Anti-sistem

Mihai Eminescu il acuza de crima pe nefastul presedinte Basescu. Mesajul marelui poet catre poporul roman oprimat

„Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”.

Mult-iubitul şi prea-pătimitul meu neam românesc,

„Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor”. „Rasa istorică formatoare a acestei ţări este „acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramureş, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, şi care, prin caracterul lui înnăscut, a determinat soarta acestor ţări, de la [anul] 1200 şi până la [anul] 1700”. „Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”.

„Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii (garanţia legitimităţii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor; legislaţiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaşşi îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Ştiinţele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii naţiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”.

„Peste noapte şi prin surprindere”, „am admis legiuiri străine”, „legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau(;) Galiţia?”… „Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice franţuzeşti, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau (şi nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor şi netrebnic al statului modern”. continuare »

Detractorii de ieri şi de astăzi ai Românului Mihai Eminescu

162 de ani de la nasterea marelui poet

Eminescu nu a fost nebun. Nu a avut sifilis. Eminescu a fost ucis. Devenise incomod pentru clasa politică a vremii. Publicistica sa este cauza reală a morţii. Politicienii nu i-au iertat verbul necruţător şi justiţiar. A.C. Cuza, cunoscător profund al operei eminesciene scria: „Roşii (liberalii) au ucis mişeleşte pe cel mai mare poet al neamului”. Ionel C. Brătianu iritat de cele ce scria Eminescu în ziarul „Timpul”, pune problema în Parlament, cerând să se ia măsuri drastice împotriva „instigatorilor din presă”. Lui Eminescu nu i se ierta faptul că el era „unul din cei mai nobili fii ai Ţării”.
Această frază memorabilă a fost scrisă de A.D. Xenopol în „Amintiri despre Eminescu”. Relaţiile lui Eminescu cu clasa politică au fost mereu tensionate. Eminescu a fost victima conjuraţiei tribale în fruntea căreia se afla Titu Maiorescu, care au făcut din poet un renegat. Detractorii din timpul vieţii lui Eminescu l-au atacat virulent. Ion Luca Caragiale, şi el victimă, scrie că: „Eminescu a murit cu zile”.
Un adevăr zguduitor este şi faptul că poetul a murit fără lumânare la căpătâi şi a fost „înmormântat în grabă ca un păgân, deşi lui ar fi trebuit să i se facă funeralii naţionale”. Aşa zisa nebunie a lui Eminescu a fost o pură invenţie. Pentru aceştia, Eminescu trebuia să dispară din viaţa civilă şi publicistică. Scrisul său din ziarele timpului, cu deosebire din „Timpul” l-a costat propria viaţă.
Se ştie că Mihai Eminescu s-a aflat sub permanenta supraveghere al serviciilor secrete ale Imperiului Austro-Ungar, a celor din Imperiul German şi a Rusiei Ţariste. Cancelarul german Otto von Bismarck, trimite o telegramă regelui Carol I, prin care i se cerea: „liniştiţi-l pe Eminescu”. Aici, trebuie menţionat şi faptul că pe peronul Gării de Nord din Bucureşti, Titu Maiorescu s-a întâlnit cu şeful Serviciului Secret al Imperiului Austro-Ungar, unde a fost pusă în discuţie persoana lui Eminescu. Se cunoaşte faptul că în Primul Război Mondial, în anul 1916, când Bucureştiul a fost ocupat de trupele germane care invadaseră ţara, Titu Maiorescu s-a pus în slujba lor. continuare »

Ciuma portocalie trebuie eradicata. Clasa neokominternista din ultimii 20 de ani nu trebuie sa mai ajunga la putere. E timpul NATIONALISTILOR!

Romanii au iesit, in sfarsit, in strada dupa mai bine de 20 de ani. Probabil ca acesta este ciclul de primenire a sangelui romanesc. Este primul semn bun al acestui an, un prim semn care anunta o schimbare in viata politica a Romaniei. Nu mai conteaza care a fost scanteia acestor miscari populare. Cert este ca oamenii s-au saturat de mizeria morala si materiala in care au fost aruncati de clasa politica neokominternista in ultimii 20 de ani. A fost o miscare spontana si sincera, chiar daca unii, cu creierul infierbantat si cu sufletul pervertit de scenarii paranoide, se vor grabi sa tipe din toti bojocii: manipulare!, servicii secrete! si cate si mai cate astfel de bazaconii. Nu! Am fost in strada! A fost o miscare spontana la care, aparent paradoxal, au participat, cel putin in prima faza, mai mult batranii.

Este adevarat ca au existat si cativa “revolutionari” mai colorati din gasca lui Dan Diaconescu OTV care ieseau, insa, puternic in evidenta cu fetele lor marcate adanc de stigmatul perversitatii. Dar au fost putini, o mana de oameni.

Toti cei multi adunati in Piata Universitatii au strigat impotriva lui Basescu, dar, de fapt, s-au revoltat impotriva tuturor scursurilor kominterniste care au acaparat prin rotatie puterea in ultimii 20 de ani. Basescu este doar tapul ispasitor care le-a tradat asteptarile! Cel mai mult! continuare »

Guvernarea Basescu a falimentat! Nationalistii condamna comportamentul brutal al guvernantilor

In fata actualei crizei politice si a tensiunilor sociale escaladate iresponsabil prin atitudinea aroganta si brutala a actualei guvernari in frunte cu presedintele Traian Basescu, Partidul “Pentru Patrie” (“Totul pentru Tara”), intemeiat de vechi cadre ale Miscarii Legionare, detinuti politici anticomunisti si tineri continuatori ai acestora, isi exprima profunda indignare fata de dispretul si aroganta cu care guvernantii inteleg sa trateze populatia Romaniei saracita si umilita de politica lor iresponsabila.

Consideram comportamentul presedintelui Basescu din ultimile zile ca fiind unul lipsit de responsabilitate si respect fata de cetateni. Un comportament ce aminteste de atitudinea abuziva a conducatorilor de regimuri totalitare si care nu are de a face cu principiile democratice. Tot asa dupa cum consideram agresiunea fortelor de ordine impotriva manifestantilor pasnici din Piata Universitatii ca un reflex al gandirii totalitare a actualilor guvernanti, mai ales ca exista indicii ca in randurile manifestantilor ar fi fost infiltrati, ca si in iunie 1990, elemente instigatoare menite sa compromita sensul pasnic al manifestatiei spontane.

Actuala Putere trebuie sa inteleaga ca singurul mod in care astfel de crize pot fi rezolvate este cel al dialogului.

De aceea, cerem pe aceasta cale, Presedintelui Traian Basescu si guvernului Boc sa inceteze masurile represive si sa coboare la masa dialogului cu reprezentantii societatii romanesti si ai partidelor politice, in scopul gasirii unei iesiri din actualul blocaj social-politic.

De asemenea, tuturor romanilor le adresam apelul ca, oriunde si in orice situatie, sa-si manifeste nemultumirile si sa-si apere dreptatea cu demnitate, cu onoare si in doar in mod pasnic, evitind orice violenta si nelasindu-se antrenati sau provocati la violente.

Partidul “Pentru Patrie”
Presedinte executiv
Florin Dobrescu

Cine poate sa vrea moartea a mii, a milioane de oameni? Dictatura lui Basescu a pus jandarmeria sa-si bata proprii parinti si frati

[slideshow]

Manifestatiile impotriva regimului Basescu din Piata Universitatii sunt reprimate violent,  cu interventii in forta ale jandarmeriei, gaze lacrimogene, 29 de persoane retinute si duse la sectiile de politie. Abuzuri ale fortelor de ordine publica sunt relatate de familiile celor arestati. Cazul lui Bogdan Pirnau a socat opinia publica, prin comportamentul inuman, de tip sovietic, al politistilor Sectiei 5 din Bucuresti.   

Mitingurile din Bucuresti au venit in continuarea unor proteste spontane din Targu-Mures, Brasov, Timisoara si alte orase importante ale tarii.

Alte manifestatii sunt anuntate pentru duminica, 15 Ianuarie.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ocjJzipmznc]

Astazi se implinesc 3 ani de la Apelul Parintelui Justin din 14 ianuarie 2009 referitor la actele cu cip

APELUL
Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi cititi mai departe

Ca urmare a manevrelor securistice Parintele a trebuit sa confirme Apelul, printr-o inregistrare audio:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UJDjRzIIEpQ]

Ceilalti mari duhovnici si teologi s-au aliat in lupta inceputa de Parintele Justin:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9zTPynVsrbc]

Glasul marturisitorilor va cheama, pe voi, pe toti, ca intr-un cuget sa marturisim DREAPTA CREDINTA si neatarnarea fata de stapanirea antihristica, tot mai prezenta in lumea de astazi. Urmariti si alte luari de pozitie din partea altor marturisitori ortodocsi.

Cititi si:


IBM revolutioneaza informatica, reusind stocarea unui bit de informatie in doar 12 atomi. Tot IBM promoveaza intens sistemul biometric pentru viitoarea “securitate” personala

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=hpKMShooDBo]

| Descopera.ro Cercetătorii din cadrul IBM au anunţat recent crearea unei unităţi de date cu dimensiuni microscopice, care ve revoluţiona comunicarea şi stocarea de date în viitorul apropiat. Un computer obişnuit stochează un bit de informaţie în aproximativ 1 milion de atomi. Cercetătorii IBM au reuşit să stocheze un bit în doar 12 atomi!

Noul dispozitiv se pare că va deschide calea spre folosirea unei noi clase de nanomateriale destinate cipurilor de memorie şi discurilor de memorie.

Astfel se va deschide o nouă eră a informaticii şi a structurii calculatoarelor. Noile nanomateriale voar avea calităţi mult superioare celor ale pieselor pe bază de siliciu, care sunt omniprezente în componentele computerelor din prezent. În plus, nanomaterialele în cauză vor deschide noi direcţii de cercetare în domeniul computerelor cuantice. continuare »

Ministerul Educatiei vrea introducerea unui numar de identificare unic pentru fiecare elev, ce va fi stocat electronic

Ministerul Educatiei, Cercetarii, Ti­ne­retului si Sportului (MECTS) va pune la dispozitia unitatilor din in­va­tamantul preuniversitar o aplicatie informatica pentru colec­ta­rea datelor la nivel local (ASM) si un sistem de transmitere a acestora catre baza de date centrala, potrivit unui proiect privind asigurarea calitatii procesului de invatamant in vederea prevenirii absenteismului si a abandonului scolar, citat de Agerpres.

„Procesul de monitorizare si control are scopul imediat de a furniza informatii agregate si detaliate asupra nivelului de participare la educatie si a rezultatelor scolare ale elevilor, dar, in acelasi timp, de a furniza factorilor decizionali informatiile necesare pentru stabilirea masurilor corective si de imbunatatire a calitatii procesului educational”, se arata in proiect.
Astfel, pentru nivelurile judetean si central se va implementa un sistem de valorificare si raportare statistica a informatiilor referitoare la prezenta la cursuri a elevilor si la notele obtinute de acestia. continuare »

Raport german din 1940: strategia Germaniei naziste era de a transforma Romania intr-o colonie. UE a reusit!

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.

„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă. continuare »

Atentie la capcana! Stirile abunda legat de ineficacitatea vaccinurilor…romanesti, spre a le promova pe cele straine! NU VA VACCINATI cu niciunul!

Scriam acum 2 zile urmatoarele: Campaniile de vaccinare din tara noastra au fost, in utimii ani, invaluite in scandal. Fie ca a fost vorba despre o actiune esuata, precum cea desfasurata in cazul imunizarii fetitelor contra HPV, fie ca a fost vorba despre sume irosite pe fabricarea unor seruri cu probleme, putem spune ca Ministerul Sanatatii a aruncat pe fereastra mai bine de patru milioane de euro.

Si faptul ca alte 350.000 de doze de vaccin antigripal au fost gasite cu concentratie scazuta la tulpina B, astfel ca, din cele un milion de doze cumparate de Ministerul Sanatatii de la Institutul Cantacuzino, 700.000 de fiole au probleme.

Dar ceea ce se urmareste este distrugerea cu totul a industriei farmaceutice romanesti, pentru a se promova medicamentele straine. Mai mult, se urmareste privatizarea totala a sectorului de Sanatate din Romania, folosindu-se mijloace murdare de discreditare si santaj.

In ce priveste vaccinurile, trebuie stiut ca sunt o eroare medicala, ce poate lasa sechele grave pe tot restul vietii. Asadar, NU VA VACCINATI!

Cititi in articolele de mai jos amanunte despre riscurile vaccinurilor:

IPS Pimen a pus capat ecumenismului ce se savarsea in orasul Siret cu ocazia Bobotezei: fara greco si romano catolici!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tOvbk1kWvag]

In orasul Siret din judetul Suceava de multi ani slujba de sfintire a Aghiazmei Mari din ziua Bobotezei s-a savarsit impreuna cu clerici romano-catolici si greco-catolici! Acest lucru a contrariat si ingrijorat pe multi credinciosi din oras si a mahnit pe preotii din imprejurimi.

Anul acesta, raspunzand plangerilor aduse de mireni din orasul Siret si de preoti ortodocsi din orasele invecinate, Inaltpreasfintia Sa Parintele Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor a participat in persoana la slujba de sfintire a Aghiazmei Mari din Siret, punand astfel capat unui intreg sir de greseli grave in slujirea de credinta a preotilor ortodocsi ai locului.

Salutam raspunsul Inaltpreasfintiei Sale, Parintele Pimen ce nu a lasat fara raspuns plangerea fiilor de credinta cat si a mirenilor si preotilor ortodocsi care au luat atitudine in aceasta privinta.

| euliber.ro

Sub presiunea Fundatiei Rockefeller, Uruguay se pregateste sa legalizeze avortul

Presiunea organizatiilor „umanitare” in directia legalizarii avortului in lume continua. Senatul din Uruguay a adoptat in decembrie, cu 17 voturi pentru si 14 impotriva, o propunere de legalizare a avortului la cerere in primul trimestru de sarcina. Principalul agent de lobby pentru aceasta lege este Fundatia Rockefeller, impreuna cu alte ONG-uri internationale. Secretarul Conferintei Episcopilor Catolici, Gabriela López, a depus marturie in fata Comisiei de Sanatate Publica din Senat in acest sens (citata de LifeNews.com): „Din pacate, aceasta propunere nu este o initiativa a unor legiuitori locali, ci mai degraba una din strategiile promovate la nivel international de institutii care cauta sa manipuleze publicul si oficialii pentru a-i face sa aprobe un lucru in timp ce acestia sunt convinsi ca se intampla de fapt cu totul altceva.”

Principalul initiator al legii, senatoarea Monica Xavier, membra a coalitiei de guvernamant Frente Amplio (Frontul Larg, stanga) si un cunoscut suporter al avortului, a declarat in timpul celor 10 ore de dezbateri din plenul Senatului ca “Noi, parlamentarii, nu suntem cenzori morali (subl. ns.). Nu avem dreptul sa emitem o judecata morala spunand ca femeia care isi continua sarcina face bine, in timp ce cea care nu o continua, indiferent de motiv, greseste.” continuare »

Romanii au inteles in mare parte periculozitatea vaccinului. Statul a aruncat milioane de euro, iar vaccinurile au expirat

Campaniile de vaccinare din tara noastra au fost, in utimii ani, invaluite in scandal. Fie ca a fost vorba despre o actiune esuata, precum cea desfasurata in cazul imunizarii fetitelor contra HPV, fie ca a fost vorba despre sume irosite pe fabricarea unor seruri cu probleme, putem spune ca Ministerul Sanatatii a aruncat pe fereastra mai bine de patru milioane de euro.

Vaccinarea antigripala, oprita

In urma cu doua zile, Ministerul Sanatatii a dispus suspendarea, timp de 10 zile, a vaccinarii antigripale, dupa ce in 350.000 de doze pregatite de Institutul Cantacuzino s-a descoperit ca o componenta nu e eficienta. “Ne asumam consecintele si vom retrage dozele necorespunzatoare”, a declarat Margareta Mazilu, directoarea Centrului de productie de la Institutul Cantacuzino. Daca se iau in calcul cele 350.000 de doze ineficiente, costul ar fi de 2,8 milioane de lei, insa o buna parte dintre ele au fost folosite, asa ca suma ce va fi returnata de Institutul Cantacuzino va fi probabil mult mai mica. Mazilu a precizat ca in cazul dozelor care au fost administrate pacientilor nu exista riscuri pentru sanatatea acestora, singura problema fiind ca ei nu mai sunt protejati in cazul unei tulpini de gripa. continuare »

Administratia Penitenciarelor a comemorat moartea unui tortionar, folosindu-se si de mass media

Inca o dovada ca oamenii regimului comunist se afla in functii de conducere, iar presa “romaneasca” nu numai ca nu critica acest fapt, dar ii si sprijina in propaganda lor. Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) cere Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) decenta si respect pentru memoria celor schingiuiti de catre regimul comunist si dezavuarea publica a practicilor tortionarilor sistemului penitenciar comunist, se arata intr-un comunicat remis PROMPT MEDIA. La 6 ianuarie 2012, ANP a dat publicitatii o informare de presa prin care isi exprima regretul referitor la “trecerea in nefiinta” a generalului de brigada (r) Panaite Emil, fost director general al Directiei Generale a Penitenciarelor in perioada 1976 – 1989, apreciind ca acesta ar fi fost “un adevarat profesionist” care “a dat dovada de cinste si corectitudine”.

„Cultivarea prezentei si memoriei unor fosti angajati ai sistemului penitenciar care au sprijint regimul comunist, dezavuat oficial in Parlamentul Romaniei, precum generalul de brigada (r) Panaite Emil, este un act de sfidare pentru miile de romani care au fost torturati in puscariile comuniste. Prezenta acestuia in anul 2011 la manifestarile prilejuite de Ziua Personalului din Penitenciare, la invitatia oficiala a conducerii ANP, a fost deja o prima forma a lipsei de respect pentru memoria celor care si-au pierdut viata, sanatatea si continuare »

Presedintele unei asociatii ortodoxe din Israel a fost ucis in timpul ceremonii de Nasterea Domnului

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=A_P_EiV07Nc]

Gabriel Cadis, liderul Asociatiei Crestinilor Ortodoxi din Jaffa, partea sudica, antica, a orasului israelian Tel Aviv, a fost ucis, in timpul unei procesiuni religioase prilejuite de Nasterea Domnului, dupa calendarul vechi, de catre un atacator imbracat ca Mos Craciun.

Acestea sunt informatiile emise de comunitatea religioasa locala, preluate de Haaretz. Politia a arestat 6 localnici din regiunea locuita, cu preponderenta, de arabi, dar se presupune ca omorul nu este de natura etnica sau religioasa.

Mediile israeliene anunta ca liderul crestin a fost injunghiat cu un cutit, in timpul procesiunii religioase, prilejuite de Nasterea Domnului, dupa vechiul calendar. Atacatorul a fugit, ascunzandu-se in multime, fiind imbracat ca Mos Craciun.

Ranit grav, Gabriel Cadis, in varsta de 60 ani, a fost transportat la spital, unde s-a constatat decesul.

De profesie avocat si contabil, Gabriel Cadis conducea comunitatea ortodoxa locala desi nu este prelat. In decembrie, el a fost reales pentru a treia oara in functie, ceea ce potrivit mass-media locale ar fi provocat tensiuni intre Cadis si diferiti rivali.

Crestinii reprezinta mai putin de 5 la suta din populatia Israelului, o tara a carei principala minoritate religioasa este reprezentata de musulmani. Cadis era arab, ca, de altfel, si cei suspectati de uciderea lui.

Maica Ecaterina Fermo ne readuce aminte doua modele de marturisitori ai Ortodoxiei contemporane: IPS Serafim de Pireu si PS Artemie de Kosovo

Incep prin a prezenta cuvantul IPS Serafim de Pireu, un om de-o verticalitate uluitoare, asa cum noi nu am avut niciodata in ierarhia BOR. La intalnirea ortodoxa din Tesalonic, din 2004, IPS Serafim a marturisit urmatoarele:

Am mai aratat si cu alte ocazii ca intalnirile inter-crestine si inter-religioase- ecumenismul in ansamblul lui- nu inseamna numai negarea Sfintei Evanghelii, ci este o jignire adusa directa Sfintilor Mucenici si Noilor Marturisitori. Nivelarea crestinismului otodox din zilele noastre face fara rost patimirile, lipsurile, luptele si jertfele Sfintilor Apostoli pentru raspandirea invataturii celei cu adevarat mantuitoare la “fratii” lor iudei si la celelalte neamuri, batjocorind in acelasi timp staruinta pana la moarte a Sfintilor Mucenici in marturisirea dreptei credinte. Se relativizeaza insasi lucrarea mantuitoare a lui Hristos, care a venit in lume nu ca unul dintre multe adevaruri existente in toate religiile –dupa parerea ecumenistilor- ci ca SINGURUL ADEVAR INTRUPAT SI CA SINGURA CALE DE MANTUIRE. […] continuare »

VIDEO: “Proiectul mortii” de la Rosia Montana va aduce boli incurabile si un dezastru ecologic greu de reparat. Acelasi lucru s-a intamplat in Guatemala si Honduras din vina Gold Corporation Canada, compania preferata a lui Basescu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=anmmpAhD3Ig] Eseu despre proiectul de minerit cu cianuri si mina deschisa la Rosia Montana

Urmariti acest material si dati-l mai departe! Maine va fi prea tarziu!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=XICf-PCGRJM]

| RoStirea.ro

Diversiune sau nu: slujba coptilor anuntata pe 7 ianuarie se pare ca nu se va mai tine la biserica Sf. Elefterie Vechi

La apelul initiat aici, am fost anuntati ca si-au anuntat participarea la prostest in jur de 50 de persoane, doar ca locatia este posibil sa se schimbe. Nu garatam deocamdata acest lucru, dar se pare ca reprezentantul coptilor, “preotul” Talaat, ar fi refuzat(de ce atat de tarziu?) biserica Sf. Elefterie, motivand ca este prea mica si departe de centrul lor, care se afla vis a vis de biserica Sf. Ecaterina si langa Facultatea de Teologie si caminul studentilor de la Teologie. Mentionam ca centrul coptilor este dat tot de Patriarhia Romana, aflandu-se sub nasul teologilor nostri, care numai Ortodoxie nu cunosc.

Este posibil sa fim luati prin surprindere si astfel sa se slujeasca la alta biserica. Motivul principal ar fi teama si asta e bine. Numai ca nu trebuie sa cadem in plasa lor, iar pana aflam ceva sigur, s-a hotarat sa ramana aceeasi locatie – biserica Sf. Elefterie Vechi, ora 7, pe 7 ianuarie.

Intre timp poate reusesc sa se stranga macar 100 de persoane. Puteti trimite adeziunea dvs. la adresa de email [email protected]

Ziua Nationala a Rugaciunii – sarbatoare ecumenista ce este propusa intre zilele libere din 2012

In 2012, situatia zilelor libere legale arata asa:

1 ianuarie 2012 – duminica
2 ianuarie 2012 – luni
– posibil 24 ianuarie 2012 – marti
Sfintele Pasti 2012
15 aprilie 2012 – duminica
16 aprilie 2012 – luni
1 mai 2012 – marti – Ziua Internationala a Muncii
3 iunie 2012 – duminica Rusaliilor
4 iunie 2012 – luni
15 august 2012 – miercuri – Adormirea Maicii Domnului (Sfanta Maria)
– posibil 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei) – vineri (propusa de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dar inca nevotata)
1 decembrie 2012 – sambata – Ziua Nationala a Romaniei
25 decembrie 2012 – marti – Craciunul 2012
26 decembrie 2012 – miercuri – Craciunul 2012

Pe langa cele 2 zile libere propuse din 24 ianuarie, Ziua Marii Uniri, si 30 noiembrie, Sfantul Andrei, s-a mai propus si o Zi Nationala a Rugaciunii, sarbatoare ecumenica.

| roportal

Oare cine propune in Parlament astfel de zile ecumeniste si cum se va raporta Patriarhia Romana la un astfel de sincretism religios? Ramane sa aflam, cu nadejdea ca ortodocsii nu vor fi partasi la aceasta.