Anti-ecumenism

Patriarhul ecumenist Bartolomeu a trimis o delegație ortodoxă la Vatican pentru sărbătoarea Sf. Petru și Pavel

Se pare că se profită de fiecare ocazie pentru a se pune bazele unității creștinilor, pe fundamentele mincinoase ale ecumenismului, care preiau toată erezia papistașă și ignoră Canoanele Sfinților Părinți. Interesant este că site-urile care au preluat știrea, au evitat publicarea ultimei propoziții (disponibilă doar pe Vatican Information Service), în care se afirmă că membrii delegației de la Constantinopol vor participa la slujba oficiată de papa. Ca spectatori sau ca slujitori? Rămâne de văzut, dar este la fel de grav ce se întâmplă, prin binecuvântarea ereziarhului de la Constantinopol.

ioannis de pergamPatriarhul ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului a trimis o delegație de prelați ortodocși la Roma pentru a se alătura Papei Francis la sărbătoarea Sf. Petru și Pavel, pe 29 iunie. De lungul anilor Patriarhia Ecumenică a trimis o delegație la Vatican pentru hramul de la Roma, și Sfântul Scaun la rândul său, a trimis o delegație la Constantinopol pentru sărbătoarea Sf. Andrei, patronul acelui loc. Mitropolitul Ioannis de Pergamo, co-președinte al unei comisii comune catolicortodoxe pentru dialogul teologic, conduce delegația ortodoxă din acest an. Grupul se va întâlni cu Papa într-o audiență privată pe 28 iunie, și au discuții cu Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor.

Duminică, 29 iunie, membrii delegației vor participa la  celebrarea euharistică prezidată de Sfântul Părinte (n. n. ereticul papa Francisc).

| CatholicCulture.org, via pravoslavie.ru

Ortodocșii greci cer caterisirea de urgență a patriarhului ecumenist Bartolomeu

Ortodocșii greci cer caterisirea de urgenta a Sanctitatii Sale Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, Noua Roma, pentru călcarea flagranta a Sfintelor Canoane Apostolice si Patristice ce interzic impreuna rugaciunea cu ereticii

Grupuri intregi de laici si clerici merg la mitropolitii de care apartin cerand oprirea pomenirii Patriarhului Bartolomeu, respectiv discutarea in Sinod a aplicarii canoanelor pentru Patriarhul Ecumenic, care a facut impreuna-rugaciune cu papa Francisc la Ierusalim.

Avand in vedere ceea ce spun Canoanele Sfintilor Parinti, noi, crestinii ortodocsi cu constiinta dogmatica treaza, cerem caterisirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I.

preot Matei Vulcanescu, Mitropolia Veriei, Nausei si Campaniei

•˜¡Ÿ™£—Sfanta Mitropolie a Gortinei si Megalopolis: Despre intalnirea de la Ierusalim dintre papa si patriarh

Parintele Paisie Arghioritul ne spune ca atunci cand ne rugam impreuna trebuie sa avem toti aceeasi credinta. Acest cuvant al parintelui Paisie ne este suficient ca sa condamnam impreuna-rugaciunile “pe care SS Bartolomeu le face cu Romano-Catolicii”. Romano-Catolicii sunt eretici. Rugaciunea impreuna cu ereticii nu ajunge la Dumnezeu, ci cade in gol. Nu era nevoie sa ne spuna parintele Paisie acest lucru, pentru ca este scris in Pidalion (Carma Bisericii- Sfintele Canoane). In baza acestor canoane din Pidalion, oricine se roaga cu ereticii (vezi Patriarhul Ecumenic cu papa) trebuie caterisit. Cei ce se roaga impreuna cu papa sunt condamnati de Canoanele Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti prin CATERISIRE. Atentie, caci si laicii care se roaga cu ereticii sunt afurisiti de Biserica. Voi, laicii, sa dati exemplu clericilor filopapisti care se roaga cu ereticii, si sa ii opriti de la aceste practici condamnate de Sf Canoane, pentru ca, asa cum a demonstrat istoria bisericii, voi, laicii sunteti pastratorii si aparatorii Dreptei Credinte.
Pentru Dreapta Credinta au curs siroaie de sange. Sa stam bine!

+ Ieremia
Mitropolitul Gortinei si Megalopolisului

aktines | traducere de preot Matei Vulcanescu

[CANONUL 45- apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.) CANONUL 10 – apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI). Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească. (11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.) CANONUL 64- apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII) Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească.(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.)

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic: Părăsiți calea înșelătoare a ecumenismului și întoarceți-vă la calea neînșelătoare a Ortodoxiei!

O scrisoare deschisă-catapultă către Patriarhul ecumenic a fost trimisă din partea comunităților grec-ortodoxe din America, în care susțin că patriarhul Bartolomeu smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane.

            Urmează textul scrisorii:

Scrisoare deschisă către Patriarhul ecumenic din partea comunităților grec-ortodoxe din America

            Preafericite,

            Suntem mădulare neînsemnate și smerite ale Bisericii Ortodoxe Sobornicești, iar Preafericirea Voastră sunteți Patriarhul ecumenic. Sunteți Părintele nostru duhovnicesc, iar noi suntem fiii duhovnicești ai Preafericirii Voastre. Așa cum nu este cu putință ca fiii firești ai unui părinte să fie indiferenți, văzând pe tată lor că întreține legături extraconjugale, ilegale, cu femei străine, înșelând pe mama lor și că în fiecare noapte se întoarce acasă beat, tot astfel și noi, este cu neputință să rămânem indiferenți, văzându-Vă pe Preafericirea Voastră stând în locul cel dintâi și întreținând legături ilegale și interzise de Biserică cu tot felul de reuniuni eretice, că vă rugați împreună cu reprezentații lor nepocăiți – chiar și cu preotese și episcopese ale ramurilor protestante extreme, care binecuvintează căsătorii între homosexuali și susțin public mișcarea mondială homosexuală -, că disprețuiți dumnezeieștile și Sfintele Canoane Apostolice și ale Sinoadelor Ecumenice, că prevestiți abrogarea panortodoxă a tuturor Canoanele pe care le considerați piedică pentru menținerea acestor legături ilegale și, în general, că vă purtați ca unul amețit de dulcele și amețitorul vin al înaltei vrednicii și al stăpânirii arhierești, răsturnând Sfinte Canoane și tradiții, mutând și modificând „hotare veșnice pe care le-au pus” insuflații de Dumnezeu Apostoli și purtătorii de Dumnezeu Părinți, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.

            Nădăjduim ca tonul mustrător al prezentei să nu fie răstălmăcit. Mustrarea este absolut necesară în societatea umană și mai ales în Biserică. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor. Dumnezeu, așa cum cunoașteți, a dat glas omenesc unui măgar, ca să-l mustre pe proorocul Valaam pentru purtarea sa potrivnică voii dumnezeiești, iar Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus fariseilor că, dacă oamenii vor tăcea și vor ascunde adevărul, „pietrele vor striga”. Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului ecumenic. continuare »

Cinci mitropoliți greci combat ereziile de care se face părtașă și Patriarhia Română prin apartenența la CMB

[el]image1[1]

Cinci mitropoliți contestă în sinodul elen deciziile C.M.B contrare ortodoxiei! (1)  Orthódoxos Týpos, 6 iunie 2014, nr. 2025, pp. 1, 7.

Cinci mitropoliți eleni: al Konίtsei, al Glyfádei, al Kythίrelor, al Etolokarnanίei și al Górtinei și Megalópolei cer

ARHIEPISCOPULUI SĂ PUNĂ ÎN DISCUȚIE SINODALĂ HOTĂRÂRILE CONSILIULUI MONDIAL AL BISERICILOR, CARE SUNT ÎN CONTRADICȚIE CU ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ

La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în Corea de Sud, au fost formulate poziții contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins și Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creștină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, ”multi-dogmatică”, și, de asemenea, a fost desconsiderat și răstălmăcit cuvântul lui Hristos, Care se roagă ”ca toți să fie una”.

În memoriul lor, cei cinci mitropoliți formulează acuzații foarte grave la adresa unor mitropoliți, al Mesiniei, al Dimitriadei și al Prusei, pentru pozițiile pe care le exprimă și prin care provoacă și smintesc poporul credincios. Îi acuză de asemenea pe arhiereii reprezentanți ai Bisericii Greciei la a 10-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor sau, mai corect, al Ereziilor, că au acceptat fără nici o reacție de împotrivire hotărârile CMB. Se întreabă cum vor putea fi abordați corect ereticii, de orice natură ar fie ei, fie că provin din ”sânurile” Bisericii, fie că nu, dacă este alterată tradiția bisericească a Ortodoxiei și dacă este pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre? Cei cinci mitropoliți cer și întreruperea dialogurilor teologice cu papistașii, pentru că, așa cum a declarat Arhiepiscopul Australiei, kir Stylianos, care vreme de 20 de ani a fost copreședinte al Comisiei de Dialog cu Romano-catolicii, dialogurile acestea nu sunt decât ”un joc lipsit de consistență”.

Cinci mitropoliți ai Bisericii Greciei, întru-un memoriu către Arhiepiscopul Athenei, kir Ieronim, care deține funcția de Președinte al Sfântului Sinod, vin în sprijinul și în continuarea memoriului individual pe care l-a întocmit și l-a trimis Sfântului Sinod Mitropolitul Pireului, kir Serafim, în care vorbește despre înșelările ecleziologice ale textului adoptat la a 10-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan, din Coreea de Sud. (IPS Serafim de Pireu condamna declaratiile CMB de la Busan, 2013, Coreea de sud) În textul de la Busan se pretinde Ortodoxiei să își ceară iertare, alături de toate celelalte confesiuni, pentru starea de divizare în care se află lumea creștină. Cei cinci mitropoliți, în ordinea în care au semnat, sunt: Mitropolitul Dryinoúpolei, Pogoniánei și Konίtsei, kir Andreas, Mitropolitul Glyfádei, Ellinikó-ului și Voúlei, kir Pavlos, Mitropolitul Kythίrelor, kir Serafim, Mitropolitul Etolίei și Akarnanίei, kir Kosmas, și Mitropolitul Górtinei și al Megalópolei, kir Ieremia.

continuare »

Sataniștii masoni: “Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”

caricatura-masoni-bisericaCitate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.

Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant.

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” –  David Brower, directorul executiv Sierra Club.

“Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt

“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” –  Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.

“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” –  Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie. continuare »

Roadele teoriei eretice “unitate în diversitate”: Loc de rugăciune unic în lume pentru creștini, evrei și musulmani

Inițiatorii speră că el va fi gata până în 2018. Construcția nu va fi nici biserică, nici moschee, nici sinagogă, ci va conține elemente arhitecturale din toate cele trei tipuri de lăcașuri de cult. Construcția – „o casă de rugăciune și de învățătură”, așa cum o numește asociația care a inițiat proiectul – a fost imaginată de comunitatea protestantă din Berlin, la sfârșitul anilor 2000.

„În 2007, săpăturile arheologice sub Petriplatz au permis descoperirea fundațiilor a patru biserici”, a povestit pentru AFP Roland Stolte, unul dintre cei doi reprezentanți protestanți din consiliul de administrație al asociației.

Municipalitatea a atribuit terenul comunității protestante. „Noi am vrut să resuscităm acest loc, dar nu construind o nouă biserică, ci construind un loc care spune ceva despre viața religioasă din Berlinul de astăzi”, a continuat Stolte.

În Berlin trăiesc 3,4 milioane de locuitori. Dintre aceștia, 18,7% se declară protestanți, 8,1% musulmani, 0,9% evrei, iar cea mai mare parte (60%), fără religie, potrivit datelor oficiale din 2010.

„Ni s-a părut că există o dorință foarte puternică de coabitare pașnică între religii”, a subliniat el. Așa a luat naștere ideea unui loc unde să vină să se roage nu numai creștinii, ci și evreii și musulmanii.

„De la început am dorit ca acesta să fie un proiect inter-religios, nu un loc construit de creștini”, a subliniat pastorul Gregor Hohberg, reprezentant al comunității protestante, care se va ocupa de organizarea activității religioase din viitorul lăcaș de cult alături de rabinul Tovia Ben-Chorin și de imamul Kadir Sanci, de origine turcă. continuare »

De’ale patriahiei: Simpozion interreligios şi de dialog creştin ortodox – islamic şiit la Bucureşti

Ce dialog să ai cu religia urii și a terorii, care ucide mii de oameni în Siria? Cum poți vorbi la aceeași masă despre secularizarea valorilor spirituale cu o religie ce nu are nicio valoare, căci nu-L are pe Hristos? Și cum poți așeza Credința cea Dreaptă în “ierarhia religiilor universale”? Adică te faci frate cu fii lui ucidă-l toaca ca să lupți cu tatăl lor, tatăl minciunii. Câtă beznă, cu lumina lor cu tot!!!

Monahul Teodot: Adevărata faţă a islamului şi a musulmanilor, orice creştin trebuie să ştie asta

Monahul Teodot: Adevărata faţă a islamului şi a musulmanilor, orice creştin trebuie să ştie asta

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a avut loc, în zilele 2-3 iunie, Simpozionul interreligios şi de dialog creştin ortodox – islamic şiit, care a reunit profesori de teologie români şi profesori de la Universitatea Internaţională Al-Mustafa din Qom, Iran.

Tema simpozionului a fost „Impactul secularizării asupra valorilor religioase şi morale în societatea contemporană“. Timp de două zile au prezentat referate şi au discutat pe tema secularizării următorii profesori: prof. dr. Mohammad Ali Haji Dehabadi, prof. dr. Amir Reza Tahaie, prof. dr. Abbasali Barati, prof. dr. Mohsen Ghanbari, de la Universitatea iraniană Al-Mustafa; pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, conf. dr. Adrian Lemeni şi prof. dr. Remus Rus, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi pr. prof. dr. Ioan Stancu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filofteea“ din Piteşti. Simpozionul de la Bucureşti este organizat după ce anul trecut profesorii teologi români au fost invitaţi în Iran la un simpozion organizat de Universitatea Al-Mustafa. continuare »

Patriarhia nu se împiedică de sfintele canoane: Ieronim Crețu a fost hirotonit în treapta de episcop

ieronim cretu episcopPână la urmă s-a întâmplat: Ipopsifiu Ieronim Creţu a fost hirotonit, joi, 29 mai 2014, Episcop Vicar Patriarhal în cadrul Sfintei Liturghii oficiată în Catedrala Patriarhală din București.

Sfânta Liturghie și hirotonia au fost oficiate de către patriarhul Daniel. Arhimandritul Ieronim Creţu a răspuns întrebărilor patriarhului și ierarhilor prezenți printr-o mărturisire de credinţă:

„Îmi înnoiesc, aşa precum am şi mărturisit astăzi în faţa Preafericirii Voastre, a ierarhilor care au slujit şi a tuturor celor prezenţi, dragostea cea neasemuită faţă de Biserică, dragostea faţă de învăţătura noastră ortodoxă şi voi continua să slujesc cu toată credincioşia dreapta noastră credinţă în aşa fel încât lucrarea care mi se va încredinţa să fie în consonanţă cu mersul şi propăşirea Sfintei noastre Biserici, cu îndrumarea Preafericirii Voastre încât să fie de un cât mai mare succes în aceste vremuri de răscruce pentru Biserica noastră când se schimbă şi generaţiile şi când trebuie acordată o atenţie din ce în ce mai mare, în special formării celor care mâine, poimâine vor sluji Biserica sau vor fi credincioşi în Biserică”.

 | basilica

Să-l ajute bunul Dumnezeu să se căiască public și să regrete faptele apostate săvârșite în insula Patmos: Patmos – Împărtășirea ereticilor de către ortodocși

Vatican, 6 iunie – Rugăciunea ereticilor: Papa Francisc, Shimon Peres și Mahmoud Abbas

pope-francis-abbas-hugPapa Francisc: Peres şi Abbas au fost invitaţi la Vatican la o rugăciune pentru pace, nu la o mediere

Papa Francisc a explicat luni, la întoarcerea dintr-o vizită de trei zile în Orientul Mijlociu, că nu şi-a propus să organizeze “o mediere” atunci când i-a invitat la o rugăciune pentru pace la Vatican pe preşedintele isrelian, Shimon Peres, şi pe cel palestinian, Mahmoud Abbas.

În ceea ce priveşte statutul Ierusalimului, Francisc a subliniat că “Sfântul Scaun are poziţia sa asupra problemei religioase. Ierusalimul este capitala a trei religii”.

El a apreciat că negocierile trebuie să continue. Invitaţia Papei la o rugăciune comună a evreilor şi palestinienilor la Vatican a fost un moment de vârf al zilei de duminică.

După o mesă la Betleem, Francisc i-a invitat pe preşedintele palestinian şi pe cel israelian să vină să se roage cu el “în casa sa”, la Vatican, pentru pace şi încheierea unei “situaţii inacceptabile” între palestinieni şi israelieni.

Mahmoud Abbas a acceptat să meargă la 6 iunie la Vatican, a anunţat duminică negociatorul palestinian Saeb Erakat.

La rândul său, Shimon Peres a răspuns luni, într-un discurs susţinut la Preşedinţia Israelului din Ierusalim, că “vom fi bucuroşi să facem o rugăciune în casa noastră sau a dumneavoastră, la invitaţia şi potrivit alegerii dumneavoastre”.

Shimon Peres, laureat cu Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul său în Acordurile de la Oslo, semnate în 1993, a dezvăluit la începutul lui mai că a purtat în 2011 negocieri secrete cu Mahmoud Abbas, care au fost întrerupte de amestecul premierului israelian, Benjamin Netanyahu.

| mediafax

Care este dumnezeul la care se vor ruga? În niciun caz la Sfânta Treime, Dumnezeul nostru, căci papistașii au ciuntit prin filioque dogma Sfintei Treimi, musulmanii spun că este politeism, iar jidovii au o religie antihristică și blasfemică.

Incendiu la Peștera Nașterii Domnului din Betleem, la câteva ore de la vizita ereticului papa Francisc I

“Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19:40)

Dacă în Biserica Ierusalimului nimeni nu a strigat că Biserica este una, singură şi apostolească, prin care mărturisim un singur Botez prin care ni se iartă păcatele – iar această Biserică nu poate fi decât cea Ortodoxă, predată nouă de Sfinţii Părinţi prin luminarea Duhului Sfânt, prin care Duh Sfânt s-au dat anatemei ereziile papistaşe, catolice împreună cu promotorii lor; dacă păstorii ortodocşi au îmbraţişat erezia catolică, îmbrăţisând şi sărutând ca pe un oaspete de onoare pe cel ce este capul acestei erezii – Papa – iată că cineva a strigat. Nu omul, ci piatra, după cum a profeţit Mântuitorul, piatra Peşterii din Betleem unde Hristos  S-a născut ca să lumineze pe cei dintru întunericul necunostintei.

La câteva ore după ce Papa s-a închinat în Peştera Naşterii de la Betleem, a izbucnit un incendiu, din cauze necunoscute, în urma căruia au ars acoperămintele de pe Sfânta Masă a altarului care se află în Peşteră, chiar pe locul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. O parte din icoane şi pereţii peşterii au fost de asemenea avariaţi, după cum precizează saitul  romfea.gr.

Citiți ce zice Părintele Justin despre catolicism şi ecumenism

APEL pentru oprirea hirotoniei întru episcop a lui Ieronim Crețu

hirotonie ieronim cretu bor

Frați ortodocși, din păcate de Înălțarea Domnului, joi 29 mai 2014, este programată hirotonia arhim. Ieronim Crețu în treapta de episcop vicar patriarhal. El a fost deja numit în această “funcție” încă din 2009, fără a se ține cont de abaterile sale grave de la Sfintele Canoane. Cum am si publicat la acea vreme, episcopul numit Ieronim Cretu a slujit în insula Patmos in anul 2009 alaturi de reprezentanti ai cultelor eretice: papistasi, protestanti, monofiziti. Mai mult decat atat, el a impartasit din acelasi potir pe toti cei de fata, fie ca erau ortodocsi sau nu. Dupa cum veti vedea in inregistrarile video de mai jos, acelasi lucru s-a intamplat si in anul 2007. Nimeni nu ne garanteaza ca astfel de fapte, sau poate unele mai grave, nu s-au mai petrecut si cu alte ocazii, descalificandu-l astfel pe sus-numitul cleric chiar si de la treapta de simplu credincios ortodox. Conform Sfintelor Canoane, care interzic cu desavarsire rugaciunea si partasia cu ereticii, Ieronim Cretu ar trebui caterisit si excomunicat din Biserica pana se pocaieste public de faptele sale smintitoare si prin care a vandut Credinta.

Este de datoria noastra sa ne mobilizam si sa ne exercitam dreptul pe care-l avem ca fii si madulare ale Bisericii, cerand Sinodului BOR sa renunte a-l mai hirotoni episcop vicar pe arhim. Ieronim Cretu. Putem face aceasta prin telefoane, scrisori clasice sau prin email la urmatoarele adrese:

Cancelaria Sfantului Sinod: Str.Antim nr.29 , Bucureşti, (tel) +40-21.337.08.30, (fax) +40-21.337.08.22, [email protected]

Comunicatii si relatii publice: Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 25, 040163, Bucuresti IV (tel) +40-21.406.71.67, (fax) +40-21.406.71.72, [email protected]

Daca nu vor tine cont de cererile noastre, dupa cum ne si asteptam, ramane sa ne prezentam la locul unde se va oficia hirotonia si sa strigam: ”Nu este vrednic! Anaxios!”. Avem acest drept, daca stim ca are fapte impotriva credintei.

Citiți și: Presa electronica ortodoxa din Grecia face apel catre toti episcopii ortodocsi din lume impotriva hirotoniei ca episcop a lui Ieronim Cretu

Înregistrările de mai jos sunt grăitoare vis-a-vis de “ortodoxia” acestui viitor episcop.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=s26hcpQcxp8]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6cGEfdBf6W0]

Tandemul PROtv – Patriarhia Română atacă cel mai popular site ortodox

WEB-bor

De la schimbarea conducerii Protv  se observă că renumitul post de televiziune cam face lobby Patriarhiei, promovând pe de o parte bisericile cu sfinte moaște, evenimentele din Deal etc., fără a mai lua în râs pe “pupătorii de oase”, așa cum se întâmpla pe vremea fostei conduceri, iar pe de altă parte, și aici se citește cheia acestei colaborări, s-a difuzat o știre prin care este atacat un site 100% ortodox și asta pentru că, voit, reporterii pro-tv și consilierul Stoica nu știu să citească românește.

Mai precis, este vorba de un articol publicat pe sfaturiortodoxe.ro extras din cartea Tinerii și sexualitatea, scrisă de teologul Danion Vasile, care combate sexul oral, într-un dialog pe un forum cu mai mulți tineri care căzuseră în acest grav păcat. Doar că, reporterii protv arată în reportaj taman invers, anume că articolul promovează acest păcat. Scopul: închiderea celui mai longeviv site ortodox din România (cu peste 120. 000 de afișări lunar). Iată ce declară purtătorul de serviciu, împins mereu la înaintare, când e vorba de declarații josnice: continuare »

Proclamarea sfinţeniei după metoda catolică și tradiţia ortodoxă

 rp_kyrou-in.jpg

Entuziasmul media faţă de evenimentul care a avut loc pe 27 aprilie la Vatican a fost aproape fără precedent, dar la fel de semnificativ a fost şi evenimentul: mai exact, doi papi au prezidat canonizarea altor doi papi. La ceremonia care a durat mai mult de două ore au fost prezenţi mai mult de 50 de şefi de stat, 1000 de episcopi şi peste un milion de participanţi. Papa Francisc, însoţit de Papa Benedict al XVI-lea, au proclamat sfinţenia a doi predecesori pontificali: Papa Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea.

Atenţia atrasă în întreaga lume de ritul de canonizare a doi papi, efectuat cu grijă, a produs un nou val de creştere a popularităţii Papei Francisc. Această acţiune fără precedent de dublă canonizare pontificală a demonstrat şi excepţionalele abilităţi politice şi de conducător ale Papei Francisc. Într-adevăr, calităţile diplomatice ale Papei Francisc au ocupat un loc central în cadrul reportajelor internaţionale, datorită faptului că şi-a crescut, cu îndemânare, gradul de susţinere atât din partea romano-catolicilor progresişti, cât şi a celor conservatori, prezidând canonizarea atât a liberalului Papă Ioan al XXIII-lea, iniţiatorul mişcării de reformă de la Sinodul Vatican II din anii 1960, cât şi a fermului conservator Papă Ioan Paul al II-lea, care a închis uşa reformei. Deşi oficialii de la Vatican au negat abilul subtext politic al acestei duble canonizări, faptele dovedesc că această stratagemă era menită să-l întărească pe Papa Francisc în acţiunea sa de impunere a propriei viziuni asupra Bisericii Romano Catolice, ieşind atât din umbra Papei Ioan, cât şi a Papei Ioan Paul.

Poate nu tocmai surprinzător, dimensiunile religioase a acestei duble canonizări au atras mult mai puţin interes decât aspectele politice, simbolice şi istorice ale evenimentului. Chestiunile de credinţă au fost aproape cu totul absente din cele mai multe discuţii despre canonizare, la fel ca şi explicaţiile cu privire chiar la sfinţenie. Deşi sfinţii ocupă un loc central în învăţăturile tuturor bisericilor apostolice, înţelesul şi sensul sfinţeniei nu este acelaşi în Biserica Romano-Catolică şi în cea Ortodoxă. Mai mult, diferenţele în ceea ce priveşte înţelegerea sfinţeniei constituie un punct fundamental de divergenţă teologică între Biserica Răsăritului şi cea a Apusului. continuare »

La un pas de Marea Apostazie: Declaraţia comună de la întâlnirea patriarhului ecumenist Bartolomeu cu ereticul papă Francisc I

intalnire bartolomeu cu francisc

Papa Francisc a ajuns duminică după amiază la Ierusalim, unde a avut loc momentul cheie al pelerinajului său de trei zile la Locurile Sfinte: întâlnirea cu patriarhul ecumenist de Constantinopol, Bartolomeu, la 50 de ani de la “îmbrățișarea” apostată dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Atenagora, când s-a îndrăznit a fi ridicată anatema de la 1054 contra papistașilor, care s-au despărțit de Biserica lui Hristos prin erezia filioque. De data aceasta, întânirea dintre cele două căpetenii a dus la un alt pas spre apostazia cea mare: angajamentul pentru împărtășirea în comun. Iată mai jos, în traducerea de la radio Vatican, declarația comună a celor… doi:

Declarația Comună semnată de papa Francisc și patriarhul Bartolomeu la sediul Delegației Apostolice de la Ierusalim.

1. Asemenea veneraților predecesori, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagora, care s-au întâlnit aici la Ierusalim acum 50 de ani, tot astfel și noi, Papa Francisc și Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, am voit să ne întâlnim în Țara Sfântă, “unde Mântuitorul nostru comun, Cristos Domnul, a trăit, a învățat, a murit, a înviat și s-a înălțat la cer, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care lua ființă”. (Comunicatul comun dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, publicat după întâlnirea din 6 ianuarie 1964). Întâlnirea noastră prezentă, ce reprezintă o reuniune ulterioară a Episcopilor Bisericilor de Roma și de Constantinopol, fondate de cei doi frați Apostoli, Petru și Andrei, este pentru noi izvor de imensă bucurie spirituală și ne oferă ocazia de a reflecta asupra profundității și autenticității legăturilor existente între noi, rod al unui drum plin de har de-a lungul căruia am fost călăuziți de către Domnul, începând din acea zi binecuvântată de acum 50 de ani.

2. Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă. Ne amintim cu intensă gratitudine pașii pe care Domnul ne-a îngăduit să-i facem. Îmbrățișarea reciprocă dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, aici la Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pregătit calea unui gest de o extraordinară valoare: înlăturarea din memoria și din mijlocul Bisericii a sentințelor de excomunicare reciprocă, din 1054. Au urmat schimburi de vizite la respectivele sedii din Roma și din Constantinopol, contacte epistolare frecvente și, succesiv, decizia Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Dimitrios, ambii de venerată memorie, de a începe un dialog teologic al adevărului dintre Catolici și Ortodocși. De-a lungul acestor ani, Dumnezeu, izvor de pace și de iubire, ne-a învățat să ne considerăm unii pe ceilalți ca membri ai aceleiași familii creștine, sub un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, încât să putem mărturisi credința în aceiași Evanghelie a lui Cristos, așa cum a fost primit de la Apostoli, exprimat și transmis nouă de Conciliile ecumenice și de Sfinții Părinți. Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui “pentru ca toți să fie una” (In 17,21). continuare »

Erezie gravă promovată şi de unii ierarhi ortodocşi ecumenişti: Biserica Ortodoxă este vinovată de schisma cu papistaşii

arzobispo-ortodoxo-arzobispo-toledo-21

DEZVĂLUIRI ALE MITROPOLITULUI AL SPANIEI ŞI PORTUGALIEI, KIR POLICARP, DESPRE EVOLUŢIA DIALOGULUI CU PAPISTAŞII

Rămâne nerezolvată marea divergenţă a primatului. Este vorba de o diferenţă teologică, dogmatică şi ecleziologică. Potrivit Sfintelor Canoane şi Sfintei Tradiţii este de neconceput un întâi-stătător fără cei dimpreună episcopi cu el.

În ciuda faptului că arhiereii ecumenişti şi Patriarhia Ecumenică se comportă ca nişte supuşi ai Papei şi ai Vaticanului, reprezentanţii papistaşi ai Vaticanului din Spania nu au o purtare corectă faţă de ortodocşi. Dezvăluirea o face Înalpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, care întăreşte că, fie şi unilateral, va lucra pentru unirea cu papistaşii. De asemenea, dezvăluie că papistaşii îi „privesc” pe ortodocşi ca „fraţi despărţiţi”. Din această dezvăluire reiese că iubitul fiu [duhovnicesc] al Patriarhului Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Mesiniei, kir Hrisostom, a preluat de la papistaşi noua lui teorie despre Schismă, teorie care susţine fără ocolişuri că Biserica Ortodoxă este despărţită de cea Papistaşă [în sensul că prin această despărţire, Biserica Ortodoxă este deficitară. n.tr.]. Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, într-un interviu pe care îl acordă unei publicaţii electronice din Spania, prezintă părerile sale despre primatul papal, dar şi aprecierile sale legate de mersul dialogului dintre ortodocşi şi catolici.

Interviul

În interviul său, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, a răspuns, între altele, la următoarele întrebări:

– După părerea dumneavoastră şi pe baza experienţei pe care aţi avut-o în Italia şi în Spania, ne puteţi spune cum ne văd catolicii pe noi, ortodocşii?

Oficial, catolicii ne văd ca «fraţi despărţiţi». Aceasta este terminologia catolică oficială în ce îi priveşte pe ortodocşi.

–       Care sunt relaţiile dumneavoastră cu Biserica Romano-Catolică locală?

În linii generale, relaţiile noastre cu Biserica Romano-Catolică a Spaniei sunt bune şi frăţeşti. Repet, există o specificitate a spaţiului iberic şi din acest motiv întâmpinăm anumite dificultăţi în fiecare zi. Echilibrele sunt subtile, noi avem o nevoie imperioasă de spaţii de cult şi prin aceasta depindem de înţelegerea frăţească şi de generozitatea fraţilor noştri romano-catolici. Eu, personal, în acest domeniu urmez «politica» de frăţietate a Patriarhiei Ecumenice şi a Patriarhului nostru, şi, aşa cum am promis în cuvântul pe care l-am rostit la intronizarea mea, voi lucra, fie şi unilateral, pentru unitatea creştinilor, având ca emblemă cuvântul Domnului nostru pe care l-a spus cu puţin înainte de Patimile sale: «ca toţi să fie una».

Cu toate acestea, ceea ce văd în practică este faptul că modul în care Ierarhia Romano-Catolică Iberică se raportează la jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, cel puţin la nivel instituţional şi în linii generale, nu este unul corect, dacă ţinem seama de obligaţiile care leagă Patriarhia Ecumenică şi Biserica Romei şi pe cei doi întâi-stătători, Patriarhul Ecumenic şi Papa Benedict al XVI-lea, câtă vreme, dimpotrivă, pentru românii ortodocşi situaţia este mai uşoară. continuare »

ATENȚIE: Un înșelat penticostal reușește să creeze o nouă sectă, profitând de naivitatea oamenilor

ASTRADROM: Pentru a-si pastra averile, pastorul penticostal Vladimir Pustan, din Beius, a decis sa isi intemeieze o alta “biserica”

vladimir pustanFundatia ciresarii, din Beius, ramane alaturi de pastor si il sustine in deciziile luate.
Conducerea administrativa a fundatiei nu vrea sa dea detalii despre felul incare au fost gestionate fondurile de la infiintare si pana in prezent.
Vladimir Pustan isi pastreaza “crezul” penticostal si relatiile cu finantatorii din strainanate.
Recent, pastorul penticostal, Vladimir Pustan, din Beius, a demisionat din cultul penticostal. Demisia a aparut la putin timp dupa ce i s-au facut publice averile personale si la cateva zile dupa ce conducerea cultului penticostal l-a suspendat temporar (vezi aici https://www.cultulpenticostal.ro/). Liderii centrali penticostali au fost sesizati de unele abateri morale si administrative ale fostului pastor si astfel au aparut discutii aprinse in interiorul cultului pe acest subiect. Pastorul se victimizeaza in fata propriilor enoriasi spunand ca “Oameni rai vor sa imi tulbure linistea si bunul mers al activitatii misionare pe care o fac cu mult devotament. Sa nu va luati dupa ce spun altii despre mine ca toate sunt minciuni”. Solutia gasita de Vladimir Pustan a fost aceea de a-si face propria biserica. Aceasta, in momentul de fata, nu are o situatie clară si nici nu este inregistrata in mod oficial. Din vechea comunitate penticostala au mai ramas fideli aproximativ 30 – 40 persoane, iar lui Pustan i-au urmat aproximativ 400, o parte dintre acestia nefiind insa siguri ca au luat decizia cea mai buna. Cei mai multi cred fara discernamant in spusele sale. Astfel o noua secta (sau o noua ramura a acesteia) apare cu numele de “Biserica Crestin Liberala”. Pentru ca enoriasii sa nu sesizeze ruperea de cultul penticostal, fostul pastor a pastrat numele fostei parohii “Sfanta Treime” si locatia acesteia, specificand ca noua sa “biserica” este de “orientare” penticostala. Apropiatii pastorului Vladimir Pustan sustin ca in curand, la noua “biserica” vor adera si alti pastori cu enoriasii lor. continuare »