Author Archives: admin

VIDEO+FOTO: Prăznuirea Sf. Mucenic Valeriu Gafencu la Tg. Ocna, organizată (cenzurată) de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KtZXXG-cwMI]

| TgOcna.ro

Comemorarea, organizată de Arhiepiscopia Romanului şi a Bacăului, va consta într-un parastas oficiat în curtea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Târgu Ocna, unde se afla troiţa ridicată în memoria foştilor deţinuti politici ce odihnesc în gropile comune ale penitenciarului.
Arhiepiscopia, Fundaţia George Manu, cât şi Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu adresează un apel tuturor participanţilor, să se abţină de la afişarea oricăror însemne sau simboluri (n.n. legionare) care ar putea fi interpretate ca având caracter politic sau ideologic. Să cinstim aşa cum se cuvine memoria acestui nou mucenic al Ortodoxiei. Asta înseamnă clar lepădare de idealurile pe care le-a slujit Sf. Valeriu Gafencu.

Propagandă antiromânească în Harghita și Covasna tolerată de Victor Ponta și Klaus Iohannis

Vedere din Harghita şi Covasna: Peste tot se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare. Românii de aici sunt trataţi ca STRĂINI şi presaţi să plece

Problemele pe care le întâmpină românii din Harghita şi Covasna nu mai sunt de mult timp o noutate. Nu există lună în care să nu aflăm de un abuz al autorităţilor locale, de origine maghiară, împotriva simbolurilor naţionale sau a românilor din zonă.

Imagine devine de-a dreptul terifiantă în momentul în care un român vizitează aceste două judeţe şi constată realitatea. O astfel de realitate a trăit pe pielea lui şi istoricul Ioan Scurtu, Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, cărţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români” „, a spus Ioan Scurtu în Cotidianul.

Mihai Șomănescu

“Pentru protecţia studenţilor şi a profesorilor”, Universitatea din Bucureşti (având în spate MTS) blochează o conferinţă în care se va lansa cartea “Faţa nevăzută a homosexualităţii”. Concluzia?

SCANDAL la Universitatea din Bucureşti pe tema homosexualităţii. Mărul discordiei: O CARTE

Universitatea din Bucureşti s-a dezis public de un eveniment pe care nu-l organiza, deoarece consideră că autorii unei cărţi ar fi homofobi şi că ar urma să lanseze o carte ce ar putea tulbura „drepturile și demnitatea umană ale studenților, ale cadrelor didactice și ale personalului administrativ”. 

carte-cenzura

Pe scurt, o organizaţie studenţească – Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti – a vrut să organizeze în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, locaţie neafiliată Universităţii din Bucureşti, o conferinţă cu denumirea „Tulburarea identității de gen și viitorul omenirii”, în care doi inşi, Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău, urmau să-şi lanseze o carte controversată – „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, despre care puteţi citi mai multe AICI.

Dacă în urmă cu câteva decenii, cărţile care tratau pozitiv tema homosexualităţii erau interzise şi autorii blamaţi, un fenomen OPUS se naşte astăzi în mediul academic despre cei care au curajul să redacteze cărţi controversate ce ar ataca homosexualitatea, publicate în conformitate cu legea.

Rectorul UB Mircea Dumitru se declară pentru diversitate, excluzând şi interzicând o conferinţă, organizată, repetăm, în condiţiile legii. continuare »

Un mare apologet a plecat la Domnul la doar 58 de ani: Gheorgios Zervos, directorul ziarului Ortodox Typos

giorgos-zervosMare tristețe în lumea ortodoxă. Cel care a fost la cârma ziarului Orthodox Typos, marele jurnalist și realizator de emisiuni tv  Gheorgios Zervos, continuatorul “Jurnalismului ca lucrare a  lui Dumnezeu” a fericitului bătrân Pr. Marcu Manolis și a înflăcaratului Pr. Haralambos Vasilopulos – fondatorul săptămânalului Ortodoxos Typos – a plecat la Domnul, ieri la orele amiezii, în vârsta de 58 de ani.

S-a născut în insula Corfu, a fost de meserie jurnalist, practica jurnalismul de la vârsta de 17 ani și s-a apropiat cu multi ani în urma  de Parintele Marcu care a avut inspirația divina de a-l numi la conducerea ziarului in anul 2001. A studiat științele politice și economie, filozofie și a participat la numeroase seminarii de teorie economică americană.  A fost necasatorit și a dus o viata de ascet. ”Monah  în lume”. S-a dăruit total lui Hristos pe care Il iubea nespus de mult.  Postea și se ruga mult pentru Ortodoxie. Reușea cu mare succes să scrie articole de mare forță duhovnicească prin care mobiliza ierahia bisericii  și  a sfintei chinotite a muntelui Ahtos să ia poziții ferme referitor la diferitele teme arzătoare ale zilelor noastre, precum ecumenismul, papismul, masoneria, ora de religie  etc. I-a iubit pe români, pe care îi prețuia și îi respecta. Pr. Gheorghios Metalinos îl considera “un mare teolog si un jurnalist a lui Hristos”. Credea foarte mult in minunile Sfinților pe care îi iubea. Lumea spunea despre el că este sfânt. Facea multă milostenie, împarțea banii la săraci și la familiile cu multi copii și aproape întreg salariul și-l dădea ziarului pentru diferite cheltuieli și neajunsuri. A ajutat la restaurarea Mănăstirii Pendeli, unde a devenit ctitor. Un om devotat Bisericii și patriei sale. continuare »

Valeriu Gafencu sau Ce aproape de noi este fericirea!

18 februarie 2015 – 63 de ani de la naşterea în Ceruri

Sf. Mc. Valeriu Gafencu

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe mo­tive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta.

Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Scrisorile trimise de Valeriu reprezintă şi un “îndreptar pentru spovedanie” pentru curăţirea cugetului de patimi şi păcate, aceasta fiind principala condiţie pentru dobândirea fericirii. Cea mai fericită zi din viaţă este ziua când îţi iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră şi când te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos care s-ajertfit pentru păcatele noastre. continuare »

Ce pericole ascunde Dosarul Electronic de Sănătate?

des - dosar electronic de sanatateDatele de sănătate ale fiecărei persoane vor fi înregistrate în dosarul electronic, la care vor putea avea acces legal numeroase persoane din CNAS, Ministerul Sănătăţii, din diferite instituţii medicale, precum şi din organisme internaţionale nespecificate, avertizează Mircea Radea, unul dintre participanţii la dezbaterea publică din 16 ianuarie 2015 pe tema dosarului electronic de sănătate, într-un interviu acordat Epoch Times. Totodată, în opinia sa, oferirea unei adeverinţe care trebuie reînnoită o dată la trei luni persoanelor care refuză cardul este ”o mare bătaie de joc” în contextul în care reprezentanţii guvernului au promis o o alternativă definitivă şi permanentă pentru dovedirea calităţii de asigurat.

Ce este Dosarul Electronic de Sănătate?

Acest dosar este o bază de date electronică în care sunt înmagazinate toate informaţiile medicale ale fiecărei persoane. Aceste date vor fi stocate pe nişte servere, care conform declaraţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Vasile Ciurchea şi secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu, vor fi păzite de SRI, iar transmisia de date va fi securizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). În spatele acestor declaraţii se ascund însă mari probleme, atât datorită unor prevederi legale cât şi ca urmare a faptului că niciun sistem informatic nu este infailibil şi poate fi spart, cu repercusiuni grave pentru persoanele cărora le-au fost furate/modificate informaţiile cu privire la starea de sănătate.

Care sunt problemele cu privire la dosarul electronic de sănătate din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii?

În primul rând, conform legii, întocmirea dosarului electronic de sănătate şi transmiterea informaţiilor din acesta este obligatorie pentru toţi furnizorii de servicii medicale. (Art. 29 alin. 2). Astfel datele de sănătate ale fiecărei persoane vor fi înregistrate şi la ele vor putea avea acces legal numeroase persoane din CNAS, Ministerul Sănătăţii şi din diferite instituţii medicale, la care se vor adăuga operatorii din companiile informatice care vor asigura funcţionarea şi administrarea sistemului, indiferent dacă persoana asigurată vrea sau nu ca datele sale de sănătate să fie cunoscute de alte persoane decât medicul căruia îi sunt încredinţate.

continuare »

Atenționare: Mii de chimicale în apa îmbuteliată

Cererea larg raspandita din partea consumatorilor pentru produse din plastic fara chimicale daunatoare, in special substanta chimica perturbatoare endocrina bisfenol-A(BPA) a dus la unele schimbari pozitive in modul in care sunt produse ambalajele pentru alimente, bauturi si apa. Dar un nou studiu din Germania a descoperit ca alte mii de chimicale potential daunatoare se infiltreaza din produsele de plastic in alimente si bauturi, inclusiv o chimicala perturbatoare endocrina(CPE) cunoscuta ca dietilhexil fumarat, sau DEHF, care este total nereglementat.

Martin Wagner si colegul lui, Jorg Oehlmann, de la Universitatea Goethe din Frankfurt, impreuna cu o echipa de cercetatori de la Institutul Federal de Hidrologie, a aflat acest lucru dupa efectuarea de teste asupra a 18 produse cu apa imbuteliata, cautand prezenta diferitelor CPE. Utilizand o combinatie avansata de bioevaluare si spectrometrie de masa de inalta rezolutie, echipa a identificat circa 24 520 de chimicale diferite prezente in apa testata.apa imbuteliata

Dar motivul de majora ingrijorare si descoperirea de baza a studiului a fost DEHF, o chimicala plastifiant care este utilizata pentru a face sticlele de plastic mai flexibile. Potrivit rapoartelor, DEHF a fost clar identificat in apa testata ca cel mai consistent si evident vinovat de activitate anti-estrogena. In ciuda urmelor a mai mult de 24 000 de alte chimicale potential vatamatoare, DEHF a iesit in evidenta ca unica CPE inducand aceasta activitate specifica observata, o observatie producand mare ingrijorare.

continuare »

Părintele Justin: „Noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în acoperământul Maicii Domnului”

Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism… Noi avem impresia că Europa are un sistem democratic la bază, dar Europa este tot sovietizată, o Europă sovietică. Este acelaşi mare lagăr sovietic al Moscovei decât cu altă şapcă, iar dincolo, în Occident, avem de-a face cu lagărul capitalismului.

P Justin _ tablou PV

În cazul în care va izbucni un nou război mondial, credeţi că România va fi afectată?

Sigur că şi noi vom fi implicaţi, pentru că statele acestea mari îşi protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici… Dragii mei, eu nu spun că acum sau mai târziu începe sau nu războiul, pentru că, de altfel, creştinul trebuie să fie mereu pregătit pentru sfârşitul său. Dar atunci când Dumnezeu arată semne clare prin care ne anunţă cumva să ne pregătească, iar noi nu le luăm în seamă, înseamnă că am ajuns la o nebunie a patimilor în care nu mai distingem ce e bine de ce e rău. Orbirea patimilor în care e cuprinsă această generaţie este aşa de mare încât nici dacă văd bombardamente sub nasul lor, nici atunci nu pot lua aminte la ei înşişi, ca să se pocăiască. Pentru că Domnul a închis ochii lor ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. Aceasta datorită obişnuinţei lor în patimi. Îmi aduc aminte şi pe vremea mea, în timpul celui de al doilea război mondial, noi eram în linia întâi şi luptam faţă-n faţă cu inamicul înfruntând moartea, iar în spatele nostru la un kilometru se petrecea şi se chefuia într-o nebunie; ţăranul murea cu sticla de țuică sub pat. Era parcă o nebunie, ofiţeri împreună cu fermieri, armata, ostaşii, toţi o ţineau într-o chefuială şi puţini se gândeau la sufletele lor, cum să se pocăiască măcar în al 11-lea ceas. Acum gândesc la fel: preferă să mai chefuiască şi să se mai distreze încă o dată decât să cugete la moarte. Aşa, după cuvântul Scripturii, fiecare în ce patimă e prins de aceea e stăpânit. Şi chiar de vom vedea foc peste noi, tot nu vom avea puterea de a ne pocăi. Fiecare în ce a rămas, aceea cugetă: unul la sticla cu băutură, altul la friptura de pe plită, altul la coroana lui, iar alţii nici măcar nu au capacitatea să se mai gândească, la o aşa împietrire sufletească ajungând. Fiecare este stăpânit de patimile lui, iar cel care nu s-a luptat cu ele din timp, acela nu va găsi ajutor dumnezeiesc în vreme de prigoană. De aceea, Dumnezeu ne dă semne ca să venim în noi înşine şi să ne pocăim. Să mergem la duhovnici să ne spovedim, să fim împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos care să ne dea puterea de a căuta viaţa cea veşnică. Aşa ca atunci, aşa e şi acum: în faţă mirosea a puşcă, în spate a crâşmă. Am ajuns la o aşa stare de lucru încât toate aceste nebunii nu le mai poţi opri. Mânia lui Dumnezeu va veni asupra noastră spre a ne aduce la pocăinţă. continuare »

Rusia amenință România: „Vom căuta mijloace de a anihila flota militară românească”

Analistul militar Vladimir Evseev, directorul Centrului pentru Studii Politico-Militare de la Moscova, a vorbit într-un interviu pentru TVR despre implicaţiile amplasării în România a unui centru de comandă al NATO şi a unui Comandament zonal al NATO. Evseev spune că în Crimeea, Rusia îşi creşte de asemenea capabilităţile militare şi că, dacă România se lasă atrasă într-o confruntare, există obiective militare româneşti care sunt pe lista de atac a Rusiei. Printre acestea se numără şi flota militară a României.
Vladimir Evseev,  directorul Centrului pentru Studii Politico-Militare din Moscova, arată într-un interviu pentru TVR, că Rusia consideră că din bazele NATO de pe teritoriul României vor putea fi lansate dispozitive antirachetă sau rachete balistice, astfel că va fi obligată să atace, în cazul în care România se lasă antrenată într-o confruntare dintre NATO şi Rusia.

continuare »

Schimonahul Gurie de la Mănăstirea Sf. Sava (Palestina): Părintele Justin nu şi-a adăpostit conştiinţa la umbra răcoroasă a ascultării înşelătoare. Iar când timpul a cerut-o, a ieşit în arşiţa mărturisirii

schimonah Gurie„El m-a dus în casa de ospăţ şi sus, drept steag, era iubirea”(Cântarea Cântărilor, 2:4).

Mi s-a spus să scriu ceva despre părintele Justin, lucru foarte complicat pentru că nu ştii din care latură să-l priveşti ca să poţi pătrunde şi cuprinde ceva cu mintea şi să storci ceva din lucrurile văzute de noi, căci cele nevăzute şi neştiute rămân scrise doar în cartea vieţii şi se vor citi în auzul tuturor în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii celei mari.

Dacă e să-l priveşti ca monah-nevoitor, îţi stârneşte uimirea pentru că eu, deşi tânăr ca vârstă şi în plină sănătate trupească, nu puteam să mă ţin de programul lui zilnic. Dragostea lui pentru asceză îl arunca în noi lupte duhovniceşti duse dincolo de limitele fiinţei umane. Cu duhul era atât de osârduitor încât trupul abia mai făcea faţă la cerinţele mari ale duhului.

Ca om iubitor şi pătruns de iubirea divină, nu stă în puterea iscusinţei mele să transmit ce am văzut la el. Iar jertfa lui, la tot şi la toate din dorul său pentru Hristos, închide gura oricărui cititor.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra lucrării sale de mărturisitor, după cum a fost numit în icoană. Şi de ce anume la acest aspect? Pentru că întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de duhul mărturisirii. Deşi era iubitor de linişte şi rugăciune, el nu a sacrificat adevărul pentru a-şi păstra liniştea cea mult dorită şi căutată. Fiind înzestrat cu o minte ageră şi pătruns de duhul înţelepciunii, şi-a dat seama că este timpul mărturisirii. continuare »

Părintele Justin împlinește azi 96 de ani de viață închinată lui Hristos și lângă Hristos. VIDEO de la ultima aniversare pământească. Evocarea monahului Teodot

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nORahJo0KYg]

Ultima aniversare pământească

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RNucVNfO0MU]

Minunea din aceste zile de la mormântul Părintelui Justin

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WyPWuQrU2SY]

Monahul Teodot despre Părintele stareț Justin Pârvu: Demnitatea a învățat-o mai ales din Mișcarea Legionară – vârful demnității neamului românesc

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MocGpSdc_U0]

Părintele Justin, acum este ieșit din trup și a intrat în inimile oamenilor, pentru că Împărăția Cerurilor este în inimi și ca un mare mucenic întărește Biserica, este acum în temelia Bisericii, care este formată din noi credincioșii: capul Bisericii este Hristos, trupul suntem noi, iar sufletul Bisericii este Duhul Sfânt. De aceea duhovnicii sunt  oamenii Duhului Sfânt – încheieturile Trupului, adică cei care dau drumul la Har să meargă, ei trebuind să fie smeriți și curați ca să circule prin ei la popor, Duhul Sfânt. Primul lucru pe care-l cere Duhul Sfânt ca să poată să lucreze harul Lui, este încrederea unii în alții, dragostea, sinceritatea, deschiderea, smerenia unii față de alții, ca să poată să fie autentică Biserica adevărată.
Părintele Justin cu vreo șase ani înainte ne-a spus nouă, la sărbătoarea Înălțării Domnului: Când voi trece eu la Domnul să nu vă descumpăniți, ci să stați aici ca Apostolii la Ierusalim, așteptând Pogorârea Sfântului Duh. Și s-a împlinit proorocia, sfinția sa a trecut la Domnul duminică, a Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, următoarea duminică fiind Pogorârea Sfântului Duh. Apoi, alt lucru minunat este că a fost înmormântat în dreptul icoanei cu Pogorârea Sfântului duh, dinafara bisericii, fără să se știe despre asta de către mitropolit care vroia inițial să fie îngropat lângă icoana cu Maica Domnului. Dar Părintele Justin însuși a rânduit să fie acolo îngropat. continuare »

Aviz naivilor ce cred ştirile sioniste despre conflictul din Ucraina: Putin, Obama sau Merkel sunt doar actori într-un scenariu stabilit de ocultă

Pentru a înţelege când de mult este controlată lumea de către oculta mondială, formată din sionişti, masoni – toţi satanişti, amintim documentarul de mai jos:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=5Vj-imoWJwY]

Şi tot despre planurile deja împlinite ale ocultei, urmăriţi şi ultimul interviu al lui Aaron Russo luat de Alex Jones in 2007:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=E1Y8Q9Vr1Qo]

Scrisoare de atenționare a Sfintei Chinotite către Patriarhul Ecumenic cu privire la apropierea liturgică de ereticul Papă al Romei

Cel mai important pas pentru a obține alternativa la cardul de sănătate, de făcut până pe 4 februarie

Adeverinta-de asigurat CAS
Atenționare! Alternativa la card  nu va fi validă dacă nu facem ce scrie mai jos!!!
Da, s-a obtinut alternativa, dar asta este prevazută doar in Hotărârea de Guvern (HG) dezbatută pe 16 ian 2015. Pentru a fi valida trebuie inclusa si in Ordonanta care va modifica legea 95/2006 si care e superioara unei HG. Propunerile se pot trimite pâna pe 4 februarie pe adresa [email protected]
Proiectul de HG de modificare a HG 900/2012 prevede alternativa la card pentru cei care-l refuza (document) (art. 2 alineat 5: persoanele … care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional prin depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă, însoţită de cardul naţional în situaţia în care acesta a fost distribuit, fac dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă).
DAR PENTRU A FI VALABILA ALTERNATIVA, ea trebuie sa fie prevazuta si in legea Sănătății 95/2006. Legea poate fi modificata DOAR printr-o Ordonanta care e superioara Hotărârii de Guvern. Tot pe site-ul Ministerului Sanatatii a fost postat un proiect de ORDONANȚĂ numit pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (click aici) la care se asteapta propuneri de modificare pâna pe data de 04.02.2015. Ei se fac ca au uitat sa includa si in aceasta ordonanta alternativa la cardul electronic, asa ca trebuie sa le amintim noi.
Trebuie sa urmam aceeasi pasi ca si in cazul dezbaterii publice de pe 16 ianuarie 2015.
1. Sa trimitem cat mai multe solicitari la adresa [email protected] prin care solicitam ca alternativa la card, constand in adeverinta de asigurat, sa fie inclusa si in ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății si sa solicitam dezbatere publica. Pot fi solicitari individuale dar si in format tip tabel cu 3 coloane.
2. Dezbaterea publica o poate solicita doar un ONG
3. Participare la dezbatere
Exact ca data trecuta, pe 16 ian. 2015!

Instanţa a decis: Steagul secuiesc este un steag publicitar

Instanţa a decis: Steagul secuiesc este un steag publicitarLaszlo Tokes a pierdut procesul cu Poliţia Locală Oradea în cazul steagului secuiesc care fusese arborat pe clădirea în care funcţionează cabinetul parlamentar al liderului extremist maghiar.

Conform lui Dan Tănasă, Judecătoria Oradea a respins pe 26 ianuarie, plângerea formulată de europarlamentarul FIDESZ Laszlo Tokes împotriva sancţiunii cu avertisment primită din partea Poliţiei Locale Oradea pentru arborarea steagului secuiesc pe clădirea în care funcţionează cabinetul parlamentar al liderului extremist maghiar.
Pe 20 august, Poliţia Locală al Municipiului Oradea a întocmit un Proces Verbal de Constatare şi Sancţionare a Contravenţiilor în care îl face răspunzător pe ”persona fizică Tőkés László” de încălcarea legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate fără obţinerea avizului de publicitate temporară.
Laszlo Tokes a mai pierdut un proces asemănător şi la Târgu Mureş.

sursa: activenews.ro