Tag Archives: apostazie

Declaraţie protest şi o nouă mărturisire de credinţă împotriva abaterilor de la dogmele ortodoxe ale ereziarhului patriarh ecumenist Bartolomeu de Constantinopol

Declarația istorică a Mitropoliților, Stareților de Mănăstiri, preoților și monahilor împotriva abaterilor eclesiologice ale Patriarhului Ecumenic

Εικόνα (100)

Sunt condamnate toate abaterile eclesiologice ale Patriarhului Ecumenic săvârșite la întâlnirea sa cu Papa de la Ierusalim.

O NOUĂ ”MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: NU VOM ÎNGĂDUI DESFIINȚAREA SAU PERVERTIREA DOGMELOR DE CREDINȚĂ

Εικόνα (102)O avertizare clară adresată Patriarhului Ecumenic – care urmează să se întâlnească cu Papa la Fanar – din partea a șase Mitropoliți ai Bisericii Greciei, a unui egumen din Sfântul Munte, a altor stareți de Sfinte Mănăstiri, a Egumenului Sfintei Mănăstiri Stavrovoúnio din Cipru, a 157 de clerici, monahi și monahii și a 1745 de mireni. Toate numele.

La Ierusalim, pe durata întâlnirii sale cu Papa, Patriarhul Ecumenic a recunoscut papismul ca ”Biserică” soră, a declarat că Ortodoxia deține ó parte a Adevărului de Credință, iar nu Adevărul întreg, aderând la teoria eretică a Ramurilor, și, mai mult chiar, negând însuși Simbolul de Credință, a recunoscut valabilitatea Botezului tuturor ”Bisericilor” eretice, a declarat că fără celelalte ”Biserici” suntem mai săraci etc. Semnatarii Noii Mărturisiri de Credință îi amintesc că, atunci când răposatul Patriarh Ecumenic Athenagora a desconsiderat dogmele Bisericii, trei mitropoliți ai Bisericii Greciei și opt sfinte mănăstiri athonite au întrerupt pomenirea sa, fără altă separare și fără ruperea totală a comuniunii. Îl cheamă, în sfârșit, să nu săvârșească rugăciuni în comun cu Papa la Fanar. continuare »

APOSTAZIE: Patriarhul ecumenist Bartolomeu de Istanbul va sluji cu trei ierarhi eretici monofiziți

RUPEREA COMUNIUNII cu patriarhul Bartolomeu – Acest lucru este impus de către Sfintele Canoane, pentru că la acea liturghie se va și împărtăși cu acești eretici. Sfântul Munte Athos este cel mai în măsură să înceteze pomenirea patriarhului Bartolomeu, căci țin direct de el. Dar și noi suntem în comuniune cu el prin pomenirea sa de către ss Daniel Ciobotea. Va opri patriarhul Daniel pomenirea patriarhului Bartolomeu? Sau trebuie să oprim noi pomenirea patriarhului Daniel? Important este să nu ne facem părtași apostaziei ce se va săvârși prin împărtășirea și slujirea împreună cu ereticii a patriarhului ecumenist Bartolomeu.

ss Bartolomeu – Arhiepiscop al Constantinopolului și Noua Romă și Patriarh Ecumenist, ereticul episcop Mesrob Mutafyan – Patriarhul “Bisericii” Armene “Ortodoxe” din Constantinopol, ereticul Mor Filiksinos Yusuf Çetin – Vicar Patriarhal al “bisericii ortodoxe” siriacă din Istanbul și Ankara

ereticul Aram Ateshian – co-patriarh al patriarhiei armene din Constantinopol.


Ss Bartolomeu I, patriarhul ecumenist al Constantinopolului va participa la “liturghia armeană din Catedrala Sfintei Cruci situată pe insula Akdamar, precizează mai multe surse mass-media. Mitropolitul siriac Yusuf Cetin (vicar patriarhal al “bisericii” siriene din Istanbul și Ankara), va participa, de asemenea, la liturghie, facând din eveniment o mare ocazie de unitate pan-ortodoxă. Liturghia anuală are loc pe Insula Sfânta în luna septembrie. Informația a fost preluat de la Departamentul Culturii și Turismului din provincia Van.

Un concert special va fi suținut imediat după Liturghie. Cercurile pan-ortodoxe au salutat măsura și mulți dintre ei considera a fi un mare exemplu de unitate ortodoxă și fraternitate.

| OCP News Service

La un pas de Marea Apostazie: Declaraţia comună de la întâlnirea patriarhului ecumenist Bartolomeu cu ereticul papă Francisc I

intalnire bartolomeu cu francisc

Papa Francisc a ajuns duminică după amiază la Ierusalim, unde a avut loc momentul cheie al pelerinajului său de trei zile la Locurile Sfinte: întâlnirea cu patriarhul ecumenist de Constantinopol, Bartolomeu, la 50 de ani de la “îmbrățișarea” apostată dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul Atenagora, când s-a îndrăznit a fi ridicată anatema de la 1054 contra papistașilor, care s-au despărțit de Biserica lui Hristos prin erezia filioque. De data aceasta, întânirea dintre cele două căpetenii a dus la un alt pas spre apostazia cea mare: angajamentul pentru împărtășirea în comun. Iată mai jos, în traducerea de la radio Vatican, declarația comună a celor… doi:

Declarația Comună semnată de papa Francisc și patriarhul Bartolomeu la sediul Delegației Apostolice de la Ierusalim.

1. Asemenea veneraților predecesori, Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Atenagora, care s-au întâlnit aici la Ierusalim acum 50 de ani, tot astfel și noi, Papa Francisc și Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, am voit să ne întâlnim în Țara Sfântă, “unde Mântuitorul nostru comun, Cristos Domnul, a trăit, a învățat, a murit, a înviat și s-a înălțat la cer, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care lua ființă”. (Comunicatul comun dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, publicat după întâlnirea din 6 ianuarie 1964). Întâlnirea noastră prezentă, ce reprezintă o reuniune ulterioară a Episcopilor Bisericilor de Roma și de Constantinopol, fondate de cei doi frați Apostoli, Petru și Andrei, este pentru noi izvor de imensă bucurie spirituală și ne oferă ocazia de a reflecta asupra profundității și autenticității legăturilor existente între noi, rod al unui drum plin de har de-a lungul căruia am fost călăuziți de către Domnul, începând din acea zi binecuvântată de acum 50 de ani.

2. Întâlnirea noastră fraternă de azi este un nou și necesar pas pe calea spre unitatea la care doar Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă. Ne amintim cu intensă gratitudine pașii pe care Domnul ne-a îngăduit să-i facem. Îmbrățișarea reciprocă dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora, aici la Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pregătit calea unui gest de o extraordinară valoare: înlăturarea din memoria și din mijlocul Bisericii a sentințelor de excomunicare reciprocă, din 1054. Au urmat schimburi de vizite la respectivele sedii din Roma și din Constantinopol, contacte epistolare frecvente și, succesiv, decizia Papei Ioan Paul al II-lea și a Patriarhului Dimitrios, ambii de venerată memorie, de a începe un dialog teologic al adevărului dintre Catolici și Ortodocși. De-a lungul acestor ani, Dumnezeu, izvor de pace și de iubire, ne-a învățat să ne considerăm unii pe ceilalți ca membri ai aceleiași familii creștine, sub un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos, și să ne iubim unii pe alții, încât să putem mărturisi credința în aceiași Evanghelie a lui Cristos, așa cum a fost primit de la Apostoli, exprimat și transmis nouă de Conciliile ecumenice și de Sfinții Părinți. Pe deplin conștienți că nu am atins obiectivul deplinei comuniuni, azi ne exprimăm din nou angajamentul de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul s-a rugat Tatălui “pentru ca toți să fie una” (In 17,21). continuare »

IPS Serafim de Pireu condamnă declarațiile apostate ale arhiepiscopului Nifon, al Târgoviștei

Intervenția Mitropolitului Serafim de Pireu în Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Eladei în problema declarațiilor de la întrunirea “Consiliului Mondial al Bisericilor” de la Busan (noiembrie 2013) unde se referă în mod expres la declarațiile eretice ale Mitropolitului Nifon al Târgoviștei.

IPS Serafim de PireuPreafericite Părinte Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, domnule Ieronim, Preşedinte al Sfântului Sinod,
Iubiţi frati arhierei ai Bisericii Ortodoxe a Eladei,

Cuvântarea Arhiepiscopului Târgoviștei, domnul Nifon,

Dureroasă a fost și prezența ortodoxă la Adunarea de la Busan prin cuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop al Târgoviștei, domnul Nifon, reprezentant al Bisericii României, care a constatat că unitatea Bisericii a fost pierdută și că Biserica existentă, fiind divizată, este și sacramental incompletă, și că nu știm care grupare creștină este urmașă a Bisericii Vechi de la Ierusalim, şi că toți oamenii sunt frați in Hristos, și că Botezul creștin nu este altceva decât un grad sacramental mai înalt, în familia spirituală a umanității.
Înaltpreasfințitul domn Nifon a tăcut și a tăinuit faptul că se alterează ecleziologia ortodoxă în “Consiliul Mondial al Bisericilor” pretextând că în CMB “se apară valorile noastre morale tradiționale” cum ar fi “valorile familiei creștine”.

Sfântul Ciprian (sec. III) subliniază Unitatea Bisericii în episcopi, în Sfânta Euharistie şi în ortodoxia credinţei. Spune Sfântul Părinte: “Dumnezeu, Unul Este, Hristos unul este şi Biserica Una este, credinţa una este, şi turma de credincioşi, una este, lipită prin conglăsuire în puternica unire a Trupului Liber de Unitate. Ecclesiæ 23, PL 4, 517B: «Deus unus est, et Christus unus, et una Ecclesia ejus, et fides una, et plebs una in solidam corporis unitatem concordiæ glutino copulata».
Eclesiologia Sfântului Ciprian este, aşa cum spune şi profesorul Fidas, acceptată de conştiinta Bisericii, ortodoxă. continuare »

Declarație apostată a ss Bartolomeu: “noi continuăm să dialogăm cu Roma, cu Biserica Anglicană, cu CMB, cu Federația Luterană Mondială și cu Bisericile vechi orientale, cu armenii, copții, etiopienii, până când va veni marea zi a unirii tuturor”

Declaratii ecumeniste ale ereziarhului Bartolomeu, patriarhul ecumenist al Constantinopolului pe care le-a exprimat cu ocazia pomeniriii patriarhului Athenagoras, alt eretic care are pretentia sa fi ridicat anatemele asupra papistasilor.

„Astăzi, ca în fiecare an, ne amintim de Patriarhul Atenagora, de fericită memorie, care a adormit în 7 iulie, la Spitalul Valukli în 1972. Când ne aducem aminte de el, ca în fiecare an, este firesc să ne exprimăm recunoștința față de el, cu mai mare intensitatea în acest an, în care comemorăm 40 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Așa cum am sugerat recent Sfântului Sinod al Patriarhiei noastre, vom săvârși un requiem oficial în care îl vom pomeni pe patriarh. Am cerut Mitroplitului de Pergam, care a slujit Patriarhului Atenagora în diferite funcții, să ne vorbească despre personalitatea și opera acestui mare patriarh. Să ne rugăm împreună pentru odihna sufletului patriarhului nostru, care a deschis orizonturi noi pentru Patriarhia Ecumenică, a reînnoit perioada dialogurilor ecumenice, a întâlnit pe Papa Paul al VI-lea în Ierusalim acum 48 de ani, a deschi ferestrele pentru ortodoxie, a deschis centrul patriarhal de la Geneva, Academia ortodoxă de la Creta, Centrul patriarhal de studii patristice de la Tesalonic și altele”. continuare »

Hora mare a RABINILOR duplex Ierusalim-Bucuresti prin preafericite binecuvantari si prezidentiale finantari

Intrebare de baraj: ce personaj din imagine nu este rabin?!

Observati si ce triunghi “frumusel” masonic au in spate!

În sala Conventus a Palatului Patriarhiei se desfăşoară simpozionul interreligios Diaspora – o realitate a societăţii actuale, organizat de Patriarhia Română în cooperare cu Centrul Sapir din Ierusalim şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Evenimentul a fost deschis de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române care a adresat celor prezenţi un cuvânt cu titlul Dialog şi cooperare pentru binele comun.

De asemenea, în deschiderea simpozionului au fost adresate mesaje oficiale din partea Comitetului evreiesc pentru relaţii interreligioase din Israel, Preşedinţiei României, Guvernului României şi Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Astfel, au luat cuvântul: Excelenţa Sa Şef Rabin Mordechai Piron, dl. Cristian Diaconescu, Consilier Prezidenţial, Eminenţa Sa Mare Rabin Menachem Hacohen, Dr. Adrian Lemeni, Secretar de Stat pentru Culte şi Dr. Aurel Vainer, preşedintele Comunităţilor Evreieşti din România.

În cadrul sesiunii de lucru care a urmat, începând cu ora 11:00, au susţinut alocuţiuni: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Eminenţa Sa Şef Rabin Menachem Hacohen, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu, Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti:, Excelenţa Sa Şef Rabin She’ar Yashuv Cohen şi Excelenţa Sa Şef Rabin Samuel René Sirat.

La simpozion participă ierarhi şi profesori de teologie ai Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi străinătate, rabini şi reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din Israel, Elveţia, Franţa şi Statele Unite ale Americii.

Scopul simpozionului este aprofundarea semnificaţiei spirituale a Diasporei şi promovarea cooperării practice în plan social.

sursa acestei mizerii: Basilica

Daca ati raspuns corect la prima intrebare, atunci aveti sansa sa dezlegati enigma BOR, raspunzand la o alta intrebare: De ce o astfel de intalnire nu este posibila cu alta institutie din Ierusalim, Patriarhia ORTODOXA a Ierusalimului, cu care NU ne mai aflam in comuniune?

Masoneria infiltrata in Ortodoxie: patriarhul ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului impartasind masoni

Cu totii ne amintim cu tristete de fapta apostata a mitropolitului Corneanu care s-a “impartasit” la ereticii greco-catolici. Insa putem spune ca a tradat Ortodoxia doar printr-o gura de vin eretic, otrava pentru sufletul sau. Nu putem spune acelasi lucru si despre patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului care a pangarit cele sfinte, Trupul si Sangele  Mantuitorului, dandu-le lepadatilor de masoni din ordinul cavalerilor de Malta.

Ne intrebam: oare acest patriarh nu se situeaza singur inafara Ortodoxiei prin gestul apostat savarsit? Stiind hotararea (conform cu Sfintele Canoane) Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, prin care se caterisesc clericii ce savarsesc astfel de fapte, cum poate Sinodul BOR sa mai aiba comuniune cu acest patriarh apostat, care L-a vandut pe Hristos?  Nu sunt valabile Sfintele Canoane la fel in toata Ortodoxia? Oare cand vom spune STOP vanzarii lui Hristos? Nu este aceasta uraciunea pustiirii? Nu s-a ajuns la potirul comun cu ereticii? Vrem musai sa-l vedem si pe papa impartasindu-se in Biserica Ortodoxa?

Raspunsul vine de la Sfintii Parinti care striga intr-un glas: ANATEMA ecumenistilor!

Noua tema a saptamanii ecumeniste de rugaciune (18 – 25 ianuarie): Impartasire, frangerea painii si rugaciunea

Sub titlul: Rugaciune si cooperare practica pentru unitatea crestina, suntem anuntati de catre Patriarhie ca si anul acesta va avea loc Saptamana de rugaciune impreuna cu ereticii: papistasi, luterani, anglicani, calvini si greco-catolici. Toti acestia sunt considerati crestini. Dar a fi crestin inseamna a avea drept cap al Bisericii pe Hristos, de a cinsti pe mama Sa, Sfanta Fecioara Maria si nu in ultimul rand de a marturisi Simbolul Credintei, asa cum a fost stabilit de Sfintii Parinti. In plus avem sfintele Canoane ortodoxe care interzic intrarea ereticilor in biserica ortodoxa si intrarea ortodocsilor in lacasurile lor de cult, ce se mai numesc si sinagogi ale satanei. Ereticii trebuie primiti in Biserica, doar dupa ce s-au lepadat de erezia lor si au acceptat Unicul Botez valid, in numele adevaratei Sfinte Treimi, Botezul ortodox. Dupa cum ne zice si Sf. Apostol Pavel:

Este un trup si un Duh, precum si chemati ati fost la o singura nadejde a chemarii voastre; Este un Domn, o credinta, un botez (Efeseni 4:5)

Pai de unde putem noi zice ca si acesti eretici au credinta, sau ca sunt in acelasi Duh, cel crestin si ca fac parte din acelasi trup? Ori noi, ori unul din ei? Deci ar insemna sa ne lepadam de credinta noastra ca sa-i putem considera si pe eretici crestini si ca ei au botez si alte sfinte taine. Trebuie sa marturisim ce au marturisit Parintii Bisericii si sa nu avem partasie in niciun fel cu cei ce blasfemiaza numele Domnului, dusmani ai lui Dumnezeu numindu-se.

Referitor la tema din acest an se observa clar tendinta de a se ajunge la acelasi potir, al impartasirii impreuna, dupa cum pe parcursul anilor s-a ajuns sa fie recunoscut si botezul, si preotia ereticilor. Finalul, daca noi il vom accepta, va fi disparitia Ortodoxiei din tara noastra si implicit a noastra ca neam. Sa nu fie!

Cinste acelor ierarhi care nu vor face in bisericile pe care le pastoresc, aceste apostate rugaciuni; iar celor ce vor tine aceste rugaciuni, anatema Sfintilor Parinti se va abate asupra lor. Asemeni si credinciosilor care vor participa sau nu la aceste faradelegi.

Sa marturisim impreuna cu Sfantul Marcu Evgenicul: „Credinţa noastra este dreapta marturisire a Sfintilor Parinti ai nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne înfatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosenie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. In materie de credinta nu exista concesie. Chestiunile credintei nu admit iconomia”.

UPDATE: Un cititor ne-a transmis ideea de stabili o ora de citire a Psaltirii pentru izbavirea oamenilor de erezie, rataciri, secte si ecumenism si intoarcerea lor la dreapta credinta. Consideram ca e de ajuns ca fiecare sa citeasca cand poate, numai sa ceara Sfintilor, Maicii Domnului si Domnului Hristos izbavirea de ecumenism, erezia ereziilor.

Patriarhul Serbiei, Irineu, aduce jertfa alaturi de jidovi in celebrarea Hanuka. Conform Canoanelor trebuie afurisit

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qh8q79n29VE]

Sanctitatea sa Irineu, patriarhul sarb a vizitat pe 8 decembrie 2010 sinagoga Sukat Shalom din Belgrad si cu această ocazie, el a aprins una dintre cele opt lumanari intr-o ceremonie tradiţionala de Hanuka – sarbatoarea evreiasca a libertatii şi a luminii. In afara de patriarh, au mai aprins lumanari, de asemenea, Presedintele Republicii Serbia domnul Boris Tadic, episcopul Irineu de Backa, muftiul din Serbia Haji Efendi Jusufspahic, papistasul Antonini Orlando, ministrul Cultelor Dr. Bogoljub Sijakovic, presedintele tineretului evreu din Serbia Danijel Bogunovic şi presedinte de onoare al Asociatiei Comunitatilor Evreiesti din Serbia, domnul ACA Singer.

[slideshow]

sursa: Patriarhia Serbiei

Canonul 71 Apostolic: Dacă vreun crestin ar duce untelemn sau ar aprinde lumanari la templul paganilor sau la sinagoga iudeilor, in sarbatorile lor, sa se afuriseasca.

La intronizare sa, noul patriarh al Serbiei a avut invitati la randu-i pe jidovi si pe musulmani. Acum le-a intors vizita, dar s-a lepadat de Ortodoxie. Conform Canoanelor, Biserica Sarba nu mai are Patriarh, acesta incalcand Canonul 71 Apostolic. Acest patriarh prigonitor al episcopului Artemie este acum lepadat de Dumnezeu si a cazut in apostazie. Biserica Sarba merita un patriarh ortodox si cel mai potrivit ar fi episcopul Artemie. Dar binenteles ca de numirea patriarhilor se ocupa masoneria, nu-i asa?

“Lumina si bucurie” in iadul cel vesnic! Dedicatie pentru ecumenisti!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=oVC3obuD2wc]

Acesta este un colaj din cele mai reprezentative momente ale interpretarii cantecului “Svet i radost'” (“Lumina si bucurie”) de catre formatia “Tsvety” si echipa sincretista formata din reprezentanti a celor cinci religii mari a Federatiei Ruse pe 6 martie 2010, in Postul Mare, in ajunul Duminicii Sfintei Cruci. Din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, cu incuviintarea Arhiepiscopului Ioan de Belgorod si Starooskolsk, a evoluat corul arhieresc al Eparhiei de Belgorod. In vreme ce iudeii, musulmanii, budisdii si indusii isi cantau „simbolurile de credinta” (“On namah Shivaya”, juramantul catre Budda, “Allahu akbar”, “Shma Israel” si lecturi din texte oculte cabalistice), ortodocsii de la Belgorod au cantat „Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururi si in vecii vecilor”, confirmand astfel ca toti participantii la concert se roaga unui „dumnezeu” comun. Cu toate astea, declaratia oficiala a Departamentului de Misionarism al BORu spune ca „scopul participarii corului a fost in a marturisi credinta ortodoxa” si ca in varianta de studio cantecul se termina cu rugaciunea ortodoxa fara nici un amestec sincretist (minciuna neacoperita, iata cantecul in varianta studio, unde e chiar mai grav decat la concertul live).

Cine atunci e totusi ortodox: Sfantul Constantin Brancoveanu mucenicit pentru ca nu a vrut sa primeasca islamul sau corul arhieresc din Belgorod (si implicit Departamenul de „Misionarism”), care are acelasi „dumnezeu” cu musulmanii?

sursa: Toaca.md

Episcopia Caransebesului desfasoara ample activitati de educare a tinerilor in spirit ecumenist, adica eretic

Cu putin timp in urma va aduceam la cunostiinta cazul preotului Crecan, din Bocsa Montana care a slujit Sf. Liturghie cu un papistas si a impartasit pe toti cei prezenti, printre care catolici, greco-catolici si o persoana ex-comunicata din Biserica. In cele de mai jos, veti observa cu tristete ca aceasta ratacire este la nivel inalt in cadrul Episcopiei de Caransebes, ca de altfel in toata Mitropolia Banatului. Tinerii ortodocsi sunt indoctrinati cu erezia ecumenista si ajung sa nu mai faca nicio diferenta intre Ortodoxie si erezie (catolicism, protestantism). Ei actioneaza la nivel sentimental si lacrimogen, nestiind ca de fapt se leapada de Dreapta Credinta si de Canoanele Sfintilor Apostoli, care interzic rugaciunea in comun cu cei dinafara Bisericii. Este inacceptabil ca pe site-ul oficial al unei episcopii ortodoxe sa fie oferit drept indrumar, un citat al unui eretic, in persoana papei Ioan Paul al II-lea. Ortodoxia este binecuvantata de Dumnezeu si abunda de sfinte invataturi ale Sfintilor Parinti, iar tinerii nostri trebuie sa fie crescuti si educati in acest duh, drept-maritor si nu sa caute cele necesare mantuirii in sinagoga satanei (in cazul de fata: catolicism, protestantism). Nadajduim sa tragem un semnal de alarma fata de erezia ce se propaga, cu precadere in aceasta parte a tarii si conform, cel putin a, hotararii Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane, care interzice aspru astefel de manifestatii, sa se ia masurile necesare stoparii acestui flagel strain de Ortodoxie, care duce la pierderea de suflete in iadul cel vesnic.

Iata un prim articol, gazduit de siteul protopopiatului Ortodox Roman Resita si intitulat  “Sa fim Lumina!”

Duminica Intrarii Domnului in Ierusalim a fost praznuita in municipiul Resita intr-un chip cu totul deosebit, deoarece tinerii diferitelor confesiuni crestine au organizat o procesiune desfasurata sub moto-ul „Sa fim Lumina”. In seara zilei de 28 martie cele 12 grupe de tineri s-au adunat in fata bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul muncitoresc al Resitei, unde dupa ce s-a rostit rugaciunea Tatal nostru in mai multe limbi s-a pornit in procesiune inspre centrul civic al orasului.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_BZlYUGzNN0]

Manifestarea s-a incheiat cu mesajul Preasfintitului Parinte Lucian, care a participat la acest eveniment, precum si a primarului Resitei, D-l ing. Mihai Stepanescu, a parintelui Nicolae Catalin Mirisan, Protoiereul Resitei si parintelui Arhidiacon Iosif Csaba Pal. Astfel aceasta manifestare se doreste a fi un inceput bun intr-o frumoasa traditie a unor astfel de manifestari unde prin tineri sa se reuseasca o regenerare si o revigorare duhovniceasca inspre binele neamului si a credintei strabune.

continuare »

La Viena, Ortodoxia a fost batjocorita de papistasi prin ingaduinta clericilor ortodocsi participanti. ATENTIE la somniferele lansate de dezbinatori, ce spun ca papismul a suferit un esec

rugaciune in comun, contrar canoanelor ortodoxe

rugaciune in comun, contrar canoanelor ortodoxe

Mai jos aveti concluziile Comisiei de dialog dintre ortodocsi si papistasi, ce a avut loc la Viena intre 20-27 septembrie 2010:

  • nu sunt nori de neincredere intre cele doua Biserici (nn. vedeti cum din start, papismul este considerat biserica, si cei ce zic asta se leapada de Crez, care ne spune ca exista doar Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica);
  • aceasta tema [a primatului] este dificila, dar necesara (nn. pentru Ortodoxie nu a fost necesar 2000 de ani, de ce ar fi de-acum inainte? Este clar ca doar pe papistasi ii avantajeaza primatul papei);
  • dialogul de baza este despre modul cum aceste biserici au trait in primul mileniu si cum putem noi sa gasim astazi o noua cale comuna (nn. se renunta total la  cum au trait si ce au invatat Sfintii Ortodoxiei din mileniul al II-lea si nu numai, care au combatut asiduu papismul; prin aceasta, ierarhia ortodoxa se leapada de Sfinti precum: Fotie cel Mare – cel care a rupt primul legaturile cu papistasii, Grigore Palama, Marcu Evghenicul, Paisie de la Neamt, Ignatie Briancianinov, Ioan Maximovici, Ioan de Kronstadt, Serafim Rose, Nicolae Velimirovici, Justin Popovici s.a.);
  • Roma a avut un rol special, unul primordial. Noi inca trebuie sa vorbim despre ceea ce a insemnat si a implicat acest lucru; (nn. Roma nu mai este ortodoxa, ca sa vorbim de insemnatatea ei; acum este centrul ereziei papiste si al lojilor masonice ce-si au sediul pe strazile Vaticanului);
  • la Ravenna a avut loc marea recunoastere a faptului ca trebuie sa fi existat un protos la nivel universal; (nn. la Ravenna a fost tradata Ortodoxia, caci erezia primatului este straina Sfintei Traditii);
  • in primul mileniu a existat o recunoastere a rolului deosebit pe care episcopul Romei l-a avut in cadrul Bisericii.(nn. insa atunci episcopul Romei era ortodox; unii chiar sunt cinstiti ca Sfinti, fiind mari aparatori ai Dreptei Credinte);
  • ideile de baza de la Ravenna sunt acceptate de catre toate bisericile ortodoxe; (nn. FALS! Biserica rusa si cea bulgara nu au participat la Ravenna)
  • principiul de baza al ecumenismului consta in schimbul de daruri (nn. papistasii nu au daruri, caci ei nu au nici biserica)
  • punctul forte al Bisericii Ortodoxe este sinodalitate, dar doctrina primatului *(suprematiei) nu este asa de puternica…. sa ne imbogatim reciproc (nn. ideea de primat anuleaza sinodalitatea, caci primatul va implica si infailibilitatea papala);
  • pentru Biserica Catolica, desigur, unirea fara episcopul Romei *(primatul papal) este de neimaginat (nn. de neimaginat pentru ortodocsi este unirea sub conducerea antihristului de papa);
  • problema episcopului Romei nu este doar o chestiune de organizare, ci si una teologica (nn. este doar o chestiune de stapanire, de dictatura papistasa asupra ortodocsilor, fara implicatii teologice, caci papismul nu are nicio legatura cu Dumnezeirea);
  • unirea inseamna ca ne vedem reciproc, pe deplin, drept biserici surori. Cred ca si insusi papa gandeste in aceasta directie. (nn. papa cu siguranta viseaza la fel, insa Hristos nu are doua trupuri, ci doar Unul – Biserica Ortodoxa);
  • exista anumite lucruri fundamentale care trebuiesc clarificate in materie de credinta. Restul poate fi lasat diversitatii (nn. in materie de credinta, Ortodoxia este desavarsita, deplina si intreaga, iar diversitatea este crezul babilonian al religiei new-age);
  • exista obiceiuri, ritualuri liturgice si alte practici care pot fi aranjate in mod liber de fiecare biserica in parte (nn. obiceiurile si ritualurile ortodoxe constituie Sfanta Traditie si Predania Sfintilor Parinti, comori nepretuite ale Ortodoxiei, ce nu pot fi aranjate, negociate ca pe ceva lumesc);
  • modelul unirii… va fi rezultatul unei anumite… as spune – n-as numi-o reforma, ca este prea dur – ci adaptare din ambele parti (nn. insa chiar reforma se urmareste, prin adaptarea dogmelor ortodoxe la cerintele papistasilor);
  • autocefalia este o problema, mai ales atunci cand este asociata cu aspectele nationaliste (nn. se doreste centralizarea conducerii Bisericii, adica renuntarea la sinodalitate si pregatirea religiei unice a lui antihrist);
  • facem progrese semnificative in privinta organizarii sinodului pan-ortodox (nn. acest sinod este proorocit ca fiind unul apostat, talharesc);
  • cu bisericile ortodoxe impartasim aproape totul in materie de credinta (nn. inseamna ca ortodocsii impartasesc ereziile lor? Dimpotriva! Papismul este despartit de Ortodoxie de foarte multe erezii grave, antitrinitare si blasfemiatoare);
  • avem cultura diferita din pricina divizarii pe care am experimentat-o in mileniul trecut (nn. adica Sfintii nostri apartin de domeniul culturii? Papistasii “s-au separat nu numai prin obiceiuri, ci si prin dogme straine de ortodocsi, iar cele straine de ortodocsi sunt intru totul eretice si trebuie catehizati dupa canoane si trebuie sa se faca deopotriva cu ortodocsii” – Sfantul Marcu Evghenicul);
  • dialogul catolic-ortodox trebuie sa fie un dialog al iubirii (nn. iubirea nu poate fi decat in Hristos, iar papistasii l-au inlocuit pe Hristos cu papa; iubirea ortodocsilor pentru catolici consta in a le spune ca sunt in inselare si credinta lor este eretica, iar daca vor sa se mantuiasca, sa se intoarca la Ortodoxie!)
  • va fi cu siguranta un comunicat, dar documentul inca poate astepta (nn. se intarzie intocmirea acestui document, special pentru a studia reactiile in urma conferintei de presa, si astfel sa introduca in documentul final doar ceea ce nu deranjeaza prea tare incat sa le blocheze planul apostat; insa este de ajuns ce au declarat pana acum, pentru a ne da seama ca papistasii nu vor unirea cu Adevarul);

continuare »

Parintele Arsenie Papacioc: Ortodoxia se apara cu sabia la momentul asta istoric! Nu crutam nimic! Traiasca Ortodoxia!

N-avem timp sa mai discutam! Scoatem sabia! Daca nu se inteleptesc prin ce le spunem, scoatem sabia si le spunem ca e ascutita! Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! HRISTOS A FOST ORTODOX!

Daca nu se tem de sabia noastra scoasa, atunci incepem sa taiem capetele! Daca suntem ortodocsi, suntem ortodocsi in fata tuturor problemelor vietii!

In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT! Devii un punct de reper!

Mai ales sa pastram unitatea! Sa facem orice sa nu rupem unitatea intre noi, ortodocsii! Sa stim sa trecem si peste anumite greseli, doar-doar isi vor da seama fratii nostri ca au gresit! Sa fim liberi, caci dragostea numai in libertate se desavarseste!

Niciun mare propovaduitor, nici apostolii nu au contribuit la mantuirea lumii cat au contribuit razboaiele ortodocsilor cu toti! In lupta se desavarseste eroul!

Tu trebuie sa fii un factor luminos,omul cerului cu orice chip! Lumea care trebuie pusa la punct, nu e lumea dinafara, e lumea din tine! Pune-te tu la punct! Sa fie un moment de revolta pentru divinitate!

Multi s-au isterizat cand am folosit cuvintele de mai sus, ce apartin Parintelui Arsenie. Dar aceasta le arata lasitatea lor si inclinatia spre compromis. Chiar daca ar fi fost formulate de un anonim, atata timp cat exprima Adevarul, el ar fi trebuit sa rasune intr-o inima de ortodox adevarat! Dar a fost un test si au picat multi, convingandu-ne inca o data ca unii ce-si spun razboinici, nu sunt luptatori, decat cu numele. Acum sa-i vedem daca au de gand sa mai zica si de Parintele Arsenie ca vrea schisma.

Ne precizam inca o data pozitia, iar cel ce ne v-a acuza de altceva, Dumnezeu sa-l certe!

Apartinem de BOR si in BOR vrem sa ne mantuim! Cu toate ratacirile si faptele apostatice ale ierarhiei actuale si trecute, noi stim ca nu trebuie parasita Biserica si ca nu acestia reprezinta Biserica, iar ei – putregaiul- se vor desprinde singuri de Trupul Bisericii si nu noi trebuie sa o parasim. Acuzele de stilism sunt doar soapte ale diavolului ce s-a cuibarit in urechile unor dezbinatori. Sunt reale motive sa-i consideram pe acestia oameni ai sistemului si angajati cu norma ai patriarhiei. Noi nu avem treaba cu Slatioara sau cu alti rataciti, ci tinem de Biserica in care mari parinti precum Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dumitru Staniloae, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu si lista e mult mai mare, au marturisit si marturisesc pe Hristos cel Unul, propovaduit de 2000 de ani de Biserica Ortodoxa. Aceasta este Biserica, impreuna cu ierarhii ce tin dreapta credinta si randuiala Sfintilor Parinti. Apostatii nu reprezinta pentru noi Biserica, iar daca vom lovi in faradelegile lor nu inseamna ca vrem schisma de Biserica, ci schisma de Roma papistasa! Asta inseamna a fi ortodox desavarsit, ca pe langa datoria de zi cu zi de rugaciune si milostenie, sa nu tacem cand credinta noastra este calcata in picioare de nelegiuti! Asa cum ne zice si Parintele Arsenie in inregistrarea de mai sus: Sa ne punem la punct! Sa fim noi ortodocsi! Asa vor cadea si capetele neortodoxe! Ei vor face schisma, nu noi! Noi ramanem in Biserica! Sa iasa ei din Casa Domnului!

Cititi si: Despre erezia papistaseasca: Epistola enciclica, catre ortodocsii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca

Comisia de la Viena: concluzii si planuri pentru viitor de vindere a Ortodoxiei si de recunoastere a papei ca prim intre episcopi: “Pentru Biserica Catolica, desigur, unirea fara episcopul Romei *(primatul papal) este de neimaginat.”

Mai jos sunt redate extrasele din ceea ce papistasul Kurt Koch, seful Consiliului Pontifical pentru Unitatea Crestinilor din cadrul Vaticanului si Mitropolitului Ioannis Zizioulas de Pergam au avut de spus la conferinta de presa sustinuta vineri, 24 septembrie, la Viena. papistasul Koch a vorbit in limba germana, iar Mitropolitul Ioannis in engleza.

Mitropolitul Ioannis Zizoulas de Pergam: “Nu sunt nori de neincredere intre cele doua Biserici. Predecesorii nostri si mai ales liderii bisericilor noastre atat din partea catolica, cat si din cea ortodoxa, au pregatit calea pentru o discutie frateasca si prieteneasca. Trebuie sa va asigur ca acest duh a predominat in discutiile noastre. Si, prin urmare, doresc sa va asigur ca daca continuam asa, Dumnezeu va gasi o modalitate de a depasi toate dificultatile care raman, si va duce cele doua biserici – cele mai vechi biserici, care impart acelasi trecut ecumenic, aceleasi traditii, acelasi inteles asupra bisericii – la deplina comuniune”.

Papistasul Kurt Koch a citat din comentariul Papei Ioan Paul al II-lea despre cele doua biserici ca fiind cei doi plamani ai Crestinatatii si a spus ca acestia trebuie sa practice sa respire impreuna. “Aceasta tema [a primatului] este dificila, dar necesara, deoarece am trait impreuna in diversitate, dar, in acelasi timp, si in unitate in primul mileniu crestin, insa al doilea mileniu crestin – in care am crescut separati – sta intre noi *(ne desparte)”. “Papa Benedict al XVI-lea a spus deja in prelegerea sa faimoasa de la Graz din 1976 ca nu ne putem astepta mai mult de la ortodocsi decat ceea ce a fost practicat in primul mileniu. Deci, dialogul de baza este despre modul cum aceste biserici au trait in primul mileniu si cum putem noi sa gasim astazi o noua cale (comuna). Acest dialog are nevoie de spatiu liber (‘Freiraum’) si de rabdare. Stiu ca anumiti oameni pot fi nerabdatori, dar rabdarea este expresia iubirii. Oamenii stiu din propria lor experienta ce inseamna atunci cand doi soti se despart – noi avem 1000 de ani de recuperat. Trebuie, si dorim, sa gasim cai noi, deoarece Iisus ne-a dat misiunea ca sa traim impreuna(nn. Hristos ne-a zis sa fim UNA in Biserica Sa, Biserica Ortodoxa).

La sectiunea dedicata intrebarilor, papistasul Koch a spus: “Cred ca exista cu siguranta o recunoastere a faptului ca in primele zile ale Bisericii a existat o practica sau o ordine a lucrurilor in care Roma a avut un rol special, unul primordial. Noi inca trebuie sa vorbim despre ceea ce a insemnat si a implicat acest lucru. La Ravenna a avut loc marea recunoastere a faptului ca trebuie sa fi existat un protos, primul, la toate nivelurile – la nivelul bisericii locale, la nivel de regiune si la nivel universal(nn. catolic) Acum ne aflam la nivelul universal si cautam mai indeaproape sa vedem cum arata acest protos la momentul respectiv. Aceasta este ceva nou”.

Mitropolitul Ioannis Zizoulas de Pergam: “Noi inca studiem primul mileniu si nu am ajuns inca la o concluzie. Dar principalul si cel mai important lucru pe care l-am descoprit in urma discutiilor este ca ceea ce am decis la Ravenna pare sa fie confirmat si de istoria primului mileniu”. “Cu alte cuvinte, in primul mileniu a existat o recunoastere a rolului deosebit pe care episcopul Romei l-a avut in cadrul Bisericii. A mai fost si faptul ca acesta nu a operat fara consultarea celorlalti episcopi in jurisdictia sa, precum si pe plan universal. Asadar, am descoperit acest lucru in istorie si este un aspect important”.

“Biserica Rusa a absentat de la Ravenna din motive care nu au avut nimic de-a face cu dialogul nostru. Aceasta nu a parasit Ravenna din cauza dialogului. Ceea ce am decis la Ravenna a fost deja pregatit de precedentele intalniri la care si Biserica Rusa a participat de asemenea. Prin urmare, in esenta nu exista nicio problema… Per ansamblu, ideile de baza de la Ravenna sunt acceptate de catre toate bisericile ortodoxe”. continuare »

S-a intamplat din nou: impreuna slujire a unui preot ortodox cu un eretic, papistas, pe data de 23 mai 2010 la Bocsa Montana – Caras Severin

Din pacate, ortodoxia din vestul tarii este din nou umbrita de o fapta regretabila savarsita de un preot ortodox, anume: slujirea Sf. Liturghii alaturi de un eretic, un preot papistas. Totul s-a intamplat cu ocazia vizitei in Romania a ratacitei Vassula Ryden, excomunicata, conform deciziei din 2001 a Comisiei pentru erezii a Bisericii Ortodoxe din Grecia. In plus este casatorita cu un lutheran si a ajuns faimoasa pentru “prorociile” personale pe care zice ca le primeste de la… . Dupa un periplu “misionar” prin zona Banatului a fost invitata in data de 23 mai 2010, in Bocsa Montana, jud. Caras Severin la Sfanta Liturghie savarsita de preotul ortodox Daniel Crecan si preotul papistas (romano-catolic) Rolf Philip Schoenenberg. Preotul ortodox a impartasit apoi pe ortodocsi, romano–catolici, greco–catolici si pe Vassula Ryden.

Mai jos puteti vedea imagini de la eveniment:

[slideshow]

Toata acestea au avut loc cu suportul mitropolitului Banatului – Nicolae Corneanu care, dupa cum bine stim, s-a “impartasit” la papistasi in 2008, iar sinodul l-a iertat fara ca el sa se fi pocait. In urma acelui scandal, sinodul Sfintei Biserici a reamintit, printr-un comunicat, Sfintele Canoane care spun urmatoarele:

– nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

– cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinta, vor suporta sanctiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

Conform acestei hotarari a sinodului, preotul Daniel Crecan ar trebui sa fie caterisit. Vom vedea cum isi respecta cuvantul, sinodul BOR.

continuare »

La Viena (20-27 septembrie) apostatii au de gand sa faca o unire in baza “bisericii nedespartite din primul mileniu”

Reprezentantii oficiali ai Bisericii Ortodoxe la Dialogul Teologic cu catolicii urmaresc, conform propriilor declaratii, o unire cu catolicii care se va sprijini pe traditia comuna a Bisericii Nedespartite dinainte de epoca schismei din 1054. Aceasta perspectiva a reconfirmat-o Patriarhul Ecumenic Bartolomeu la sarbatoarea Sfintei Chiriachi, vorbind in biserica cu acelasi nume din Kontoskali, unde printre altele a spus: „Noi, ortodocsii, credem ca pe terenul Bisericii Nedespartite a primului mileniu putem intr-un mod sigur sa ne reintalnim si sa ne unim (a se intelege cu romano-catolicii)”.
Cu toate acestea, un dialog cu catolicii care se sprijina doar pe teologia Parintilor dinainte de schisma desconsidera teologia ortodoxa patristica dezvoltata la jumatatea mileniului al doilea.
Insistenta catolicilor in kakodoxie (rea-credinta, erezie) si deplina lor despartire de Biserica prin schisma de la 1054 i-a condus pe Sfintii Parinti la scrierea si rostirea unor cuvinte de combatere a kakodoxiei papistase. Un exemplu caracteristic sunt cuvintele „Despre purcederea Sfantului Duh” si celelalte cuvinte impotriva latinilor ale Sfantului Grigore Palama, prin care s-a formulat lamurit invatatura ortodoxa despre purcederea Sfantului Duh si teologia energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Prin cuvintele Sfintilor Parinti impotriva catolicilor, care s-au scris dupa schisma, s-au descoperit in toata dimensiunea lor rataciri ca „Filioque”, harul creat, primatul papal si infailibilitatea si atatea alte kakodoxii. continuare »

VIDEO: Patriarhia ecumenica a cazut in apostazie pomenindu-l pe papa ca primul intre episcopi

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vzSuXSAPUSc]

In imagine, la tedeumul savarsit  in 2006 in catedrala patriarhala din Constantinopol special cu ocazia venirii lui Benedict XVI, papa este pomenit la ectenie , preotul inchinandui-se totodata, ca episcop al Bisericii (potrivit invataturii Bisericii papa este eretic si nu are nici un rang in ierarhia bisericeasca – nota) inaintea patr. Bartolomeu I, deci e recunoscut ca fiind intaiul dupa cinste.

Filmarea apartine televiziunii catolice EWTN (Eternal World Television Network) si poate fi vizionata integral (momentul prezentat mai sus e la minutul 7:19) pe site-ul realizat de catre Patriarhia Constantinopolului special cu ocazia vizitei eresiarhului Benedict XVI.

sursa: toaca.md