Singura, doar cu Maica Domnului alaturi, prin rugaciuni inaltate spre cer, in plina noapte si zi de zi, Maica Mihaela Pantea de prin locasuri nemtene cu suflet de mama, plapand si iubitor, cladeste manastire la Capidava – cetatea Scitilor de odinioara, in Dobrogea vremurilor noastre.

Sapaturile de temelie din Iulie 2009 s-au randuit a fi deopotriva cu lansarea proiectului turistico-arheologic “Capidava Redivivus” . Cetatea getica de la Istros reintarita de romani in epoca moderna, inglobeaza si o milenara bazilica in ale carei strafunduri  conform sfintei traditii locale, salasluiesc sfinte oseminte de martiri intru Hristos. Arheologii au cercetat hrisoavele si izvoarele de atestare a acestor fapte si au purces la sapaturi.

Din “Mila Domnului”, maicuta a dobandit tarina de la autoritati si cu sprijinul sfintilor patroni spirituali Epictet si Astion, martiri dobrogeni, a urmat lucrarea de zidire a unei case din lemn cu 3 chilii, o trapeza, dar si un mic Paraclis. Parintele staret Iustin Petre de la manastirea “Sfantul Ioan Casian” impreuna cu intreaga obste monahala si mireneasca, au pus umarul si ultimul banut la temelia acestei constructii extreme de anevoioase, urnind tot angrenajul de santier, proiectele si autorizarile necesare dintru inceput, conglasuind in fapte cu Parintele Arsenie Papacioc “ nu a zice, ci a misca inseamna a ajunge”.

Ajutorul pe care maicuta il nadajduieste de la noi, in perioada imediat urmatoare este pentru piatra de temelie a bisericii ce se va zidi din mila Domnului in aceasta vatra stramoseasca. “Pune si tu o caramida”… la Capidava ; este un indemn la mila, jertfa si rugaciune, dupa puterile si inima fiecaruia dintre cei mai mici ai lui Hristos. Sfintii Mucenici Epictet si Astion ale caror sfiinte moaste salasluiesc in catedralele episcopale ale Tulcii si Tomisului, nadajduim ca vor sta la temelia semetei mirese a lui Hristos – biserica manastirii Capidava si vor binecuvanta negresit pe toti cei care se aseaza la rugaciune prin slujba, troparul si acatistul inchinate lor.

Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

Mult-patimitorilor pentru Hristos, sfintilor mucenici Epictet si Astion, primiti acum aceasta rugaciune de la noi, cei ce plecam genunchii inaintea sfintei voastre icoane si precum ati luminat ochii orbilor si ati daruit vindecare slabanogilor, tot asa tamaduiti-ne si pe noi de toata neputinta trupeasca si sufleteasca. Paziti-ne de tot raul cel aducator de moarte trupeasca si sufleteasca si din tot necazul grabnic ne izbaviti, pe noi cei care cinstim pomenirea voastra si marturisim minunile pe care cu puterea Sfintei Treimi le savarsiti celor ce cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Cei care doresc sa contribuie la ctitorire, o pot face in cont :

Manastirea Sf. Epictet si Astion , localitatea Capidava, comuna Topalu – jud. CTA
cont RO03 RZBR  0000 0600 0927 3636, deschis la Raiffeisen Bank Constanta,
CF 21921288 /2007
Maica Stareţă Mihaela Pantea – telefon 0733-323.596 sau 0742-650.460

Scrisoarea Mitropolitului Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa către Arhiepiscopul Atenei despre dialogul cu catolicii

Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa a trimis o scrisoare către PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, cu pretextul întâlnirii Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici din octombrie, în Cipru.

În scrisoarea sa Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa exprimă către Arhiepiscopul Ieronim câteva nelinişti în legătură cu dialogul şi insistă asupra faptului că respectabila Ierarhie trebuie să fie informată cât mai curând asupra acestei întâlniri.

Scrisoarea:

„Preafericite Sfinte Preşedinte,

Dintr-o sursă autorizată am fost informat că la întrunirea Comisiilor „Dialogului” dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care va avea loc în Cipru în apropiata lună octombrie, se va dezbate tema primatului şi a infailibilităţii papei. În mod deosebit, în ceea ce priveşte primatul, voci insistente spun că ortodocşii trebuie să accepte primatul papei ca „primat de onoare”, precum şi era în realitate înainte ca romano-catolicii să se despartă de Biserică.

Însă, cu toate acestea, papa va continua să îl considere ca „primat de autoritate (jurisdicţional)”. Atunci ce se va întâmpla? Va exista oare vreun inadmisibil compromis? Personal îmi este cu totul imposibil să accept aşa ceva.

Şi cu vestita „infailibilitate” ce se va întâmpla? În legătura cu aceasta, Preafericite, eu aşa cuget:

a) Aduceţi la cunoştinţă respectabilei Ierarhii persoanele care vor alcătui Comisia ortodoxă de „Dialog”, ca nu cumva să păţim vreo nouă umilinţă ca cea pe care am suferit-o cu câţiva ani în urmă la Balamand(n.n. cand s-au recunoscut “tainele” catolicilor).

b) Aduceţi la cunoştinţă dacă membrilor Comisiei s-a trasat linia directoare corect-ortodoxă, asupra căreia trebuie să rămână neclintiţi.

Informarea respectabilei Ierarhii trebuie să se facă fără întârziere, cel mai rapid posibil şi odată cu începerea lucrărilor Sfântului Sinod.

Evenimentele se derulează cu rapiditate. Neliniştea clerului şi a poporului creşte pe zi ce trece. Vă rog călduros să nu rămânem inactivi. „Vremurile nu stau pe loc”. Avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Sfintei noastre Biserici.

Închei cu acestea, cel mai mic frate în Hristos,
Andrei, Mitropolit de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa”

(traducere din neogreacă: ieromonahul Fotie; sursa: romfea.gr)

Pe marginea minunii petrecute la Schitul Huta, judetul Bihor, am discutat cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, unul din marii duhovnici ai Romaniei iata ce transmite parintele tuturor oamenilor credinciosi care cred cu tarie in Dumnezeu si Maica Domnului:

“Sunt doua aspecte: un aspect al bucuriei, al mangaierii Maicii Domnului ca sa poata incuraja al doilea aspect acela al greutatilor care apasa asupra Ortodoxiei si in special a Ortodoxiei din Rasaritul Europei. Pentru ca singura nadejde si singurul bastion al rezistetei mai sunt popoarele acestea rasaritene ca o marturie a rezistentei staliniste si a marilor persecutii de pana in prezent.. Icoanele acestea facatoare de minuni ne dau vadit dar nu deschid graiul sa ne dovedeasca si sa ne mane pe noi spre o viata cat mai desavarsita crestina, spre o viata oarecum cat mai aspra pentru pregatirea zilelor de maine care se apropie din ce in ce mai vertiginos si care ne indeamna sa putem rezista in marile ispite si incercari mucenicesti de viitor. Acestea si datorita procesului pe care il traim in momentul de fata si care poate ca depaseste orice limita a ultimelor 20 de veacuri de istorie si datorita evenimentelor pacatoase pe care le-am trait si le traim cu atat si procesul de vindecare e mai tarziu si mai chinuitor.

Aceste icoane sunt in acele zone in care s-a incercat o viata mai deosebita a vietii calugaresti si a vietii crestine, cu toata influenta si puterea lor si credem ca aceste icoane sa poata influenta inspre bine, inspre o, oarecum, intarziere a abaterii maniei Lui Dumnezeu asupra noastra. Este emotionant pana la inspaimantare cum ne indeamna icoanele acestea spre o indreptare, spre o revenire a noastra in sfera crestina de altadata. O astfel de icoana e o marturie graitoare de pregatire a noastra cat mai grabnica pentru ca toate evenimentele politice si istorice si religioase se indreapta spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru il mai putem oarecum intarzia numai si numai prin post, prin rugaciune, prin unitatea noastra in a ne indrepta in fata judecatii Lui Dumnezeu.”

Download Inregistrare Audio

Ioana Anamaria UNGUR (NapocaNews)

Varianta noua a Acatistului Sfintei Mari Mucenite Eufimia

În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon, Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o Persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învaţă că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră.

Astăzi, (11 iulie – n. n.) prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, din vremea acestui al IV-lea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: «Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la racla cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.» Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte despre această prea-slăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte cu o scrisoare în mâna drea-ptă.

Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica lui Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Şi pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.

Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor Moaşte, dar şi la 16 sep-tembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.”

(Proloagele, 11 iulie)

Despre erezia monofizismului

Monofizismul este o erezie care, de peste 1500 de ani, vatămă sufletele oamenilor cuprinşi de ea. În secolul al V-lea, Eutihie, un eretic din Constantinopol, susţinea că Domnul Iisus Hristos nu ar avea două firi (dumnezeiască şi omenească), ci una singură – cea dumnezeiască. Prin lucrarea vrăjmaşului, Eutihie a dus în rătăcire pe mulţi credincioşi. Patriarhul Dioscor al Alexandriei a căzut şi el în această erezie.

Împotriva acestei erezii, şase sute treizeci de Sfinţi Părinţi s-au adunat la cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Calcedon, în anul 451. Ei au anatematizat monofizismul şi pe susţinătorii lui. Luminaţi de harul lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au arătat că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire. El este o singură Persoană cu două firi (dumnezeiască şi omenească).

Mai tîrziu a apărut şi un „monofizism moderat”, al patriarhului eretic Sever al Antiohiei, care considera că cele două firi din care este Hristos sunt amestecate într-o nouă fire. Sfinţii Părinţi au luptat şi împotriva acestei erezii.

Dintre Sfinţii care au luptat împotriva monofizismului şi monotelismului, cei mai cunoscuţi sunt: Flavian Patriarhul Constantinopolului, Proteriu Arhiepiscopul Alexandriei, Leon Arhiepiscopul Romei, Martin Mărturisitorul Arhiepiscopul Romei, Dometian Episcopul Meletinei, Agapit Arhiepiscopul Romei, Sofronie Patriarhul Ierusalimului, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Anastasie Sinaitul, Simeon Stâlpnicul, Auxenţiu cel din Munte, Leonţiu de Bizanţ, Fotie cel Mare, Maxim Grecul.

Deşi au fost anatematizaţi, născocitorii ereziilor nu s-au îndreptat, ci au format adunări eretice numite pe nedrept „Biserici”. Astfel de adunări eretice sunt numite necalcedoniene sau anticalcedoniene, deoarece nu acceptă hotărârile dogmatice ale celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon. Dar ele însele se consideră a fi ortodoxe şi se autointitulează „Biserici Ortodoxe Vechi Orientale” sau „Biserici Orientale Ortodoxe”. Una din acestea este „Biserica Coptă” din Egipt, o adunare monofizită care nu acceptă al patrulea, al cincilea, al şaselea şi al şaptelea Sfânt Sinod Ecumenic.

În ultimii zeci de ani, unii ierarhi şi preoţi ortodocşi, lepădând comuniunea cu Sfinţii Părinţi, au intrat în ecumenism (mişcarea de amestecare a religiilor). Ei au participat la întâlniri oficiale şi neoficiale cu reprezentanţi ai „Bisericilor” anticalcedoniene, spunând că şi aceia sunt ortodocşi. Au îndrăznit chiar să afirme că anatemele date de Sfinţii Părinţi împotriva monofiziţilor trebuie ridicate, că ereticii respectivi trebuie cinstiţi ca sfinţi şi că numele lor trebuie introduse în Calendarul Bisericii Ortodoxe. S-a mai propus modificarea cărţilor de Istorie Bisericească şi a cărţilor de cult ortodoxe, prin eliminarea textelor referitoare la monofiziţi. S-a hotărât organizarea unui „program educativ” prin care credincioşii să fie pregătiţi să accepte textele „revizuite”.[2]

Toate acestea sunt pregătiri pentru unirea ecumenistă cu monofiziţii (adică slujirea şi împărtăşirea împreună cu ei, trecând cu vederea că aceia sunt eretici).

Sfinţii Părinţi ne învaţă că împărtăşirea împreună cu ereticii este foarte periculoasă. Sfântul Theodor Studitul spune că „împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului. După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e şi deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide. Împărtăşania din mână eretică este otravă, nu simplă pâine.” [3]

Situaţia actuală fiind foarte gravă, este necesar ca binecredincioşii creştini să cunoască pericolul unirii ecumeniste cu monofiziţii. Cei care se împărtăşesc cu ereticii sau acceptă ereziile lor, nu au nădejde de mântuire, dacă nu se întorc la Ortodoxie. Iar cei care se întorc la Ortodoxie, au datoria să anatematizeze ereziile în care au căzut, şi să primească întreaga învăţătură ortodoxă.

Datoria noastră este să păstrăm dreapta credinţă primită de la Dumnezeu prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Numai aşa vom intra în comuniunea veşnică a Sfinţilor.

[1] Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol I, 1998.

[2] cf. Ion Grădincea, Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în anul 2001, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Sitech, Craiova.

[3] cf. Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, p. 123.

Sfintele moaşte din Catedrala Patriarhiei Ecumenice Ortodoxe – Constantinopol

Mai jos aveti troparul, cantari din vecernie (cantate) si paraclisul
https://dl.transfer.ro/Transfer_ro-3727c53d7a8dbbb6a1.zip

Slujba de priveghere si Sfanta Liturghie de praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, AIUD 2009[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VI804e5dtO8]

In cinstea Capitanului[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QbHXGBeNj6Q]

VREMURILE DE SFARSIT

Calugarii si vremurile de pe urma
In multe manastiri calugarii mi-au spus ca ei raman acolo pana cand se vor pune cipurile, si atunci vor parasi manastirea. E foarte bine, dar le-am raspuns: “Daca o cetate abandonata este o cetate pierduta, ce se va intampla cu o manastire!? Aici este loc sfintit, aici sunt oasele calugarilor, ale parintilor duhovnicesti, ale parintelui Cleopa, ale parintelui Paisie… Toate moastele acestea vor fi profanate! Ramaneti in manastire! Daca va vor impusca, veti fi impuscati, daca va trimit la puscarie, veti merge la puscarie! Dar asta este misiunea voastra, nu sa fugiti in munti…” Poate nu-i rau nici plecatul acesta in munti, unde vor veni oameni sa-si caute mangaierea… Dar poate datoria lor e sa ramana in manasstirea lor, sa apere ideea monahala ortodoxa si natiunea crestina ortodoxa.

La sfarsitul veacurilor
-Care va fi sprijinul credinciosilor zilelor noastre cand, dupa cum spune Sfantul Ignatie Briancianinov, la sfarsitul veacurilor nu vor mai exista povatuitori?

– Nu cred ca vor fi mai putini decat au fost sub comunisti. Vom apela desigur la scrierile Sfintilor Parinti, intotdeauna vom face acest lucru, dar cred ca Dumnezeu va trimite oameni, va avea grija de noi. Dumnezeu va randui cumva, ca la sarbi, va fi o trezire spirituala, va fi o intoarcere la credinta, asa cum a fost dupa comunism. Dumnezeu intodeauna il va ridica pe credincios din cadere, ii va ridica pe preoti si pe ierarhi din cadere si se vor naste intodeauna noi duhovnici si noi episcopi.

Ne apropiem de sfarsit
Din ce in ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A cazut comunismul cu prabusire mare, iar acum se prabusesc ideile materialiste ale lumii. Biruinta este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfarsit. Dumnezeu sa ne dea o inima curata si o vedere deschisa pentru a sti clipa in care El va veni din nou pe pamant. Sa ne gaseasca pregatiti si nu ca pe oameni pe care Stapanul din parabola i-a pedepsit pentru necredinta lor si pentru neprimirea cuvintelor pe care Imparatul le trimitea prin solii sai.

(extras din noua carte aparuta sub ingrijirea Manastirii Diaconesti:
Gheorghe Calciu – Cuvinte vii, ed. Bonifaciu 2009)

Cartea contine un adevarat album de fotografii inedite din viata parintelui Gheorghe Calciu, la o calitate foarte buna.

– Parinte Ioan, Sfintia Voastra cum vedeti problema aceasta a cipurilor? Cum afecteaza ele mantuirea si cum sa se raporteze credinciosii la ele, atata timp cat insisi episcopii si duhovnicii lor ii indeamna la aceasta pecetluire?

– Ce pot sa spun? Este limpede ca ni se pregateste o cumplita dictatura. Aceasta dictatura a cuprins si paturile bisericesti, din pacate si in curand sinodul se va transforma intr-o dictatura colectiva, incat nimeni sa nu se poata impotrivi. Se vorbeste mereu de Ortodoxie, suntem ortodocsi, dar ce fel de ortodoxie? Ecumenica? Satanica? Mantuirea vine numai prin doua lucruri: dreapta credinta si faptele. Fara dreapta credinta poti sa faci orice fapta buna, poti sa arzi si in foc pentru Hristos, dar daca nu ai dreapta credinta, degeaba… Daca nu mergi pe drumul cel drept cu masina, n-ajungi la destinatie. Asa cad bisericile toate. Apropo de antihrist, ati citit vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt cu Sfantul Serafim de Sarov? O vedenie infricosatoare, ca intr-o noapte a aparut Sf. Serafim de Saraov la Sf. Ioan de Kronstadt si l-a luat intro rapire duhovniceasca prin vazduh si s-au aratat acolo munti de trupuri insangerate… Asta a fost cu vreo suta de ani in urma si s-a petrecut in Rusia, dar ce s-a intamplat acolo se intampla peste tot. „Pai, ce-s cu trupurile astea?” „Astia sunt mucenicii de pe timpul lui antihrist. Rau de sange”. „Ce-i cu asta?” „Asta e sangele varsat pentru Hristos de pe timpul lui antihrist”. Vede deodata norii si niste sfesnice albe frumoase ardeau sus, la Sfanta Treime. Si au inceput sa cada: unul, zece, o suta, trei sute, cu miile cadeau jos. Cand ajungeau jos, se stingeau, se sfarmau cu desavarsire, nu mai era nimic. „Ce inseamna asta”? „Asa vor cadea bisericile in erezie”. La urma au ramas numai sapte sfesnice arzand. Astea sunt cele sapte biserici, care au ramas in dreapta credinta. Trebuie sa va ganditi: Ce inseamna astfel de biserici? Vor fi biserici intregi sau biserici regionale sau biserici statale, cum va fi? Nimeni nu stie. Scris este: «Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui». Niciodata nu trebuie sa te miri de cei ce cad. Sa te miri de cei ce stau. De cazut e usor. Cel ce iubeste viata aceasta, o pierde pe cea din vesnicie. Aceia sunt cei ce se leapada pentru interesele materiale de Iisus Hristos, de dreapta credinta. Il caut pe Dumnezeu cu adevarat, nu ma leaga nimic in lumea asta. Preotii de mir sunt o problema; ei sunt casatoriti, au o familie, si singura lor sursa de existenta este preotia. Si ca sa-si intretina familia, sa-si ia hrana la copii, se leapada de Hristos. Ei fac cica „sfanta ascultare”, asa i-a invatat comunistii pe preoti si pe ierarhi – „sfanta ascultare”. De cine sa asculti: de Dumnezeu sau de satana? Aici e intrebarea. Ascult de Dumnezeu, de satana n-avem nevoie.

– Parinte, si cui lasam turma? Oamenii nu stiu, sunt prost informati, preotii nu le spun nimic.

– Pai ce sa le spuna preotii? Nu prea ii intereseaza pe preoti. Preotul isi vede de familia lui, de spovedit, de impartasit, de inmormantat, de botezat, isi fac datoria.

– Multi isi pun problema: Ce fac daca nu iau actele acestea cu cip? Cum voi putea vietui?

– Depinde ce fel de trai vrea: trai in Hristos sau trai in lumea asta, ca sa traiesti bine pe pamant. Isav, pentru un blid de linte s-a lepadat de dreptul de intai nascut. Asa si noi de mantuire, pentru o paine, pentru un blid de linte. Cine are nevoie de cip sa-l ia, cine nu, nu. Am gasit scris in ziar ca guvernul englez acum a hotarat sa nu-i mai oblige pe oameni sa aiba buletinele de identitate, numai cine vrea. Au incredere in cetateni, au incredere. Celor care vin de pe alte continente, care au alt sistem de comert, de resurse economice, pentru aceia care lucreaza acolo, numai acelora sa le faca buletin cu cip. La cetatenii englezi, nu. Si buletinele astea cu cip costa enorm de mult. Acum vorbeau de cinci miliarde de euro. Daca va puteti inchipui cati bani se risipesc pe nimicuri!

– Asa-i, parinte, dar unii propovaduiesc ca daca ai credinta in suflet, poti sa primesti cipul si nu-i lepadare.

– Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?

– Ei spun ca trebuie sa dai Cezarului ce-i al Cezarului, sa dam statului ce ne cere.

– Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce inseamna buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am facut eu? M-am lepadat de Hristos.

– Am inteles ca vor incerca sa puna un cip chiar la nastere, noilor nascuti. Si atunci mama ce sa faca, in cazul in care va fi obligata sa-si lase copiii implantati de la nastere?

– Sa duca viata curata, ca si o fecioara. Sa nu mai fie mama, ca sa nu bage un suflet in iad si sa se duca si ea cu el cu tot in iad. continuare »

Rugaciune – Mihai EMINESCU

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;

Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.

Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Parintele Arsenie Papacioc – Cuvinte despre Maica Domnului[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6Rv14urzfEQ]

Paraclisul Maicii Domnului-Stihuri alese[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=AQX7JvJYzho]

La multi ani tuturor celor ce poarta numele de Maria, Marian si derivatele lor.

O, calugarie! Cat de negraita este taina ta si cat de ademenitoare sunt bratele cu care m-ai imbratisat la inceput – dar cat de dureroasa este si stransoarea ce m-a cuprins in bratele tale! Sa ma intorc?! Ma strangi prea tare. Sa merg inainte? Nu am putere. Legata sunt de bratele tale, dar si de patimile mele. Imi simt sufletul ferecat si nici o geana de lumina nu zaresc. Ce intuneric! De neinteles imi sunt toate si pasesc ca intr-o robie.

O, calugarie! Unde este dulcea mangaiere ce mi-o aratai la revarsatul zorilor, cand cu nesat incepeam sa rostesc rugaciunea Mirelui Meu? Il purtam cu mine oriunde, cu animalele la pascut, printre bucate la bucatarie si in tot locul vedeam Numele lui Iisus.

O, calugarie! Unde-ti este nebiruita putere  ce mi-o aratai la apusul soarelui, ca parca nimeni nu era mai de neinvins ca mine? Legea firii era mult prea mica fata de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o faceai prieten, trupu-mi intareai, mintea mi-o furai si o trimiteai sa cotrobaie prin vietile Sfintilor si paginile filocalice ale de Dumnezeu purtatorilor Parinti – si hotar nu mai gasea.

O, calugarie! Unde-ti este linistea ce mi-o aduceai in miez de noapte si-n inima mi-o asterneai? Si acolo se desfacea o lume noua, cu care abia asteptam sa ma intalnesc, o lume ce-mi stingea simturile trupesti si-mi aprindea lumina cea negraita din care curgeau izvoarele vietii vesnice? Toate celelalte mi se faceau grabnic trecatoare si neinsemnate, iar eu ramaneam fata-n fata numai cu vesnicia. Cine m-ar fi despartit de dragostea Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare vreo alta neputinta sau dragoste straina? Cum ar fi putut, daca bratele tale ma-mbiau cu atatea bunatati ceresti?

Dar, vai! Pulbere si vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia daca-mi mai aduc aminte ca le-am gustat vreodata. Straine-mi sunt bratele ce ma cuprind acum si parca ma doare stransoarea ta. Au ramas patimile mele si stransoarea ta. Uraciunea ma-nconjura din toate partile. In zadar imi ridic mintea din nou prin scrierile Sfintilor Parinti, ca pica ametita langa hoitul meu. In zadar imi silesc inima sa strige catre Hristos, strain e Mirele de ea. In zadar caut la cei de langa mine, ca raman tot paralizat. Parca innebunesc, dar oare n-am innebunit?

O, calugarie, numai tu sti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului si-l ascunzi de la mine, ca sa mi-l dai mai apoi mai stralucit. Toti poate ajung la cest impas, dar eu cum voi trece de el? cum voi ajunge la lumina de dincolo de intuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel ma desparte de lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le vad? Nu stiu! Mila Ta, Doamne, ma va urma in toate zilele vietii mele?

O, calugarie, strange-ma tare ca sa nu alunec din bratele tale, cu care m-am legat din tineretile mele. Tine-ma cu darul tau, cel dat mie de Hristos, Domnul meu.

(scris de Monahia Fotini, extras din nr. 7 al revistei Atitudini)

Arta bisericeasca trebuie sa fie o intrupare a  Schimbarii la Fata

[vodpod id=ExternalVideo.859723&w=425&h=350&fv=clip_id%3D6033690%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A1451775%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Salutam luarea de pozitie despre cazul Aiud, a fratelui nostru, teologul Danion Vasile si ne bucuram de dragostea ce o are pentru Parintele Justin, cel care ar trebui sa ne uneasca pe toti alaturi de sfintia sa. Asa ar fi fost frumos si intelept de la inceput, evitandu-se astfel intrigile si polemicile intre fratii de aceeasi credinta. Nadajduim ca intr-un final, Dumnezeu o sa le incalzeasca inima si celor care acum se indaratnicesc ca si ei sa se alature fostilor detinuti politic in lucrarea de proslavire a mucenicilor neamului de la Aiud. Astfel de atitudini, pline de dragoste si de intelepciune, ce vin de la cei mai in masura in a-si exprima opinia, ne si fac sa regretam ca ne-am lasat purtati de manie in sustinerea unei cauze juste. Ne cerem iertare pe aceasta cale, cu speranta ca aveti intelegerea ca atunci cand esti in “focul” evenimentelor, tensiunea e mai ridicata si nedreptatea o simti mai apasatoare. Dumnezeu sa-i ierte si pe cei ce ne-au gresit.

Mai jos va redam un extras din articolul fratelui Danion, pe care puteti sa-l cititi integral aici.

“Ar fi bine ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să ia exemplu de la ierarhii ruşi, şi să pornească procesul de canonizare a noilor mucenici. Când va avea loc această canonizare, nu ştim.

Ceea ce ştim însă este că, la Aiud, unde este altarul pătimirii Ortodoxiei româneşti, părintele Justin Pârvu şi alţi foşti deţinuţi politici au avut iniţiativa construirii unei mănăstiri.

Tocmai de aceea este potrivit ca, pe moaştele noilor mucenici de la Aiud, este potrivită ridicarea unei mănăstiri. Anumiţi intelectuali, care au sprijinul ierarhului locului – Ps Andrei Andreicuţ, îşi doresc ca la Aiud să fie un centru de cercetare martirologică, lângă care să se construiască şi o mănăstire. Unde apare problema?

O dovadă clară că avem de-a face cu o problemă a fost că părintele Justin Pârvu şi foştii deţinuţi politici nu au fost chemaţi la sfinţirea locului de la Aiud. Faptul acesta a arătat că avem de-a face cu confiscarea cazului Aiud, cu încercarea de a transforma Aiudul în altceva decât este.

Pe de altă parte, cele două proiecte – unul susţinut de părintele Justin, celălalt susţinut de PS Andrei, de Dan Puric şi de alţi intelectuali, se diferenţiază foarte puternic. Unul e în lucrat în duh ortodox, celălalt nu. Imaginile celor două proiecte au fost puse de mai multă vreme pe net – şi astfel cei interesaţi au văzut care este raportul dintre ele.

Mă doare mult faptul că problema mănăstirii de la Aiud a generat atâta dezbinare, că spiritele şi orgoliile s-au încins şi nimeni nu vrea să îl mai asculte pe părintele Justin. Părintelui i-a fost invocat numele de foarte multe ori, în conferinţe sau articole pompoase – dar acum, când părintele cere să fie sprijinit, nimeni nu mai vrea să îi stea aproape.

Eu nu consider că e vorba de o luptă între Petru Vodă şi PS Andrei, sau între Petru Vodă şi Dan Puric sau Claudiu Târziu. Nici PS Andrei, nici Dan Puric şi nici Claudiu Târziu nu se pot compara cu părintele Justin – şi nici nu cred că le trece prin minte o astfel de comparaţie. Lupta este la alt nivel: se va face la Aiud o mănăstire, în care noii mucenici vor fi cinstiţi cu evlavie, sau se va face un centru martirologic pentru care mănăstirea va fi o anexă…?

Dacă totuşi se va încerca să se treacă peste cuvântul părintelui Justin Pârvu, cred că Dumnezeu va sta împotrivă. Aşa cum a stat împotrivă şi când împăratul Iulian Apostatul a încercat să reconstruiască templul lui Solomon.

Nu am făcut referire la reconstruirea templului lui Solomon pentru a se face vreo comparaţie între Iulian Apostatul şi susţinătorii centrului martirologic. Nu îmi plac intrigile şi nu cred că e vorba de o conspiraţie a unor intelectuali ortodocşi pentru deturnarea Aiudului (deşi e puţin probabil ca adevăraţii conspiratori, profesioniştii din umbră, să fie total pasivi faţă de un subiect atât de important…)

Cred însă că miza legată de cazul Aiud este foarte mare. Tocmai de aceea îi rog pe toţi cei care vor să se implice în construirea centrului martirologic de la Aiud – fie că sunt mireni sau clerici – să nu facă nimic fără acordul foştilor deţinuţi politici. Ei au suferit acolo, nu noi. Ei şi-au vărsat sângele acolo, nu noi. Şi nu avem dreptul să le confiscăm trecutul…

***

Îi rog pe toţi cei care au evlavie faţă de sfinţii închisorilor să facă rugăciune la Dumnezeu ca să îi lumineze pe toţi cei implicaţi în proiectul Aiud. Ca Dumnezeu să alunge duhul dezbinării şi al mândriei şi să îi ajute să pornească la o împreună lucrare care să dea roadele cele bune.

Până ce construcţia va fi gata, e nevoie de multă, multă rugăciune. Vreţi să ajutaţi cu ceva? Faceţi o jertfă: mergeţi la Aiud, mergeţi la Aiud în pelerinaj – nu în vizită, ca la muzeu – şi rugaţi-vă sfinţilor mucenici să îi ocrotească pe toţi cei implicaţi în acest proiect. Fie că sunt clerici sau mireni, intelectuali sau oameni simpli…

Da, propun această soluţie pentru depăşirea impasului: pelerinajul la sfintele moaşte ale noilor mărturisitori. Vom face oare această mică jertfă, sau ne vom mulţumi să facem revista presei electronice, bârfind ultima declaraţie a lui Dan Puric (care a afirmat cu vreme în urmă că se retrage din proiectul Aiud) şi criticându-i pe ceilalţi potenţiali „adversari” ai părintelui Justin?…

Cred că cei care încercăm să mărturisim dreapta credinţă ar trebui să stăm umăr lângă umăr, nu unul împotriva celuilalt. Toţi avem greşeli, toţi avem scăpări, toţi avem neputinţe. Dar, dacă lepădăm mândria şi primim mustrările fraţilor, avem şansa de a ne îndrepta…

Un fost angajat guvernamental a dat publicitatii acest film, in care se vede clar cum avioanele sint folosite pentru a spray-a in atmosfera acele chemtrails; atentie nu este vorba de exhaustia normala de la motoarele jet – aceste dare dispar de pe cer in 30sec – 1 min; in schimb acestea numite chemtrails raman cu orele si chiar zilele, formand niste nori lunguieti, care provin din extinderea acestor dare lasasate de avioane.Aceste chemtarails contin saruri de bariu, aluminiu care se banuieste ca sint folosite la aplicatii militare in deflectia undelor radio si luminoase (ca un strat reflectorizant) iar in ele se introduc virusi, bacterii, microbi, fungi, diversi agenti biologici care sunt testati pe populatie, etc.. Dara ce se formeaza, este de fapt un polimer care se transforma intr-o plasa fina care se intareste in contactul cu aerul si astfel el ramane plutind in atmosfera, la mare inaltime, acolo unde este nevoie de aceste particule reflectorizante.Va rog sa priviti filmul si vedeti aceasta activitate criminala si secreta a guvernelor lumii, cum ne imbolnavesc ei pe noi. Astfel au aruncat ei in lume gripa aviara, SARS, gripa porcina, etc. Mare atentie:
[vodpod id=ExternalVideo.849473&w=425&h=350&fv=config%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.disclose.tv%2FvideoConfigXmlCode.php%3Fpg%3Dvideo_25579_no_0_extsite]
Aici este vorba de meteorologii germani care au descoperit aceste chemtrails-dare pe cer, care fiind radio reflectorizante le-au produs anomalii la instalatiile radar ce se bazeaza pe unde radio (asa le-au si descoperit). Astfel ca Asociatia Meteorologilor a dat in judecata departamentul armatei germane pentru a se cere dezvaluiri oficiale asupra
acestui satanic program secret: [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=51FcITBszj8]

Si priviti aici cum sunt dotate in interior aceste avioane:

https://www.abovetopsecret.com/forum/thread332326/pg1

Inspaimintatoare sunt bolile “necunoscute” numite morgellon. Ceva groaznic, si nu se stie cu ce se pot trata:

https://imageevent.com/firesat/strangedaysstrangeskies

Intr-un final aceste chemtrailsuri sunt recunoscute de guvernul SUA, ca fiind un program secret necesar de a lupta impotriva “incalzirii globale”. Nu i-a autorizat nimeni si nimeni OFICIAL, nu stie intr-adevar ce efect au asupra mediului si oamenilor (ba da s-a descoperit, GROAZNIC! chiar ele produc efectul de sera, prin blocarea caldurii de la soare sa fie degajate in spatiu de stratul reflectorizant de radiatii).
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Qfp4QxDmWQU] Dosar de informatii despre aceasta crima impotriva oamenilor, derulata in secret de guvernele lumii:
https://www.abovetopsecret.com/book/chemtrails

UPDATE :[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RDY_a5GTLfE]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-8W76rJ35So]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zxOyu7Hde2Y]

Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. Deasemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005, membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.

Din comorile muzicii psaltice:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SbOtEZyqoDI]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=f_5bte3l8PQ]

Lycourgos Anghelopoulos, Georgios N. Konstantinou, Byzantion[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=akQf5JtyXHM]

Iasi Master Class 2009 – Interpretare psaltica a cursantilor[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-JAxHdNPGDo]

Heruvic glasul 4 Aghia[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=1AiXmfuKTQE]

Inregistrare de la editia I -2008

Duminică – 21 iunie, când Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit sfinţii odrăsliţi pe plaiurile ţării noastre, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanţilor, a resfinţit biserica Parohiei Turia, Protoieria Slatina I Sud.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre criteriile de canonizare a sfinţilor, arătând că în decursul anilor Biserica Ortodoxă Română a canonizat un număr de important de sfinţi români, dintre care şase sunt originari din Judeţul Olt. Este vorba despre Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă Brâncoveanu (Ocrotitorul Eparhiei) împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Totodată a făcut cunoscut faptul că la recenta şedinţă a Sfântului Sinod a fost canonizat un nou sfânt român – Ioanichie cel Nou de la Muscel (Jud. Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu Noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor […] Am mai rămaşi datori, noi oamenii Bisericii, să recunoaştem ca sfinţi şi pe cei ce au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame, pentru că erau preoţi sau credincioşi care n-au înţeles să se lepede de credinţă şi să adopte ideologia comunistă atee. Am rămas datori şi va mai dura până când îi vom trece şi pe aceştia în rândul sfinţilor. De ce? Pentru că le trăiesc călăii. Trăiesc cei care i-au maltratat, i-au pârât, i-au închis sau i-au bătut în temniţe, şi Biserica nu poate să zidească sfinţenie pe cadavrul acestor rău-voitori sau rău-făcători. Canonizându-i pe martiri, ar trebui să-i arate cu degetul pe călăii lor, dintre care unii trăiesc încă. Biserica însă nu înţelege să arate vreodată cu degetul pe cel care a greşit, ci să-l povăţuiască la pocăinţă şi să-l aştepte la mărturisire şi la îndreptare. Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste”.

La final au fost acordate Distincţia de vrednicie D-lui Maistru Constantin Popescu şi D-nei Ec. Floarea Georgescu, iar rangul de Sachelar părintelui paroh Ionel Căpăţână.

Sursa: Episcopia Slatinei si Romanatilor

Directive dictatoriale discutate la TV Trinitas (Televiziunea Patriarhiei Romane)[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jZVhBDGNLkM]

Ceremonie a cavalerilor de la Malta, in biserica Barnoschi din Iasi[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zizkqtUMhIs]

Oare Trinitas TV nu ar fi trebuit sa discute aceste erezii ce se intampla in bisericile ortodoxe? Ei discuta despre cenzura si dictatura asupra site-urilor ce inca mai spun adevarul?

Se pare ca aceasta ceremonie a cavalerilor de la Malta a avut loc in septembrie, 2008, cand mitropolitul Teofan fusese deja inscaunat la Iasi. Sursele noastre ne-au precizat ca IPS Teofan a luat act de acest eveniment si ca urmeaza sa faca public un comunicat. Nadajduim in purtarea de grija a IPS Teofan pentru buna oranduire din bisericile noastre si credem ca este de asteptat o penalizare a acestor faradelegi, ca sa avem certitudinea ca arhiereii inca mai vegheaza asupra bisericilor ce le pastoresc. Acea biserica a fost spurcata si trebuie resfintita, iar preotii caterisiti. Oare ce molitfelnic au folosit acei preoti pentru binecuvantarea sabiei cavaleresti? Cum de le-a permis acelora, care nu sunt fii ai Bisericii, ci parte a masoneriei, sa pangareasca sfantul locas ortodox? Oare cata nerusinare trebuie sa aiba acesti falsi slujitori ai Bisericii ca sa declare necanonice siteurile  ce vadesc pe fata faradelegile lor, pe cand ei incalca cu nerusinare pana si canoanele de baza ale Bisericiii ortodoxe, pentru care sfintii si-au varsat sangele?

In final se pun intrebarile: Mai sunt canonice aceste biserici? Mai sunt canonici acesti preoti? Mai sunt valabile liturghiile savarsite in astfel de locasuri pangarite? Mai sunt canonici acesti ierarhi care ingaduie astfel de faradelegi in bisericile ce le pastoresc? Oare nu e limpede ca uraciunea pustiirii a ajuns la locul ce nu i se cuvine?

Cititi si: Parerea parintelui Savatie despre aceasta emisiune

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare… De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire”?

Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.

Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica…”. Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog…”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase…”.

Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital…

La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

un articol de Ioan Vladuca, extras din revista Atitudini, nr. 6 (pentru comenzi vizitati site-ul atitudini.com)

de Ieromonah Augustin

Un părinte din Cluj, care avea probleme foarte mari în parohie cu privire la o bucată de teren ce aparţinea bisericii, a dat în judecată pe cei care au luat acest teren. Ş mulţi ani de zile s-a tot judecat şi nu şi-a rezolvat această problemă. Dar, venind la Aiud, i-am dăruit un femur din osuarul de la Aiud. L-a primit cu lacrimi în ochi şi s-a bucurat foarte mult şi când l-a dus la biserică a ţinut mult ca să-i spună Sfântul care-i este numele. I-a pus pe toţi cei din parohie să se roage, au făcut slujbe speciale pentru acest Sfânt şi Sfântul le-a spus că-l cheamă Gheorghe. Asta a fost o bucurie foarte mare pentru el, pentru că şi pe el îl cheamă tot Gheorghe. Şi, după ce i s-a descoperit şi numele, nu a mai durat mult şi după câteva zile i s-a rezolvat şi problema aceasta juridică legată de acel pământ.

Nişte fii duhovniceşti de-ai acestui părinte, respectiv soţia, nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut, şi aceasta a rămas însărcinată. Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.

O altă fată din Cluj a venit cu un grup din oraş şi s-a închinat la Sfinţi, s-a închinat la icoana Maicii Domnului şi i-a cerut voie maicii care era la osuar dacă poate să se dea cu puţin untdelemn la cap. A făcut acest lucru şi a revenit după o perioadă spunând că după 4 zile, când s-a pieptănat nu mai avea nicio problemă la cap. Şi i-a arătat maicii căreia i-a cerut să-i dea voie să ia untdelemn locul unde era chistul la cap; era destul de mare. Se vedea în acel loc acum ca un punct alb şi ca o arsură.
Tot aşa nişte maici cu dureri foarte mari de cap s-au dat cu acest untdelemn din candela Sfinţilor şi li s-au oprit pe loc durerile.

O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.

Unui bărbat din Bucureşti de 46 de ani, i-au venit în ianuarie surorile disperate cu maşina, plângând pentru că fuseseră prin Bucureşti pe la Sfântul Nectarie, pe la Sfântul Ilie Lăcătuşul, să le asculte Sfinţii rugăciunea şi să-l vindece pe fratele lor care era internat în spital, operat pe creier şi care se afla în comă din cauza unei tumori foarte mari, nemaiprimind nicio şansă de supravieţuire din partea medicilor. Şi, mergând la Radu Vodă şi aflând de la o femeie că sunt Sfinţi mari care fac minuni la Aiud, au venit spre seară şi plângeau cu amar din faţa casei şi până la osuar, şi acolo, în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfintelor Moaşte. Le-am dat untdelemn şi le-am spus să-l dea pe cap în semnul Sfintei Cruci. Când au ajuns la Bucureşti aşa au şi făcut. Şi după ce l-au dat cu untdelemn, medicii s-au răzgândit şi l-au băgat din nou în operaţie. L-au operat şi minune dumnezeiască! După trei zile de la operaţie a fost în picioare, fără pierderi de memorie, fără ameţeli, fără nicio reacţie adversă la problema pe care a avut-o la cap. Iar în Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, au venit împreună la Aiud şi plângeau toţi de bucurie. Bărbatul a fost cel care a condus maşina de la Bucureşti până la Aiud, ca să aducă mulţumire Sfinţilor pentru această minune care s-a făcut cu el. I-am şi văzut operaţia. Un sfert din cap era tăiat în zona frunţii. Şi era şi el oarecum şocat de locul Aiudului, pentru că nu se aştepta să vadă mănăstirea în forma în care este ea, adică pe Râpa robilor. Intrând în osuar, a rămas oarecum mut faţă de ce a văzut acolo – icoana Maicii Domnului şi Sfintele Moaşte. Mama lui spunea întruna de mulţimea lacrimilor vărsate pentru copilul său că i-au secat şi lacrimile şi mulţumea Maicii Domnului şi acestor Sfinţi că i l-a vindecat. Ţi se sfâşia inima când te uitai la ei. Ei sunt o mărturie mare de credinţă a unei întregi familii care s-au rugat pentru un fratele de-a lor ca Dumnezeu să-l vindece.

O femeie din Târgu Jiu a venit cu taxi-ul, maşină plătită de unul dintre băieţii ei, cu boli foarte multe în organism, printre care un diabet foarte ridicat, o infecţie foarte mare la picior, o gangrenă deschisă, care în timp, în loc să se cicatrizeze, s-a făcut şi mai mare din cauza diabetului, şi avea dureri foarte mari care nu o lăsau să doarmă noaptea. A spus că de luni de zile nu mai dormise. Era disperată. A mers pe la toate mănăstirile din zona Târgu Jiului, a fost la slujbele Sfântului Maslu foarte des, atât la mănăstire cât şi acasă, era spovedită şi împărtăşită. Şi tot aşa, ca în cazul celălalt, un părinte din Sfântul Munte i-a spus că la Aiud sunt Sfinţi care fac minuni foarte mari şi să meargă acolo neapărat pentru că va primi ajutor de la Dumnezeu. A venit la Aiud plângând cu disperare de durerile şi de necazurile ei. I-am dat un litru de untdelemn din candela Maicii Domnului de la Sfinţi şi i-am spus să se dea în semnul Sfintei Cruci pe rană de 40 de ori. Asta a şi făcut şi la mai puţin de o săptămână m-a sunat şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că i-au încetat durerile. Nu o mai durea deloc, asta în condiţiile în care lua medicamente de la cele naturiste şi până la celelalte, fără niciun rezultat. Şi în mai puţin de două săptămâni mi-a spus că a început să i se cicatrizeze rana.

Un părinte din Satu Mare a primit binecuvântare de la preasfinţitul Iustinian de a aduce Sfinte Moaşte de la Aiud la biserică şi să le păstreze în Sfântul Altar. Şi mi-a spus că până să aducă sfintele moaşte în parohie erau întotdeauna neînţelegeri şi tensiuni între credincioşi. Dar de când au venit Sfintele Moaşte s-a aşternut o pace şi o linişte peste tot. Un alt lucru extraordinar pe care l-a spus părintele a fost că au început să vină oameni care până atunci nu cercetau deloc biserica. Pur şi simplu se vedea că erau parcă chemaţi şi aduşi în biserică de o forţă nevăzută, de harul lui Dumnezeu şi voiau să caute ceva în biserica respectivă. Şi părintele, văzându-i aşa porniţi, le-a spus despre Sfinţii de la Aiud la care s-au închinat cu multă evlavie şi cu lacrimi în ochi. Şi mai mult, părintele, având şi ceva construcţii de făcut, a început să primească donaţii datorită acestui har pe care îl au Sfinţii şi datorită liniştii pe care o primesc oamenii atunci când se închină la aceste Sfinte Moaşte.

O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.

Un călugăr român din obştea mănăstirii Sf. Sava din Ierusalim mi-a relatat o întâmplare minunată. Într-una din zile, stareţul se ducea, după obicei, să se închine la sfintele moaşte din osuarul mănăstirii, care cuprinde părticele dintr-o mulţime de sfinţi mari, printre care si sfinte moaşte de la Aiud, pe care părintele stareţ le ţinea cu multă evlavie. Şi, în ziua aceea, când a intrat, o mireasmă puternică l-a învăluit deodată. Şi a căutat la toate moaştele să vadă de unde vine mireasma şi, spre surprinderea şi bucuria lui, a văzut că mireasma venea de la sfinţii de la Aiud. A chemat toată obştea să se închine şi mare i-a fost mirarea când a aflat că românii nu şi-au canonizat martirii şi zac aruncaţi în gropile Aiudului.
De aceea îndemn pe toţi credincioşii să se închine şi să îi cinstească pe aceşti mari martiri ai noştri, pentru că aşa cum spune Părintele Justin, numai rugăciunile lor ne mai pot scăpa neamul din căderea mondială de azi.

OFRANDE
Radu Gyr

Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte altor noi destine,
o scară de argint peste dezastre,
s-o urce paşii lumii care vine.

Din fiecare rană ce ne doare,
din orice răstignire mai adâncă,
am pus armuri pe piepturi viitoare
şi-o spadă grea în mâini ce nu sunt încă.

Din mărăcini, din lacrimi şi din cuie
vor creşte mângâierile fraterne
pe care, mâine, alţii le-or aşterne
pe frunţi ce-n urma noastră suie.

Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.

Şi când, sub noaptea smârcului şi-a zloatei,
închidem luptă, lacrimă şi rană,
din viermuirea noastră subterană
noi creştem pâine pentru foamea gloatei.

extras din revista Atitudini, nr. 6 (pentru comenzi scrieti la [email protected])

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Deja ne este lehamite de acest subiect, insa ne-am gandit la cei care ar putea da crezare unor bloguri ce scriu in totala necunostiinta de cauza.

“Ce-o mai fi si asta?” : Dan Puric se retrage din proiectul “Memorialul Aiud” Oare o fi adevarat? Daca da, atunci foarte bine! Ne gandim daca nu cumva acestea au fost gandurile sale de la bun inceput, adica sa monopolizeze proiectul ca mai apoi sa-l lase de izbeliste. Altfel, de ce nu ar fi mers in sfat cu parintele Justin? Cert este ca pe langa impotrivirea noastra fata de atitudinile sale sfidatoare si irascibile, Sfintii de la Aiud nu au lasat sa se faca ce nu trebuie la Aiud si mai ales de catre cine nu trebuie. Mai bine din banul vaduvei sa fie stranse aceste fonduri, incat acea manastire sa aiba si durabilitate si sa fie cu adevarat loc de pelerinaj pentru intreg neamul. Daca e doar un zvon, atunci viclenia e si mai mare.

Inca o data dezmintim toate zvonurile unor “datatori cu parerea”, cum ca parintele Justin ar fi stiut de sfintirea de la Aiud sau ca parintele Justin este “in stransa legatura” cu Dan Puric. Nimic mai fals. D-l Puric nu a mai dat pe la Petru Voda de mai bine de jumatate de an. Nici macar la telefon nu s-a auzit cu parintele Justin. Sa mearga fiecare si sa afle singur aceste lucruri, chiar din gura parintelui.

Apoi, va invit sa observati clar atitudinea fata de problemele reale cu care ne confruntam, a celor ce ii iau apararea lui Dan Puric, cat si cea a actorului in cauza. L-ati vazut pe Dan Puric sa vorbeasca despre cipuri? Oare este o problema asa de neinsemnata? Este cea mai mare confruntare a Ortodoxiei sau nu? Apoi ceilalti “apologeti”, for-uri si alte organizatii  ortodoxe filantropice(ce ne duc mai mult spre catolicizare, decat spre o misiune marturisitoare) au facut la inceput un pic de “valva”, apoi au inghitit “somniferele” patriarhiei si au abandonat orice lupta. Invidia este la mijloc, caci nu vor sa se alature de fratii lor ce sunt pe baricade, decat daca initiativa le apartine. Un fel de “prikoke“, ce-si mananca linistiti “sfeclisoara” lor si nu-i mai intereseaza ca vine “junghierea”.

Acest scandal mizerabil credem ca a avut rolul de a compromite lucrarea de la Aiud si sa ne dezbine in lupta impotriva cipurilor. Pentru ca aceste doua lucruri sunt in mare legatura. Sfintii ce au biruit fiara comunista sunt cei care ne pot ajuta cu rugaciunile lor catre Domnul, ca sa rezistam si noi in aceste vremuri, tot de dictatura. Iar o biserica  in amintirea lor, construita din jertfa neamului romanesc ar fi ofranda in schimbul acestui ajutor mantuitor. Iata de ce dusmanii vor sa compromita aceasta lucrare si mai mult sa blocheze realizarea ei.

Credem ca in privinta manastirii de la Aiud, parintele Justin are primul cuvant de spus si noi trebuie sa-i fim alaturi. Cum si manastirea Petru Voda s-a construit cu ajutorul oamenilor, ce au pus fiecare cate-o caramida, asa ar trebui sa transformam si noi lacrimile izvorate din amarul acestor vremuri in caramizi ale nadejdii in mila Sfintilor de la Aiud.

Pentru rugaciunile lor, faca-se voia Tatalui Ceresc si nu a oamenilor. Amin.

DOWNLOAD VERSIUNEA HQ

Joi, 28 mai, se va oficia la Mănăstirea „Râpa robilor” din Aiud slujba Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, urmată apoi de imnul acatist şi slujba de pomenire a martirilor din închisorile comuniste, ale căror sfinte oseminte odihnesc în acea râpă sfinţită cu lacrimi de sânge şi de suferinţă.

Această zi, ziua naţională a eroilor noştri din toate timpurile, nu ar trebui să treacă cu vederea jertfa şi nevoinţele eroilor martiri care ne-au scos neamul de sub comunism şi au biruit fiara roşie, care astăzi îşi arată din nou ghearele sclaviei.

De aceea îndemnăm pe toţi credincioşii iubitori de neam şi de jertfele mucenicilor lui să ne adunăm cu toţii în această zi de sfântă sărbătoare la marginea Aiudului însângerat, dar nemuritor şi să aducem jertfă de mulţumire inimile noastre smerite către sfinţii noştri mucenici.

Maica Domnului şi mucenicii din închisori aşteaptă rugăciunile noastre.

Haideţi să răspundem chemării lor!