care le avem rastoarna ipoteza nefondata ca Sfantul Chiril ar fi fost autorul moral al uciderii Ipatiei. Lucru sigur este ca infricosatoarea ucidere a Ipatiei este fara indoiala potrivnica duhului Crestinismului si condamnata de Biserica. Trebuie sa avem intotdeauna in vedere faptul ca un Sfant nu se naste, ci se face. Astfel si Chiril, chiar de ar fi avut o mica parte de responsabilitate pentru moartea Ipatiei, s-a facut Sfant dupa aceea, de-a lungul vietii sale. Multi Sfinti au fost chiar si ucigasi inainte de a-si renega viata lor pacatoasa si a se darui lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.oodegr.com/neopaganismos/diogmoi/ypatia1.htm

[1] Suidas, cel mai mare loxicograf bizantin din sec. 10, al carui dictionar-enciclopedie ii poarta numele.
[2] Ioan Malalas a fost originar din Antiohia. A trait in sec.VI d. Hr. in vremea imparatilor Anastasie, Iustin, Iustinian si Iustin II.
[3] Ioan episcop monofizit copt de Nikiu.

articol primit de la Schitul Lacu. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Istoria adevarata a Ipatiei.

Sfantul Chiril al Alexandriei a fost foarte mult clevetit in Occident de catre multi „istorici” nefondati, iar in ultima vreme este clevetit mai ales in Grecia de catre gruparile neopagane, ateiste si protestante-extremiste. Insa atacul nedrept si rau intentionat impotriva Sfantului se va dovedi din datele pe care le vom prezenta in continuare. Sfantul Chiril este acuzat de catre diferiti necunoscatori ai istoriei a fi responsabil pentru inumana ucidere din interese politice, din anul 415, a unei renumite filozoafe, care se numea Ipatia. Se straduiesc sa-l prezinte drept „ucigas”, insa absolut fara nici un fel de dovada, deoarece, pur si simplu, nu exista. Dar nu vom ignora aceasta provocare, pentru ca, desi nu exista date impotriva Sfantului Chiril, EXISTA TOTUSI DATE PENTRU EL. Vom prezenta, asadar, dovezile istorice ale acelei perioade cu evenimentele din Alexandria legate de uciderea Ipatiei. Aici vom face o clarificare a evenimentelor care au dus la pierderea nedreapta a unei filosoafe, pe nume Ipatia. Uciderea Ipatiei cade exclusiv asupra autorilor morali ai crimei. „Impuscaturile” nereusite ale unor noi inchinatori la idoli care vor sa-l amestece pe Sfantul Chiril in aceste evenimente nu au fundament istoric. Si de ce anume, o sa vedeti mai jos. In Alexandria, in acest oras unde erau amestecate diferite populatii cu diferite culturi, spiritele erau destul de „aprinse”. Se gaseau acolo inchinatori la idoli, ortodocsi, monofiziti, iudei etc. Urmas al patriarhului Teofil a fost numit nepotul acestuia, Chiril, arhiereu din anul 412 pana la moartea sa din 444. Din clipa alegerii sale i-a combatut pe novatienii si iudeii din Alexandria (Socrate 7, 7-13). Dar in ciuda celor petrecute sub pastorirea lui Teofil, in Alexandria si in Kanopos existau destui inchinatori la idoli. Sfantul Chiril a mutat acolo (astazi Abukir) Moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan si le-a asezat in Biserica Evanghelistilor ridicata de el. De atunci Biserica aceasta a ajuns un mare loc de pelerinaj. Sfantul Chiril savarsea acolo continuu Dumnezeiasca Liturghie si propovaduia dumnezeiescul cuvant. Incet-incet inchinarea la idoli a disparut din Kanopos. In Alexandria inchinatorii la idoli erau sustinuti de Ipatia, fiica filozofului Theona, care atrasese toata atentia orasului aspra ei datorita intelepciunii ce o avea. Sinesie, distinsul episcop al Ptolemaidei, i-a scris scrisori, marturisind entuziasmul general fata de intelepciunea acestei femei. Existau insa si multi crestini, care nu o vedeau cu ochi buni pe Ipatia. Nenumarati erau si iudeii in Alexandria, iar diferitele masuri ale lui Chiril impotriva lor s-au lovit de eparhul de atunci al Alexandriei, Orestis, care se purta dusmanos cu el. La sugestia iudeilor, Orestis l-a arestat pe gramaticul Ieraka, prietenul Sfantului Chiril, ca pe unul ce era bunuit ca ar vrea sa rascoale poporul si a poruncit sa fie biciuit. In zadar le-a adus la cunostinta Sfantul Chiril mai-marilor evreilor sa nu provoace astfel de incidente. Dimpotriva, aceia s-au obraznicit si noaptea au pricinuit mari tulburari, raspandind zvonul ca arde Biserica Sfantului Alexandru. Crestinii alergand sa salveze biserica, au cazut in capcana evreilor, care au ucis multi dintre ei. A doua zi Sfantul Chiril a ocupat sinagogile evreilor si ajutat de popor i-a alungat pe evrei din Alexandria, confiscand si averile celor vinovati de uciderea crestinilor. Sfantul Chiril se vede ca a actionat in baza drepturilor pe care le avea doar papa de Alexandria. Insa eparhul Orestis a protestat la imparat si in zadar Sfantul Chiril a cerut ca, prin solie sau intalnire personala, sa vorbeasca cu eparhul, caci acela nu l-a primit. Orestis respingea cu aroganta orice impacare, tinand mereu o pozitie dusmanoasa fata de Sfantul Chiril. Multi monahi din Nitria, manati de ravna lipsita de judecata, au venit in Alexandria sa-l sustina pe episcop impotriva eparhului. Intr-o zi au mers la el si au inceput sa-l numeasca inchinator la idoli, insa el atribuind Sfantului Chiril atacul, spunea protestand ca a fost botezat in Constantinopol de catre patriarhul Attikos. Unul dintre monahi, pe nume Ammonie, a aruncat cu o piatra in capul lui Orestis, ranindu-l si pricinuind panica printre cei aflati de fata. Dupa putin Ammonie a fost prins si chinuit, iar la interogatoriu a murit. Sfantul Chiril a luat trupul lui Ammonie si dupa aceasta ucidere infricosatoare savarșita de mainile idolatrilor l-a numit Mucenic. Din pacate, neintelegerea dintre Sfantul Chiril si eparh a avut si alta victima in afara de Ammonie. Renumita Ipatia. Deoarece Orestis o vizita adeseori si fiindca multimea credea ca ea atatase ura eparhului impotriva episcopului, intr-o zi de martie a anului 416 sau 415, pe cand se intorcea intr-un un car de lupta la casa ei, o gloata de fanatici au prins-o si, dupa ce au tarat-o cu strigate de bucurie la Caesarium , dezbracand-o, au strujit-o cu cioburi ascutite, apoi au omorat-o sfasiindu-i madularele. Dupa aceea au tarat-o la locul numit Kinaron si au ars-o. Uciderea Ipatiei este descrisa cu oroare in scrierile istoricului Socrate Scolasticul din secolul V: „Toti oamenii o respectau si o admirau pentru smerita cugetare a mintii ei. Cu toate acestea, multi o invidiau cu incapatanare. Si fiindca adeseori se intalnea si avea mare intimitate cu Orestis, poporul o acuza ca ea era pricina pentru care episcopul si Orestis nu se impacau. In putine cuvinte, unii indaratnici si necugetati, cu minte slaba, avand conducator si instigator pe Petru, un adept al acestei Biserici, au urmarit pe aceasta femeie cand se intorcea la casa ei. Au coborat-o cu sila din trasura ei, au dus-o la Biserica care se numea Caesarium, au dezgolit-o cu totul, i-au sfasiat pielea si taiat carnurile trupului ei cu scoici ascutite pana si-a dat sufletul. Apoi i-au dezmembrat trupul si i-au dus madularele la un loc care se numeste Kinaron, unde au ars-o.” Concluzia: Vazand datele istorice ale acelei perioade observam ca Orestis actiona ca un inchinator la idoli impotriva Sfantului Chiril. Si toate acestea in timpul imparatiei lui Teodosie! Si mai ales lupta pentru evrei si impotriva crestinilor. Unde este oare aceasta conlucrare iudaism-crestinism, potrivit renumitului „argument” idolatru cu privire la iudeo-crestinism? Unde este oare acea absoluta ocrotire a crestinilor si a Bisericii de faptele dusmanoase ale inchinatorilor la idoli si, invers, unde este „vanarea” deplina a idolatrilor de catre imparatul crestin Teodosie? De ce Sfantul Chiril nu se adreseaza lui Teodosie, astfel incat sa fie evitat Orestis, de vreme ce se presupune ca Biserica este una si aceeasi cu imparatii? (punct de vedere al idolatrilor). Dimpotriva, aici il vedem pe Orestis ca de foarte multe ori actioneaza nu numai impotriva Sfantului Chiril, ci mai ales impotriva crestinilor din Alexandria. Si sa nu va scape urmatoarele: trecusera foarte putini ani de la incetarea prigoanelor paganilor si de aceea spiritele erau inca foarte aprinse. Parerile despre amestecul iudaic nu este deloc de necrezut, ci, dimpotriva, ele sunt intru totul reale din punct de vedere istoric. Sa nu uitam ca comunitatea iudaica grecizata din Alexandria numara destui de multi membri. In acei ani, de asemenea, a existat o continua varsare de sange intre evrei si crestini (vezi macelul celor 250.000 de crestini din Cipru ucisi de evrei). Iar aceasta varsare de sange avea sa continue, din nefericire, si mai tarziu. De asemenea, din pricina diferentelor dintre crestini si evrei a avut loc si o razmerita impotriva lui Orestis, in 415, cu un an mai inainte de moartea nefericitei Ipatia. Iudaismul a fost intotdeauna un dusman al Crestinismului, deoarece acesta ii compromitea pe evrei. Acest fapt extrem de dureros fara indoiala ca l-a mahnit mult pe Sfantul Chiril. Cu toate acestea, el este acuzat ca a instigat gloata. Aceasta acuzatie a formulat-o dupa un secol renumitul filozof pagan Damaskios, insa fara dovezi. Istoricul bisericesc Socrate, cel pornit pe nedrept impotriva Sfantului Chiril, ne instiinteaza ca conducatorul gloatei care a ucis-o pe Ipatia a fost citetul Petru si ca acest fapt „nu putina prihana i-a adus lui Chiril si Bisericii alexandrinilor” (7, 15). Nu a spus ca Sfantul Chiril a fost pricina uciderii Ipatiei. (Cu toate acestea crima ramane crima). La 28 septembrie 416 Imparatul Teodosie II a decretat legea cu privire la clerici si „paravalanii” din Alexandria. „Paravalanii”, care constituiau un corp special de 500 de barbati ce se aflau sub poruncile Arhiepiscopului de Alexandria, au trecut, prin aceasta lege, sub jurisdictia eparhului Alexandriei. Ca o justificare a acestei schimbari a fost faptul ca acest corp semana frica si cutremur in Alexandria prin neoranduielile ce le facea. Poporul Alexandriei a cerut de la imparat, trimitandu-i o solie, sa ia masuri impotriva paravalanilor. Este vadit ca acest demers privea evenimentele cu Ipatia. Dar este vrednic de consemnat faptul ca aceasta solie a poporului a cerut de la imparat sa porunceasca sa nu fie indepartat de acolo arhiepiscopul lor, Chiril. Cererea aceasta se datoreaza faptului ca atunci cand arhiepiscopul Chiril lipsea din Alexandria, paravalanii provocau tulburari. Este vrednic de consemnat faptul ca acest demers al poporului din Alexandria prin care cerea sa ramana acolo Sfantul Chiril pentru a-i ocroti, a venit de la adeptii lui Orestis si nu de la Chiril. Iar solia tot de la prietenii lui Orestis provenea, iar nu de la cei ai Sfantului Chiril. In aceasta epistola nu se facea nici o referire la vina Sfantului Chiril, ci, dimpotriva, solia s-a exprimat cu respect fata de el si, prin cererile ei, marturisea ca prezenta indelungata a lui in Alexandria era considerata ca garantie pentru mentinerea ordinei si a tinerii in frau a paravalanilor, in vederea prevenirii noilor episoade sangeroase. Imparatul Teodosie a considerat just ca acestia sa intre sub ordinele eparhului. Amanuntele eenimentelor dovedesc fara drept de tagada ca Sfantul Chiril lipsea din Alexandria atunci cand a avut loc uciderea Ipatiei. Vrajmasii Sfantului Chiril, nestorienii, adunand o multime de acuzatii impotriva lui, niciodata nu au indraznit sa declare pe fata ca el ar fi fost autorul moral al crimei. Se vede ca, mai degraba fanatismul eparhului Orestis a contribuit la aprinderea fanatismului paravalanilor, a monahilor si a gloatei egiptene care, inca din epoca lui Teofil, s-a aratat foarte ostila celor care staruiau in religia paganilor inchinatori la idoli din Alexandria. Din pacate, scenele sangeroase erau obisnuite in aceste oras. Din cele de mai sus se dovedește ca toti cei care il acuzau pe Sfantul Chiril erau clevetitori, de vreme ce nu numai ca Sfantul Chiril nu a avut nici o legatura cu crima, ci, dimpotriva, era considerat, chiar si de catre inchinatorii la idoli, ca absolut necesar pentru mentinerea in regiune a randuielii si a pacii. Insa adevarata cauza pentru care Sfantul Chiril este acuzat atat de puternic si pe nedrept o constituie bogata opera a acestuia scrisa impotriva vrajmasilor Bisericii pe care a lasat-o in urma lui. Combatand lucrarea lui Iulian Paravatul intitulata: „Impotriva Galileenilor”, (adica a crestinilor), a scris un tratat apologetic cu titlul: „Despre credinta cea curata a crestinilor, catre Iulian cel dintre atei”. Din multele sale scrieri, impotriva nestorienilor a scris trei „Cuvinte scurte despre Credinta dreapta in Domnul nostru Iisus Hristos”. A scris si un dialog scurt „Despre Sfanta si cea deofiinta Treime”. Dintre omiliile sale, renumita este cea numita „Catre Sfanta Maria”, care constituie cel mai frumoasa cantare a antichitatii crestine inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Sfantul Chiril avea dusmani pe ereticii novatieni si nestorieni, pe evrei si pe inchinatorii la idoli, care cu totii cautau prilej sa-l vorbeasca de rau. Ceea ce insa prezinta interes pentru elucidarea acestei probleme este o marturie despre Ipatia pe care idolatrii o ascund: In corespondenta Ipatiei cu Sinesie Kirineul (†416), profesor si admirator al acesteia, s-a gasit o marturie despre faptul ca neoplatonica filosoafa iși exprimase dorinta sa devina crestina: „Doresc sa mor crestina”, spunea ea. Asadar, nu numai ca nu au existat motive religioase pentru uciderea Ipatiei, ci aceasta ucidere s-a lucrat impotriva Bisericii Crestine, deoarece aceasta minunata femeie Il iubea pe Hristos si Biserica Lui. Insa clevetirile mincinoase ale neopaganismului incearca sa prezinte aceasta ucidere politica drept religioasa, pentru a aparea ei drept victime. Striga hotul, daca se teme proprietarul. De aceea, pentru ca Ipatia a fost crestina prozelita, Biserica, potrivit unor cercetori, o cinsteste ca pe o crestina si chiar SFANTA, deoarece avea intentia sa se boteze, dar nu a apucat din pricina uciderii ei. Este cinstita la 12 iulie cu numele de Sfanta Ecaterina. (Despre identificarea Sfintei Ecaterina cu Ipatia, vezi cartea lui M. Dzielska, pp. 209-210, apud R. Richardson, The Starlovers, New York 1967. De asemenea, cartea „Elenism pagan sau Eleno-Ortodoxie?”, Pr. Gh. Metallinos, ed. Armos 2003). De aceasta identificare insa nu sunt convinsi toti, ci unii considera ca Sfanta Ecaterina este o persoana diferita care a marturisit in aceeasi vreme si regiune.

articol primit de la Schitul Lacu – Sf. Munte Athos. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Partea a II-a -> Nevinovatia Sfantului Chiril

De doua mii de ani impotriva lui Iisus Hristos s-au ridicat iudeii, cultele pagane raspandite in cele mai diverse locuri, forme si manifestari, fata razboinica a islamului, ideologiile si revolutiile, ereziile din sanul Bisericii, state si oameni importanti. La carul prigonitorilor s-a inhamat acum si martoaga Realitatea TV (daca subiectul nu ar fi fost atat de serios m-ar fi umflat rasul).
Razboiul a fost continuu. Daca Iisus ar fi fost un mit, demult ar fi fost spulberat. Daca Hristos ar fi fost un simplu om, ar fi ramas doar o poveste. Insa, de prigonitori s-a ales intotdeauna praful, si asta nu este un mit ci o realitate. Evreii au pribegit aproape 2000 de ani si statul creat d-abia in 1948 nici acum nu are pace.
Cultele pagane au supravietuit doar in forme degenerate si in locuri izolate. Islamul, dupa sute de razboaie, a reusit sa creeze state sarace, cu mari probleme sociale, focare permanente de razboi si mai nou de terorism.
Toate curentele anticrestine de la iluminism la umanism nu au supravietuit mai mult de doua generatii, fiind nevoite mereu sa se reorienteze.
Ideologiile, precum comunismul, de pilda, au sfarsit lamentabil. Ereziile au fost cele mai dureroase si chiar daca au dus la razboaie fraticide nu au reusit sa creeze biserici viabile si binecuvantate.
Insa popoarele crestine, atata timp cat si-au pastrat credinta, au fost si au ramas cele mai stabile si bogate. Cultura si civilizatia Europei crestine a creat state noi pe inca doua continente. Cele mai mari descoperiri stiintifice au fost facute de buni crestini, uneori chiar in manastiri.
Trecand de la realitati sociale si politice la oameni, trebuie sa remarcam ca cei mai puternici oameni au fost si au ramas crestinii. Si aici nu ma refer la personalitati politice, culturale, oameni de stiinta ci, pur si simplu, la oameni.
Crestinii adevarati, cei care isi practica si manifesta credinta, inving intotdeauna, uneori chiar si prin moarte, daca este sa ne gandim la sfinti si mucenici. Nu degeaba de la bun inceput s-a urmarit spargerea credintei lor sau eliminarea fizica prin prigoane sau razboaie.
Privind retrospectiv la istoria Bisericii intelegem ca celor doua tabere adverse le erau adresate cuvintele ,,Cine ridica sabia, de sabie va pieri,, si ,,Indrazniti, Eu am invins lumea,,.
Ultimele cuvinte de pe patul de moarte ale imparatului Iulian Apostatul, un alt nebun care s-a ridicat impotriva lui Hristos, au fost ,, M-ai invins, Nazarinene!,, . Rostite de un imparat care avea un Imperiu la picioare si o multime de preoti pagani.
Pentru ca noi facem mereu greseala de a-l vedea pe Hristos doar rastignit pe cruce. Uitam ca Hristos este Cel Inviat. Este Cel care a omorat moartea. Si asta nu este o idee.
Asa ca, inspirata de Nicolae Steinhardt care prelua cuvintele unei alte mari personalitati, trebuie sa spun ca ,,Daca Iisus Hristos nu e Adevarul, atunci prefer sa raman cu Hristos, decat cu adevarul,,.
Acum, vii cu vii si mortii cu mortii lor. Ateii, materialistii, liber-cugetatorii si toti care se trag din maimuta si care si-au facut din stiinta o religie se pot uita la Realitatea lor.
Datoria mea este sa nu particip sau sa asist la ponegrirea Mantuitorului. Asa ca, fara Realitatea Tv ! Pentru totdeauna !

un articol semnat de d-na arheolog Emilia Corbu

Cititi si: Cum si-a propus Realitatea TV sa jigneasca crestinii in postul Pastelui. Iata de ce trebuie aruncati la cos Vintu si sclavii sai. BOICOTATI TOTAL TRUSTUL REALITATEA-CATAVENCU

A P E L

FRATI ROMANI din judetele Covasna, Harghita si Mures!

Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures, va cheama sa lasati pentru o zi grijile voastre acasa si sa veniti la Toplita, sambata, 20 martie 2010!
Veniti sa ne alaturam glasurile spre a le spune diriguitorilor tarii ca in judetele Covasna, Harghita si Mures, traim peste 400.000 de romani! Suntem urmasii celor care secole de-a randul au infruntat ,,cele mai crancene mijloace cu scopul de a ne desfiinta si maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost intaiul patriarh al Romaniei, Miron Cristea, fiu al Toplitei Romane.
Asemenea mijloace, sub o alta forma, sunt folosite si astazi impotriva identitatii si dainuirii noastre. Iar acestea se petrec dupa mai bine de noua decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, cand Transilvana noastra strabuna s-a unit cu Romania!
Asa cum a hotarat Adunarea reprezentantilor romanilor din judetele Covasna, Harghita si Mures, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Muresului, si de aceasta data, dorim sa ne exprimam ingrijorarea pentru continuarea actiunilor anticonstitutionale ale unor lideri politici si civici maghiari, ce urmaresc enclavizarea acestei zone, prin infaptuirea autonomiei teritoriale pe
criterii etnice a asa-zisului „tinut secuiesc”, si sa solicitam autoritatilor statului: Parlamentului Romaniei, Presedintiei, Guvernului, precum si intregii societati romanesti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societatii civile – sa ia atitudine si sa-si exprime, public si neechivoc, o pozitie transanta referitor la actiunile iredentiste, revizioniste si separatiste, care atenteaza fatis la unitatea si suveranitatea statului si natiunii romane.
Prin glasul autorizat al reprezentantilor romanilor din cele trei judete, dorim sa tragem un nou semnal izvorat din ingrijorarea romanilor aici traitori si direct afectati, fata de recenta adoptare tacita, in Senatul Romaniei, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea Romaniei, lege prin care se doreste refacerea formulei staliniste, de trista amintire, a Regiunii
Autonome Maghiare, si a regiunii de nord-est a Transilvaniei rupta din trupul tarii, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptarii in Camera Deputatilor a proiectului de Lege privind statutul minoritatilor nationale, prin care se urmareste legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice si sfortarea proclamarii limbii maghiare ca limba oficiala in asa – zisul „tinut secuiesc” si apoi in toata Transilvania, si nu in ultimul rand, de continuarea actiunilor de discriminare si deznationalizare a romanilor din Arcul Intracarpatic.

Vom cere ca in perspectiva reorganizarii regiunilor de dezvoltare social-economica a tarii, in concordanta cu cerintele Uniunii Europene, in configurarea acestora sa nu prevaleze criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfunctionalitati, discriminari si subdezvoltare si nicidecum dezvoltarea armonioasa si echilibrata a Romaniei.
Vom cere raspicat sa fie respectat statutului limbii romane ca limba oficiala in activitatea institutiilor administratiei publice locale.
Vom reinnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garantii in procesul de descentralizare, care sa evite abuzurile si discriminarile romanilor numeric minoritari de catre autoritatile locale, precum si cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populatiei romanesti din zona, in structurile decizionale legislative si administrative locale si centrale.
Ii vom chema din nou pe concetatenii de etnie maghiara la conlucrare, considerand ca singura solutie de convietuire este buna intelegere, bazata pe respectul reciproc, in spiritul valorilor crestine si europene, si nu separatismul si enclavizarea. Romania a dovedit ca este si ramane patria comuna a tuturor fiilor ei, pe care ii ocroteste deopotriva, indiferent de etnia,
nationalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic romanesc fiind apreciat pe plan international.
Le vom reaminti tuturor romanilor ca toate aceste probleme cu care ne confruntam aici, nu sunt doar ale romanilor din aceste judete, ci ele vizeaza fiinta nationala si reprezinta o problema vitala a intregii tari, a carei rezolvare presupune exprimarea solidaritatii tuturor romanilor, din tara si din strainatate.
De aceea va chemam, frati romani din Covasna, Harghita si Mures, sa veniti sambata, 20 martie 2010 la Toplita Romana, sa va exercitati drepturile constitutionale si sa ne unim glasurile pentru apararea drepturilor noastre, dar si pentru apararea unitatii si integritatii Romaniei, pentru ca pruncii nostri sa aiba un viitor, aici, in vatra stramoseasca.
Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Tg. Mures
6 martie 2010

Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

tel./fax: 0267.313534

email: [email protected]
www.forumharghitacovasna.ro

Nota: Asociatia Civic Media raspunde apelului Forumului Civic al  Romanilor si va participa cu o delegatie la Toplita, asa dupa cum recomanda si altor organizatii civice.

Foto: Parohia Costisata

Citim in articolul din Ziarul de Iasi cum pasapoartele biometrice, de altfel foarte usor de falsificat, au fost folosite de catre grupari teroriste in savarsirea unor atentate. Un raport al Interpol arata ca 16,7 milioane de pasapoarte figurau ca furate sau disparute.

in anul 2004 Comisia Europeana a propus chiar specificatiile tehnice pentru un sistem de pasapoarte biometrice armonizat. Totusi, dupa uciderea unui lider al Hamas la Dubai in luna ianuarie, in care o echipa de 27 de asasini au folosit pasapoarte UE si australiene falsificate, securitatea acestor pasapoarte a fost pusa sub semnul intrebarii de catre experti. In afara cazului Dubai, Europol (biroul european ce se ocupa de combaterea criminalitatii transfrontaliere in Uniune) a avertizat ca in pofida schimbarilor biometrice din noul tip de pasapoarte, falsificarea ramine o problema majora pentru infractori si alte persoane “care sint decise sa faca acest lucru”.

Politia din Dubai a publicat la sfirsitul lunii februarie o lista cu 26 de detinatori de pasapoarte occidentale falsificate cu ajutorul carora suspectii si-au insusit ilegal identitatea detinatorilor. Anchetatorii din Dubai sunt convinsi ca Mossad-ul, serviciile secrete israeliene, a organizat asasinarea lui Mahmoud al-Mabhouh, unul din fondatorii aripii armate a miscarii palestiniene Hamas, al carui corp neinsufletit a fost gasit la 20 ianuarie intr-o camera de hotel din emirat.

Potrivit politiei din Dubai, membrii comandoului care l-a asasinat pe al-Mabhouh s-au folosit, pentru a patrunde pe teritoriul emiratului, de pasapoarte falsificate australiene, britanice si franceze.

Usor, usor asistam si la recunoasterea de catre mass-media a nesigurantei prezentate de noile pasapoarte biometrice. ESTE CEEA CE-SI DORESC SI ELITELE MASONERIEI! Scopul este, dupa cum v-ati dat seama, trecerea la pasul urmator, a cipului implantat. Sa fim atenti la ce o sa se intample si prin intermediul vaccinurilor.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PXb4TD3J0zI]

Stiinta ne lasa inchisi in descrierea legilor diferitelor existente, dar nu vrea sa stie ca aceste legi trebuie sa fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explica nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. In secolul XIX se credea ca poate sa cunoasca si cele spirituale, dar nu le poate cunoaste. Psihologia este cea mai slaba dintre stiinte pentru ca vrea sa reduca la cateva legi viata spirituala a omului; omul este o mare taina.

Eu sunt o mare taina fata de celalalt, desi ma deosebesc de altii si fiecare se deosebeste de altii; fiecare este o taina de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taina, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decat altul, asa ca nu poti sa reduci viata persoanei la o stiinta precisa, asa cum pretinde stiinta. Persoana e o mare taina, dealtfel si lucrurile, fiecare sunt taine…   Ce insemneaza acest „este”, „a fi”… cine poate sa spuna?… Cioran nu-si pune nici o problema, desi e laudat – vad – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispretuit, nici macar nu-si pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred ca omul a iesit din maimuta: cu cat ma duc mai in trecut cu atat vad un om mai superior; mai superior decat omul de astazi. Avea o intelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai intelepti decat cei de astazi; sunt in stare oamenii de astazi sa scrie asa ceva?… Cine poate intrece pe cei care au scris cartile Bibliei?… Cu cat te duci mai in urma, cu atata dai de oameni mai intelepti. Ce-a ajuns stiinta asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practica a asa-zisei tehnici a civilizatiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astazi la Cernica si am trecut pe la marginea orasului; sunt niste blocuri cu totul lipsite de simtul esteticului, de simtul spiritualului, sunt niste mormane asa in care nu mai este omul, a disparut omul. Si cum te simti cand te duci in natura, ce gandire se dezvolta in tine… Ce gandire are Occidentul fata de gandirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gandire are?… catolicismul sustine ca in taina nu e energia necreata ci ca e o gratie creata; atunci Hristos nu este in taina si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine” si au ramas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe cand tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru ca avem tainele si pentru ca le cunoastem: poporul cunoaste tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taina, parca stiu tot: nu stiu nimic. Trebuie sa recunosti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taina, cu atat mai mult o persoana este o taina… De aceea Ortodoxia a pastrat crestinismul de la inceput, mai vechi decat catolicismul, si a pastrat sentimentul acesta al tainei; si ce superficialitate traiesti cand mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea in suflet taranul cand facea o fantana… caci el stia ca dincolo de astea toate sunt o taina mare… Pe cand astia cred ca nu mai e nimic decat atata; tehnica aceasta. Si ce prost te simti, ce stramtorat te simti in mijlocul lor… Nici nu-si pun intrebarea despre sensul lucrurilor; daca nu-i decat lumea aceasta, cu dependentele ei, cu legile ei, totul e fara sens. Daca oamenii mor rand pe rand definitiv, apar alte generatii si mor definitiv, ce sens mai vad ei: nici unul. Nu-i nici un sens in alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexa, cine-o patrunde?… Si chiar daca o patrunzi nu te satisface daca nu recunosti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu ma mantuieste lumea aceasta.

Persoana e o mare taina, o taina care ma inalta, imi da o bucurie… de-as avea toata lumea, daca n-ar fi o persoana atenta fata de mine as fi cel mai nenorocit om. Numai daca am o persoana care-i atenta fata de mine, numai atunci ma simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… stiinta nu cred ca mai poate pretinde astazi ca poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o intelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau alta intelegere.

Cred ca e veche omenirea, mult mai veche dar nu iesita din maimuta: nu stiu cine spunea de niste gene care au aparut deodata intr-un ins avand 47 de gene in loc de 46, si acela a fost omul, dar cum a aparut?… Sigur ca nu L-a vazut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum aduna pamant si ii face trupul si ii sufla suflare de viata si asa mai departe. Dar e o taina aparitia omului: omul nu a putut aparea asa, din animal, din maimuta. Este cu totul altceva: e ratiunea asta prin care judeca toate, prin care este constient de toate. Au si animalele o ratiune, dar e o ratiune obiect; omul e o ratiune subiect. Este adevarat ca sunt si animale care parca au afectiune, sunt caini, pisici, chiar in flori, in plante e ceva care parca e un fel de simtire, dar o simtire inconstienta; e altceva. Are si cainele o afectiune fata de stapanul sau, dar nu e totusi ratiunea care gandeste la viitor, care vede pe toate in armonia lor.

Eu cred ca aparitia omului este o taina si in taina aceasta e o taina suprema – spune Sfantul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de stiinta spun ca n-a fost nimic si a aparut din nimic; nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fara inceput, n-are cauza. Toate au o cauza: de la Acela sunt; in Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie desavarsit, trebuie sa fie constient, trebuie sa fie deasupra legilor, trebuie sa fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea sa faca din nimic, nu din sine, ca daca ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistenta pentru ca in acest caz n-ar fi perfect El; trebuie sa fie cineva din veci perfect si absolut, desavarsit, iar datorita complexitatii Lui, El trebuie sa aiba caracter de persoana, nu se poate sa nu aiba caracter de persoana. Si nu poti sa gandesti persoana fara persoana; deci iata Treimea… Trebuie sa fie o persoana care iubeste. Nu se poate sa ai alta persoana pe care sa nu o iubesti, sau una de care sa nu vrei sa fii iubit; nu poti… Totdeauna vrei sa ai o persoana care sa te iubeasca si tu o iubesti pe ea; si ce iubire mai inalta si mai curata este decat cea intre Tata si Fiu, si daca sunt numai doi care se iubesc in veci, iubirea lor e perfecta cand impreuna iubesc pe al treilea; nu se pot margini; si fiecare din ei are o bucurie mult mai mare cand are si pe altul care se bucura de celalalt. Tatal are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Tatal. Asa ca invatatura despre Treime apare inevitabil. continuare »

De ce nu trebuie sarbatorita ziua de 8 martie

Cu totii stim ca 8 Martie este “ziua internationala a femeii”. De asemenea stim ca femei sint in toate tarile lumii. Cu toate acestea, in ultimii ani ne-am dat seama ca aceasta zi se serbeaza doar in tarile fostei URSS si in unele tari foste socialiste. De ce in celelalte tari nu se serbeaza aceasta zi? 8 Martie nu e ziua femeii, ci a unui tip de femeie – a femeii-revolutionar. Iata de ce in tarile unde miscarea comunista nu a prins radacini, aceasta sarbatoare nu s-a pastrat.

De ce insa ziua femeii-revolutionar a fost pusa pe 8 Martie? Cine din liderii miscarii a fost concediat? Cine a fost arestat? Cine din ei s-a nascut in aceasta zi? Nici un raspuns… De aici reiese ca motivele crearii acestei sarbatori nu au fost istorice, sociale sau publice. Ceva personal se asocia la fondatorii acestei sarbatori cu aceasta data. O data ce motivele au fost personale, ar trebui sa cercetam mai indeaproape persoanele, care de altfel ne sunt cunoscute inca din copilarie. Numai ca abia nu demult ne-am permis sa observam ca nu doar apertenenta la Internationala si ideile revolutionare erau comune pentru ei, ci si o legatura etnica. Internationala, cum s-a constatat mai tirziu, in mare parte era uninationala. Este un fapt fara de care nu se poate vorbi despre miscarea revolutionara din Europa sf. sec. 19 – inc. sec. 20. Anume evreii au ridicat popoarele impotriva “lumii violentei” si au propus ca ea sa fie “distrusa din temelie”.

Instinctul mitic al revolutiei pune intrebarea astfel: “Au fost in istorie femei care au ridicat poporul in lupta contra tiraniei si au avut succes?” Rugind un european sa dea un nume de femeie-lider, el negresit va raspunde: Ioana d’Arc. Dar Clara Tetkin e evreica si pentru ea mai familiare sunt asocierile cu evenimentele din istoria poporului sau. Pentru evrei Ioana d’Arc se asociaza cu Estera din istoria biblica. De acea, atunci cind Partidul a pus problema infiintarii unei sarbatori feminine, Clara Tetkin si-a adus aminte de Estera.

Cu multe secole in urma Estera si-a salvat poporul de minia unui tiran. Istoria aceasta este prezenta nu numai in Biblie. Esterei ii este inchinata cea mai vesela sarbatoare a evreilor – Sarbatoarea Purim. Ea se serbeaza la sfarsitul lunii februarie – inceputul lui martie. Aceasta sarbatoare nu are o data fixa (ca si Pastele crestin) si e posibil ca in anul cind s-a infiintat “ziua internationala a femeii” Purimul a coincis cu 8 Martie. A schimba in fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotarit ca ziua femeii-revolutionar sa se serbeze aparte de Purim. Indiferent de aceasta insa, in fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slavi Femeia-Lider – pe Estera, adica a serba Purimul. Numai ca in acea zi au fost nimiciti 75.000 de oameni – elita tarii, din imperiul persan.

Cum se poate sarbatori o zi de macel? Nici un popor din lume nu serbeaza o asemenea zi cu bucurie. Purimul – sarbatoare in special pentru copii ( unde se cinta, se joaca, iar Talmudul recomanda celor maturi chiar sa bea bauturi spirtoase pina nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvintat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru in care au murit poate mii de copii. Nu a fost o batalie (cum incearca unii sa explice), in care si evreii si persii sa se lupte cu armele in mina, ci anume un macel.

Biserica nu are nimic impotriva personajelor biblice, doar ca intelegerea evenimentelor petrecute in cartea Estera este diferita in crestinism si iudaism. Crestinismul vede in aceasta cum Dumnezeu nu a permis ca poporul Sau sa fie nimicit de dusmanii persi, iar iudaismul vede in toate popoarele un dusman, care ar trebui sa fie nimicit asemenea persilor.

Exista in istoria gindirii iudaice o parere precum ca toate popoarele sunt ostile evreilor, iar evenimentele Purimului amintesc cum trebuie sa se procedeze cu ele.

In crestinism, razboaiele si robia babiloniana din Vechiul Testament sint intelese in mod alegoric. In iudaism insa s-a pastrat intelegerea literala a normelor si exemplelor vechi-testamentare.

De ce un popor in istoria caruia au fost atitea suferinte, care a trecut prin atitea devastari, sarbatoreste un masacru care in vechime i-a reusit?

Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: ca Purimul e sarbatoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineinteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. In acest caz e lipsita oare de motivatie presupunerea ca in constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionara feminina se asocia cu Estera, iar 8 Martie – din obisnuinta cu sarbatoarea Purim?

Am scris acest articol nu pentru ca noi crestinii sa avem o atitudine neprietenoasa fata de cei de un neam cu Clara Tetkin, ci pentru a intelege ce sarbatorim de fapt pe 8 Martie si pentru a reintoarce stima fata de traditiile noastre ortodoxe. Motivele Clarei Tetkin sunt evidente… Nu inteleg de ce noi ar trebui sa serbam Purimul evreilor. N-ar fi timpul sa uitam de sarbatorile “rosii”, ostile crestinismului si de 8 Martie in special. Zi care nu are nimic comun cu femeia crestina. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=XdMvsGZZzaQ] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4eWYz1oYxCA] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SJDQKYhGqCU]

Cititi si: Satanismul din muzica rock

Compania Verayo din Statele Unite, furnizor de sisteme de securitate si autentificare, a lansat noul cip rfid, despre care spune ca nu poate fi clonat. Aceasta inventie se bazeaza pe tehnologia PUF (Physical Unclonable Functions) si a fost introdusa in primul model, numit Vera M4H ce se regaseste in bilete de  mass transit, documente de indetificare, carduri de acces, acestea fiind foarte costisitoare cu tehnologie rfid de pana acum.

Tehnologia PUF de la Verayo introduce in microcip elemente aleatorii din timpul procesului de fabricatie pentru a asigura unicitatea fiecarui cip. Deoarece aceste variatii sunt imposibil de controlat, cei de la Verayo spun ca acest cip nu poate fi clonat si astfel asigura securitatea. Doar ca informatiile folosite la verificare autenticitatii cip-ului sunt stocate intr-o baza de date, cip-ul necesitand accesul la o retea. Toti stim cat de nesigura este securitatea bazelor de date si ca accesul la o retea mareste riscul de a fi atacati de virusi, hackeri etc.

In niciun caz, aceasta noua tehnologie nu este mai sigura si pana la urma se vor gasi “specialisti” care sa cloneze si aceste cipuri, daca stam sa ne gandim ca au fost clonate si fiinte vii, cu mult mai complexe decat o invetie omeneasca, precum este cipul.

Ceea ce nu vor putea clona niciodata este nadejdea noastra in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Deci sa stam bine, sa stam cu frica in Biserica Ortodoxa si la sfatul marilor duhovnici.

Mai jos aveti filmul de prezentare a celor de la Verayo, a noului cip “neclonabil”.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vCQXhG_gD4A]

detalii despre aceasta tehnologie aici.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6WQtRI7A064]

Deja a devenit o dogma a religiei lui antihrist, faptul ca principalul factor pentru incalzirea globala il constituie omul, pentru ca expira dioxid de carbon(CO2). Asadar, pentru a micsora drastic emisiile de CO2, dupa parerea multi-miliardarului Bill Gates, ar trebui micsorata populatia lumii. El propune urmatoarea ecuatie:

CO2 = P X S X E X C,

unde P vine de la numărul populatiei, S este numarul mediu de servicii de persoana, E de la valoarea medie de unitati de energie pe serviciu, si C media de CO2 emisa pe unitate de serviciu pe an; Co2 reprezinta cantitatea totala de CO2 emisa de intreaga populatie a globului timp de un an.

El considera ca prin vaccinuri va reusi sa scada populatia globului si implicit emisiile de Co2. Totodata, propune si servicii “sanatoase” ce privesc inmultirea populatiei, considerand ca daca isi vor face “meseria” bine prin intermediul vaccinurilor, s-ar putea ajunge la o reducere de 10-15% a populatiei.

Prin urmare, vaccinurile promovate de Bill Gates au drept scop impiedicarea oamenilor de a avea copii, prin provocare de  infertilitate, sterilitate si senilitate (autism), deopotriva.

Bill Gates ne dezvaluie clar ca vaccinurile nu au drept efect apararea de boli, ci dimpotriva reduc varsta celor ce se vaccineaza si provoaca moartea.

Organizatia sa, Bill & Melinda Gates Foundation, se ocupa masiv cu vaccinarea(click pt website).

Asociatia crestin-ortodoxa IOANNIS va invita la conferinta:

Dictatura PSEUDO-STIINTEI

Invitat:  IOAN VLADUCA (matematician, profesor de apologetica ortodoxa)

Locatie: Muzeul de Arta din Piatra Neamt

Data: joi -4 martie, la ora 17.00

Vor fi lansate cartile:

Asociatia crestin-ortodoxa IOANNIS va invita la conferinta:

Dictatura PSEUDO-STIINTEI

Invitat:  IOAN VLADUCA (matematician, profesor de apologetica ortodoxa)

Locatie: Muzeul de Arta din Piatra Neamt

Data: joi -4 martie, la ora 17.00

Vor fi lansate cartile:

Hotaram cu toata grija si acrivia: impreuna cu chipul Cinstitei si De-viata-facatoarei Cruci, in sfintele biserici ale lui Dumnezeu sa se puna si: Cinstitele si Sfintele Icoane, pictate sau lucrate in mozaic, sau facute din materii potrivite, pe Sfintele Vase si Vesminte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri!

Sfantul si Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu si datorita hotararii dreptcre­din­ciosi­lor si iubitorilor de Hristos, imparatii nostri Constantin si mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oara la Niceea, slavita metropola a provinciei Bithinia, in sfanta biserica a lui Dumnezeu numita Sfanta Sofia, urmand predaniei Bisericii Sobornicesti, a hotarat cele ce urmeaza:

Cel care ne-a daruit noua lumina cunostin­tei Sale si ne-a izbavit din intunericul nebuniei idolesti, Hristos Dumnezeul nostru, dupa ce Si-a facut mireasa Sfanta Sa Biserica Soborniceasca cea fara pata sau zbarcitura (Efes. 5, 27), a fagaduit sa vegheze asupra ei, zicand cu tarie sfintilor Sai ucenici: Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Aceasta fagaduinta nu a facut-o insa numai acelora, ci prin ei [a facut-o] si noua, celor care am crezut prin ei in numele Lui (Ioan 17, 20).

Insa unii oameni, nesocotind acest dar, inaripati de catre vrajmasul cel viclean, s-au indepartat de judecata cea dreapta si, impotri­vin­du-se predaniei Bisericii Sobornicesti, au pacatuit intru intelegerea adevarului, [si], precum zice proverbul, nu si-au brazdat bine ogorul si mainile lor nu au avut ce culege.

Ei au indraznit sa defaime podoaba bineplacuta lui Dumnezeu a sfintelor aseza­minte, numindu-se preoti fara sa [si] fie; despre care Dumnezeu striga prin profeti: multime de pastori au calcat via Mea; calcat-au cu picioare­le lor partea Mea… (Ieremia 12, 10). Caci urmand unor oameni nelegiuiti, increzatori in propriile cugete, au clevetit Sfanta Biserica, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, si nu fac deosebire intre curat si necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului si a sfintilor Sai ca pe statuile idolilor diavolesti.

De aceea, intru bunavointa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultator sa fie vatamat de o asemenea ciuma, prin ravna dumnezeiasca si cu aprobarea lui Constantin si a Irinei, preacredinciosii nostri imparati, ne-a chemat de peste tot pe noi, intaistatatorii preoti­ei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Sobornicesti sa isi regaseasca taria prin hotara­rea noastra soborniceasca.

Cercetand si examinand cu multa acrivie si avand in vedere scopul adevarului nu inlaturam nimic, nu adaugam nimic, ci pastram neschim­ba­te [toate] cele bune ale Bisericii Sobornicesti; si urmam cele sase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai intai pe cel reunit in stralucita metropola Niceea, [si] impreuna cu el pe cel care a avut loc in cetatea imparateasca de Dumnezeu ocrotita [a Constantinopolei]. continuare »

“Frica genereaza frica, iar cinstea sufleteasca, marturisirea si rugaciunea genereaza curaj”

[vodpod id=ExternalVideo.925162&w=425&h=350&fv=clip_id%3D9806235%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3D%7Cnewest%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

Cuvant la praznuirea Sf. Valeriu Gafencu, Tg. Ocna, 20 feb. 2010

Vizitati si: Părintele Amfilohie – Despre monahism şi mărturisirea Adevărului

Nu exista premize biblice ale erorilor papalitatii, asa cum nu exista acoperire revelationala obiectiv valabila pentru greselile ereziarhilor tuturor vremurilor.

Afirmatia aceasta este ortodoxa si formularea ei, absolut corecta. Biserica noastra nu poate renunta la nicio iota si nicio cirta din ea, fara sa se expuna primejdiei de a aluneca pe povirnisurile prapastioase ale cailor batatorite de eterodocsi, fara a cadea in ireparabila greseala de a consimti sa cada la tranzactii oneroase asupra depozitului de credinta pe care l-a mostenit de la Mintuitorul Hristos, si pe care l-a formulat (definit), conservat si aparat cu atita intelepciune si dirzenie vreme de aproape doua milenii.

Si totusi, vorbim si noi, crestinii ortodocsi rasariteni, de premizele biblice ale erorilor papalitatii si ale altor comunitati crestine iesite din fagasul traditional al Bisericii celei una. De fiecare data, insa, insotim acest fel de a vorbi de precizarea expresa ca ceea ce numim, in virtutea obisnuintei, premize ale erorilor eterodocsilor, sint „premize” numai intrucit au fost ridicate la acest rang si calificate ca atare de cercuri teologice-bisericesti care zac in afara Ortodoxiei. In realitate, aceste „premize” sint simple pretexte de evadare doctrinara din limitele Revelatiei divine impartasita oamenilor, menite sa camufleze lipsa de concordanta a unor formulari dogmatice inovatoare, de data tirzie si de obirsie dubioasa, cu invatatura lui Hristos, atita cit este ea consemnata in scripturile inspirate.

Inovatiile doctrinare in numele carora a fost sfisiata unitatea Bisericii crestine nu pleaca de la Biblie, nu-si au izvorul in ea, nu Biblia este aceea care ar fi dat impulsul formularii lor. Daca era altfel, este neindoios ca s-ar fi sesizat de mult crestinatatea cea oarecind una si ar fi procedat in consecinta, valorificind aceste impulsuri de dogmatizare in deplinatatea ei. Roadele acestui supliment de dogmatizare ar fi intrat, normal, in patrimoniul doctrinar al intregii crestinatati si Biserica lui Hristos ar fi fost crutata de calamitatile cutremurelor care i-au zdruncinat cu atita violenta cele douazeci de veacuri de existenta institutionala.

Faptul ca tocmai ramura apuseana a Bisericii crestine – si mai ales ea – manifesta ciudata predilectie de a fauri periodic dogme noi, trebuia sa dea loc la nedumeriri, cum s-a si intimplat, trebuia sa stirneasca luari de pozitie si proteste pe cit de energice, pe atit de justificate, – cu atit mai virtos cu cit ceea ce se dogmatiza in Apus, tintea nu la o cit mai deplina preamarire a lui Dumnezeu, ci la ingrosarea inadmisibila a gloriei papilor Romei.

Fripti de arsita duhului pustiitor al stapinirii de multe, episcopii Romei au pierdut, cu vremea, orice farima de cuviinta crestineasca, de umilinta apostoleasca si de masura omeneasca, transformindu-se in purtatori exclusivi ai puterii celor doua sabii, auto-investindu-se cu prerogativa hulitoare de atotstapinitori, pe pamint si in cer[1]. Revendicind zgomotos pentru sine monopolul conservarii si dezvoltarii doctrinei crestine, papalitatea procedeaza simultan la despuierea ocirmuirii sinodale bisericesti si a stapinirii lumesti de atributiile cu care le-a inzestrat Dumnezeu, prin Fiul Sau. Vremurile smolite ale Evului-Mediu stau marturie despre reusita vremelnica a ofensivei de asezare a papalitatii pe scaunul cel mai de sus al ierarhiei valorilor umane. E epoca in care imperialismul papal invadeaza, triumfator, istoria continentului nostru. Regii si imparatii tremura inaintea papei si pasind umiliti, pe jos, ii duc calul de friu: coroanele lor sint in miinile lui, el le distribuie si tot el le doboara de pe crestetele celor care cuteaza sa schiteze cel mai mic gest de semetie sau independenta personala. Pe recalcitranti, ii nimiceste dezlegind pe supusii lor de juramintul de fidelitate ce-l datorau detinatorilor puterii de stat.

O atit de nemasurata putere, concentrata in miinile unui singur om, trebuia pusa la adapost de capriciile si surprizele vremurilor schimbacioase. Sinodul de la Vatican a purtat grija de acest lucru. Conditiile dubioase in care a fost dogmatizata la 1870 infailibilitatea papei, intereseaza mai putin la acest loc [2]. Fapt este ca prin definitiile acelui sinod de pomina, episcopul Romei devine de drept ceea ce se inversunase a se arata prin toate manifestarile sale de pina atunci: „summus episcopus”, vicarul lui Hristos pe pamint. Cind vorbeste el ex cathedra, orice replica devine nula si neavenita. „Roma locuta, causa finita”. Practic, orice viitor sinod ecumenic devine inutil.

De-acum inainte, tot ceea ce poate furniza un simulacru de justificare nemasuratului orgoliu al papalitatii imperialiste, va fi pus la contributie in scopul sprijinirii si intaririi vointei sale de putere nelimitata. Biblia insasi va fi solicitata – si obligata – sa motiveze, retrospectiv, pasiunea inovatoare a papalitatii.

Aceasta procedura poate aparea ca neomenoasa si scandaloasa in fata constiintelor crestinesti de toate confesiunile – cea romano-catolica inclusiv -, dar nicidecum inadmisibila si infructuoasa mai ales, din clipa in care papalitatea detine, prin definitie sinodala, plenitudinea magisteriului invatatoresc, iar Comisiunea biblica a Vaticanului vegheaza ca tot ceea ce este defavorabil Sfintului Scaun sa fie taxat si infierat ca fals. Elasticitatea textelor biblice – cum dovedeste istoria bisericeasca – a incurajat pe toti ereziarhii sa-si acopere cu autoritatea scripturilor inspirate, interpretate tendentios, vatamarile pricinuite de ei integritatii si curatiei invataturii de credinta a Bisericii lui Hristos. continuare »

Asa cum ne precizeaza si doctorul Rares Simu, renumit imunolog, alergolog, homeopat:

Ceea ce nu se cunoaste despre vaccinuri, in primul rand, este ca ele au o actiune pe termen lung… Unul dintre motivele scaderii imunitatii il reprezinta vaccinarile multiple.

ceea ce s-a incercat prin vaccinarea contra virusului AH1N1 a fost “pregatirea” organismelor celor vaccinati pentru a fi vulnerabile la adevaratele pandemii planificate de oculta mondiala. Cu siguranta ca un sistem imunitar nealterat ar face fata, binenteles si cu suportul unei alimentatii adecvate, chiar si unei pandemii. Iata cum s-a lucrat la slabirea acestor doua arme, mai intai printr-un sistem agresiv de vaccinare, chiar din primele zile ale vietii, o persoana ajungand ca la varsta de 20 de ani sa aiba facute peste 20 de vacinuri. In al doilea rand s-a recurs la otravirea prin aditivi si E-uri a alimentelor de larg consum cum ar fi: painea, sarea, apa, fructele, laptele s.a., aceasta fiind cauza principala a tuturor bolilor de care sufera omenirea. Daca la inceput toate acestea se faceau pe ascuns, acum se intampla la nivel oficial, prin programe(ex. codex alimentarius) impuse la nivel de guverne, nefiind alternativa decat izolarea, iesirea din sistem.

Manipularea si dictatura OMS nu a avut succes nicaieri pe glob, cum nici in Romania, planurile lui Streinu-Cercel au cazut, si astfel oficialii se simt nevoiti sa aplice varianta mai dura.

Aflam, nu surprinzator, ca deja se asteapta aparitia unui SUPER-virus, pe baza virusului aviar deja existent H5N1, ce va declansa o pandemie cu rata de mortalitate de 50%. Cel putin asa zic ei.

Pentru cel ce-si pune nadejdea in mila lui Dumnezeu vor fi mai usoare aceste vremuri. Numai deznadejdea si neincrederea in purtarea de grija a lui Dumnezeu impinge pe om sa intre in panica si sa se vaccineze. Vaccinarea e cu mult mai grava decat faptul ca ne slabeste sistemul imunitar, ci implica o distrugere cu voia noastra a trupului daruit de Dumnezeu, pana la savarsirea pacatului sinuciderii. Tocmai de aceea trebuie luata foarte in serios problema vaccinarii si sa ne punem nadejdea in Hristos, cel ce a biruit moartea si ne-a promis viata vesnica celor ce-L urmam.

Surprinzator, dar avem de-a face cu o declaratie marturisitoare(sic!) a sanctitatii sale Daniel, care in Duminica Ortodoxiei incearca sa mai potoleasca norodul smintit de blasfemia savarsita prin oferirea de sfinte moaste papistasilor. La acea data, a precizat ca ortodocsii, catolicii si protestantii au in comun marturisirea lui Hristos. Oare tablourile papistasilor pot fi numite icoane? Iar dupa cate stim protestantii nu sunt cinstitori ai sfintelor icoane, ba unii chiar le mai si hulesc, si iata cum patriarhul se contrazice pe sine, marturisirea-i fiind anulata. Tot sanctitatea sa mai face referire la Sinodiconul Ortodoxiei, ca fiind un “act solemn…care lauda pe Sfintii marturisitori si anatematizeaza ereticii”, doar ca este citit in “anumite locuri”, catedrala patriarhala nefiind unul dintre acestea, ca majoritatea bisericilor si manastirilor din Romania; aceasta ca urmare a faptului ca patriarhia nu incurajeaza astfel de randuieli, caci incalca corectitudinea politica a forurilor ecumeniste si secularizate din care face parte. Iar ereticii care sunt, in opinia sanctitatii sale? Oare coincide cu cea a Sfintilor Parinti, ce-i considera eretici pe papistasi(romano-catolici), greco-catolici, monofiziti si protestanti? Raspunsul este dovedit ca fiind negativ, prin toate actiunile si misiunea sanctitatii sale.

Prin urmare, ortodoxia romaneasca nu se poate numi si una marturisitoare, asa cum sta scris in Sinodiconul Ortodoxiei:

“Aceasta este credinta Apostolilor; este credinţa Parintilor; este credinta ortodocsilor; aceasta credinta tine lumea locuita.”