Author Archives: admin

AFDPR: Adresa catre Consiliul Local Tg.Ocna, referitor la retragerea titlului de “Cetatean de onoare al orasului Tg.Ocna” acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu

afdpr_sihlaASOCIAŢIA  FOŞTILOR  DEŢINUŢI  POLITICI  DIN  ROMÂNIA A.F.D.P.R.
ASSOCIATION  DES  ANCIENS  DETENUS  POLITIQUES  DE  ROUMANIE
FORMER  ROMANIAN  POLITICAL  PRISONERS  ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317. Nr. 69/02.07.2013

C ă t r e,
 
Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna
Domnului primar Ştefan Şilochi
 
Spre ştiinţă Institutul Naţional
pentru Studierea Holocaustului
din România „Elie Wiesel”
D-lui Director General Alexandru Florian
 
Referitor: retragerea titlului de „Cetăţean de onoare”
al oraşului Tg.Ocna, acordat post-mortem  lui Valeriu Gafencu

Amintim că prin Hotărârea nr.17/10.02.2009, Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna, acordă titlul de „Cetăţean de onoare” post-mortem lui Valeriu Gafencu, în semn de cinstire şi recunoştinţă pentru lupta anticomunistă, suferinţa, smerenia şi sfinţenia de care a dat dovadă pe parcursul vieţii şi mai ales în finalul acesteia, când s-a stins în temniţa din Târgu Ocna.
Deşi vigilenţi, cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, au aflat cu oarecare întârziere despre acest fapt şi printr-o adresă tip „somaţie”, din data de 08.11.2012, solicită Consiliului Local retragerea imediată a titlului acordat, pentru motivul că Valeriu Gafencu a făcut parte din Mişcarea Legionară, o mişcare de tip fascist. Mai mult decât atât, fusese condamnat în două rânduri de către un regim totalitar, deşi nu comisese nici o crimă.
Amintim de asemenea, că istoria religiilor cunoaşte cazuri de tâlhari şi femei de moravuri uşoare care s-au întors la Dumnezeu şi au devenit sfinţi şi respectiv sfinte. Iată că unui fost legionar nu-i este permis acest lucru!?
Valeriu Gafencu, printr-un sublim gest oferă ultimele sale medicamente unui evreu, Richard Wurmbrand, contribuind la salvarea vieţii acestuia. continuare »

Vaticanul, somat pentru prima dată de ONU să ofere explicaţii privind abuzuri sexuale şi violenţe asupra copiilor

vaticanVaticanul, care deţine un mandat de observator permanent la ONU, este somat pentru prima dată să ofere explicaţii detaliate organizaţiei despre abuzuri sexuale şi violenţe comise asupra unor copii în cadrul Bisericii Catolice.Ca toate ţările membre ale Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului, Sfântul Scaun este necesar să răspundă în mod regulat cu privire la acţiunea sa în faţa experţilor ONU.

Potrivit procedurii, experţi ONU au publicat luni o listă cu întrebări, cărora Vaticanul urmează să le răspundă, “eventual” până la 1 noiembrie. Sfântul Scaun va fi audiat de către ONU ulterior, în ianuarie 2014, la Geneva.

Este pentru prima dată când Vaticanului îi sunt adresate întrebări detaliate despre acest subiect, a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a Comitetului pentru Drepturile Copilului, contactată de AFP.

Potrivit listei de întrebări elaborate de către Comitetul pentru Drepturile Copilului, Vaticanul este invitat, “ţinând cont de faptul că Sfântul Scaun a recunoscut cazuri de violenţe sexuale împotriva copiilor, comise de către membri ai clerului, fraţi şi surori în numeroase ţări”, să ofere “informaţii detaliate despre toate cazurile”.

ONU doreşte să afle care sunt măsurile adoptate de Biserică în vederea pedepsirii celor găsiţi vinovaţi de comiterea unor abuzuri sexuale asupra copiilor. Experţii doresc totodată să ştie ce a făcut Vaticanul pentru ca vreun membru al clerului acuzat de pedofilie să nu poată intra în contact cu copii şi care sunt măsurile adoptate pentru susţinerea victimelor.

Experţii intenţinează, de asemenea, să afle dacă Biserica a impus tăcerea anumitor copii abuzaţi sexual. continuare »

Mormântul Părintelui Justin a fost împodobit cu o nouă haină de flori

Tot cu osârdia monahilor și a maicilor din Mănăstirile Petru Vodă, însoțite de sprijinul binecredicioșilor ucenici ai Părintelui Justin, mormântul Sfântului Părintele Justin de la Petru Vodă a căpătat o nouă haină de flori. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Un mesaj către preotul Eugen Tănăsescu

tanasescu da mana cu ateiiPublicăm un punct de vedere, ca urmare a comentariului tendețios și plin de minciuni publicat de preotul Eugen Tănăsescu la articolul de la adresa: adevarul.ro, pe care îl puteți citi mai jos:

Observ că grupul de aşa zişi ucenici ai păriuntelui, care s-au străduit cât a trăit să îl facă lider revoluţionar, nu se lasă şi nu îl lasă în pace pe părintele nici după mutarea sa la cele ceresti. Fotini, Filotheu & Company încearcă să reincălzeazcă zăpăceala teologică a cipurilor totalitare. Rusine lor. Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice. Preot Eugen Tănăsescu”

Replica

1. “Cine nu e bun la gramatică, nu e bun nici la gândit” zice un înţelept. Greşelile de scriere demonstrează un surplus de fiere care înveninând sângele obstrucţionează activitatea cerebrală. Domnul profesor Mihai Dinu a expus această maladie a spiritului în mai profundele şi mai detaliatele sale eseuri.

2. genealogia ucenicilor care nu sînt aşa zişi, ci aşa dovediţi:

Ucenici indirecţi: cele 1000000 de semnături împotriva actelor cu microcip strânse la singur îndemnul Părintelui Justin, şi cei 30000 de oameni prezenţi la înmormântare sînt dovezi ce nu necesită comentarii.

Ucenici direcţi: 230 de monahi şi monahii de la Petru Vodă, împreună cu de alte câteva zeci de monahi şi monahii din ţară şi din străinătate, şi câteva sute de mireni, se spovedeau la cuvioşia sa în mod regulat şi făceau ascultare de cuvioşia sa întru toate.

Ucenici apropiaţi:

– Apropierea duhovnicească nu poate fi măsurată dinafara celor două persoane între care se clădeşte o relaţie sufletească. Acest lucru este un aspect de intimitate sacră şi nu primeşte aprecieri dinafara relaţiei propriu-zise. Totuşi, cei cărora Părintele le-a încredinţat cele mai importante din învăţăturile sale teologice trebuie cinstiţi cu cinste egală cu a învăţătorului lor. De altfel, cei ce i-au fost apropiaţi duhovniceşte se cunosc după roadele duhovniceşti, iar dumneavoastră vă lipsesc ochii duhovniceşti cu care să vedeţi aceste roade. continuare »

Decizie CEDO: Statul român nu a încălcat libertatea de asociere refuzând sindicatele preoţilor

sindicat preotiCurtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoţilor în anul 2008, decizia CEDO confirmând specificul vocaţional al preoţiei care este incompatibil cu acţiunea sindicală, precizează Patriarhia Română, într-un comunicat transmis AGERPRES.

“În ziua de 9 iulie 2013, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a comunicat hotărârea definitivă nr. 2330/09 în cauza Sindicatul ‘Păstorul cel Bun’ contra României şi a decis că statul român nu a încălcat dreptul la libertatea de asociere atunci când a respins înregistrarea unui sindicat al preoţilor în anul 2008”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române, citat de Agerpres.

În motivarea hotărârii, Marea Cameră a CEDO consideră că statul român a respectat principiul autonomiei comunităţilor religioase din România şi obligaţia de neutralitate religioasă enunţată de articolul 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului când nu a admis înregistrarea unui sindicat al preoţilor.

Totodată, Marea Cameră a CEDO apreciază drept rezonabilă decizia Curţii de Apel Craiova care a considerat că înfiinţarea unui sindicat al preoţilor reprezintă un risc real de încălcare a principiului autonomiei Bisericii, stipulat în Constituţia României (art. 29) şi Legea Cultelor nr. 489/2006 (art. 8).

Instanţa europeană de la Strasbourg reţine faptul că în România principiul autonomiei comunităţilor religioase este cheia de boltă a relaţiilor dintre stat şi cultele recunoscute şi, ca atare, decizia de neînregistrare a sindicatului preoţilor a fost întemeiată.

“În concluzie, hotărârea nr. 2330/09 a Marii Camere a CEDO ţine cont de autonomia şi libertatea cultelor, precum şi de statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, decizia CEDO confirmă specificul vocaţional al preoţiei care este incompatibil cu acţiunea sindicală, deoarece preoţia este o misiune liber asumată pe care Biserica o încredinţează celor care au răspuns la chemarea ei”, susţin reprezentanţii Patriarhiei Române

CAZ ȘOCANT – SĂ FIE CLAR pentru toți: prelevare de organe se face doar de la persoane încă în viață

prelevare de organe persoana vieMedicii de la spitalul St. Joseph din New York erau în mijlocul procedurii de prelevare a organelor când pacienta pe care o credeau moartă a deschis ochii, scrie Syracuse Post-Standard.
În urma acestei grave erori, comisă în 2009, spitalul a fost amendat, în luna septembrie 2012, cu 22.000 de dolari, cea mai mare amendă dată unui spital din New York, din 2002.

Colleen S. Burns, 41 de ani, din North Syracuse, New York, a fost internată în luna octombrie 2009, după o supradoză de medicamente. Din cauza unui şir întreg de greşeli făcute în evaluarea stării pacientului, medicii au ajuns la concluzia că femeia este moartă.
În urma anchetei, Departamentului de Stat pentru Sănătate a stabilit că după ce Colleen S. Burns a fost internată, medicii nu i-au administrat tratamentul recomandat pentru supradoza de Xanax. În plus, nu i-au făcut toate testele necesare şi nici tomografia, stabilind diagnosticul de moarte cerebrală, în timp ce femeia era de fapt în comă din cauza supradozei.
Aşa că, după ce familia şi-a dat acordul, au început procedura de prelevare a organelor. Chiar dacă asistenta le-a comunicat medicilor că la testul pentru reflex femeia a reacţionat şi că aceasta părea să respire fără aparate, doctorii au început operaţia. În ultimul moment însă Colleen S. Burns a deschis ochii.

Medicii nu au putut să explice familiei ce s-a întâmplat.
“Şi ei erau şocaţi. A fost o surpriză şi pentru ei”, a declarat Lucille Kuss, mama lui Coleen. Aceasta din urmă, care la rândul ei avea trei fete, nu a fost supărată din cauza incidentului. “Era atât de deprimată încât nici nu mai conta”, a mai spus Kuss.
Colleen S. Burns, care s-a sinucis în ianuarie 2011, nu i-a reclamat pe medici pentru malpraxis. Însă Departamentul de Stat, care a investigat cazul, a amendat spitalul cu 22.000 de dolari.

| JURNALUL

Apel la rugăciune pentru un copil, Alexia, bolnav de cancer

Cunoscuti ai nostri trec prim momente grele… Sa ajutam cu rugaciunea, dupa cum ne roaga si se roaga si ei Domnului cu durere si nadejde!:

Rugaminte de la Cosmina Dragomir:

Iubitilor,
indraznesc, pentru ca m-am straduit mereu sa nu o fac prea des, sa va rog sa ma ajutati in ceva atat de coplesitor, ca m-a indoit ca pe o creanga pana in pamant.
Unul din pruncii preadragi sufletului meu trece printr-o incercare dureroasa. In aceleasi cateva ceasuri a aflat ca orbeste, ca are un cancer in ultima faza la ochi, ca trebuie sa faca trei zile cea mai violenta bombardare cu citostatice si ca trebuie sa renunte macar la unul din globii oculari, asta daca dezvoltarea tumorii se opreste si daca porneste peste hotare la o clinica mai buna.
Cu ajutorul unui prieten minunat, pe fetita noastra, Alexia, au vizitat-o la spital o comisie formata din Sfantul Nectarie de la Eghina si alti 5 mucenici romani care deja au conlucrat foarte mult si au reusit ceva incredibil. Au legat balaurul din sinea cancerului si l-au adunat intr-un biet vierme. Intr-o exprimare strearpa, la analizele din Austria, cancerul depistat si tratat cu citostatice la Fundeni a fost ”declarat” o eroare probabila de tomograf, pentru ca nu mai e de gasit. Tumora e formata acum dintr-o vietate, o larva, toxocara, care totusi obliga medicii pamantesti la a-i scoate ”doar” ochiul infectat. Celalalt diagnostic (retinoblastom), pus initial, se sfarsea invariabil cu moartea ambilor ochi, pe rand, cu atacarea creierului si pierderea vietii copilului.
Maica lui Hristos si Sfintii Sai au facut deja mult , insa stiu ca, daca noi am crede mai mult, ar putea face totul. Pentru pacatele si neputintele adultilor care stim de acest necaz maine, miercuri, e ziua cand pruncul acesta va mucenici scoaterea ochiului. continuare »

Patriarhul interimar al bisericii bulgare s-a înecat în Marea Neagră

mitropolit kiril bulgariaMitropolitului Kiril al Varnei s-a înecat în Marea Neagră, trupul său neînsufleţit fiind găsit în această dimineaţă pe malul mării, în zona cartierului Traka al oraşului Varna, informează site-ul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare și agenția de presă Novinite. 

Parchetul de la Varna, precum şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare au respins informaţiile din presă potrivit cărora pe cadavru au fost găsite urme de violenţă. Potrivit postului naţional de radio, trupul mitropolitului a fost găsit aproape de reşedinţa sa de pe malul mării, fiind găsit în apă şi echipat cu tub de respirat şi mască de scufundare.

Mitropolia Varnei a refuzat orice comentarii legate de posibilitatea ca în momentele dinaintea decesului mitropolitul Kiril să fi fost însoţit de cineva.

Născut în anul 1954, Kiril a devenit Mitropolit al Varnei şi Preslavului în anul 1989. Acesta era considerat unul dintre cei mai influenţi mitropoliţi bulgari. După decesul Patriarhului Bulgariei, Maxim, în noiembrie 2012, Kiril a preluat interimarul până alegerea actualului Patriarh Neofit.

Kiril a fost însă şi o personalitate controversată; anul trecut s-a confirmat că a fost colaborator al serviciilor secrete comuniste; fiind extrem de bogat, acesta a fost criticat pentru modul de viaţă îmbelşugat, inclusiv pentru faptul că se deplasa cu o maşină de lux despre care susţinea că este identică cu cea folosită de preşedintele american Barack Obama.

monahul Teodor Stanescu – Conferinta la Oradea – CATEVA CUVINTE DESPRE ADEVARURI DE IERI SI DE AZI

monahul Stanescu afis MICComunicat de presa

Asociatia pentru pastrarea si promovarea valorilor culturale si nationale ale poporului roman “Astradrom”, organizeaza in data de 11 iulie 2013 Conferinta “Cateva cuvinte despre adevaruri de ieri si de azi”, sustinuta de monahul Teodor Stanescu, fost detinut politic.
La conferinta parintele Stanescu va vorbi despre experientele prin care a trecut prin temnitele comuniste, despre niste realitati pe care de-a lungul timpului autoritatile comuniste au incercat din rasputeri sa le musamalizeze si va raspunde la intrebarile celor interesati despre acest subiect.
Conferinta se va desfasura in amfiteatrul Victor Jinga, corpul F din cadrul Facultatii de Stiinte Economice al Universitatii din Oradea, in data de 11 iulie 2013 de la ora 18:00.
Va astepam cu drag.
Biroul de promovare al Asociatiei Astradrom

Promovabilitatea la BAC peste 50%, mai mare ca în anii trecuți

promovabilitate-bac_-2013După centralizarea aproape completă a datelor, Ministerul Educaţiei anunţă că promovabilitatea pe nivel naţional la Bacalaureatul din acest an este de 55,65%. Ȋn ultimii doi ani, promovabilitatea nu a depăşit pragul de 50%.

Peste 60% dintre absolvenţii actualei promoţii de clasa a XII-a (62,32%) şi 30,82% din absolvenţii promoţiilor anterioare au reuşit să promoveze Bacalaureatul, după cum reiese după centralizarea a 98,3% din date.

Până duminică seara la ora 21:30, Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat 98,3% din datele privind promovarea, la nivel de ţară, a absolvenţilor de clasa a XII-a, care au susţinut examenele din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie – iulie. ”Procentul de promovare pentru absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 este de 62,32%, în timp ce pentru absolvenţii promoţiilor anterioare, care au participat la această sesiune, procentul este de 30,82%. Ca urmare, procentul total de promovare, la nivel naţional, este de 55,65%”, precizează MEN.

Promovabilitatea pe filiere arată astfel:

– filiera Tehnologică: 34,15%  total absolvenţi promoţia curentă şi anterioară

– filiera Teoretică: 76,95% – total absolvenţi promoţia curentă şi anterioară

– filiera Vocaţională: 66,39% – total absolvenţi promoţia curentă şi anterioară

În ceea ce priveşte promovabilitatea pe judeţe, după datele parţiale, cea mai mare rată s-a înregistrat la Brăila – 74,17% dintre absolvenţi, la polul opus aflându-se judeţul Ilfov – 27,91%.

Ministerul Educaţiei Naţionale continuă procesul de centralizare a datelor privind promovarea candidaţilor din cadrul examenelor de Bacalaureat 2013, sesiunea iunie – iulie.

Homosexualii sunt bolnavi sexual: un cuplu și-a molestat sexual copilul de 6 ani împărțindu-l cu un cerc de pedofili

homosexuali pedofiliMark Newton și partenerul său australian, Peter Truong, dorind să „cunoască plăcerile paternității” (după cum aveau să declare în fața instanței) au început din 2002 să caute o mamă-surogat. Ei au reușit să obțină abia în Rusia, în 2005, dreptul de a concepe un copil cu ajutorul unei femei dispuse la „gestație pentru altul”. Unul dintre cei doi bărbați a donat spermă și întreaga afacere i-a costat 8.000 dolari.

De la vârsta de 22 de luni, copilul a fost abuzat sexual aproape zilnic de către cei doi „părinți” și de către opt alți bărbați, membri ai unui grup de pedofili, din Franța, Germania, SUA și Australia. Gradul de exploatare sexuală atinsese un asemenea nivel încât copilul a crescut crezând că ceea ce i se întâmplă reprezintă viața normală. El a fost chiar dresat să nege totul, dacă ar fi fost întrebat despre viața sa.

Anchetatorii au descoperit un jurnal al celor doi bărbați, în care aceștia au scris despre tot ce îi făceau copilului.

Când cei doi bărbați au început să dea de bănuit, ei au acuzat autoritățile că îi persecută din cauza orientării lor sexuale. În 2010, într-un interviu acordat unui post de radio australian, cuplul a încercat să ofere imaginea unei „familii ca oricare alta”; dar pentru anchetatori a fost clar că au cumpărat copilul cu unicul scop de a-l exploata sexual.

Mark Newton a fost condamnat la 40 de ani de închisoare și despăgubiri de 400.000 de dolari. Truong așteaptă încă să îi fie pronunțată sentința.

În iunie 2013, Duma (parlamentul federal rus) a adoptat un amendament la legea adopțiilor, care interzice adopția de copii ruși de către cuplurile de același sex și de către cetățenii țărilor în care este legal așa-zisul „mariaj gay”.

| LifeSiteNews

Parlamentul britanic a votat în unanimitate ieșirea din UE

cameron_referendum_m_britanieProiectul de lege care propune un referendum despre ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii a fost votat în unanimitate în parlamentul britanic în cursul zilei de vineri, dar şansele ca proiectul să devină lege sunt destul de mici.

Victoria premierului David Cameron este una mai degrabă simbolică şi nu are puterea de a forţa viitorul guvern să acţioneze în consecinţă. În schimb, Cameron speră că măsura îi va asigura susţinere la urne în 2015 şi o mai mare popularitate între euroscepticii din ţară.

Decizia de a părăsi Uniunea are la bază lipsa unor măsuri ferme de reformare a UE, ceea ce afectează economia Marii Britanii, susţine premierul. Însă oamenii de afaceri sunt îngrijoraţi că separarea de UE va adânci recesiunea cu care se confruntă britanicii.

Sondajele de opinie relevă că cei mai mulţi britanici sunt indecişi, dar din cei care sunt decişi, un număr un pic mai mare susţine ieşirea din UE, potrivit France 24.

IPS Pimen atacă UE și exploatarea gazelor de șist, de lângă mormântul lui Ștefan

pimen-zainea
Prezent la Mănstirea Putna la privegherea Sfantului Voievod Stefan cel Mare, care este inmormantat in acest lacas de cult, în seara de 1 iulie, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Inalt Preasfințitul ierarh Pimen Zainea a ținut o predică în fața a sute de credincioși prezenți la eveniment.
Spre sfarsitul cuvantarii, in care a evocat personalitatea religioasa si de “ctitor de tara” a lui Stefan cel Mare, Pimen a criticat in mod dur demersurile autoritatilor de a initia in Romania exploatarea gazelor de șist.
Gazele de sist-”un plan diabolic”, “o crima”
 “In seara aceasta, sigur, traim momente de mare bucurie. Ne aflam aici, la Putna, langa Stefan cel Mare. Momente de bucurie pentru cantarile de la strana, si unele au fost cantate si de fratii nostri intru neam si credinta de dincolo de frontiera de astazi, din Ucraina, Bucovina cealalta. Frumos! Cine credea in timpul regimului comunist ca vom trai vremuri sa vedem manastirile pline de calugari, cantarile bisericesti frumoase, ca in vremurile de demult, mesteri iconari, maici care brodeaza si asa mai departe? Sunt momente de bucurie, de inaltare, dar sunt si momente de intristare. Exista acest plan diabolic: sub pretextul ca cauta resurse de energie electrica si nu stiu mai ce, si trebuie sa sfredeleasca pamantul, dar nu oricum, la adancimi mari, otravind apele, izvoarele lasate de Dumnezeu pentru totdeauna. O crima! O crima! Un plan economic diabolic. Rugaciune la Dumnezeu ca sa ii opreasca din rautatea lor“, a marturisit membrul Sfantului Sinod. ”
Cu Uniunea Europeana, e mai rau ca in comunism. Faptele lor sunt diabolice

Inalta fata bisericeasca si-a continuat predica lansand atacuri dure la adresa Uniunii Europene, dar si la “conducatorii de astazi din tara”.

“Rau era in timpul regimului comunist ateu. Mai rau in timpul acestui regim, Uniunea Europeana. Copii sunt amenintati, li se distrug simtamintele morale. Mintea se distruge prin aparatele la care privesc si citesc. Toate, fapte care sunt crime. Cuvintele mele sunt foarte aspre si multi vor spune: Cum e posibil ca un episcop sa adreseze asa cuvinte dure in fata conducatorilor de astazi din tara si din Uniunea Europeana? Sunt dure pentru ca faptele lor sunt diabolice. Cum sa scumpeasca ei energia electrica de sute de ori mai mult? Cum sa-i credem pe ei ca vor aduce binele? Numai raul! Dar, cum Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietica, ne va salva, credem, daca ne vom ruga cu toata smerenia, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene“, a mai mentionat Pimen.

| pesurse

O femeie descrie efectele implantului cu cip, pus împotriva voinței sale

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=TnFtImxyGKA]

O femeie descrie efectele implantului cu cip impotriva vointei sale si chinurile pe care acestea le provoaca: Dureri fulgeratoare din coloana pana in varful picioarelor, dureri de cap, de stomac, crampe, spasme, arsuri ale pielii, lipsa de concentrare, tinitus, vibratii si mancarimi la scanarea pielii – persistente, ridicarea necontrolata a tensiunii arteriale, ameteli, stari de voma, tortura prin invadarea permanenta a intimitatii, dependenta de doctori pentru a-i prescrie tratament impotriva efectelor cipului.
Un om care poarta asemenea dispozitiv nu va mai avea libera alegere asupra gandurilor si actiunilor sale, va fi ca o masinarie teleghidata de altii, programata pentru consum, pentru a ucide, pentru a fi la dispozitia permanenta a sistemului, adica un robot. Oricand acesta va vrea sa se revolte, va fi eliminat, iar cand cineva din sistem va avea nevoie de organele sale, le va “darui”. Oamenii controlati cu microcip s-au mai plans ca aud voci naucitoare in cap, de sunete insuportabile in ureche care ii scoteau din minti si ii provocau sa execute anumite ordine. Acum intelegeti cum se efectueaza si acele atacuri armate si crime prin scoli?
Exista si tehnologia SMD, adica chipuri care pot fi vizibile doar la microscop, iar cele mai mari le poti lua cu penseta.

Depopularea României. Topul judeţelor

depopularea RomanieiCu două excepţii, toate judeţele României au cunoscut o scădere a populaţiei. Care sunt “campionii” acestui clasament negativ.

Populaţia stabilă a României a scăzut cu 7,2%, până la 20,12 milioane de persoane, în zece ani, potrivit rezultatelor definitive ale ultimului recensământ, publicate recent de Institutul Naţional pentru Statistică.
Pe judeţe, cea mai mare scădere s-a înregistrat în Tulcea, care a pierdut aproape 17% din populaţie în nici 10 ani, dat fiind că am comparat rezultatele recensămintelor din 2011 şi 2002. La ultimul recensământ, judeţul număra puţin peste 213.000 de oameni, faţă de 256.000, cât era acum cât erau în 2002.
Pe locul doi în topul scăderii este judeţul Neamţ, cu o scădere de circa 15% în perioada 2002-2011. Populaţia a scăzut de la circa 554.000 de oameni la 470.000. Urmează Brăila, unde populaţia a scăzut cu aproape 14%, de la 373.000 de locuitori la 321.000.
La polul opus, doar în două judeţe din România a crescut populaţia. Este vorba despre Ilfov, care a cunoscut o creştere de aproape 30%, până la 390.000 de persoane, şi de Timiş, unde populaţia a crescut cu 0,8%, până la 683.000 de persoane. continuare »

Cât tupeu are statul maghiar: Ungaria nationalizeaza cladirile istorice, padurile si terenurile agricole din Ardeal!

erdelyAceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfășoară cu concursul autorităţilor Statului Român și împotriva Poporului Român, cu consecinţe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României! Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la actuala situaţie și ce se urmărește?

Se știe că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria și organizațiile etnicilor unguri din țara noastră nu au recunoscut România Mare și au acționat împreună împotriva Statului național unitar român și Poporului Român ! Ungaria și ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moștenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei și a României, Ungaria pretinde și acționează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului, la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu…de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.

Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câștigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta și la 4 august 1919 au fost puse opincile românești pe Parlamentul ungar.

După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reușit în urma “Procesului optanților” să obțină uriașe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste, în urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944 când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.

După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritățile de la Budapesta au avut o contribuție însemnată în declanșarea ei și la numărul morților, Ungaria împreună cu bisericile maghiare și organizațiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Diktat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obținerea acestui Diktat sunt următoarele: continuare »