Pe site-ul Tribuna.ro am gasit urmatoarele:

Corpul neinsufletit al edilului sef al Mediasului va ajunge joi la Medias. Slujba de inmormantare va fi oficiata de de Inalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza si Preot Protopop, Reinhard Guib, Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice alaturi de un sobor de preoti.

Speram ca reprezentantii Patriarhiei Romane sa ia masurile necesare pentru a se respecta Sfintele Canoane(can. 10, 11, 45, 65 ale Sfintilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea), care interzic rugaciunea in comun cu ereticii. De altfel, ca si cum Sfintele Canoane nu ar fi fost suficiente ca indreptare pentru randuiala Bisericii, insusi Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Romane a stabilit ca orice slujba cu cei de alta religie este interzisa, atat pentru participarea mirenilor la ea, dar mai ales pentru clerici, care vor fi pedepsiti cu caterisirea in urma acestei tradari de credinta.

Rugam ca cititorii acestui blog sa ne semnaleze de fiecare data cand aud de astfel de cazuri, pentru a le face cunoscute din timp si sa nu mai asistam la evenimente uracioase cum au fost gestul de trista amintire a mitropolitului Corneanu si slujirea impreuna cu greco-catolicii a episcopului Sofronie Drancec. SA NU FIE!

Alte rataciri: Episcopia Greco-Catolică de Oradea atacă Bisericile ortodoxe din Bihor

Singura, doar cu Maica Domnului alaturi, prin rugaciuni inaltate spre cer, in plina noapte si zi de zi, Maica Mihaela Pantea de prin locasuri nemtene cu suflet de mama, plapand si iubitor, cladeste manastire la Capidava – cetatea Scitilor de odinioara, in Dobrogea vremurilor noastre.

Sapaturile de temelie din Iulie 2009 s-au randuit a fi deopotriva cu lansarea proiectului turistico-arheologic “Capidava Redivivus” . Cetatea getica de la Istros reintarita de romani in epoca moderna, inglobeaza si o milenara bazilica in ale carei strafunduri  conform sfintei traditii locale, salasluiesc sfinte oseminte de martiri intru Hristos. Arheologii au cercetat hrisoavele si izvoarele de atestare a acestor fapte si au purces la sapaturi.

Din “Mila Domnului”, maicuta a dobandit tarina de la autoritati si cu sprijinul sfintilor patroni spirituali Epictet si Astion, martiri dobrogeni, a urmat lucrarea de zidire a unei case din lemn cu 3 chilii, o trapeza, dar si un mic Paraclis. Parintele staret Iustin Petre de la manastirea “Sfantul Ioan Casian” impreuna cu intreaga obste monahala si mireneasca, au pus umarul si ultimul banut la temelia acestei constructii extreme de anevoioase, urnind tot angrenajul de santier, proiectele si autorizarile necesare dintru inceput, conglasuind in fapte cu Parintele Arsenie Papacioc “ nu a zice, ci a misca inseamna a ajunge”.

Ajutorul pe care maicuta il nadajduieste de la noi, in perioada imediat urmatoare este pentru piatra de temelie a bisericii ce se va zidi din mila Domnului in aceasta vatra stramoseasca. “Pune si tu o caramida”… la Capidava ; este un indemn la mila, jertfa si rugaciune, dupa puterile si inima fiecaruia dintre cei mai mici ai lui Hristos. Sfintii Mucenici Epictet si Astion ale caror sfiinte moaste salasluiesc in catedralele episcopale ale Tulcii si Tomisului, nadajduim ca vor sta la temelia semetei mirese a lui Hristos – biserica manastirii Capidava si vor binecuvanta negresit pe toti cei care se aseaza la rugaciune prin slujba, troparul si acatistul inchinate lor.

Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

Mult-patimitorilor pentru Hristos, sfintilor mucenici Epictet si Astion, primiti acum aceasta rugaciune de la noi, cei ce plecam genunchii inaintea sfintei voastre icoane si precum ati luminat ochii orbilor si ati daruit vindecare slabanogilor, tot asa tamaduiti-ne si pe noi de toata neputinta trupeasca si sufleteasca. Paziti-ne de tot raul cel aducator de moarte trupeasca si sufleteasca si din tot necazul grabnic ne izbaviti, pe noi cei care cinstim pomenirea voastra si marturisim minunile pe care cu puterea Sfintei Treimi le savarsiti celor ce cu credinta canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Cei care doresc sa contribuie la ctitorire, o pot face in cont :

Manastirea Sf. Epictet si Astion , localitatea Capidava, comuna Topalu – jud. CTA
cont RO03 RZBR  0000 0600 0927 3636, deschis la Raiffeisen Bank Constanta,
CF 21921288 /2007
Maica Stareţă Mihaela Pantea – telefon 0733-323.596 sau 0742-650.460

Frati crestini,

De-a lungul anilor, multi credinciosi au dat marturie despre minunile savarsite prin intermediul sfintilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem putine date, iar despre altele, probabil multe la numar, noi inca nu am aflat.

In vederea editarii un carti despre minunile savarsite de sfintii mucenici din inchisorile comuniste, ii rugam pe toti cei care au trait asemenea fapte minunate sau stiu de la altii despre felul in care au mijlocit sfintii pentru izbavirea de boli, de necazuri, pentru solutionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat in chip firesc, sa ne trimita aceste relatari la adresa: [email protected] .

Parintele Iustin Parvu spunea: „Aveam aceasta perioada in istorie cu care ne putem duce in fata lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul tarii, din toate puscariile, martiri care indeplinesc toate conditiile canonice necesare unei canonizari”.

Multumim anticipat tuturor celor care vor fi alaturi de noi in aceasta lucrare si o rugam pe Maicuta Domnului sa ii acopere cu Sfantul ei acoperamant!

Ieromonahul Augustin
Schitul “Inaltarea Sfintei Cruci”, Aiud

Preluat de pe ATITUDINI.COM

Frati crestini, iata ca actiunea SEMNATURILOR ANTI-CIP a ajuns la punctul final si va multumim tuturor pentru efortul depus in apararea drepturilor noastre pe care Dumnezeu, din iubire, ni le-a daruit. Astfel, pe baza semnaturilor dumneavoastra s-a depus o cerere de organizare a REFERENDUM-ului care sa decida prezenta sau nu a cipurilor in documentele de identitate, in urma alegerii democratice a poporului. Mai jos va prezentam mesajul Parintelui Justin Parvu, cel care a lansat apelul de trezire a neamului in lupta cu cei ce vor sa ne inrobeasca.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=q7t7OvgbqIE]

A fost incuiat in chilie in timpul vizitei IPS Teofan

Desi a evitat subiectul, parintele Mina Dobzeu a marturisit ca IPS Teofan l-a sprijinit tot timpul. In fapt, mitropolitul este singura sa speranta. „IPS Teofan este mana mea calda. Cind a fost intronizarea noului episcop eram bolnav si nu am avut cum sa particip la slujba. El a venit cu mai multi episcopi si m-a vizitat, s-a rugat aici”, si-a amintit parintele Mina.

Preotul din Husi sustine insa desi e prea smerit ca sa marturiseasca, parintele Mina Dobzeu ar fi fost de fapt incuiat in chilie in ziua intronizarii episcopului Corneliu Birladeanu, spre a nu merge la slujba si a se plinge cumva IPS Teofan. “Eu personal am fost acolo, am incercat sa intru la el, dar era incuiat cu cheia, iar un frate calugar mi-a spus ca nu are voie sa il descuie. L-au tinut pina la 3 dupa amiaza fara mincare si nu i-au facut insulina”, a povestit preotul din Husi, spunind ca parintele Dobzeu, care e parintele sau spiritual, i-ar fi marturisit cindva ca “a patimit dupa 1990 mai mult decit in vremea comunismului”.

Facem un APEL catre mitropolia Moldovei si Bucovinei, ca sa se ia masurile necesare soltionarii acestei nedreptati. Nu ne putem bate joc de martirii acestui neam!

Conducerea manastirii insista sa le dea jumatate din despagubirile pe care parintele le ia pentru suferinta din inchisori

“Este nu doar nedemn pentru o fata bisericeasca, dar si lipsit de omenie sa ii pretinda jumatate din pensie pentru un blid de mincare. Parintele Mina este fost arhimandrit, fost veteran si detinut politic, e un preot luminat. Banii nu ii tine pentru el, ci da totul credinciosilor. A tiparit peste zece volume si le-a dat gratis pe toate”, a precizat un preot din Husi, care ne-a adus la cunostinta situatia calugarului intrat in istorie dupa ce l-a crestinat in inchisoare pe filosoful Nicolae Steinhardt.

Preotul, care nu a dorit sa isi divulge identitatea, sustine ca l-ar fi gasit in mai multe rinduri pe parintele Dobzeu, bolnav de diabet si de alte boli, neingrijit cum se cuvine. “Cind a fost internat ultima data in spital, la Iasi, la Infectioase, l-am gasit intr-o stare jalnica. Nu stia nimeni cine este si fusese lasat ca vai de el, nu vorbise nimeni pentru el, era abandonat, in urina, tot o carne vie. Veneau la el in pelerinaj credinciosii, au venit preoti din tara, pina si din Ardeal, dar de la Episcopia Husilor nu stiu sa-l fi vizitat cineva in cele sase saptamini de spitalizare”, a mai povestit preotul.

Staretul Manastirii “Sfintii Petru si Pavel” confirma ca are o situatie de conflict cu parintele Mina. “Nu vrea sa colaboreze. Statutul manastirilor spune ca trebuie sa dea jumatate din pensia sa manastirii, pentru ca este preot aici, primeste cazare, masa, este ingrijit. Asa spun canoanele bisericii. El spune ca scrie carti, da doar un ajutor pentru masa, 250 de lei pe luna”, a declarat parintele Veniamin, staretul manastirii. El a adaugat ca a venit la manastire ca ucenic al parintelui Mina, dar in timp s-a indepartat de el. “Il apreciez pentru toate lucrurile pe care le-a facut. Dar canoanele asa zic. Parintele Mina are pensie de 2.700 de lei”, a sustinut preotul staret.

Parintele Mina, cu smerenie,  a refuzat sa vorbeasca despre probleme sale, spunind ca “eu stiu sa merg pe picioarele mele, sa uit toate si sa iert”. “Am pensie de veteran de razboi, de detinut politic si de preot. Monahii spun ca jumatate din pensie trebuie data manastirii. Dar la mine este altceva, este o exceptie, eu fac misiune, dau carti gratis. M-a costat 14.000 de lei numai cartea «Pentru o biserica dinamica», apoi mai sint si celelalte 11”, a precizat parintele Dobzeu.

Contactat telefonic, episcopul Husilor, PS Corneliu Birladeanul, a afirmat si el ca parintele Dobzeu trebuie sa se supuna regulilor bisericesti. “In statutul bisericii se spune ca oricine din manastire trebuie sa plateasca jumatate din pensie, chiar si staretul”, a declarat PS Birladeanul.

In fapt, parintele Mina Dobzeu da intreaga sa pensie preoteasca manastirii, caci aceasta este de 174 lei, potrivit cuponului sau de pensie pe care ni l-a prezentat preotul din Husi. Insa doreste ca banii pe care ii ia de la stat in calitate de fost veteran si detinut sa ii tina pentru carti. “A impartit gratuit 17.000 de volume episcopiilor si mitropoliilor din toata tara, iar acum vrea sa mearga sa imparta si in Basarabia 3000 de volume”, a mai adaugat preotul din Husi.

Sursa: Ziarul de Iasi

Slujba de priveghere si Sfanta Liturghie de praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, AIUD 2009[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VI804e5dtO8]

In cinstea Capitanului[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QbHXGBeNj6Q]

Intalnirea cu parintele Justin [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q0WhnGUKWkM]

Cuvant de folos rostit in biserica Manastirii Petru Voda [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=v_1esVq0ThI]

Despre Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit

Manastirea Sfantul Sava – Marea Lavra a Sfantului Sava – cunoscuta si sub denumirea locala de “Mar Saba”, este o manastire greco-ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel.

Manastirea este asezata pe defileul Paraului Cedrilor – Chedron sau Wadi en-Nar – care porneste de la poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la 9 mile mai spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.

Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul sau. Continuare…

Rugaminte: Rugam pe toti detinatorii de bloguri, siteuri sa preia acest articol si sa promoveze proiectul sustinut de Parintele Justin. Multumim!

Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea – aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii.

Pe scurt, proiectul a avut in vedere cateva elemente-forta izvorate din necesitati teologice si practice:

• centralitatea martyrionului (rotonda) in cadrul intregului complex. Martyrionul respecta canonul arhitectonic al bisericilor mucenicesti: forma rotunda, octogonala sau hexagonala, cu absida pentru altar care sa aiba dedesubt o zona in care se fie asezate moastele care sa poata fi cinstite de credinciosi si la care sa existe acces din biserica prin doua randuri de scari laterale. Asumarea traditiei vechilor martyrioane face legatura peste timp intre mucenicii perioadei primare a Bisericii si cei ai vremurilor din urma, aratandu-i pe acestia cu nimic mai prejos decat primii. Pana la mult asteptata proslavire oficiala a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, in care pot fi asezate ulterior osemintele adeverite ca moaste;
• o biserica martyrion nu poate fi ridicata decat pe un loc sfant, mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Traditiei ortodoxe, aceasta biserica nu poate avea dedesubt, adica la subsol, nimic altceva decat un loc in care, ca intr-un mormant comun (asa cum se si afla ele inmormantate in Rapa Robilor), sa fie asezate moastele deasupra carora, in biserica, se slujeste Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie sa se interpuna intre acel loc sfant si insusi corpul bisericii;
• stilul arhitectural, traditional ortodox, se impune din insasi vechimea canonului legat de martyrioane. In consecinta, ca in intreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atentie asupra intelegerii traditiei patristice. Dupa iesirea din persecutia primelor veacuri au inceput sa se construiasca doua tipuri de biserici: cele de parohie (adica cele impuse de existenta unei comunitati crestine) si cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar intre secolele IV si VII d. Hr. Intrucat in zilele noastre situatia este foarte asemanatoare cu cea de la inceputul secolului IV – cand intreaga crestinatate iesise din multi ani de persecutii -, ne-am raportat in chip firesc la modul in care Parintii Bisericii au tratat arhitectura bisericeasca (tipologia arhitecturala). Si pentru ca perioada de aur a arhitecturii ortodoxe este cea a Sfantului Imparat Justinian cel Mare, ne-am aplecat asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfintii Serghie si Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna si altele)[3];
• intrucat martyrioanele sunt biserici prin excelenta de plan central, altarul sa vina cat mai aproape de zona centrala octogonala (cifra 8 are simbolism eshatologic) format din stalpii de sustinere care, trecand de balcoane, se urca pana in cupola larga, simbolizand Cerul ca un urias baldachin ridicat deasupra mormantului mucenicilor pe care se va sluji Sfanta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice monumentelor funerare antice ale martyrioanelor. In plus, circulatia credinciosilor spre usile diaconesti ale altarului sau spre subsolul de sub altar sa fie rezolvata intr-un mod foarte practic, care descongestioneaza zona centrala, facilitand miscarile liturgice, anume prin deambulatoriile formate in zona marginala, exterioara octogonului central al martyrionului. Aceasta rezolvare este, si ea, inspirata tot din arta bisericeasca veche;
• trapeza sa fie asezata fata in fata cu iesirea din biserica martyrion, pe axa Rasarit-Apus, ca o prelungire agapica a mesei euharistice. In manastiri trapeza este ca o a doua biserica, fiind loc de comuniune in Hristos, rugaciune, agapa, ascultare a citirilor din cuvintele Sfintilor Parinti. Trapeza este impodobita, ca si biserica, cu fresce reprezentand sfinti si momente din vietile lor;
• in legatura cu martyrionul si cu trapeza sa fie zona de locuire monastica avvaton, adica o zona din manastire dedicata exclusiv monahilor, inaccesibila pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvolta ca o latura de nord a unui atrium urias al martyrionului, atrium in componenta caruia intra si trapeza si zona de intrare si care cuprinde si un aghiasmatar sau fantana cu apa. Zona avvaton asigura o anumita intimitate si liniste atat de necesara monahilor aflati intr-o zona oraseneasca si va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formata din paraclis de iarna, doua randuri de chilii cu utilitatile necesare, apartament arhieresc, o mica biblioteca monastica, etc;
• rezolvarea in terase a proiectului, deoarece terenul se afla intr-o panta destul de accentuata. Partea superioara va fi ocupata de turnul-clopotnita care domina vizual si sonor blocurile si valea. Apoi zona monastica, dupa care, mai jos, pe platforma de mijloc, principala, se va afla biserica (se subliniaza si pe verticala centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;
• zona de nord (aflata in panta accentuata), care da spre primele blocuri ale orasului, sa fie amenajata ca zona-tampon, cu vegetatie: copaci inalti – mai ales in zona de margine -, apoi o alee ce serpuieste intre intrarea pietonala de sus si rotonda martyrionului, alee amenajata cu popasuri de belvedere, bancute, gardulet de piatra si umbrare cu vita de vie – simbolul lui Hristos si al muceniciei;
• accesul auto si pietonal principal atat pentru Manastire cat si pentru Centru va fi dinspre strada de jos;
• sa existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului si a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafata, dar si printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturala din tavanul deschis pe alocuri) care sa aduca aminte de catacombele perioadei crestinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta in muzeu, ci intr-un spatiu dedicat anume) in care vor fi asezate ramasitele pamantesti gasite in Rapa Robilor, face legatura concreta intre subsolul muzeului – amenajat ca o zarca, deci imitand conditiile de inchisoare grea comunista, izolator etc ‑, si zona de sub altar in care se afla numai acele ramasite care manifesta semne ale sfinteniei: miros frumos, izvorasc mir, aduc tamaduiri. Pelerinii sau vizitatorii vor putea incepe parcursul initierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborand sub altar la mormantul mucenicilor (unde se pot inchina), trecand prin culoarul-osuar si ajungand la muzeu, fie invers, parcurgand un drum initiatic ce incepe din muzeu cu prezentarea patimirii lor si culminand cu proslavirea lor ca sfinti mucenici asezati la baza martyrionului;
• o atentie deosebita am dat si conceperii si proiectarii Centrului de Studii Martirologice. In primul rand va exista un muzeu vizitabil de un mare numar de oameni (cu o intrare separata) si care va organiza expozitii permanente ce vor populariza rezultatele si productiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o biblioteca cu sala de lectura (incapatoare, izolata fonic de zona muzeului si luminata natural printr-un sistem special de geamuri), videoteca si fonoteca (pentru stocarea si accesarea marturiilor inregistrate; acest gen de marturii vii sunt foarte importante pentru intelegerea epocii, a realitatilor inchisorilor comuniste, a participantilor la evenimente – martiri, marturisitori, supravietuitori, tortionari -, dar ajuta si la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetatorul sau simplul vizitator poate relationa mai direct si surprinde mai usor, spontan realitatile invocate prin faptul ca se adreseaza mai multor simturi) dotate cu sala de lectura audio si video (de asemenea, izolata fonic si dispunand de separeuri si penumbra necesara), sala de prelucrare audio-video (pentru cercetatorii si expertii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite in cadrul Centrului si al muzeului, dar vor putea fi puse si in vanzare sau folosite alte modalitati de difuzare, in scopul popularizarii), sala de proiectii si conferinte (se vor organiza prezentari, proiectii, dar mai ales conferinte locale si internationale; utilarea salii va fi in consecinta). Am gandit aceste spatii in conformitate cu cele mai noi tehnici si metode folosite in biblioteconomie si muzeistica, in urma vizitarii si cercetarii bibliotecilor celebre din strainatate si a muzeelor premiate international;
• de asemenea, legat de Centrul de Studii, sa existe un corp de locuit (dotat cu utilitatile necesare), cu cateva camere pentru cercetatorii ce vor ramane acolo pentru o anumita perioada. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona Centrului de Studii. Masa va putea fi luata intr-o sala speciala, aflata intr-un corp comun cu trapeza monastica si bucataria;
• parcarea va fi asezata in zona opusa celei monastice (deci in fata muzeului), pentru a se asigura o liniste mai mare in biserica si in avvaton-ul calugarilor.

Am intocmit acest text de prezentare intrucat am inteles faptul ca opinia publica nu a avut acces pana acum la planurile mai detaliate si la explicarile necesare.

Astazi, 2 August 2009, la praznuirea Sfantului Imparat Justinian

extras din revista Atitudini, nr. 7, autori: Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

[1] arhitectul Nicolae TULBAN este specializat in arhitectura bisericeasca, urmand un doctorat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti si publicand diverse articole si studii pe aceasta tema; nu este la primul sau proiect bisericesc, lui datorandu-i-se, intre altele, si reabilitarea chiliei romanesti de la Kapsala, Sfantul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat in arhitectura bisericeasca (a absolvit un masterat in Spatiul Sacru la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti, a publicat diverse articole si studii tematice si are in pregatire un doctorat pe aceasta tema la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmasul unuia dintre cei care au fost intemnitati la Aiud; echipa pe care o formam are in momentul de fata in lucru proiecte si in ale parti ale tarii (comandate mai ales dupa ce unii preoti si episcopi au vazut si apreciat proiectului de la Aiud)

[2] cateva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Tarii Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (in mod special man. Studion) si Sfantul Munte Athos (a se vedea si controversa isihasta in care erau implicati ierarhi, monahi si laici carturari de mare cultura, dar mai ales de autentica traire duhovniceasca) care au nascut pe marii Parinti ai Bisericii. La noi, in vremurile din urma, este de mentionat exemplul manastirii Neamt si al miscarii paisiene.

[3] Ca si in cazul altor biserici din epoca noastra, alegerea stilului reprezinta o provocare. Cu atat mai mult in cazul bisericilor de importanta majora, in care fiecare zona romaneasca si-ar dori sa se regaseasca prin stilul ei local. Acest lucru este, in realitate, imposibil intrucat este imposibila impacarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al tarii noastre in evul mediu tarziu si sub influente straine. S-a gasit o solutie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifica vechilor martyrioane, construite si la noi, ca peste tot, in acele vremuri, in zona Dobrogei si nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adaugate, pe cat posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brancovenesc, moldovenesc etc.). Intrucat neamul nostru romanesc si martirii si marturisitorii sai ortodocsi pe care ii cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al Romaniei, ci si din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre muntii Tatra), si de la Sud de Dunare (nu putini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simteau la fel de romani, pentru ca si erau, dupa sange si traditii), am considerat ca singurul stil cu adevarat reprezentativ tuturor si care atesta tocmai unitatea, geniul intre popoare si vechimea noastra ca neam bimilenar este unul inspirat din cel in care au construit martyrioane si maretii nostri stramosi traco-latini (Sfintii Imparati si mari ctitori Constantin cel Mare si Justinian cel Mare) care au infiintat Imperiul Romeu crestin, numit atunci Romania. Istoricii il numesc astazi, conventional, Bizant, si arata ca a fost continuat pana in modernitate de „Bizantul dupa Bizant” (dupa celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia si Moldovlahia. Utilizarea acestui stil in Aiudul Transilvaniei nu este decat inca o confirmare a continuitatii si vechimii neamului nostru aici. Sa nu uitam ca la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai tarziu a devenit catedrala romano-catolica, sapaturile arheologice au descoperit tot o rotonda bizantina datand din secolul IX!

O, calugarie! Cat de negraita este taina ta si cat de ademenitoare sunt bratele cu care m-ai imbratisat la inceput – dar cat de dureroasa este si stransoarea ce m-a cuprins in bratele tale! Sa ma intorc?! Ma strangi prea tare. Sa merg inainte? Nu am putere. Legata sunt de bratele tale, dar si de patimile mele. Imi simt sufletul ferecat si nici o geana de lumina nu zaresc. Ce intuneric! De neinteles imi sunt toate si pasesc ca intr-o robie.

O, calugarie! Unde este dulcea mangaiere ce mi-o aratai la revarsatul zorilor, cand cu nesat incepeam sa rostesc rugaciunea Mirelui Meu? Il purtam cu mine oriunde, cu animalele la pascut, printre bucate la bucatarie si in tot locul vedeam Numele lui Iisus.

O, calugarie! Unde-ti este nebiruita putere  ce mi-o aratai la apusul soarelui, ca parca nimeni nu era mai de neinvins ca mine? Legea firii era mult prea mica fata de puterea ta. Somnul mi-l opreai, foamea mi-o faceai prieten, trupu-mi intareai, mintea mi-o furai si o trimiteai sa cotrobaie prin vietile Sfintilor si paginile filocalice ale de Dumnezeu purtatorilor Parinti – si hotar nu mai gasea.

O, calugarie! Unde-ti este linistea ce mi-o aduceai in miez de noapte si-n inima mi-o asterneai? Si acolo se desfacea o lume noua, cu care abia asteptam sa ma intalnesc, o lume ce-mi stingea simturile trupesti si-mi aprindea lumina cea negraita din care curgeau izvoarele vietii vesnice? Toate celelalte mi se faceau grabnic trecatoare si neinsemnate, iar eu ramaneam fata-n fata numai cu vesnicia. Cine m-ar fi despartit de dragostea Mirelui meu? Oare necazurile ce veneau de la oameni? Nicidecum! Oare vreo alta neputinta sau dragoste straina? Cum ar fi putut, daca bratele tale ma-mbiau cu atatea bunatati ceresti?

Dar, vai! Pulbere si vis sunt toate acestea pentru mine, acum. Abia daca-mi mai aduc aminte ca le-am gustat vreodata. Straine-mi sunt bratele ce ma cuprind acum si parca ma doare stransoarea ta. Au ramas patimile mele si stransoarea ta. Uraciunea ma-nconjura din toate partile. In zadar imi ridic mintea din nou prin scrierile Sfintilor Parinti, ca pica ametita langa hoitul meu. In zadar imi silesc inima sa strige catre Hristos, strain e Mirele de ea. In zadar caut la cei de langa mine, ca raman tot paralizat. Parca innebunesc, dar oare n-am innebunit?

O, calugarie, numai tu sti aceste taine. Numai tu furi harul Domnului si-l ascunzi de la mine, ca sa mi-l dai mai apoi mai stralucit. Toti poate ajung la cest impas, dar eu cum voi trece de el? cum voi ajunge la lumina de dincolo de intuneric, de dincolo de acest tunel? Un tunel ma desparte de lumina lui Hristos. Cum voi trece de toate gropile ce nu le vad? Nu stiu! Mila Ta, Doamne, ma va urma in toate zilele vietii mele?

O, calugarie, strange-ma tare ca sa nu alunec din bratele tale, cu care m-am legat din tineretile mele. Tine-ma cu darul tau, cel dat mie de Hristos, Domnul meu.

(scris de Monahia Fotini, extras din nr. 7 al revistei Atitudini)

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=j2zV-V5bB04]

Convorbire cu Parintele Duhovnic Arsenie Papacioc despre proiectele de la Rapa Robilor, Aiud

Sfintia Voastra, exista o intrebare. La Aiud este un monument construit de fostii detinuti politici, si un schit. Si este un proiect sa se faca o Manastire la Aiud. Nu stiu daca stiti de lucrul acesta.

Parintele Arsenie: Sa se faca o Manastire, nu stiu, dar ca s-a facut o bisericuta, un schit, mi-a spus chiar Mitropolitul, Bartolomeu Anania.

Sfintia Voastra, exista un proiect, mai vechi, initiat de Parintele Iustin, sa se construiasca o Manastire la Aiud; de asemenea un proiect mai nou, cultural: ideea unui centru, un complex memorial si un centru de cercetare martirologica. Sfintia Voastra ce credeti ca ar trebui sa fie mai important acolo, ce ar trebui sa primeze. In primul rand ce sa fie acolo? Manastire…

Fara nici o discutie “cultural”… sa speculeze idei si fel de fel. Astea se pot face in timp. Apare cate o carte, pe care poate sa o scrie oricine, dar schitul inseamna prezenta, zi de zi.

Asta este intrebarea. Sfintia Voastra ce spuneti ca ar trebui sa fie mai important acolo; ca principal.

O Manastire. Centru cultural… este si nu este. Ma duc ca la un birou.

Adica se vrea sa se puna accentul mai mult pe…

…Traire! Pe slujba, ca sa fie pomeniti detinutii.

Aceasta este si ideea Parintelui Justin. Sa fie in primul rand o Manastire acolo si nu altceva.

La Aiud este celularul mare, care are 360 de celule. Patru etaje… Manastire, draga!

Pentru ca proiectul unui centru cultural, memorial – stiti, un fel de muzeu al holocaustului romanilor, cum fac evreii, ei pun accentul mai mult pe cultura – ideea aceasta este a actorului Dan Puric. Il stiti….

Parerea mea: sa se faca Manastire, fara adaos! Manastire-Manastire, cu traire de Manastire. Asa! E istoria locului ala!

Ne gandim ce-ar fi vrut si fostii detinuti…

Pai sigur!

…Nu cred ca ar fi vrut altceva decat Manastire.

Manastire! Sunt sute de insi care au murit acolo. Bunaoara, sa spun un caz: unuia care nu incapea in cosciug, i-au taiat picioarele si i le-a pus alaturi. Era prea lung fata de cutia aia… Batjocura fata de trupul omenesc, trup omenesc pe care l-a luat si Hristos!
Si daca se vorbeste si cu Anania, Anania va avea o parere. Dar parerea mea este sa fie Manastire, nu centru cultural.

Parca le e frica sa fie Manastire Sfintia Voastra. Nu mai vor sa faca in principal o Manastire!

Draga, Manastirea este mai pretentioasa, iti trebuie si conducere. De sustinut o sustine Episcopatul. Ea tine de Cluj mi se pare…

De Alba. Si de Alba.

Nu conteaza: e Istorie!

O sa-i spunem si IPS Bartolomeu Anania opinia Sfintiei Voastre. Este bine asa?

E bine, fara discutie. O sa comunicam si noi. Manastirea e mai pretentioasa decit un centru cultural, caruia ii pui o firma acolo, si asa ramine: placa aia. Dar Manastirea nu-i asa. Trebuie traitori, cu staret, cu un numar de calugari, macar pana-n zece.

Am inteles.

Asta-i parerea mea: Manastire, nu centru cultural. Dar ca sa faci o Manastire, e mai greu! Eu o declar, dar trebuie implinita!

Sfintia Voastra, la Aiud sunt oameni care merg in pelerinaj. Sunt oase galbene la Aiud.Martiri, sfnti

Dragul meu, una e sa te duci sa vizitezi, sa te inchini, sa te rogi; alta este sa fii calugar. Trebuie o obste, macar pana-n zece persoane.

Credem ca se incearca sa se preia de catre altii, care nu sunt foarte cinstiti, ideea aceasta a Aiudului. Cred ca asta se urmareste acum.

Nu e cazul sa pierdem vremea. Mi-am spus punctul de vedere. Eu iti spun de ce nu e bine centru cultural: ca nu-i nimic. Decat intr-o discutie oarecare, si suferinta ramane ingropata permanent, si fac sa sa speculeze suferinta. O Manastire are slujba zilnica, si-i aminteste zilnic. Incet-incet poate-i capata numele celor care au suferit acolo. Si Aiud-ul nu-i numai Gafencu si Ianolide…; au fost baieti buni, dar sunt atitia insi care-au murit acolo. Eu ii pomenesc cat se poate, pe toti.
Mi se pare ca punctul de vedere cel mai greu o sa-l aiba I.P.S. Bartolomeu Anania. El a sfintit si schitul, si bisericuta.

Multumim mult, Parinte!

A consemnat Iulian LITA

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Salutam luarea de pozitie despre cazul Aiud, a fratelui nostru, teologul Danion Vasile si ne bucuram de dragostea ce o are pentru Parintele Justin, cel care ar trebui sa ne uneasca pe toti alaturi de sfintia sa. Asa ar fi fost frumos si intelept de la inceput, evitandu-se astfel intrigile si polemicile intre fratii de aceeasi credinta. Nadajduim ca intr-un final, Dumnezeu o sa le incalzeasca inima si celor care acum se indaratnicesc ca si ei sa se alature fostilor detinuti politic in lucrarea de proslavire a mucenicilor neamului de la Aiud. Astfel de atitudini, pline de dragoste si de intelepciune, ce vin de la cei mai in masura in a-si exprima opinia, ne si fac sa regretam ca ne-am lasat purtati de manie in sustinerea unei cauze juste. Ne cerem iertare pe aceasta cale, cu speranta ca aveti intelegerea ca atunci cand esti in “focul” evenimentelor, tensiunea e mai ridicata si nedreptatea o simti mai apasatoare. Dumnezeu sa-i ierte si pe cei ce ne-au gresit.

Mai jos va redam un extras din articolul fratelui Danion, pe care puteti sa-l cititi integral aici.

“Ar fi bine ca ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să ia exemplu de la ierarhii ruşi, şi să pornească procesul de canonizare a noilor mucenici. Când va avea loc această canonizare, nu ştim.

Ceea ce ştim însă este că, la Aiud, unde este altarul pătimirii Ortodoxiei româneşti, părintele Justin Pârvu şi alţi foşti deţinuţi politici au avut iniţiativa construirii unei mănăstiri.

Tocmai de aceea este potrivit ca, pe moaştele noilor mucenici de la Aiud, este potrivită ridicarea unei mănăstiri. Anumiţi intelectuali, care au sprijinul ierarhului locului – Ps Andrei Andreicuţ, îşi doresc ca la Aiud să fie un centru de cercetare martirologică, lângă care să se construiască şi o mănăstire. Unde apare problema?

O dovadă clară că avem de-a face cu o problemă a fost că părintele Justin Pârvu şi foştii deţinuţi politici nu au fost chemaţi la sfinţirea locului de la Aiud. Faptul acesta a arătat că avem de-a face cu confiscarea cazului Aiud, cu încercarea de a transforma Aiudul în altceva decât este.

Pe de altă parte, cele două proiecte – unul susţinut de părintele Justin, celălalt susţinut de PS Andrei, de Dan Puric şi de alţi intelectuali, se diferenţiază foarte puternic. Unul e în lucrat în duh ortodox, celălalt nu. Imaginile celor două proiecte au fost puse de mai multă vreme pe net – şi astfel cei interesaţi au văzut care este raportul dintre ele.

Mă doare mult faptul că problema mănăstirii de la Aiud a generat atâta dezbinare, că spiritele şi orgoliile s-au încins şi nimeni nu vrea să îl mai asculte pe părintele Justin. Părintelui i-a fost invocat numele de foarte multe ori, în conferinţe sau articole pompoase – dar acum, când părintele cere să fie sprijinit, nimeni nu mai vrea să îi stea aproape.

Eu nu consider că e vorba de o luptă între Petru Vodă şi PS Andrei, sau între Petru Vodă şi Dan Puric sau Claudiu Târziu. Nici PS Andrei, nici Dan Puric şi nici Claudiu Târziu nu se pot compara cu părintele Justin – şi nici nu cred că le trece prin minte o astfel de comparaţie. Lupta este la alt nivel: se va face la Aiud o mănăstire, în care noii mucenici vor fi cinstiţi cu evlavie, sau se va face un centru martirologic pentru care mănăstirea va fi o anexă…?

Dacă totuşi se va încerca să se treacă peste cuvântul părintelui Justin Pârvu, cred că Dumnezeu va sta împotrivă. Aşa cum a stat împotrivă şi când împăratul Iulian Apostatul a încercat să reconstruiască templul lui Solomon.

Nu am făcut referire la reconstruirea templului lui Solomon pentru a se face vreo comparaţie între Iulian Apostatul şi susţinătorii centrului martirologic. Nu îmi plac intrigile şi nu cred că e vorba de o conspiraţie a unor intelectuali ortodocşi pentru deturnarea Aiudului (deşi e puţin probabil ca adevăraţii conspiratori, profesioniştii din umbră, să fie total pasivi faţă de un subiect atât de important…)

Cred însă că miza legată de cazul Aiud este foarte mare. Tocmai de aceea îi rog pe toţi cei care vor să se implice în construirea centrului martirologic de la Aiud – fie că sunt mireni sau clerici – să nu facă nimic fără acordul foştilor deţinuţi politici. Ei au suferit acolo, nu noi. Ei şi-au vărsat sângele acolo, nu noi. Şi nu avem dreptul să le confiscăm trecutul…

***

Îi rog pe toţi cei care au evlavie faţă de sfinţii închisorilor să facă rugăciune la Dumnezeu ca să îi lumineze pe toţi cei implicaţi în proiectul Aiud. Ca Dumnezeu să alunge duhul dezbinării şi al mândriei şi să îi ajute să pornească la o împreună lucrare care să dea roadele cele bune.

Până ce construcţia va fi gata, e nevoie de multă, multă rugăciune. Vreţi să ajutaţi cu ceva? Faceţi o jertfă: mergeţi la Aiud, mergeţi la Aiud în pelerinaj – nu în vizită, ca la muzeu – şi rugaţi-vă sfinţilor mucenici să îi ocrotească pe toţi cei implicaţi în acest proiect. Fie că sunt clerici sau mireni, intelectuali sau oameni simpli…

Da, propun această soluţie pentru depăşirea impasului: pelerinajul la sfintele moaşte ale noilor mărturisitori. Vom face oare această mică jertfă, sau ne vom mulţumi să facem revista presei electronice, bârfind ultima declaraţie a lui Dan Puric (care a afirmat cu vreme în urmă că se retrage din proiectul Aiud) şi criticându-i pe ceilalţi potenţiali „adversari” ai părintelui Justin?…

Cred că cei care încercăm să mărturisim dreapta credinţă ar trebui să stăm umăr lângă umăr, nu unul împotriva celuilalt. Toţi avem greşeli, toţi avem scăpări, toţi avem neputinţe. Dar, dacă lepădăm mândria şi primim mustrările fraţilor, avem şansa de a ne îndrepta…

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=X3Ug621WkuY]

Urmarind articolele de pe internet aparute in ultima vreme, am aflat o serie intreaga de lucruri care nu sint deloc adevarate, si care se lanseaza in urechile poporului nostru, niste aberatii care nu-si au locul in conceptia noastra cu privire la manastirea de la Aiud.

Biserica Manastirii Aiud nu a ramas pe seama nimanui. Nimeni nu este in masura sa ne dea indicatii – cum trebuie sa fie ridicata, cum trebuie sa fie aparata, cum trebuie sa fie slujita – decit numai cei care au participat la toate durerile generatiei de la 1948 si pina in prezent. Si aceia, insa, care inca mai au capacitatea de gindire si pot sa dea un sfat; numai ei sint in masura. Iar, cit priveste chestiunea aceasta pe care am discutat-o noi acum la Aiud, n-a fost vorba sa fie lasata pe seama nici unui alt barbat vrednic sau mai putin vrednic. De altfel, nu s-a vorbit despre a ramine cineva in situatia de a dirija o opera ca aceasta a Aiudului, care, de altfel, depaseste si viata noastra spirituala, si viata morala, si viata crestin ortodoxa, pentru ca aici nu mai este vorba de niste oameni. Aici este vorba de Sfinti, de Martiri care depasesc granitele natiunii noastre. Aici este vorba de Martirii intregii crestinatati europene si ai lumii intregi. Sfintul care traieste in Rusia, sau care traieste in Iugoslavia, sau in România, este un merit al acestei natiuni, pentru ca acolo s-a nascut acest mare om de valoare. Dar asta nu inseamna ca el ramine aici; pentru ca rugaciunile pe care le face sint pentru toata lumea, si pentru unii, si pentru altii, si pentru buni, si pentru rai, si pentru tradatori, si pentru Sfinti, si pentru toate manifestarile noastre crestine.

Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor. Pentru ca diavolul nu se schimba, ramine in aceeasi rautate si lupta impotriva binelui. Asta, ca avem discutiile acestea intre noi si se produc aceste neintelegeri, nu este altceva decit, oarecum, opera lor distructiva. Dar noi nu ar trebui sa fim furati de aceasta inselaciune diabolica, ci ar trebui sa raminem in armonia noastra, in tendinta noastra de bine, ca lucrurile sa mearga mai departe inspre realizarea acestei mari opere de invatatura teologica si morala si ortodoxa pentru Biserica noastra.

Biserica de la Aiud nu este o biserica oarecare. Nu este o biserica de parohie; si acolo, cind vorbim despre biserica, ea trebuie sa ramina pentru viata sufleteasca a omului, a crestinului. Biserica nu este supusa curentului politic sau indemnului politic sau ajutorului politic, pentru ca Biserica este curata, nepatata inaintea lui Dumnezeu, fara prihana, si de aceea si ajutoarele care se dau aici trebuie sa fie o jertfa curata si fara impatimire si fara intentii altfel decit frumoase, pentru cinstea si ridicarea neamului nostru, a martirilor nostri si a celor ce urmeaza inca sa mai traiasca pentru aceasta gindire crestina ortodoxa.

La Aiud nu au fost, intr-adevar, numai legionari. A fost tineretul nostru, au fost generatiile noastre din 1948, 1952, pina in 1964. Caci au intrat in puscarie si unii care au fost incarcerati inainte cu citeva ore, si li s-a dat drumul imediat, intrind in decretul din Martie 1964. Ei, dar si acestia sint eroi, sint martiri, sint oameni care s-au angajat cindva; ca au venit in ceasul al noualea, in ceasul al doisprezecelea, numai iconomia lui Dumnezeu stie cum isi va lua fiecare plata dupa ostenelile lui.

De aceea, as avea un cuvint cu toata seriozitatea: Sa nu mai primiti nimic din tot ce apare cu privire la aceasta opera de structura ortodoxa, bizantina, decit numai ceea ce se publica din partea noastra cu toata seriozitatea si greutatea.

Sursa: PetruVoda.ro

Rapa Robilor de la Aiud constituie fara indoiala cel mai sfant loc de pe teritoriul Romaniei, fiind dospit cu sfintele moaste ale sfintilor mucenici ce l-au marturisit pe Hristos in temnitele comuniste. Tocmai din acest motiv, au aparut trei categorii de persoane ce lupta pentru a-si promova fiecare propriile interese si convingeri:

1. fostii detinuti politic, colegi cu cei din ceata mucenicilor, ce vor sa-si aduca prinosul de pretuire si de pomenire a celor cazuti in Calvarul Aiudului, ce nu au avut parte de o slujba de inmormantare cuvenita oricarui credincios si totodata sa ridice altar de rugaciune la care sa se-nchine intreg neamul romanesc;
2. oameni la prima vedere bine intentionati si indreptatiti partial de a se implica in acest proiect, dar foarte discutabili datorita implicatiilor lor politice, a orgoliilor personale, ce recurg la monopolizarea intregii lucrari, fiind alimentati de catre cea de-a treia categorie, descrisa mai jos;
3. indivizi infiltrati pe langa cei din categoria a 2-a, dusmani de moarte ai credintei si neamului romanesc, urmasii tortionarilor din temnite, ce alimenteaza orgoliile si santajeaza persoane din Ortodoxie, punandu-i in opozitie si in conflict cu cei indreptatiti moral sa detina initiativa construirii acestei manastiri. Mai precis, se vrea o constructie neortodoxa, gen Memorialul Sighet, in care Sfintele Moaste sa fie piese de muzeu sau mai uracios, obiecte de analiza a unor asa-zisi cercetatori.
Sfintenia nu se cerceteaza in laboratoare si nu se cinsteste in vitrine de muzeu. Este nevoie de o manastire in adevaratul sens al cuvantului, poate “Manastirea Mantuirii Neamului”, spre slava lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai.
Va rugam sa va exprimati, cu rugaciune, sustinerea:

[polldaddy poll=1812444]

Va punem la dispozitie opinia dr Emilia Corbu, organizatoarea expozitiei despre martirii inchisorilor, despre Sfintii Inchisorilor si cazul manastirii de la Aiud, extrasa din emisiunea “Trenul vietii” difuzata in ziua de 24 iulie 2009 la B1TV.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Xrlmn-Hva54]

Mai jos puteti vedea nerusinarea cu care minte in continuare acest Tarziu, cu toate ca ajunge sa se tradeze singur. Tot inainte baieti, lumea se va convinge de nemernicia voastra.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Y3pX8doZgus]

[vodpod id=ExternalVideo.850107&w=425&h=350&fv=]

extras din conferinta “LEGITIMA APARARE”, din 11 iunie 2009, Constanta
organizator FUNDATIA “SFINTII MARTIRI BRANCOVENI” SI “SCOALA BRANCOVENEASCA”

Un fost angajat guvernamental a dat publicitatii acest film, in care se vede clar cum avioanele sint folosite pentru a spray-a in atmosfera acele chemtrails; atentie nu este vorba de exhaustia normala de la motoarele jet – aceste dare dispar de pe cer in 30sec – 1 min; in schimb acestea numite chemtrails raman cu orele si chiar zilele, formand niste nori lunguieti, care provin din extinderea acestor dare lasasate de avioane.Aceste chemtarails contin saruri de bariu, aluminiu care se banuieste ca sint folosite la aplicatii militare in deflectia undelor radio si luminoase (ca un strat reflectorizant) iar in ele se introduc virusi, bacterii, microbi, fungi, diversi agenti biologici care sunt testati pe populatie, etc.. Dara ce se formeaza, este de fapt un polimer care se transforma intr-o plasa fina care se intareste in contactul cu aerul si astfel el ramane plutind in atmosfera, la mare inaltime, acolo unde este nevoie de aceste particule reflectorizante.Va rog sa priviti filmul si vedeti aceasta activitate criminala si secreta a guvernelor lumii, cum ne imbolnavesc ei pe noi. Astfel au aruncat ei in lume gripa aviara, SARS, gripa porcina, etc. Mare atentie:
[vodpod id=ExternalVideo.849473&w=425&h=350&fv=config%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.disclose.tv%2FvideoConfigXmlCode.php%3Fpg%3Dvideo_25579_no_0_extsite]
Aici este vorba de meteorologii germani care au descoperit aceste chemtrails-dare pe cer, care fiind radio reflectorizante le-au produs anomalii la instalatiile radar ce se bazeaza pe unde radio (asa le-au si descoperit). Astfel ca Asociatia Meteorologilor a dat in judecata departamentul armatei germane pentru a se cere dezvaluiri oficiale asupra
acestui satanic program secret: [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=51FcITBszj8]

Si priviti aici cum sunt dotate in interior aceste avioane:

https://www.abovetopsecret.com/forum/thread332326/pg1

Inspaimintatoare sunt bolile “necunoscute” numite morgellon. Ceva groaznic, si nu se stie cu ce se pot trata:

https://imageevent.com/firesat/strangedaysstrangeskies

Intr-un final aceste chemtrailsuri sunt recunoscute de guvernul SUA, ca fiind un program secret necesar de a lupta impotriva “incalzirii globale”. Nu i-a autorizat nimeni si nimeni OFICIAL, nu stie intr-adevar ce efect au asupra mediului si oamenilor (ba da s-a descoperit, GROAZNIC! chiar ele produc efectul de sera, prin blocarea caldurii de la soare sa fie degajate in spatiu de stratul reflectorizant de radiatii).
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Qfp4QxDmWQU] Dosar de informatii despre aceasta crima impotriva oamenilor, derulata in secret de guvernele lumii:
https://www.abovetopsecret.com/book/chemtrails

UPDATE :[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=RDY_a5GTLfE]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-8W76rJ35So]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zxOyu7Hde2Y]

Lykourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. Deasemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005, membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.

Din comorile muzicii psaltice:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SbOtEZyqoDI]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=f_5bte3l8PQ]

Lycourgos Anghelopoulos, Georgios N. Konstantinou, Byzantion[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=akQf5JtyXHM]

Iasi Master Class 2009 – Interpretare psaltica a cursantilor[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-JAxHdNPGDo]

Heruvic glasul 4 Aghia[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=1AiXmfuKTQE]

Inregistrare de la editia I -2008

Duminică – 21 iunie, când Biserica Ortodoxă Română şi-a cinstit sfinţii odrăsliţi pe plaiurile ţării noastre, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanţilor, a resfinţit biserica Parohiei Turia, Protoieria Slatina I Sud.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre criteriile de canonizare a sfinţilor, arătând că în decursul anilor Biserica Ortodoxă Română a canonizat un număr de important de sfinţi români, dintre care şase sunt originari din Judeţul Olt. Este vorba despre Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă Brâncoveanu (Ocrotitorul Eparhiei) împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul Ianache Văcărescu. Totodată a făcut cunoscut faptul că la recenta şedinţă a Sfântului Sinod a fost canonizat un nou sfânt român – Ioanichie cel Nou de la Muscel (Jud. Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

„Trebuie să vă spun mai întâi că nu Biserica îi face pe sfinţi. Nu Noi, Sinodul Bisericii, îi facem pe sfinţi. Ci pe sfinţi îi face Dumnezeu şi poporul. Dumnezeu – pentru că le recunoaşte sfinţenia lor şi poporul – pentru că păstrează în memoria sa faptele lor […] Am mai rămaşi datori, noi oamenii Bisericii, să recunoaştem ca sfinţi şi pe cei ce au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame, pentru că erau preoţi sau credincioşi care n-au înţeles să se lepede de credinţă şi să adopte ideologia comunistă atee. Am rămas datori şi va mai dura până când îi vom trece şi pe aceştia în rândul sfinţilor. De ce? Pentru că le trăiesc călăii. Trăiesc cei care i-au maltratat, i-au pârât, i-au închis sau i-au bătut în temniţe, şi Biserica nu poate să zidească sfinţenie pe cadavrul acestor rău-voitori sau rău-făcători. Canonizându-i pe martiri, ar trebui să-i arate cu degetul pe călăii lor, dintre care unii trăiesc încă. Biserica însă nu înţelege să arate vreodată cu degetul pe cel care a greşit, ci să-l povăţuiască la pocăinţă şi să-l aştepte la mărturisire şi la îndreptare. Dar va veni şi vremea sutelor şi miilor de preoţi şi credincioşi care au fost închişi şi bătuţi pentru credinţa lor creştinească în închisorile comuniste”.

La final au fost acordate Distincţia de vrednicie D-lui Maistru Constantin Popescu şi D-nei Ec. Floarea Georgescu, iar rangul de Sachelar părintelui paroh Ionel Căpăţână.

Sursa: Episcopia Slatinei si Romanatilor

Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare… De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire”?

Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.

Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica…”. Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog…”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase…”.

Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital…

La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni.

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

un articol de Ioan Vladuca, extras din revista Atitudini, nr. 6 (pentru comenzi vizitati site-ul atitudini.com)