Tag Archives: card de sanatate

Cardul de sănătate: experiment nereușit sau umilirea românilor care au făcut pact cu sistemul?

Românii supuși sistemului își merită soarta. Asemeni fiului risipitor care a ajuns să mănânce alături de porci, așa și cei care nu au avut curajul să lupte și să ceară alternativă la cardul de sănătate suportă în aceste zile umilire din partea CNAS. În loc să asculte de glasurile mai multor părinți care ne-au sfătuit să refuzăm cardul, ei au preferat comoditatea și au avut parte de mai mult zbucium. Că în final, beneficiile cardului pe care le tot flutură “agenții” pe la tv se întorc împotriva celor ce le doresc. Și ăsta e doar începutul. S-a văzut cruzimea cu care medicii și alți slujitori din sistemul sanitar pun pe primul loc profesia lor, înainte de calitatea de om, refuzând internări, tratamente și în final dreptul la viață al unor oameni care au și plătit pentru asta. De aici se vede că tatăl dezbinării și al minciunii se află în spatele acestor “bomboane otrăvite”. Dar Domnul ajută celor ce au un pic de voință, căci își are oamenii Lui oriunde.

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cip

Mai jos puteți citi unul din cazurile ce au avut loc în toate orașele țării:

Probleme in tara cu cardul unic de sanatate: cozi mari pentru obtinerea cardului, medicii nu pot folosi sistemul informatic

Medicii de familie din Suceava au avut probleme luni la accesarea sistemului informatic din cauza blocarii unitatii centrale de management a CNAS, a declarat luni secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, pentru Agerpres.

In opinia sa, sistemul informatic nu a fost pregatit pentru a prelua toate informatiile, iar pacientii sunt nervosi pentru ca se prelungeste timpul de asteptare, in conditiile in care validarea unei retete dureaza si pana la 15 minute, afectandu-se timpul destinat consultatiilor medicale.

”Azi (n.r. – luni) a fost un calvar pentru medicii de familie si pentru pacienti. Probabil, reteaua nu e pregatita sa preia un volum de informatii atat de mare si de aici disfunctionalitatile ce tin de timp si de anumite manevre, ce nu pot fi finalizate”, a spus Badrajan, adaugand ca astfel de disfunctionalitati au fost semnalate si de alti colegi medici de familie.

Totodata, Badrajan a spus ca au fost si pacienti care s-au prezentat la cabinetul medicului de familie fara a-si lua cardul de sanatate, desi s-a anuntat din timp despre obligativitatea utilizarii cardului de sanatate incepand cu data de 1 mai. continuare »

Bătaie de joc din partea CNAS: Adeverinţa-alternativă la cardul de sănătate nu se eliberează încă, deşi de la 1 Mai este obligatorie

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cipAm primit urmatorul comentariu al cititorului George:

E o capcana! Adeverintele alternative inca nu se pot elibera! Vor sa ne determine sa luam toti cardul. De la CNAS spun ca inca nu este introdus in sistem acest tip de adeverinta si prin urmare nu o pot elibera celor care solicita alternativa la card. De ce atunci este obligatoriu cardul de la 1 Mai daca alternativa la card inca nu se poate obtine? Ce sistem satanic este statul roman. Trebuie dati in judecata pentru discriminare, caci nu-si respecta nici macar hotararile luate de ei.

Intr-adevar, asa este, caci am sunat si mi-au spus ca nu elibereaza asa ceva, ca poate dupa 4 mai. Pai cum dupa 4 daca de la 1 mai se cere ori card ori adeverinta?

1 mai – Cardul de sanatate, obligatoriu. Nu uitaţi că există alternativă legală: adeverinţa de asigurat (valabilă 3 luni)

Adeverinta-de asigurat CASPersoanele care refuza cardul national de sanatate, din motive religioase sau de constiinta, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinta de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci cand beneficiaza de asistenta medicala, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Proiectul aduce mai multe noutati in acordarea asistentei medicale, printre care si cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de catre asigurat atunci cand beneficiaza de servicii, medicamente si dispozitive medicale din pachetul de baza.
Astfel, obligatia de a solicita cardul national de asigurari sociale de sanatate incepand cu data implementarii acestui document, respectiv 1 mai, a fost completata in sensul ca se va solicita adeverinta de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuza cardul national, din motive religioase sau de constiinta.
De asemenea, poate fi folosita, in vederea acordarii serviciilor medicale, si adeverinta inlocuitoare, de catre cei carora li se va emite card national duplicat, precum si adeverinta sau carnetul de asigurat, de catre persoanele carora nu le-a fost emis cardul. continuare »

Ce pericole ascunde Dosarul Electronic de Sănătate?

des - dosar electronic de sanatateDatele de sănătate ale fiecărei persoane vor fi înregistrate în dosarul electronic, la care vor putea avea acces legal numeroase persoane din CNAS, Ministerul Sănătăţii, din diferite instituţii medicale, precum şi din organisme internaţionale nespecificate, avertizează Mircea Radea, unul dintre participanţii la dezbaterea publică din 16 ianuarie 2015 pe tema dosarului electronic de sănătate, într-un interviu acordat Epoch Times. Totodată, în opinia sa, oferirea unei adeverinţe care trebuie reînnoită o dată la trei luni persoanelor care refuză cardul este ”o mare bătaie de joc” în contextul în care reprezentanţii guvernului au promis o o alternativă definitivă şi permanentă pentru dovedirea calităţii de asigurat.

Ce este Dosarul Electronic de Sănătate?

Acest dosar este o bază de date electronică în care sunt înmagazinate toate informaţiile medicale ale fiecărei persoane. Aceste date vor fi stocate pe nişte servere, care conform declaraţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Vasile Ciurchea şi secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu, vor fi păzite de SRI, iar transmisia de date va fi securizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). În spatele acestor declaraţii se ascund însă mari probleme, atât datorită unor prevederi legale cât şi ca urmare a faptului că niciun sistem informatic nu este infailibil şi poate fi spart, cu repercusiuni grave pentru persoanele cărora le-au fost furate/modificate informaţiile cu privire la starea de sănătate.

Care sunt problemele cu privire la dosarul electronic de sănătate din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii?

În primul rând, conform legii, întocmirea dosarului electronic de sănătate şi transmiterea informaţiilor din acesta este obligatorie pentru toţi furnizorii de servicii medicale. (Art. 29 alin. 2). Astfel datele de sănătate ale fiecărei persoane vor fi înregistrate şi la ele vor putea avea acces legal numeroase persoane din CNAS, Ministerul Sănătăţii şi din diferite instituţii medicale, la care se vor adăuga operatorii din companiile informatice care vor asigura funcţionarea şi administrarea sistemului, indiferent dacă persoana asigurată vrea sau nu ca datele sale de sănătate să fie cunoscute de alte persoane decât medicul căruia îi sunt încredinţate.

continuare »

Cel mai important pas pentru a obține alternativa la cardul de sănătate, de făcut până pe 4 februarie

Adeverinta-de asigurat CAS
Atenționare! Alternativa la card  nu va fi validă dacă nu facem ce scrie mai jos!!!
Da, s-a obtinut alternativa, dar asta este prevazută doar in Hotărârea de Guvern (HG) dezbatută pe 16 ian 2015. Pentru a fi valida trebuie inclusa si in Ordonanta care va modifica legea 95/2006 si care e superioara unei HG. Propunerile se pot trimite pâna pe 4 februarie pe adresa [email protected]
Proiectul de HG de modificare a HG 900/2012 prevede alternativa la card pentru cei care-l refuza (document) (art. 2 alineat 5: persoanele … care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional prin depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în acest sens la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă, însoţită de cardul naţional în situaţia în care acesta a fost distribuit, fac dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă).
DAR PENTRU A FI VALABILA ALTERNATIVA, ea trebuie sa fie prevazuta si in legea Sănătății 95/2006. Legea poate fi modificata DOAR printr-o Ordonanta care e superioara Hotărârii de Guvern. Tot pe site-ul Ministerului Sanatatii a fost postat un proiect de ORDONANȚĂ numit pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (click aici) la care se asteapta propuneri de modificare pâna pe data de 04.02.2015. Ei se fac ca au uitat sa includa si in aceasta ordonanta alternativa la cardul electronic, asa ca trebuie sa le amintim noi.
Trebuie sa urmam aceeasi pasi ca si in cazul dezbaterii publice de pe 16 ianuarie 2015.
1. Sa trimitem cat mai multe solicitari la adresa [email protected] prin care solicitam ca alternativa la card, constand in adeverinta de asigurat, sa fie inclusa si in ORDONANȚĂ pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății si sa solicitam dezbatere publica. Pot fi solicitari individuale dar si in format tip tabel cu 3 coloane.
2. Dezbaterea publica o poate solicita doar un ONG
3. Participare la dezbatere
Exact ca data trecuta, pe 16 ian. 2015!

Concluziile dezbaterii publice pe tema cardului de sănătate: Respectăm credinţa, putem da adeverinţe, declară CNAS. Să fie cele 1 MILION de carduri nedistribuite echivalentul celor 1 MILION de semnături adunate de Părintele Justin?

Vedeți înregistrarea video a dezbaterii.

Cu câteva zile înainte ca folosirea cardurilor de sănătate să devină obligatorie, un milion de asiguraţi nu au primit încă documentele. Oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate insistă ca medicii de familie să finalizeze distribuţia în cazurile în care poştaşii nu i-au găsit pe destinatari.

Cardurile ajung la medicii de familie într-o cutie, pe numele fiecărui medic de familie, puse în ordine alfabetică. Deci, va fi extrem de uşor să îl găseşti, să îl iei și să îl înmânezi”, a spus Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

De cealaltă parte, medicii refuză să se implice în partea de distribuţie. „Legea spune foarte clar: cardul nu face slalom pe unde declară oricine. Câtă vreme legea nu îmi permite mie să iau cardul pe proces verbal de la casă să îl dau pacientului direct, legitimându-l, nu pot face asta”, a spus Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie.

continuare »

Vineri 16 ianuarie ora 10, Dezbatere Publică pe tema cardului de sănătate la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru

institutul-national-de-sanatate-publicaÎn baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Sănătăţii organizează vineri, 16 ianuarie 2015, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str. dr. Leonte, nr. 1-3, sector 5, Bucureşti, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Modalitatea de colectare a recomandărilor: în format electronic, la adresa de email: [email protected], până la data de 15.01.2015, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului;
Modalitatea de înscriere: în format electronic, la adresa de email: [email protected], până la data de 15.01.2015, ora 13.00;

Luarea cuvântului: în ordinea înscrierii pentru participare la dezbaterea publică.

Timpul alocat luării cuvântului: 3 minute

Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la ședința publică.
La luarea cuvântului, participanții se vor prezenta. Potrivit prevederilor art. 7, alin. (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, ”b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuţie;”.

Proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web:  www.ms.ro, rubrica Legislație – transparență decizională.

| MinisterulSănătății

Cardul de sănătate: Organizarea unei dezbateri publice. Trimiteți cât mai multe e-mailuri

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cip

Despre punerea in vigoare a cardurilor de sanatate

Hotarare de Guvern privind modificarea Hotararii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Contact: Sorin Luca, 0213072667
HG modificare HG 900 2012 decem 2014
Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: [email protected]. Argumente găsiți aici.
Termenul limita pana la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ

 Obs : Cred ca este necesar sa cerem urgent dezbatere publica

GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. continuare »

Minune: Sinodul BOR cere alternativă la cardul de sănătate cu cip pentru cei care-l refuză din motive religioase

REFUZ_cardul-de-sanatate-cu-cipSinodul BOR a decis azi, 17 dec 2014, susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate din motive de conştiinţă sau religioase.
Decizia a fost luată ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care, din motive de conştiinţă sau religioase, refuză cardul naţional de sănătate. Iată extrasul din comunicatul sinodului:
Sfântul Sinod a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătăţii pentru prevenirea bolilor şi ajutorarea bolnavilor, precum şi susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate.

Motivele pentru care avem dreptul de a refuza cardul de sănătate!

cnas-introduce-cardul-de-sanatate-obligatoriu-romanii-vor-fi-obligati-sa-isi-doneze-organele-proiectul-mengele

*Un mesaj scurt, dar de importanţă maximă! De citit şi de transmis la cât mai multe persoane!*

În această perioadă se desfăşoară o campanie asiduă de băgare pe gâtul populaţiei a nesuferitelor carduri de sănătate. Această acţiune de amploare la nivel naţional aminteşte de colectivizarea forţată a agriculturii şi de alte practici asemănătoare acesteia din trecutul nu prea îndepărtat, incompatibile cu o societate avansată de oameni liberi. Există o seamă de aspecte care transformă acest demers oficial într-un nou atentat la libertatea umană, prin modul în care este regizată această operaţie de distribuire, care a fost îndelung pregătită prin legislaţia adoptată imediat după intrarea în uniunea europeană până astăzi:

Cardul de sănătate nu este obligatoriu! Nicio lege românească, europeană sau internaţională nu prevede aşa ceva! Este un obiect 100% opţional!

A refuza cardul de sănătate este perfect legal! Cine refuza, nu primeşte, sau nu ridică de la poştă cardul de sănătate emis pe numele său nu este pedepsit în niciun mod!

Toate persoanele asigurate din sistemul de sănătate beneficiază de aceleaşi servicii medicale gratuite, indiferent dacă fac sau nu proba calităţii de asigurat prin intermediul unui card de sănătate! Singura condiţie este de a avea achitată la zi contribuţia la fondul naţional al asigurărilor de sănătate, sau de a face parte din categoriile scutite de aceste contribuţii!

Contribuţia fiecărui angajat la fondul asigurărilor de sănătate este obligatorie prin lege, indiferent dacă poseda sau nu un card de sănătate! Este evident că ar fi absurd ca un asigurat să contribuie obligatoriu, dar să beneficieze condiţionat de servicii medicale gratuite! continuare »

Big Brother face un nou pas: Dosarul medical ELECTRONIC, accesat prin cardul de sanatate sau prin MATRICEA de securitate

Virtualizarea vieții noastre atinge cote alarmante cu noul pas făcut de statul român la comanda ocultei mondiale. Dosarul medical electronic va expune datele noastre medicale, mai mult decât cardul de sănătate, cui dorește și are cunoștințele necesare pentru a accesa fraudulos sistemul informatic în care sunt stocate. Acest lucru se va putea face de pe orice calculator din lume, fără a i se da de urmă. Gândiți-vă cum ar fi să vă fie făcute publice datele intime despre sănătatea dvs. în scopuri de șantaj, denigrare etc.? Așa zisa securitate, promovată prin articolul de mai jos – prin care televiziunile își iau comisioane enorme, poate fi anulată în orice moment de un hacker din moment ce este citit cipul de pe cardul de sănătate sau decodificată așa zisa matrice de securitate (apropo de filmul Matrix). Aceste lucruri deja se întâmplă cu cardurile existente, cipurile și alte inovații tehnologice securistice. Se mai spune că cine nu-l va deține va fi amendat.

De astazi,  fiecare român, indiferent dacă este asigurat sau nu, va avea un  dosar medical electronic. Acesta va fi iniţiat la primul consult şi va contine întreg istoricul medical al fiecărui pacient.
Va fi foarte util în situaţii  de urgenţă şi totodată va elimina fraudele din sistemul sanitar, o declară chiar Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Medicii care refuză să folosească dosarul electronic vor putea primi sancţiuni, de la avertisment până la amenzi.
În  situaţii de urgenţă, medicii vor avea acces la tot istoricul medical al pacientului. Alergii, grupa de sânge, bolile cronice, proteze, internări şi ultimele prescripţii, toate se vor afla în dosarul electronic de sănătate. Astfel, vor fi comasate toate informaţiile împărţite, în prezent,  în fişele de observaţie, foile de observaţie şi registrele de consultaţii ale pacienţilor.
În felul acesta decizia medicala va fi una bazată pe informaţii din surse diferite, dar disponibile în timp real şi securizat. De altfel, folosirea dosarului  de sănătate se poate face fără acceptul pacientului doar în cazul intervenţiilor medicale de urgenţă, iar în rest, numai cu acordul acestuia. La dosarul electronic au acces  doar pacienţii şi medicii curanţi.
Din punct de vedere medical, dosarul poate fi accesat de toţi medicii care au cod de parafă, sunt specialişti şi au semnătură electronică, în această situaţiei fiind 35.000 de medici. Accesul se poate face pe baza cardului de asigurări de sănătate sau a matricei de securitate. Matricea este elementul alternativ la card, care reprezintă combinaţii de cifre de pe orizontală şi diagonală şi este proprietatea pacientului. Acesta poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru. Oficialii din sănătate spun că, prin aceste schimbări, fraudarea în sistem va fi imposibilă.

| antena3

CNAS: Primele carduri de sănătate vor fi distribuite la mijlocul anului viitor

CEAS_specimen_fata_CARD_02_924ecd862cPrimele carduri de sănătate vor fi distribuite către populaţie undeva la mijlocul anului viitor, a estimat luni preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că, până în prezent, au fost realizate peste 2,7 milioane de carduri, ritmul fiind de 50.000 pe zi.

‘Ultima estimare pe care am avut-o săptămâna trecută era de 2,5 milioane, probabil că acum suntem la peste 2,7 milioane, aşa ar fi normal. Este un ritm de 50.000 pe zi. Estimez că undeva până la mijlocul anului viitor ar trebui ca această procedură să se încheie cu contestaţii, cu depunerea caietului de sarcini. Nu suntem deloc în întârziere. Ceea ce este important pentru noi ca anul viitor acest proiect să intre în aplicare. Cred că cel mai potrivit ar fi ca, o dată ce procedurile vor fi încheiate, undeva la mijlocul anului viitor să distribuim prima parte care va fi gata de carduri’, a spus Buşoi.

El a precizat că, în situaţia în care o persoană nu va putea fi găsită deoarece fie că şi-a schimbat domiciliul, fie că este plecată în străinătate, cardul se va întoarce la CNAS.

‘Aşa cum am anunţat, în toamna anului viitor, să nu mai plătim contravaloarea serviciilor medicale fără să se fi făcut dovada de asigurat altfel decât prin intermediul cardului electronic’, a punctat reprezentantul CNAS.

| Agerpres

Raed Arafat: Românii pot deveni donatori de organe printr-un act notarial

De luna viitoare românii pot deveni donatori de organe printr-un act notarial. Asta înseamnă că nu mai e nevoie de consimţământul familiei pentru a dona organe în cazul în care pacientul a suferit un accident şi este în moarte cerebrală. Declaraţiile date în faţa notarului vor fi trecute în registul unic al donatorilor. Doritorii nu vor plăti niciun ban la notariat pentru aceste declaraţii.

| antena3

Probabil acest consimțământ va fi memorat pe cipul din viitorul card de sănătate sau viitorul act unificat buletin+card de sănătate.

Avalanșă la producerea de carduri de sănătate cu CIP: 50. 000 pe zi

CEAS_specimen_fata_CARD_02_924ecd862cPrimele carduri electronice naţionale de sănătate sunt gata. CÂND le vom primi

 Primele 215.000 de carduri electronice naţionale de sănătate au fost produse, potrivit CNAS.

În perioada următoare,  vor fi  personalizate  cel puţin 50.000 de carduri zilnic. O echipa  din cadrul Departamentului IT al CNAS  generează şi verifică  datele necesare pentru personalizarea  cardului  electronic naţional de sănătate.

CNAS speră ca CN Imprimeria Naţionala SA, va tipări şi împlicui  cardurile  cel puţin în acelaşi ritm, astfel încât până la sfârşitul anului sa producă 7,5 milioane de carduri, conform contractului, urmând ca în perioada următoare să înceapă şi distribuţia.

„Cardul naţional electronic de sănătate este un proiect prioritar pentru Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, care aduce avantaje  importante asiguraţilor. În acelaşi timp, acest proiect va contribui la creşterea transparenţei şi eficienţei  cheltuirii banului public  în sistemul social al asigurărilor de sănătate”, a declarat preşedintele CNAS, Cristian Buşoi. continuare »

E oficial: Noile buletine electronice se vor elibera din 1 aprilie 2014 și vor conține și datele aferente cardului de sănătate

carte de identitateProcesul de eliberare a noilor documente de identitate urma sa inceapa in 1 iulie 2013, insa acest termen a fost amanat recent de autoritati, pana la inceputul lunii aprilie a anului viitor. Astfel, actul normativ care stabileste ca cetatenii isi vor primi buletinele electronice din 1 aprilie 2014 a fost publicat in Monitorul Oficial si intra astazi in vigoare.

Parlamentarii au adoptat, recent, noi reglementari in ceea ce priveste eliberarea noilor documente de identitate. Mai exact, buletinele electronice se vor elibera incepand din 1 aprilie 2014, si nu din 1 iulie 2013, asa cum era prevazut initial.

Modificarea este cuprinsa de Legea nr. 235/2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind evidenta persoanelor, actele de identitate ale cetatenilor romani, precum si actele de rezidenta ale cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rezidenti in Romania publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 442, din 19 iulie 2013, ce intra astazi in vigoare.

Pana la data de 31 martie 2014 se va realiza o platforma-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cartii electronice de identitate si punerea in circulatie a cartii electronice de identitate si a cartii electronice de rezidenta”, se arata in actul normativ publicat vineri.

Aceasta in conditiile in care, initial, platforma pilot trebuia realizata pana la 30 iunie 2013, iar eliberarea propriu-zisa a buletinelor urma sa inceapa in 1 iulie 2013.  continuare »

Medicii de familie nu vor distribui cardul de sănătate

medici de familieSocietatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) sunt surprinse de declarațiile CNAS cu privire la cardul de asigurat și sarcinile pe care CNAS dorește să le traseze medicilor de familie privind distribuirea și editarea datelor medicale de pe acestea.

Asa cum am argumentat în numeroase rânduri și cum se poate observa în documentele încărcate pe pagina de web a SNMF (www.snmf.ro/card), distribuirea cardului, editarea  datelor pe card și achiziția cititoarelor de card trebuie să fie finalizate de CNAS. Argumente noastre sunt:
– cardul de asigurat este proiectul acestei instituții, nu al medicilor de familie.
– cardul reprezintă un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS). Cu atât mai mult cu cât astăzi în conferința de presă a CNAS a fost confirmată intenția ca începând cu 2014 cardul de asigurat să aibă și rol de buletin/card de identitate.
– Editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând și mai mult timpul alocat consultației medicale, activității medicale efective în detrimentul pacientului, afectează calitatea actului medical și relația medic-pacient. În plus, editarea datelor este inutilă, în contextul lansării Dosarului Electronic al Pacientului începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanțat din fonduri europene.
– acordul privind donarea de organe este conținut deja conform legii în Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule, gestionat de Ministerul Sănătății și Agenția Națională de Transplant, iar grupa sanguină și RH nu sunt căutate pe card în cazul unei transfuzii, chiar într-o situație de urgență, de un medic responsabil față de pacientul său. Mai mult, pacientul va trebui să plătească  efectuarea grupei sanguine și declarația notarială privind donarea, acestea nefiind acoperite de asigurare.

iLumina, ziarul Patriarhiei, face propagandă cardului de sănătate cu cip

Incă o dovadă: Conducerea oficială a BOR este
favorabilă documentelor cu cip

card de sanatate cu cipCardul Electronic de Sănătate se va distribui în prima parte a anului 2013, va fi obligatoriu pentru toţi cetăţenii români de peste 18 ani şi va conţine datele de identificare ale posesorului, precum şi informaţii medicale despre deţinător.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat finalizarea implementării şi testării cu succes a Sistemului Informatic pentru Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS). Momentul a fost marcat la Arad prin lansarea etapei-pilot de exploatare a sistemului, primul beneficiar fiind un veteran de război. Cardul CEAS reprezintă un instrument la purtător pentru identificarea pacientului în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate şi permite decontarea serviciilor medicale reale efectuate de acesta. “Implementarea cardului este încă un pas important în reformarea sistemului românesc de asigurări sociale de sănătate, prin îmbunătăţirea serviciilor medicale şi farmaceutice, precum şi prin creşterea transparenţei şi diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale”, a spus preşedintele CNAS, dr. Doru Bădescu. continuare »

Cardul de sănătate NU mai este obligatoriu

Deşi de cardul de sănătate se vorbeşte încă din 2007, abia din această toamnă va începe implementarea lui, urmând ca până la sfârşitul anului 2013 să se încheie şi distribuirea documentelor către populaţie.

Primul judeţ pilot în care va fi testat, timp de o lună, modul lui de funcţionare este Aradul, acolo unde există deja de patru ani un sistem informatic privat, ce funcţionează atât la medicii de familie, cât şi în spitale. continuare »

ATENTIE! Vor fi puse in circulatie 8 milioane de carduri de sanate; le veti primi acasa. SOLUTIA: le returnati cu mesajul: REFUZ CIPUL!

Dupa cum ne asteptam, sistemul merge dictatorial mai departe. Cu toate dezbaterile publice pe tema cardului de sanatate cu cip, ignorand refuzul documentelor cu cip a milioane de oameni, iata ca ne vom trezi cu aceste carduri acasa. Ce alternativa vor asigura cei de la sanatate, romani sau mai putin romani, pentru persoanele care refuza cardurile cu cip?

Mediafax ne informeaza ca: Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat, luni, ca a primit primele carduri nationale de sanatate realizate in perioada de proba si ca urmeaza personalizarea lor, astfel incat pana la sfarsitul lui 2011 sa fie finalizate aproape opt milioane de documente, jumatate din cele comandate la Imprimerie.

“Saptamana trecuta a fost finalizata perioada de proba a cardurilor nationale de sanatate. Saptamana viitoare vom avea deja un numar insemnat de carduri. Pasul urmator este personalizarea cardurilor. Vor fi realizate cam doua-trei milioane de carduri pe luna, dar in acest interval vor putea fi personalizate in jur de un milion de acte”, a spus ministrul Sanatatii.

Pana la sfarsitul lui 2011 vor fi realizate si distribuite aproximativ opt milioane de carduri, dintr-un total estimat de 15 milioane de documente, a adaugat Cseke Attila.

Cardul va fi trimis prin posta persoanelor asigurate (peste 18 ani) si va costa aproximativ doi euro, valabilitatea acestuia fiind de cinci ani.

Asiguratii care vor sa devina donatori de organe trebuie sa faca o declaratie notariala in acest sens. In baza declaratiei notariale, pe cardul national de sanatate va fi inscrisa mentiunea donator de organe, a explicat Cseke Attila. continuare »

Statul dictatorial isi arata coltii: Nu s-au gasit solutii pentru cei care nu doresc carduri de sanatate cu cip

UPDATE: Inregistrarea video de la dezbatere

[vimeo=https://vimeo.com/19478952]

Reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) si cei ai Ministerului Sanatatii au declarat, in cadrul celei de-a doua dezbateri publice organizate pe tema implementarii cardului national de sanatate, ca “nu s-au gasit solutiile potrivite in cazul persoanelor care nu sunt de acord cu CIP-ul acestui card”. Mai mult decat atat, oficialii au mentionat ca inca analizeaza aceasta situatie.

In cadrul dezbaterii publice, tot mai multe persoane, din diverse arii de activitate (drept, medicina, religie, IT, etc.) si-au exprimat nemultumirea cu privire la cardul national de sanatate si la sistemul informatic in care se va lucra, odata cu introducerea acestui nou document.

“Se vor putea face fraude, chiar si cu realizarea noului sistem, acesta nefiind nici pe departe un sistem infailibil”, a precizat un specialist IT in cadrul dezbaterii publice.

Cu toate acestea, reprezentantii CNAS sustin in continuare ca sistemul si cardul de sanatate sunt doua metode sigure din toate punctele de vedere.

“Cardul este o modalitate tehnica securizata de a acorda servicii medicale. Sunt instrumente sigure din punct de vedere al datelor. Mentionam ca avea de a face cu sute de servicii medicale, acordate fara sa fi cazul. Dupa implementarea noului sistem nu va mai fi nicio modalitate de frauda”, a explicat directorul pe SIUI in cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Indiferent care ar fi opinia populatiei, reamintim ca ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a anuntat, la inceputul acestui an ca primele carduri nationale de sanatate vor fi gata la sfarsitul lunii februarie, urmand ca distributia acestora sa inceapa la jumatatea anului 2011.

Autor: Oana Ciornia
Sursa: PaginaMedicala.ro