Erezie gravă promovată şi de unii ierarhi ortodocşi ecumenişti: Biserica Ortodoxă este vinovată de schisma cu papistaşii

arzobispo-ortodoxo-arzobispo-toledo-21

DEZVĂLUIRI ALE MITROPOLITULUI AL SPANIEI ŞI PORTUGALIEI, KIR POLICARP, DESPRE EVOLUŢIA DIALOGULUI CU PAPISTAŞII

Rămâne nerezolvată marea divergenţă a primatului. Este vorba de o diferenţă teologică, dogmatică şi ecleziologică. Potrivit Sfintelor Canoane şi Sfintei Tradiţii este de neconceput un întâi-stătător fără cei dimpreună episcopi cu el.

În ciuda faptului că arhiereii ecumenişti şi Patriarhia Ecumenică se comportă ca nişte supuşi ai Papei şi ai Vaticanului, reprezentanţii papistaşi ai Vaticanului din Spania nu au o purtare corectă faţă de ortodocşi. Dezvăluirea o face Înalpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, care întăreşte că, fie şi unilateral, va lucra pentru unirea cu papistaşii. De asemenea, dezvăluie că papistaşii îi „privesc” pe ortodocşi ca „fraţi despărţiţi”. Din această dezvăluire reiese că iubitul fiu [duhovnicesc] al Patriarhului Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Mesiniei, kir Hrisostom, a preluat de la papistaşi noua lui teorie despre Schismă, teorie care susţine fără ocolişuri că Biserica Ortodoxă este despărţită de cea Papistaşă [în sensul că prin această despărţire, Biserica Ortodoxă este deficitară. n.tr.]. Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, într-un interviu pe care îl acordă unei publicaţii electronice din Spania, prezintă părerile sale despre primatul papal, dar şi aprecierile sale legate de mersul dialogului dintre ortodocşi şi catolici.

Interviul

În interviul său, Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp, a răspuns, între altele, la următoarele întrebări:

– După părerea dumneavoastră şi pe baza experienţei pe care aţi avut-o în Italia şi în Spania, ne puteţi spune cum ne văd catolicii pe noi, ortodocşii?

Oficial, catolicii ne văd ca «fraţi despărţiţi». Aceasta este terminologia catolică oficială în ce îi priveşte pe ortodocşi.

–       Care sunt relaţiile dumneavoastră cu Biserica Romano-Catolică locală?

În linii generale, relaţiile noastre cu Biserica Romano-Catolică a Spaniei sunt bune şi frăţeşti. Repet, există o specificitate a spaţiului iberic şi din acest motiv întâmpinăm anumite dificultăţi în fiecare zi. Echilibrele sunt subtile, noi avem o nevoie imperioasă de spaţii de cult şi prin aceasta depindem de înţelegerea frăţească şi de generozitatea fraţilor noştri romano-catolici. Eu, personal, în acest domeniu urmez «politica» de frăţietate a Patriarhiei Ecumenice şi a Patriarhului nostru, şi, aşa cum am promis în cuvântul pe care l-am rostit la intronizarea mea, voi lucra, fie şi unilateral, pentru unitatea creştinilor, având ca emblemă cuvântul Domnului nostru pe care l-a spus cu puţin înainte de Patimile sale: «ca toţi să fie una».

Cu toate acestea, ceea ce văd în practică este faptul că modul în care Ierarhia Romano-Catolică Iberică se raportează la jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, cel puţin la nivel instituţional şi în linii generale, nu este unul corect, dacă ţinem seama de obligaţiile care leagă Patriarhia Ecumenică şi Biserica Romei şi pe cei doi întâi-stătători, Patriarhul Ecumenic şi Papa Benedict al XVI-lea, câtă vreme, dimpotrivă, pentru românii ortodocşi situaţia este mai uşoară. continuare »

Sfintele Moaşte ale Sf. Mucenic Constantin Brâncoveanu au fost deshumate

Cercetarea arheologică a zonei mormântului lui Constantin Brâncoveanu din biserica Sfântul Gheorghe Nou confirmă descoperirile anterioare, din anii 1932 și 1985, osemintele fiind acelea ale domnitorului sfânt martir, a afirmat vineri dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, responsabil șantier arheologic, arheolog expert, într-o conferință de presă desfășurată la Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu.

“În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu și oseminte depuse în formă de cruce. Craniul aparține unei persoane de sex masculin, cu vârsta de cca 60 de ani, care prezintă urmele unei perforații de formă circulară pe osul parietal stâng, produsă de un obiect ascuțit. De asemenea, am putut observa pe partea posterioară a ramilor mandibulari urme ale unor leziuni produse de obiecte tăioase”, a spus Adameșteanu.

El a subliniat că “aceste observații sunt în concordanță cu datele istorice cunoscute despre uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu și cu observațiile realizate cu ocazia analizei antropologice efectuate în anul 1932”.

Afirmația dr. Mănucu-Adameșteanu a fost confirmată și de antropologul Mihai Constantinescu, de la Institutul de Antropologie ‘Francisc I. Rainer’ al Academiei Române.

Potrivit dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, au fost descoperite trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcașului de cult. continuare »

14 Mai – Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste. Părintele Justin Pârvu despre 14 Mai 1948, ziua neagră a arestărilor

[youtube=https://youtu.be/PLMf0gPq-Ag]

Cea mai grozavă şi funestă săptămână a fost în jurul lui 14 mai. Una din cele mai cenuşii pagini din istoria românească… Circulau pe atunci maşini foarte luxoase. Intraseră în circuitul ţării noastre nişte autocare noi, maşini poloneze, foarte elegante la suprafaţă, dar înăuntru era totul închis şi nu se vedea nimic. Lumea se obişnuise… Eh, maşini poloneze!… Dar acolo erau numai şi numai deţinuţi politici. Pentru că arestările, care se făceau noaptea, erau foarte multe, rămâneau deţinuţii de transportat şi dimineaţa cam până la opt, nouă. Interesul era ca aceste maşini să nu se oprească pe la securităţi pentru că se demasca ce conţin.
Încă o treabă foarte interesantă!… În partea de sud-est a oraşului se auzeau împuşcături pe care ei le mascau, zicând: „armata face manevre”. Erau cunoscute aceste manevre ale armatei. Se făcea o manevră în Roman, se mai făcea la două, trei săptămâni una în Iaşi, în sfârşit, în diferite oraşe. Ce era cu împuşcăturile acelea? Aduceau aici noaptea familii întregi din comuna Bosancea, din zona Bucovinei. Bosancea, o comună de mare rezistenţă unde şi ruşii au fost dezarmaţi şi acum venise momentul de răzbunare împotriva bosăncenilor. Au făcut gropi comune în Piatra Neamţ, pe dealul Balaurului şi acolo aduceau cu maşinile, noaptea, familii întregi, le mitraliau şi le aruncau în gropile comune. Dimineaţa era totul nivelat, cu iarbă şi flori şi nu se ştia ce e acolo. În 1951 s-au făcut de către popa Nicolae săpături pe dealul Balaurului, însă securitatea a oprit să se mai continue săpăturile.
În noaptea dinspre 15 mai 1948 beciurile securităţii erau pline. Nu mai încăpeau arestaţii nici în beciuri, nici în poduri. N-aveau nici miliţieni de serviciu şi atunci au dresat câini. Au băgat deţinuţi în podurile securităţii şi la fiecare doi, trei deţinuţi era câte un câine lup. Într-adevăr, dacă mişcai erai sfâşiat de animalul acesta. Aşa spuneau şi caralii: „Dacă mişcaţi, riscaţi să vă rupă mâna, să vă spargă capul, să vă-nghită cu tot cu oase”.
PJustin-cu-mirulŞi am stat 48 de ore nemişcat cu faţa în jos în podul securităţii din oraşul Roman. După 48 de ore am coborât la anchetă. Ancheta era făcută de un evreu al securităţii, Davidovici Solomon, foarte inteligent care a colaborat cu Doina Constantin. El era informatorul Securităţii şi juca şi rol de activist în FDC. Aşa că ziua umbla prin internate, prin şcoli, pe la ţară şi racola tinerii în Mişcarea Legionară. Era foarte apreciat şi căutat pentru că fusese arestat de Antonescu. Dar lumea nu şi-a dat seama cum de e liber de vreme ce fusese condamnat la 15 ani! Securitatea pusese mâna pe el: „Te eliberăm, dar ne faci serviciile”. A făcut serviciile Securităţii câţiva ani de zile şi apoi a fost găsit pe străzile oraşului Cluj mort, cu faţa în jos, în uniformă de securist. Ăştia l-au eliminat pentru că ştia prea multe.
Aşa s-a început prigoana în acea noapte de 14-15 mai 1948. Au fost peste 10.000 de tineri arestaţi, anchetaţi, condamnaţi în lunile august, septembrie şi în octombrie repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.
Cu vreo patru, cinci zile înainte de plecarea din Roman, mi se arată o imagine: undeva în întuneric, în fundul sălii, o scânteie de lumină. Şi mă opresc, într-adevăr în realitate, după două săptămâni, în faţa puşcăriei Aiudului. Eram legaţi la ochi şi ca să merg către capătul sălii mi-au dat prosopul de la ochi şi tocmai lumina aceea mi se arată mie acolo unde caraliul deschide celula: „Intră aici, banditule!” Şi asta era scânteia şi celula mea.
Şi am mai avut o prevestire la ieşirea din puşcărie. Le-am zis camarazilor mei: „Măi, băieţi nu murim. Fiţi atenţi, rezistăm şi mergem înainte. Lupta se duce mai departe”. Şi într-adevăr aşa a fost.

Citiți integral pe site-ul ATITUDINI.

Parintele Justin Pârvu – Despre cinstirea Sfinților din Inchisori

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=FSrxjCr8CDw]

Referendum Ucraina: 95% din locuitorii orașelor Doneţk şi Lugansk vor ruperea de Kiev. UE nu recunoaşte aceste referedumuri

donet

Referendum Ucraina: 95% din voturi pentru INDEPENDENŢĂ faţă de KIEV

Doar 5% din voturi sunt contra independenţei faţă de Ucraina, potrivit rezultatelor preliminare din oraşele Doneţk şi Lugansk anunţate după ce a început numărătoarea voturilor la referendumul prorus organizat de separatişti în estul ţării.

Anunţul a fost făcut de Aleksei Şmilienko, unul dintre liderii proruşi din Lugansk, una din cele două regiuni din sud-estul Ucrainei unde a fost organizat duminică referendumul.

Unele secţii de votare au fost închise la 20.00 ora locală (17.00 GMT) în timp ce altele rămân deschise mai multe ore, pentru a permite o participare mai mare.

romaniatv.net

UE nu recunoaşte pretinsele referendumuri din Ucraina

Uniunea Europeană (UE) nu recunoaşte rezultatele retinsului referendum pentru independenţa fiefurilor separatiştilor proruşi de la Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei, a declarat duminică un purtător de cuvânt al UE.

“Pretinsele referendumuri sunt ilegale, iar noi nu le vom recunoaşte rezultatele“, a anunţat Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Cei care le-au organizat “nu au legitimitate democratică”, iar “organizarea lor este contrară obiectivelor declaraţiei comune de la Geneva privind diminuarea tensiunii”, a adăugat ea.

Peste şapte milioane de ucraineni din estul ţării au fost chemaţi la vot pentru a decide situaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, în cadrul unor referendumuri organizate de către separatiştii proruşi, care ar putea conduce la secesiunea acestei părţi a ţării.

| activenews

Editorial inedit despre Părintele Ilie Lăcătuşu: Sub persecuţia comunistă

ilie-lacatusu-in-1933

Unul dintre slujitorii români persecutaţi în perioada comunistă a fost părintele Ilie Lăcătuşu. Acesta s-a născut la 6 decembrie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Marin Lăcătuşu din localitatea Crăpăturile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, între 1922 şi 1930, tânărul Ilie Lăcătuşu a urmat Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, apoi între 1930 şi 1934, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Deşi era căsătorit încă din martie 1931, Ilie Lăcătuşu a primit darul preoţiei abia după obţinerea licenţei în teologie. Pentru o scurtă perioadă de timp este slujitor la Parohia Osica de jos, în judeţul Olt, pentru ca de la 1 noiembrie 1934 să devină paroh la Pluta, judeţul Mehedinţi. Situată între Filiaşi şi Strehaia, Parohia Pluta, cu filiala Buiceşti, avea 469 de familii, respectiv 1.805 suflete. Aici, prezbitera Ecaterina Lăcătuşu, învăţătoare la şcoala din localitate, a înfiinţat un frumos cor care dădea răspunsurile la slujbele săvârşite de părintele Ilie Lăcătuşu. Pentru ridicarea culturală a comunităţii, părintele a înfiinţat un „centru cultural“, dar şi o cantină şcolară pentru toţi elevii din localitate. Prin numeroasele iniţiative pastoral-misionare, părintele Lăcătuşu a devenit foarte iubit de credincioşi, în comunitate neexistând sectanţi. De aceea, în perioada guvernării legionare a fost cooptat în calitate de şef de cuib, a cărui activitate însă s-a rezumat la iniţiative gospodăreşti, după cum rememora într-o declaraţie din 1954: „Ni s-a spus pe un ton convingător că este cazul să dăm şi noi concurs acelui partid care nutreşte bine bisericii şi ţării şi că luptă pentru dreptatea celor mulţi şi ca atare şi noi pentru interesele generale obşteşti comunale… Am ţinut câteva adunări, am luat hotărâri pentru terminarea podeţelor mici începute şi deteriorate în comună, pentru curăţenia şoselei de zăpadă, pentru adunatul fierului vechi, a părului de porc, împărţindu-ne cu atribuţii pe sectoare de activitate“. Părintele a activat în Mişcarea Legionară până în ianuarie 1941. Ulterior, între 1 noiembrie 1942 şi martie 1943, a făcut misiune pe frontul antibolşevic din Transnistria, slujind la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail“ din Şerşeniţa, judeţul Râbniţa, în apropiere de Nistru, parohie cu 974 de familii, respectiv 4.000 de suflete. În perioada bolşevică, biserica parohială fusese transformată în club politic. Părintele Lăcătuşu a reamenajat-o şi a înzestrat-o cu icoane, veşminte şi obiecte de cult, astfel încât la 3 noiembrie 1942 a resfinţit-o. Ca slujitor a împărţit obiecte religioase credincioşilor, a iniţiat acţiuni de ajutorare cu lemne de foc pentru cei săraci, a înfiinţat o cantină destinată şcolarilor orfani, a predat religia în şcoli, totodată de la 1 ianuarie 1943 suplinind Parohia Grabova, din vecinătate. După instalarea regimului comunist, părintele Ilie Lăcătuşu a intrat în atenţia Securităţii, mai ales datorită stimei de care se bucura în localitate. În urma unor declaraţii calomniatoare date de doi membri PMR, prin care se arăta că părintele „ar duce activitate de dezbinare în localitate“, în 1949 se declanşează o urmărire împotriva sa. Însă ancheta Securităţii a dovedit contrariul. Nu la fel s-a întâmplat în anul 1952, când a fost arestat din cauza antecedentelor politice. continuare »

OMV Petrom practică fracturarea hidraulică din 2006 în Marea Neagră

omv marea neagraÎn genere, în România, sintagma fracturare-hidraulică este asociată cu operaţiunile Chevron şi cu exploatările de gaze de şist, exploatări ce vor începe, conform premierului Ponta, abia peste vreo cinci ani, după ce “anevoioasa” fază de explorare se va fi încheiat. Iar între timp, ne asigură premierul, putem să dormim liniştiţi, ţara nu este în niciun pericol, tehnologiile vor evolua şi când vom ajunge la exploatare, totul va fi bine, atât pentru mediu cât şi pentru om. În ciuda asigurărilor ce se oferă gratis, există documente care ar demonstra că fracturarea se practică de ani “buni” în România, în Marea Neagră, iniţiatorul fiind Petrom.

Într-o lucrare prezentată în 2009 la o conferinţă SPE (Society of Petroleum Engineers) în Amsterdam şi postată pe onepetro.org, site dedicat cercetătorilor, oamenilor de ştiinţă, profesioniştilor în domeniu etc. OMV Petrom descrie, cu lux de amănunte, modul în care a fracturat zăcăminte de petrol (există şi petrol de şist) şi gaze în Marea Neagră, în câmpul Lebăda Vest, situat la 95 de kilometri de ţărmul românesc. Link la prezentarea intitulată “Operaţiuni de fracturare hidraulică multistage realizate cu succes folosind apă de mare şi fluid de fractare fără polimeri, cu ajutorul unei nave pentru aprovizionare. Câmpul petrolier şi gazifer Lebădă Vest, în largul apelor teritoriale ale Mării Negre”. onepetro.org.

Cum exploatările maritime sunt foarte scumpe, explică specialişti OMV Petrom, compania a folosit fracturarea hidraulică pe orizontală în scopul creşterii productivităţii exploatărilor. continuare »

Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei prin care este condamnată masoneria

Sinodul Bisericii Ortodoxe - Grecia

Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei prin care este condamnată masoneria

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a dat publicității sus-menționata enciclică, prin care își reafirmă fidelitatea față de hotărâri mai vechi, prin care Biserica Greciei condamnă masoneria și arată că este incompatibilă calitatea de creștin cu aceea de mason. Îi cheamă pe toți cei rătăciți să părăsească masoneria și să se întoarcă la adevărul Bisericii noastre.

Enciclica

Prezentăm mai jos textul complet al enciclicei:

”Prin decizie sinodală, luată în cadrul Ședinței Sinodului Permanent din 19 martie a.c., vă facem cunoscut că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în ședința menționată și ca urmare a propunerii Comisiei Sinodale Antieretice, îți reafirmă prin prezenta enciclică poziția împotriva masoneriei, invocând Actul sinodal din 12.10.1933 și Proclamația Sfântului Sinod al Bisericii Greciei din 4.10.1996, care condamnă masoneria și consideră incompatibilă calitatea de creștin ortodox cu aceea de mason.

Sfântul Sinod insistă categoric asupra celor stabilite prin hotărârilesale anterioare [din 12.10.1933 și din 4.10.1996]. Reafirmă că masoneria reprezintă un sistem religios inițiatic sincretist incompatibil cu Biserica, cu totul diferit, separat și străin de Biserică. Demonstrează categoric că însușirea de mason, sub orice formă a ei, este incompatibilă cu aceea de creștin ca mădular al Trupului lui Hristos. În actul mai sus menționat al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, masoneria este în mod special înfierată ca sistem de credințe sincretiste, a cărui natură obscură este cu totul contrară adevărului creștin care arătat în plină lumină.

Sfântul Sinod reînnoiește condamnarea masoneriei înaintea poporului cu nume creștin și informează responsabil că absolut nimeni dintre ierarhii Bisericii Greciei nu este membru al vreunei loji masonice, nici nu întreține relații cu masoneria. Respingem orice eventual zvon care susține contrariul ca fiind total neîntemeiat și fals, neavând alt scop decât să provoace confuzia în rândul poporului ortodox, compromiterea Bisericii și a prestigiului Păstorilor acesteia.

Condamnând încă o dată masoneria cu multă responsabilitate, îi chemăm pe cei rătăciți să se întoarcă la cunoștința adevărului prin nemăsuratul Har și prin mila Dumnezeului și Domnului nostru Iisus Hristos.

† Arhiepiscopul Atenei, IERONIM, Președinte

† Mitropolitul Karýstiei și Skýro-ului, Serafim

† Mitropolitul de Néa Krίni și Kalamarίa, Procopie

† Mitropolitul Tesalonicului, Antim

† Mitropolitul de Paramýthia, Philiatón și Ghiroméri, Tit

† Mitropolitul Grevenelor, Serghie

† Mitropolitul Mithýmnei, Hrisostom

† Mitropolitul de Mitilini, Ereso și Plomário, Iacov

† Mitropolitul Thivei și Levadίei, Gheorghe

† Mitropolitul Paronaxiei, Calinic

† Mitropolitul de Ílion, Acharnón și Petroúpoli, Atenagora

† Mitropolitul de Zakynthos, Dionisie

† Mitropolitul de Kifisίa, Amaroúsi și Oropós, Chiril, Secretarul-Șef al Sinodului Permanent

† Mitropolitul Diavleίei, Gavriil”.

Ortodoxos Typos 2 mai 2014 nr. 2020 p.8
Traducere Mihail Ilie | Graiul Ortodox

Dă-ne Doamne și nouă, măcar un ierarh asemenea!

La Pungești a început forajul pentru gazul de șist

sonda chevronChevron Romania a confirmat, marti, ca a inceput activitatile de foraj la sonda de explorare din apropierea satului Silistea, comuna Pungesti, din judetul Vaslui.

Potrivit unui comunicat de presa difuzat de Chevron Romania, activitatile de foraj au demarat dupa finalizarea tuturor verificarilor de siguranta si performanta. Sonda va fora continuu pana cand va ajunge la adancimea dorita, de aproximativ 4.000 de metri.

“Se vor efectua diverse masuratori si vor fi luate probe de roci pentru a determina daca gazul natural este prezent, precum si modul in care acesta poate fi produs. Prioritatea noastra este sa desfasuram aceste activitati intr-un mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator, in conformitate cu acordurile de mediu pe baza carora operam.

Instalatiile Chevron sunt proiectate pentru a proteja apele subterane pe toata durata de viata a sondelor, avand un design robust si fiind continuu testate pentru verificarea integritatii. Puturile de foraj Chevron au mai multe straturi de otel si ciment. Acestea creeaza o bariera ce protejeaza apele subterane prin pastrarea fluidelor si hidrocarburilor in gaura de sonda”, se precizeaza in comunicat.

Reprezentantii companiei petroliere afirma ca o conditie a sistemului Chevron de gestionare a apelor presupune construirea unor puturi pentru monitorizare in cadrul platformei sale.

Chevron va colecta mostre din aceste puturi pentru a monitoriza calitatea apei inainte, in timpul si dupa finalizarea operatiunilor de foraj. Rezultatele acestor teste vor fi puse la dispozitia autoritatilor din domeniu.

ziare.com

pungesti vandut americanilor

Bărbaţii din România între 20 şi 35 de ani trebuie să se pregătească de război! Recrutarea este OBLIGATORIE?

certificat medical_recrutarecertificat medical_recrutareSituația tensionată din Ucraina determină autoritățile române să acționeze, motiv pentru care în Monitorul Oficial a fost publicat modelul certificatului medical pe care toți tinerii sunt obligați să-l dețină lacertificat medical_recrutare recrutare, în perioada stării de război.

Astfel, potrivit prevederilor legale, în cazul mobilizării sau a războiului, sunt obligați să îndeplinească serviciul militar toți bărbații apți, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani.

Ordinului publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 312, din 28 aprilie 2014, a fost emis de MApN, MJ, SRI, SPP, MAE, MS, SIE și STS și aprobă modelul certificatului medical eliberat de medicul de familie, ce urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare.
Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populației pentru apărare, prevede la art. 3, alineatul (5):
– la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar.
De asemenea, noul model al certificatului precizează că tinerii vor trebui să-și facă analize, pentru a se verifica dacă au heptatita B sau C.

Acest ordin este semnat de către: ministrul Apărării Naționale – Mircea Dușa, ministrul Justiției – Robert Marius Cazanciuc, directorul Serviciului Român de Informații – George Maior, directorul Serviciului de Protecție și Pază – Lucian Pahonțu, ministrul Afacerilor Interne – Radu Stroe, ministrul Sănătății – Nicolae Banicioiu, directorul Serviciului de Informații Externe – Teodor Meleșcanu, directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale – Marcel Opriș.

| a1.ro

Conferinţă despre primul sfânt român contemporan cu sfinte moaşte întregi, Marţi 6 Mai, la Muzeul Tăranului Român

conferinta_sf. iovconferinta_sf. iov

Conferinţă despre primul sfânt român contemporan care are sfinte moaşte întregi şi binemirositoare, canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina, care în România este trecut cu vederea, din motive greu de explicat – detalii pe https://sfantuliovdinuglea.ro

În deschiderea conferinţei va fi un concert al celor din Trupa Arhaic – Muzica sufletului de român. Vă rog să share-uiţi anunţul.

Un nou pas spre semnul fiarei: Implanturi în creier pentru sporirea eficienței la locul de muncă

brain-implantbrain-implantPeste 30 de ani am putea deveni cu toţii Robocop. Nu vom avea corpuri din metal, nu vom fugări infractori, dar nu vom mai face faţă cerinţelor de la serviciu fără un implant în creier.

Viitorul nu sună tocmai bine în viziunea oamenilor de ştiinţă din Statele Unite. Cercetătorii americani spun că – în următorii 30 de ani, săptămâna de lucru va creşte cu aproape 50 de ore, iar pentru a putea face faţă la locul de muncă, oamenii vor fi nevoiţi să apeleze la cipuri. Dar nu orice fel de cipuri, ci unele ce se implantează direct în cap.

| observator.tv

A trecut la Domnul prezbitera Adriana Calciu. Dumnezeu să o odihnească alături de soțul ei, Sfântul Mărturisitor Gheorghe Calciu

Parintele Calciu cu sotia, 1985UPDATE: Dorința Părintelui Calciu de a avea soția îngropată alături de el nu va fi respectată de conducerea Mănăstirii Petru Vodă. Deja o altă groapă a fost pregătită și este cea în care s-a mințit că au fost reîngropate osemintele Părintelui Calciu. Sfinte Părinte Justin spulberă nedreptățile din sfânta ta mănăstire!

În ziua pomenirii marelui poet național Radu Gyr, ieri, 29 aprilie, soția mult-pătimitorului părinte Gheorghe Calciu a trecut la Domnul. De 4 ani, prezbitera Adriana Calciu se afla la azilul de bătrâne de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, sub îngrijirea atentă a maicilor. Marcată de suferința provocată de torționarii și securiștii ce l-au prigonit pe Părintele Calciu, dna. Adriana își aștepta revederea cu soțul ei, de data aceasta, în ceruri. Cei care au cunoscut-o în perioada cât a stat la mănăstire au fost profund impresionați de gingășia și nevinovăția cu care le vorbea.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, și conform dorinței Părintelui Calciu, ar trebui să fie îngropată lângă/sau în același mormânt.(și cum nimic nu este întâmplător, mormântul poetului Radu Gyr se află lângă mormântul Părintelui Calciu). Trebuie amintit că trupul Părintelui Calciu a fost reîngropat în același mormânt, după ce a fost descoperit cu sfinte moaște întregi, anul trecut, la împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie.

Dumnezeu să o odihnească cu sfinții, alături de soțul ei, Sfântul Mărturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, sfânt cu sfinte moaște întregi.

Pr. prof. dr. Mihai Valică – Anularea Legii Big Brother, prigoana biometrică a conducerii BOR, fratricidul dintre patriarhiile Rusiei şi Ucrainei

pr.  prof dr. Mihai ValicaŞtiri vitale pentru români, tratate cu tăcere perpetuă

Atât media civilă, cât şi cea bisericească, cu mici excepţii, tac vinovaţi în continuare, atunci când este vorba despre chestiuni vitale, privind apărarea demnităţii persoanei umane sau a poporului român.

Recent, Curtea Europeană de Justiţie, a emis o hotărâre importantă, referitoare la legislaţia europeană, privind protecţia datelor personale, şi impune ţărilor, care au acceptat tehnologia biometrică fără graniţe, o revizuire a legislaţiei respective.

Iată hotărârea CEJ:

„Justiția europeană impune o revizuire a legislației europene privind datele personale” marţi, 8 Apr 2014, 19:35, în:

„Justiția europeană a impus marți o revizuire a legislației europene privind păstrarea datelor cu caracter personal utilizate în lupta împotriva crimei organizate și a terorismului, considerată necesară însă disproporționată și prea intruzivă, informează AFP.

Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a declarat ‘invalidă’ directiva privind păstrarea datelor cu caracter personal, estimând că ‘reprezintă o ingerință de o amploare și gravitate particulară în drepturile fundamentale privind respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal’ și a cerut ca ‘această ingerință să fie limitată la minimul necesar’. Tehnologia RFID nu se justifică, privitor la persoana umană! continuare »

Victor Ponta vrea să se asigure că peste cinci ani nimeni nu va mai putea bloca exploatarea gazelor de şist

1petrol-si-gazeVictor Ponta a anunțat că  în România nu vor fi exploatate gaze de șist în următorii cinci ani, dar este important să-și asigure independența energetică, precum și pe cea a Republicii Moldova, din producție internă și cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu, a declarat joi, la RRA, premierul Victor Ponta.

“Deocamdată și în următorii cinci ani, în România nu se va exploata niciun metru cub de gaze de șist. În al doilea rând, mă uit pe harta Europei și cam toți vecinii noștri au dat deja — cu excepția Bulgariei, e adevărat, care probabil că a luat o decizie politică, nu neapărat tehnică — autorizații pentru explorări pentru gaze de șist. Trei, că în următorii cinci ani, România are obligația de a-și pune la punct cea mai performantă și modernă legislație de protecție a mediului, în așa fel încât, dacă peste cinci ani chiar se va exploata, să avem toate garanțiile”, a afirmat premierul, scrie Agerpres.

Victor Ponta a adăugat, totodată, că problema exploatării gazelor de șist trebuie pusă și în contextul asigurării din resurse proprii de către România a necesarului de gaze.

“Aici lucrurile sunt simple: dacă nu avem gaze din producția internă, le cumpărăm de la Gazprom, că nu avem alt producător prin zonă care se ne vândă gaze. Or, eu cred că pentru România, să asigure pentru România și pentru Moldova independența energetică, e un obiectiv atât de important, încât în toate modurile, repet, cu păstrarea celor mai înalte standarde de mediu, dar toate modurile prin care putem să avem aceste resurse, din Marea Neagră, de oriunde din România, trebuie să le folosim, nu trebuie să le dăm cu piciorul, ca să nu depindem de gazul din Rusia”, a mai declarat premierul.

Legea privind exploatările la Roşia Montană a fost respinsă de Camera Deputaţilor, dar… va fi votată într-o şedinţă viitoare

rosia-montanaCamera Deputatilor a dezbatut, miercuri, noul proiect de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Rosia Montana, iar reprezentantii tuturor gurpurilor parlamentare s-au exprimat impotriva acestui proiect.

Deputatul PSD Florin Iordache a afirmat ca PSD voteaza impotriva acestui proiect, dar ca este nevoie de o lege a minelor, de modificarea redeventei, de reglementarea exploatarii minereurilor auro-argentifere, a exploatarii gazelor de sist. “Toate acestea trebuie facute transparent, in Parlament”, a spus Iordache.

Liderul deputatilor PDL, Tinel Gheorghe, a declarat ca PDL nu a sustinut niciodata acest proiect si ca au fost presiuni si la PDL pentru a fi promovat. El a aratat ca acest proiect este “un cartof fierbinte” care a fost trimis Parlamentului. Si deputatii PNL s-au exprimat impotriva acestui proiect, considerand ca “aceasta afacere nu poate fi sprijinita printr-o lege”.

Proiectul de lege care are raport de respingere din partea comisiei speciale a fost trecut pe ordinea de zi pe o pozitie mai in fata pentru a fi discutat in sedinta de miercuri, la propunerea liderului deputatilor PSD, Marian Neacsu. Votul final asupra proiectului va fi dat intr-o sedinta viitoare. Proiectul de lege privind Rosia Montana a fost respins anterior si de Senat, iar Camera Deputatilor este for decizional.

Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat in sesiunea trecuta dezbateri aprinse si a generat proteste de strada. Proiectul de lege a fost sprijinit de Victor Ponta in calitate de premier, care a declarat, insa, ca in calitate de deputat se opune proiectului.

| Romania Libera

Inițiativă de abrogare a Legii 82/2012, Legea Big Brother

big brother is watching 3Liberalii cer abrogarea Legii Big Brother din 2012

Deputații PNL au depus o inițiativă de abrogare a Legii 82/2012, prin care era reglementată reținerea pentru șase luni de zile a datelor comunicațiilor electronice.

Liberalii justifică aceasta prin respingerea unei directive europene de Curtea de Justiție a UE.

“Iniţiativa grupului PNL din Camera Deputaţilor pe care am depus-o astăzi are ca obiect abrogarea Legii 82/2012, cunoscută de toată lumea ca Legea Big Brother. Guvernul ar fi trebuit să reacţioneze imediat ce Curtea de Justiţie a UE a invalidat directiva pe care România a transpus-o prin Legea Big Brother, însă înţelegem că cei de la putere sunt ocupaţi să se plimbe cu barca împinşi de pompieri sau alte cele”, a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu, citată de Mediafax.

Deputatul PNL a precizat că iniţiativa de abrogare a legii este necesară întrucât “stocarea de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice a datelor despre apeluri telefonice, SMS-uri şi mesaje electronice de la populaţie reprezintă un abuz şi încalcă dreptul la viaţă privată”.

Alina Gorghiu mai spune că, în rândul avocaților, la momentul adoptării Legii Big Brother, concluzia a fost că „peste 450 de milioane de persoane la nivelul UE sunt suspecte de terorism sau de spălare de bani, dacă toți trebuie să aibă datele stocate de furnizorii de servicii și comunicații”.

De asemenea, europarlamentarul PNL Renate Weber, care coordonează domeniul libertăţilor civile din partea ALDE, a declarat că directiva în cauză pleacă de la prezumţia cetăţenilor ca potenţiali infractori.

“Re-înmormântarea” Pr. Gheorghe Calciu sau BOR îngropându-şi (sistematic) talanţii. FOTO exclusiv cu sfintele moaşte

UPDATE: VIDEO: mitr. cretan Teofan decide îngroparea sfintelor moaște întregi ale P. Gh. Calciu Dumitreasa și zice că va face la fel și în cazul Părintelui Justin Pârvu

parintele Calciu - sfinte moaste_8

Materialul de faţă aştepta de ceva vreme să fie scris şi publicat. Până la urmă, decizia a venit în ziua de Sf. Gheorghe, odată cu contemplarea, pe Facebook, a unei fotografii în care pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa apare alături de promoţia 1976 a Seminarului Teologic din Bucureşti (pentru cine nu ştie cine a fost pr. Calciu, vezi: ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa). Peste doi ani, părintele avea să fie arestat pentru cele „Şapte cuvinte către tineri”, mărturisitoare de Hristos, într-o lume subjugată de către un regim tiranic, ateu.

Textul meu exprimă un punct de vedere asupra unei istorii pe care o găsesc (cel puţin) halucinantă. Oricine este liber să fie de acord, după cum oricine este liber să nu fie de acord cu observaţiile şi cu concluziile mele, pe care, însă, la rândul meu, sunt liberă să le exprim.

La sfârşitul anului trecut, trupul părintelui Gheorghe Calciu, descoperit cu aspect de sfinte moaşte (întregi), păstrat şi după citirea rugăciunilor arhiereşti de dezlegare (vezi observator.tv/social/razboi-pe-trupul-parintelui-gheorghe-calciu-114232.html ) a fost re-îngropat sub pretextul dorinţelor familiei şi mai ales sub cel al unui „testament” (datat 28 octombrie 2006, vezi Parintele Calciu. Scrisorile testament catre Parintele Justin Parvu) care ar fi aparţinut părintelui.

Curios este că:

„Testamentul” din 28.10 concurează un alt document (datat 12 noiembrie 2006, aşadar posterior celui din 28.10, vezi rostonline.org/rost/dec2006/pr-calciu.shtml), ambele conţinând (şi) dispoziţii privind îngroparea părintelui. O comparaţie între cele două texte poate, însă, lesne conduce la ideea că ele nu aparţin uneia şi aceleiaşi persoane.

Dacă analiza este ajutată şi de o alăturare a „testamentelor” cu alte texte aparţinând pr. Calciu (vezi, d. ex.: Parintele Gh. Calciu: Prefer sa mor aici fara niciun compromis pagină din care se ajunge şi la alte materiale, precum şi textele disponibile la parintelecalciu.wordpress.com/) „testamentul” din 28.10 devine din ce în ce mai suspect de a aparţine mai degrabă vreunui redactor de texte protocolar-fariseice de prin vreo cancelarie, sau altcuiva cu “abilităţi” similare, decât părintelui Gheorghe.

Cuvintele pr. Gheorghe Calciu se supun în mod constant unuia şi aceluiaşi stil, coerent, limpede, ferm, lipsit de orice falsetto curtenesc (după cum era şi omul). Testamentul din 12. 11 cadrează şi el cu acest stil. Cel din 28.10 nu, arătând mai degrabă a fabricaţie care, în încercarea de a imita stilul pr. Calciu, a eşuat izbitor într-un produs de „poetică de curte” adaptată nişei ecleziale (se poate presupune că autorul real al textului nu a avut cum să-şi iasă din propria piele).

Pentru cei care vor aduce observaţia că aceste comentarii ale mele pot fi (des)calificate ca pur subiective, adaug nişte detalii: continuare »

VIDEO – Venirea Sfintei Lumini, Ierusalim, 2014

HRISTOS A ÎNVIAT!


An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Această mare minune se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

În cadrul ceremoniei, Patriarhul grec al Ierusalimului înconjoară Sfântul Mormânt alături de un sobor de ierarhi şi de preoţi. După procesiune, Patriarhul intră cu 33 de lumânări în Sfântul Mormânt, unde se crede că Lumina Sfântă coboară şi le aprinde. După acest eveniment, Patriarhul iese din mormânt şi împarte Lumina credincioşilor prezenţi în biserică.

Imnele Învierii

de Sfantul Efrem Sirul

1. Pentru noi a venit mielul din casa lui David. Pentru noi a venit din Avraam preot şi arhiereu. Pentru noi S-a făcut Miel, pentru noi S-a făcut Arhiereu. Trupul Său s-a făcut jertfă, iar Sângele Său stropire. Binecuvântată fie plinătatea Ta.

Refren: Binecuvântată fie Înălţarea Lui!

 

2. Pogorât-a fugind Păstorul tuturor căutând pe Adam, oaia cea pierdută. A luat-o pe umeri şi a urcat-o aducând-o Stăpânului turmei. Binecuvântată fie pogorârea Sa!

3. Stropit-a rouă şi ploaie făcătoare de viaţă peste Maria, pământul cel însetat. Şi ca un grăunte de grâu a căzut în iad, înălţându-se ca spic şi pâine nouă. Binecuvântat fie zborul Lui!

4. Cunoştinţa Sa a smuls rătăcirea de la omenirea căzută în pierzanie. Prie ea s-a tulburat şi clătinat cel rău. Peste neamuri şi-a revărsat toată înţelepciunea Sa. Binecuvântat fie izvorul ei!

5. Din înălţime S-a pogorât la noi Puterea dumnezeiască şi din sânul Maicii ne-a strălucit Nădejdea. Din mormânt a răsărit Viaţa şi pentru noi a şezut Împăratul de-a dreapta. Binecuvântată fie măreţia Lui!

6. Din înălţime s-a revărsat ca un râu, şi din Maria a ieşit ca o rădăcină. De pe lemnul crucii a căzut ca un rod şi ca o pârgă a urcat înapoi la cer. Binecuvântată fie voia Ta!

7. Cuvântul Tatălui a ieşit din sânul Său şi a îmbrăcat trup din alt sân. Dintr-un sân în alt sân a trecut şi a umplut sânurile feciorelnice. Binecuvântat Cel ce s-a sălăşluit întru noi!

Continuarea pe site-ul ATITUDINI.