Author Archives: admin

Bugetul pentru spioni – serviciile secrete, de două ori mai mare decât la Sănătate

centrala securitateV-aţi gândit vreodată câţi agenţi secreţi are ţara noastră? Un răspuns clar vine chiar din bugetele a patru servicii secrete. Mai exact, SRI, SIE, STS şi SPP ar avea împreună aproape 15 mii de angajaţi.
Asta înseamnă un agent secret la fiecare 1200 de români. Şi cu un aşa arsenal de angajaţi, bugetele spionilor sunt pe măsură. Celor patru servicii secrete au de două ori mai mulţi bani decât Ministerul Sănătaţii.

În ţara noastră sunt aproximativ 40 de mii de medici. Bugetul alocat de executiv pentru 2014 pentru Ministerul Sănătăţii este de aproape 730 de milioane de lei. În schimb, Guvernul a fost mult mai generos cu cei din serviciile secrete. La o analiză simplă a bugetelor pentru salarii ale SRI, SIE, STS şi SPP se observă clar că acestea sunt aproape duble faţă de cel al Sănătăţii.  Adică de peste 1,3 miliarde de lei. Asta fără să luam în calcul alte trei servicii de protecţie DGA, DGIPI şi DIA.

Să le luăm însă pe rând.
Serviciul Român de Informaţii pare că a tras lozul cel mare la împărţirea banilor. A primit peste 880 de milioane de lei. Cu 150 de milioane mai mare decât cel al Ministerul Sănătăţii. Colegii lor de la SIE au fost ceva mai ghinionişti. Au primit “doar” 128 de milioane de lei.
Un buget la fel de generos a primit şi STS. Mai exact 188 de milioane de lei. Iar pentru SPP au fost alocaţi aproape 120 de milioane de lei.
În bani sau în natură, sumele primite de agenţii secreţi pe lângă salariul de bază sunt de ordinul sutelor de milioane de lei. Dacă la SRI se dau mulţi bani pentru asistenţa socială sau pregătirea personalului,  la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se cumpără multă mâncare. Cam de 24 de milioane de lei. Şi la SPP s-au alocat bani mulţi pentru normele de hrană, dar şi pentru condiţiile de muncă.

Dacă am împărţi bugetul agenţilor la cât este un salariul brut într-o astfel de instituţie de stat am avea aproximativ 14.100 de agenţi secreţi. Câte un agent pentru fiecare 1200 de români. Tot în funcţie de bugete, peste 9200 ar lucra în SRI, 1500 la SIE, 2600 la STS şi 800 la SPP.

Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii descentralizării (prima etapă a regionalizării)

harta-regionalizare_88166200Guvernul şi-a angajat răspunderea marţi în faţa plenului reunit al Parlamentului asupra proiectului de lege privind descentralizarea.

Premierul Victor Ponta a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului obiectivele descentralizării.
La finalul şedinţei, de la care parlamentarii PDL au absentat, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că începând de marţi curge termenul de trei zile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură în acest caz.

Proiectul de lege privind descentralizarea prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învăţământul preuniversitar, cultura, tineretul şi sportul, precum şi turismul, vor trece în subordinea autorităţilor locale, în timp ce Poliţia, agenţia de prestaţii sociale, cinematografele şi porturile vor rămâne în structurile centrale.

Actul normativ privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică a fost aprobat pe 14 noiembrie de Executiv şi trimis Legislativului.
Parlamentarii au depus 2.040 amendamente la acest proiect, iar Guvernul a adoptat în şedinţa extraordinară de marţi 568 dintre acestea.
‘Marea majoritate a amendamentelor adoptate ţineau de anexă. S-au adus corecturi minore şi limpeziri ale unor texte’, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada.

Senatul a respins proiectul de lege privind Roşia Montană

Rosia Montana nu e de vanzareSenatul a respins, azi, proiectul de lege privind Roşia Montană, în forma transmisă de Guvern, informează Mediafax.
​Senatul a adoptat, astfel, cu voturi 119 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” şi 6 abţineri, Raportul elaborat de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană, care este de respingere a proiectului de lege în forma transmisă de Guvern.

Actul normativ are caracter organic, iar Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

‘Este un moment rar, dar de acum emblematic pentru societatea românească, când spiritul civic a obligat interesele feudale ale clasei politice să se regrupeze, să admită că un proiect minier ilegal și distructiv nu poate fi acceptat. Premierul Ponta continuă să promoveze însă un proiect distructiv pentru România, propunând o nouă lege de reglementare a activităților miniere. Sunt vizate acum de legalizarea cianurilor și Certej sau Baia Mare. O lege-cadru pentru mineritul cu cianuri în România este o nouă formă de favorizare a titularilor de proiecte de minerit fiind menită să împeidice obstacolele legale prevăzute de actualele legi în domeniul protecției proprietății private sau în domeniul protecției mediului și patrimoniului”, a declarat Eugen David, președintele Alburnus Maior.

| RosiaMontana.org

UE dă o lovitură României: Străinii, undă verde să cumpere nestingheriți teren agricol

teren agricolReprezentantii Uniunii Europene au respins proiectul Romaniei ce prevedea limitarea vanzarii si cumpararii de terenuri agricole de catre persoane fizice la 100 de hectare, motivand ca aceeasi limita nu se aplica si companiilor.

Străinii, undă verde să cumpere nestingheriți teren agricol

Ministerul Agriculturii a dorit sa ia aceasta masura pentru ca strainii sa opreasca avantul strainilor care vor sa achizitioneze pamant pentru agricultura, dupa liberalizarea pietei, care va avea loc la 1 ianuarie 2014, scrie ziare.com.

In plus, oficialii europeni nu sunt de acord nici cu obligatia de a avea cinci ani experienta de profil pentru cei care fac investitii, deoarece ii dezavantajeaza pe tinerii care doresc sa se mute in mediul rural.
De altfel, UE a respins si crearea unei institutii care sa intervina in relatia dintre cumparator si vanzator si sa avizeze pretul si tranzactia.
In consecinta, strainii pot cumpara “la liber” terenuri agricole in Romania, iar sansele pentru realizarea unui nou proiect legislativ pe aceasta tema sunt mici, deoarece noi suntem cei care cerem bani de la UE, sustin reprezentantii ministerului de resort.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat in repetate randuri ca statul va lua unele masuri, in 2013, pentru a limita cumpararile de teren de catre straini, dupa liberalizarea pietei, la 1 ianuarie 2014, stipulata in Tratatul de aderare la UE.
In prezent, strainii pot cumpara terenuri in Romania daca infiinteaza o firma.

realitatea.net

Mitropolitul Nifon al Târgoviștei se roagă împreună cu ereticii și mărturisește alt crez decât Crezul Ortodox la întrunirea “Consiliului Mondial al Bisericilor” din 4 noiembrie 2013 in Busan, Republica Coreea

[youtube=https://youtu.be/M94BeY_ZmtQ?t=1h33m33s]

La momentul 1:33:33 o sa vedeti cum IPS Nifon se roaga si marturiseste impreuna cu eterodocsii crezul CMB: “Sa recunoastem unul in celalalt Biserica cea Una, Sfanta, Sobornicesca si Apostoleasca” adica teoria ramurilor (ideea conform careia orice grupare protestanta este Biserica cea Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca). Iata in ce mizerie este bagata Biserica Ortodoxa! Sa intelegem ca Inaltpreasfintitul Nifon are alt crez decat crezul ortodox, care afirma faptul ca Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este numai Biserica Ortodoxa?

„Ecumenismul este exact inversul Bisericii lui Hristos şi se găseşte tocmai la opusul acesteia pentru că: Ortodoxia propovăduieşte şi mărturiseşte credinţa cea în Una, Sfântă, Catolicească (Sobornicească) şi Apostolească Biserică în Hristos Cel înviat!” (Omilie pronunţată la Oficiala prăznuire a Duminicii Ortodoxiei – teolog dl. Elefterie Gudzidis)

Cititi mai mult pe OrtodoxiaCatholica

CNAS: Primele carduri de sănătate vor fi distribuite la mijlocul anului viitor

CEAS_specimen_fata_CARD_02_924ecd862cPrimele carduri de sănătate vor fi distribuite către populaţie undeva la mijlocul anului viitor, a estimat luni preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că, până în prezent, au fost realizate peste 2,7 milioane de carduri, ritmul fiind de 50.000 pe zi.

‘Ultima estimare pe care am avut-o săptămâna trecută era de 2,5 milioane, probabil că acum suntem la peste 2,7 milioane, aşa ar fi normal. Este un ritm de 50.000 pe zi. Estimez că undeva până la mijlocul anului viitor ar trebui ca această procedură să se încheie cu contestaţii, cu depunerea caietului de sarcini. Nu suntem deloc în întârziere. Ceea ce este important pentru noi ca anul viitor acest proiect să intre în aplicare. Cred că cel mai potrivit ar fi ca, o dată ce procedurile vor fi încheiate, undeva la mijlocul anului viitor să distribuim prima parte care va fi gata de carduri’, a spus Buşoi.

El a precizat că, în situaţia în care o persoană nu va putea fi găsită deoarece fie că şi-a schimbat domiciliul, fie că este plecată în străinătate, cardul se va întoarce la CNAS.

‘Aşa cum am anunţat, în toamna anului viitor, să nu mai plătim contravaloarea serviciilor medicale fără să se fi făcut dovada de asigurat altfel decât prin intermediul cardului electronic’, a punctat reprezentantul CNAS.

| Agerpres

17 mașini ale Prospecțiuni SA au fost găsite cu cauciucurile tăiate

Surpriză neplăcută în această dimineaţă, pentru angajaţii firmei Prospecţiuni. 17 maşini staţionate în parcarea hotelului Central, au cauciucurile tăiate. Acţiunea, petrecută azi noapte este pusă pe seama evenimentelor desfăşurate ieri în comuna Moşna, respectiv localitatea Alma Vii. Poliţia Mediaş face cercetări la faţa locului.

ACTUALITATEA MARTIRAJULUI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ – conferinta susţinută de pr.prof.dr. Mihai Valică şi monahul Valerian Grecu din Corod, fost deţinut în închisorile comuniste

actualitatea-conferinta valica

ASCOR Suceava vă invită la conferinţa ACTUALITATEA MARTIRAJULUI ÎN LUMEA  CONTEMPORANĂ susţinută de pr.prof.dr. Mihai Valică şi monahul Valerian Grecu din Corod, fost deţinut în închisorile comuniste, marţi, 19 noiembrie 2013, ora 18.00, la Sala de Conferinţe a Arhiepiscopiei, str.Vasile Bumbac, nr.14 . Contact: 0743.411.683,  [email protected]

Un eveniment recomandat de BUCOVINA PROFUNDĂ

VIDEO: Parastasul de 7 ani pentru Părintele Gheorghe Calciu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UnYJ3fiyP1o]

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

– Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

– Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul. continuare »

Slujitorii minciunii de la ASUR încearcă din nou să dezinformeze

com patriarhieÎn contextul dezbaterilor guvernamentale şi parlamentare în legătură cu proiectul de buget pe anul 2014, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) încearcă din nou să dezinformeze opinia publică prin difuzarea unor false informaţii, care ar exista în programele guvernamentale în vigoare (!), aşa cum se menţionează în comunicatul de presă dat publicităţii.

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că din anul 2009 nu au mai fost aprobate contribuţii suplimentare de la bugetul de stat pentru personalul clerical. Aşadar, informaţia ASUR potrivit căreia numărul preoţilor plătiţi de Stat ar urma să se mărească cu câte 1000 de persoane anual este falsă.

În ceea ce priveşte «programul guvernamental de finalizare a construcţiei a aproape 250 de noi biserici pe an, de reparare a peste 400 de biserici şi de finalizare a picturii la peste 200 de biserici pe an», aşa cum pretinde ASUR, este în mod evident vorba despre o altă dezinformare flagrantă. În acest sens, menţionăm faptul că bisericile nu se construiesc, nu se repară şi nici nu se pictează prin programe guvernamentale, ci la iniţiativa şi cu sprijinul comunităţilor de credincioşi care sunt beneficiarii şi principalii susţinători financiari ai acestora. Astfel, la nivel naţional, peste 80% din fondurile folosite pentru construirea, repararea şi pictarea bisericilor provin din donaţiile credincioşilor şi ale unor sponsori. Ajutorul primit de la Stat completează acest efort, mai ales în cazul parohiilor sărace. continuare »

17 nov. – Sfințitul Mărturisitor Daniil Sandu Tudor. Evocări ale mărturisitorilor Ioan Ianolide și Virgil Maxim

sf mart daniil-sandu-tudorIoan Ianolide – Schimonahul Agaton – ”Strălucea în cuvânt”

O figură de excepţie a fost Sandu Tudor, tuns în călugărie la Rarău cu numele de Daniel şi apoi în schima mare cu numele de Agaton. A fost gazetar, poet şi publicist celebru. Întors dintr-un pelerinaj în Sfântul Munte, a înfiinţat la Mănăstirea Antim din Bucureşti gruparea “Rugul Aprins”, un cerc de intelectuali creştini preocupaţi de rugăciunea inimii.

Înţelegând cerebral frumuseţile duhovniceşti ale misticii ortodoxe, el a încercat să le trăiască dar nu a reuşit să pună în acord toată fiinţa sa cu trăirea în Duhul Sfânt.

A fost un temperament vulcanic, impulsiv, cu o structură intimă mistică. Gânditor şi om de acţiune. Un impetuos care a năvălit cu elanuri mari în viaţa monahală. Strălucea în cuvânt. A scris nişte Acatiste de mare frumuseţe. Dar această activitate el a desfăşurat-o sub guvernarea ateismului de stat şi nu a fost iertat. În 1958 au fost arestaţi şi condamnaţi toţi membrii „Rugului Aprins”. Părintele Agaton a înfruntat temniţa şi a murit la Aiud.

(Ioan IanolideÎntoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 326-327)

Virgil Maxim – Smerenia părintelui Daniil – “Orice vei auzi rău despre mine, să crezi, că am fost un mare păcătos”

Cel mai deosebit om pe care l-am intalnit in perioada cat am stat pe Reduit, a fost parintele Agaton Teodorescu, Daniil dupa numele de schimnic al Raraului, fost magistrat si poet, cu pseudonimul Sandu Tudor. Dupa o viata plina de experiente lumesti, ca a Fericitului Augustin, vazandu-si goliciunea lumestilor apucaturi, s-a calugarit. continuare »

Începutul Postului Nașterii Domnului. Bucuria sfântă a pruncului Iisus să vă întărească inimile

Nasterea DomnuluiPostul Naşterii Domnului: 15 noiembrie – 24 decembrie
 
Acest post care precede marea sărbătoare a Întrupării Domnului este cunoscut de către creştinii ortodocsi sub două denumirii: Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului.
Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament care aşteptau venirea unui Izbăvitor. După cum aceia au aşteptat venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să îl aşteptăm şi noi creştinii şi să întâmpinăm prin ajunare (post) pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat, născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului este un post al bucuriei pentru că el precede o sărbătoare a bucuriei: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Despre folosul oricărui post Sfântul Ioan Gură de Aur ne precizează că: „postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăbuite, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl urmează”
Ca durată el ţine 40 de zile începând din data de 15 Noiembrie şi ţine până la data de 24 decembrie inclusiv. Se lasă sec în seara prăznuirii sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie.

Felul cum postim în această perioadă conform regulilor tipiconale este astfel:
– abţinere totală de la carne, ouă şi brânză pe toată această perioadă,
– Lunea, Miercurea şi Vinerea mâncăm bucate pregătite fără untdelemn şi nu consumăm vin,
– Marţea şi Joia se dezleagă (adică putem mânca) la untdelemn şi vin,
– Sâmbetele şi Duminicile, se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte.
– dacă în zilele de Luni, Miercuri şi Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm bucate gătite cu untdelemn şi bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie (+), atunci dezlegăm si la peste.
– Marţea şi Joia mâncăm peşte, untdelemn şi bem vin, numai atunci când în aceste zile cade vreun sfânt mare (notat în calendar cu cruce neagră sau roşie), ori este hramul bisericii.
– în ziua de Ajun (24 Ianuarie) se mănâncă tocmai seara şi anume: grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din făină.
– în ziua de Crăciun, în orice zi ar cădea mâncăm de dulce (adică: carne, ouă, brânză, şi mâncăruri gătite cu untdelemn) şi bem vin.
MÂNCĂM PEŞTE: la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie chiar dacă această sărbătoare ar cădea Miercurea sau Vinerea. De asemenea mâncăm peşte în Lunile, Miercurile şi Vinerile acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din parohia noastră. Totodată dezlegăm la peşte în zilele cu sfinţi însemnati, dacă aceste zile cad Marţea sau Joia. Cu atât mai mult, când Marţea sau Joia se întâmplă să cadă hramul bisericii.
Acestea sunt câteva din prescripţiile tipiconale legate de felul cum trebuie să postim in această perioadă premergătoare Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar bineînţeles că fiecare dintre noi vom ţine după putinţa trupului, post mai aspru sau mai uşor dar numai cu binecvântarea duhovnicului

ATENTIE, VINE EXPROPRIEREA!

[hana-flv-player video=”https://www.nasul.tv/wp-content/uploads/2013/11/expropiere-site.mp4″ width=”570″ description=”” player=”5″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

UPDATE In emisiunea Nasul de miercuri seara, presedintele singurei comisii a Senatului care a dat aviz negativ proiectului (Comisia pentru privatizare si administrarea activelor statului), Mircea Banias, a declarat ca forma actuala a proiectului nu este potrivita, insa cel mai probabil acesta va ajunge la Camera Deputatilor.

Alesii vor sa modifice legea exproprierilor cu dedicatie pentru companiile cu licente de exploatare miniera

Un proiect de modificare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local se afla pe masa de lucru a Comisiei pentru administratie publica, organizarea teritoriului si protectia mediului din Senat. continuare »

Texasul ciuruit de sonde de exploatare a gazului de șist

camp de exploatare a gayelor de sist din Texas

Peisajul statului american Texas a fost modificat radical de exploatarile care au loc in  aceasta regiune: vazut din avion, statul american nu pare altceva decat o mare de campuri geometrice din care ies utilaje, conectate intre ele de cai de acces.

Din martie 2012, în Texas sunt cel puţin 6.000 de puţuri de exploatare a petrolului şi gazelor de şist, informează FracFocus citat de SourceWatch. Acest număr situează Texasul pe primul lor în rândul statelor americane în care a înflorit industria extragerii gazelor de şist. Conform statisticilor privind resursele naturale, dacă Texasul ar fi o ţară, ar fi a treia mare producătoare de gaze naturale din lume, după Rusia şi restul SUA. Însă problemele aduse de metoda fracturării hidraulice folosită pentru extragerea acestor gaze de şist sunt din ce în ce mai numeroase şi mai vizibile. În luna septembrie a acestui an, un articol din ENS Newswire vorbea despre cum poluarea aerului din regiunile unde se exploatează gaze de şist prin fracking distruge sănătatea localnicilor. continuare »

COMUNICAT DE PRESĂ: Vaccinurile nu sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe

vaccin la o tanaraÎn ultimele luni numeroși părinți ne-au semnalat faptul că anumiți directori de școli și grădinițe refuză să le înscrie copii în instituțiile de învățământ preunivesitar pe care le conduc, pe motiv că nu sunt vaccinați. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă a solicitat Ministerului Educației Naționale să clarifice această situație și să informeze părinții cu privire la obligativitatea vaccinării propriilor copii.

Prin adresa, înregistrată cu numărul 61182/03.10.2013, am solicitat reprezentanților Ministerului Educației Naționale să ne transmită dacă există vreo directivă a ministerului în ceea ce privește refuzul de a înscrie în sistemul de învățământ copiii nevaccinați. Totodată, le-am cerut să ne transmită care este poziția Ministerului Educației Naționale în această problemă: dacă este sau nu obligatorie vaccinarea copiilor pentru ca aceștia să fie acceptați în sistemul de învățământ preuniversitar.

În urma acestei adrese am primit răspuns de la doamna Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, care ne-a precizat următoarele:

având în vedere că dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreună cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora.”

Redăm integral răspunsul primit din partea Ministerului Educației Naționale:

CABINET SECRETAR DE STAT
MINISTERUL   EDUCAŢIEI    NATIONALE
Nr. 61182 /05.11.2013

Către,

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PENTRU O EDUCAŢIE SĂNĂTOASĂ
în atenţia d-lui Jercan Eugen, Director de Programe

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră adresate Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), înregistrate cu numărul de mai sus, referitoare la “un eventual refuz” de înscriere a copiilor la creşă, grădiniţă, şcoală dacă nu au efectuat vaccinările obligatorii, trebuie avute în vedere următoarele aspecte legislative :

– În baza Legii 649/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, Calendarul vaccinărilor este elaborat de Ministerul Sănătăţii pe baza unui program naţional; continuare »

Echipele Chevron puse pe fugă de sătenii din Pungeşti

DSC_5044chevron acasaaaaUn nou scandal a avut loc azi la Pungeşti, unde localnicii au alungat echipele companiei Chevron

Acestea veniseră în comună nu cu utilaje de explorare, ci cu explicaţii pentru săteni.

Oficialii companiei voiau să-i convingă pe oameni că nu îi aşteaptă nici un pericol, însă nimeni nu a stat să le asculte argumentele.

„Proiectul Chevron poate aduce numeroase beneficii în comuna Pungești: mai multe locuri de muncă, sprijin pentru comunitățile locale. Chevron dorește să fie un bun vecin și să participe la viața și dezvoltarea comunității”

– cu aceste informații au încercat reprezentanții Chevron să-i înduplece pe localnici, acolo unde ar trebui instalate primele sonde de explorare a gazelor de șist. Pentru a doua zi, reprezentanții Chevron au mers din poartă în poartă și le-au explicat oamenilor că există și beneficii de pe urma proiectului. Dacă unii locuitori dau semne că cedează, alții continuă protestele.

După ce săptămâna trecută au fost puși pe fugă de localnici, reprezentanții companiei Chevron s-au întors ieri in comună. Au fost acceptați, de aceasta dată, și au mers din casă în casă, pentru a demonta temerile referitoare la fracturarea hidraulica a gazelor de șist. Au stat de vorbă cu 200 de oameni, dar fără succes. Localnicii nici nu vor să audă de montarea sondelor.

Azi, campania de informare a fost întreruptă.